marți, 23 august 2011

happy end

Filmul are la baza trei personaje principale:
Sotia, o femeie cu o cariera de succes (intruchipata aici de Jeon Do- yeon- denumita si "femeia cameleon", datorita multiplelor si diferitelor roluri pe care le- a jucat, castigatoarea premiului Best Actress, Blue Dragon si Grand Bell), are o aventura cu fostul iubit. Mama cu un copil mic si casatorita cu un sot care de ceva vreme este somer, este incapabila de a rupe relatia de care este dependenta. Este imposibil de spus daca aventura Borei este doar pentru sex sau pentru pasiune. Cert este ca sotul ei este incapabil de a o satisface atat fizic cat si psihic.
Seo (sotul), traieste bine mersi complacandu- se in situatia asta, citind romane de dragoste intr- un anticariat, facand, fara prea multe nazuri, tot menajul si avand grija si de copilul pe care cuplul il are. Facutul mancarii, a curateniei, a cumparaturilor si ingrijirea copilului sunt treburi facute in special de femei mai ales intr- o tara patriarhala ca Korea de Sud.
Si, in sfarsit, Il Seon (aici intruchipat de Ju Jin Mo actorul care a jucat si in Frozen Flower, primind chiar un premiu pentru filmul Happy End), amantul care este total dependent de femeia pe care o "iubeste" si de care se agata cu disperare, devenind posesiv si gelos provocandu- i probleme familiale Borei.
Sotul incepe sa isi suspecteze sotia deoarece aceasta vine din ce in ce mai tarziu acasa si strange dovezi ale infidelitatii ei. Pasiunea, bat- o vina, retrairea primei iubiri, neimplinirea pe plan sentimental, nemultumirea fata de cel de linga tine, toate combinate dau reteta filmului prezent. Aventura, prin natura ei, este mult mai gustata si mai speciala decat siguranta casniciei. Totul pare previzibil la prima vedere insa lucrurile iau o intorsatura neasteptata si brusc totul se complica. Urmariti filmul pentru a descoperi ce se intampla
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu