Cioburi.....

Cu talpile goale
Am calcat pe cioburi
Pe cioburile iubirii trecatoare,
Si m-a durut....
M-a durut iubirea ce s-a spart.
Amintiri fierbinti, lacrimi uitate,
Sentimente traite, iubiri pierdute.
O raza de lumina s-a spart.
S-a spart in mii de culori
Si mi-a acoperit sufletul ranit.
Am plans si m-am temut
De ce va sa vina,...uitarea.
Am ras si am fost fericita
De ce va sa vina,...amintirea.
Mici lacrimi sclipitoare
Au umezit urma pasilor tai.
Infernul nemuriri, al dragostei eterne,
S-a preschimbat in vise
Si visele in lacrimi.
Urma pasilor tai este adanc infipta in inima mea.
Are culoarea de rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo si violet.
Un curcubeu imens de lacrimi colorate.
Lacrimi colorate care s-au spart in cioburi
In cioburile iubirii trecatoare

I LOVE....YOU

Azi venise mai devreme. Obosit. Toata munca aceea pe platoul de filmare il extenuase din cale afara. Azi mai mult ca oricand. Azi era ziua lui si toti fusesera ocupati in jurul lui. Nici macar un prieten nu ii urase la multi ani. Ca si in alte seri se simtea trist si parasit. Se intreba pentru a nu stiu cata oara „ ce mama naibi se intampla cu el.” De ce era atat de debusolat. Doar nu era prima oara cand toti uitasera de el. Era deja obisnuit. Nici parintii nu il contactasera. De cand fugise de acasa, nu mai luasera legatura cu el, nici macar o singura data. Si asta chiar nu ii lipsea deloc. Nu voia sa fie din nou criticat pentru fiecare miscare pe care o facea. Sa traiasca cu sentimentul ca va calca pe oua la fiecare miscare. Nu, cosmarul se sfarsise cand fugise. Cu toate astea isi iubea parintii.  Cu toate ca el nu se simtise niciodata iubit de ai lui. Ii considera niste oameni reci fara sentimente. Bine ca reusise sa se elibereze. Ii disparuse un stres. Traia de multi ani singur. Se obisnuise, dar cate o data tristetea venea pe furis si isi facea loc in sufletul lui ranit. Se grabi sa-si faca o baie. Era singurul remediu cand era in depresie sau obosit. Lasa apa fierbinte sau de cele mai multe ori rece sa curga pe trupul lui tensionat si incins. Aburi ieseau din pielea lui si reusea incet, incet sa-si revina. Dar azi...Azi trebuia ca terapia sa se prelungeasca pana reusea sa-si linistesca fiecare nerv care era intins la maxim. Se sprijinise cu o mana de zidul rece al baii si lasa apa sa-si faca de cap pe corpul lui. Muschii incordati se relaxau incet la atingerea apei, care siroia fara incetare. Facu un pas si intra cu totul sub dus. Parul ud i se impletea iscand mici paraiase care se prelingeau pe fata. Isi ridica fruntea catre picaturile dusului lasand sa-l loveasca fara mila. Apa ii intra in ochi, in nas, in gura facandu-l sa se retraga si sa se scuture de apa prea multa de pe fata lui. Linistit intr-o oarecare masura, isi puse un prosop in talie si iesi cu pieptul ud de sub dus. Isi ridica hainele pe care le aruncase neglijent pe jos in drumul lui spre baie. Se arunca pe canapea si incepu sa rasfoiasca o revista pe care o avea la indemana. Dupa ceva vreme o arunca plictisit pe masa. Se intinse si se uita dezamagit in jurul lui. Nu avea nimic de facut. Intr-un fel era bine. Se va odihni de data asta. Tocmai atunci stomacul lui isi ceru drepturile.

-Ha, ti-ai adus si tu aminte? Vrei sa ma enervezi si tu? Ia de aici si taci, spuse si isi lovi stomacul cu doi pumni. Au, ma doare. Ce naiba este cu mine?

-Ia fetelor, veniti aici. A ajuns mai devreme azi. Haideti ca pierdeti spectacolul. V-am spus ca nu o sa va para rau daca veniti azi la mine. Ia uitati-va acum. Am avut dreptate?

-Omo. Daebak. E super delicios. Doamne ce bine arata. Imbracat nu as fi zis niciodata ca poate arata asa. M-a omorat.

-Hai misca-te. Vrem si noi sa ne clatim ochii. De asta am venit, nu sa te vedem pe tine cum salivezi. Sterge-te la gura, e scarbos. Si misca-ti fundul nu ai auzit? Move on. Doamne ce culoare frumoasa are pielea lui si apa cum ii curge...As vrea sa fiu picaturile de apa. Dumnezeule cat de bine arata ud. As putea sa ma indragostesc.

-Va dati seama ca eu vad asa ceva de cand m-am mutat aici?

-Si cum naiba ai avut ideea asta cu telescopul? Ai vrut sa-ti spionezi vecinii?

-Sincer? Am o mare placere de a privi stelele. Apropo! Si el are unul si de acolo mi-a venit ideea. Apoi am fost un pic interesata de el. Am vrut sa stiu cum arata acest om care este pasionat ca si mine si fara sa vreau am ajuns sa-l urmaresc zilnic.

-Si nu te-ai indragostit? Inca?

-Ei. Inca nu, dar sunt dependenta de asta si arata cu mana spre casa lui. Am ajuns sa-i cunosc programul si imi place sa-l privesc. Parca l-as avea la mine in casa, nu-i asa?

-O da, asa e. Cu toate astea este irezistibil. Ma mir cum nu ai cazut prada acestui barbat. Cred ca am sa fac diabet, e un dulce.

-Fetelor, azi va las sa visati. Asa am fost si eu in primele zile. Salivam. Mai ales ca dusul este chiar un ritual pentru el. Cred ca are o fobie. E imposibil sa vina de afara si sa nu intre la dus. Nu a fost o zi in care sa nu ma bucur de spectacol. Trebuie sa recunoasteti ca este un adevarat spectacol. Si daca vreti sa visati....

-Daebak, uita-te ce bine curge apa pe trupul acela. Mi s-a facut foame. Cred ca as fi in stare sa-l mananc.

-Ti-am spus ca nu ai voie decat sa visezi. Mai departe este sacrilegiu. Cu asa trup mi-as pierde pofta de mancare si m-ar apuca altele....

-Hai ca sunteti deja duse. Ce va facut saracul? El nici macar nu banuieste ca niste obsedate se uita la el cand isi face dus. Oare ce ar crede despre noi?

-Atata timp cat nu stie chiar nu ma intereseaza ce crede despre mine. Ha, pentru el sunt doar o necunoscuta si nici macar asta. Nu exist.

-Ah, ah iese din dus. Imi pare rau ca se termina asa de repede. Omo, dar nu se imbraca? Merge asa dezbracat prin casa?

-Ei nu. Are ceva pe el totusi. Prosopul. Nici macar o data nu i-a cazut. Nu stiu, parca il lipeste cu super glue, asa de bine sta fixat la locul lui.

- Wow. Fetelor m-au luat toate caldurile. Ce spectacol. Mai pot veni si in alta zi? Te rog....

- Hmm. Vedem. Nu cred ca as vrea sa-l impart cu cineva.

- Dar nu este al tau. Daca ar fi iti dai seama ca nu ti-as cere asa ceva.

- Ai grija cum vorbesti. Nu ma face sa ma razgandesc.

- Gata, gata. Imi cer scuze. Nu am vrut sa sune asa. Sper totusi ca ma vei lasa si alta data sa ma uit la stele, acum ca am vazut un soare in devenire nu?

- Am impresia ca ti s-au cam aprins calcaiele nu-i asa?

- Mda, cam asa e, recunosc. O sa am la ce ma gandi la noapte. Cine stie ce voi visa.

- Ei chiar asa? Doar azi l-ai vazut si gata?

- Ya, nu ai auzit de dragoste la prima vedere? Nu stii? Nu te uiti la drame la tv? OMG. Imi traiesc propria drama.

- Hai gata. E timpul sa plecati. Cred ca si el se retrage. Intr-adevar plecase din zona lor vizuala. Aruncase neglijent prosopul pe jos si disparuse fara ca fetele sa observe. Erau prea ocupate cu discutia lor. Joon se imbraca in niste haine cat mai comune, o sapca pe cap trasa bine pe ochii aceia cu stele in ei. Isi acoperi cat putu fata si iesi. Se indrepta grabit spre statia de autobuz. In drumul lui dadu peste o fata care si ea mergea in aceeasi directie, dar visatoare, fara a se grabi deloc. O lovi in graba lui si mai ca o lipi de zidul unei case din apropiere. Facu repede o plecaciune de iertare si isi continua drumul la fel de grabit ca pana atunci. Fata parca trezita din reverie isi ceru si ea scuze printr-o plecaciune si ramase muta in loc privind spatele celui care aproape o rasturnase. Nu avea putere nici macar sa fie indignata sau suparata. Ofta, ridica din umeri a resemnare si porni ganditoare spre statie. Azi parca era in transa. Ce naiba patise? Nu isi putea explica, dar imaginile pe care le vazuse prin telescop i se infipsera bine in minte. Le revedea cu ochii mintii. Le derula in memorie, iar si iar. Ajunsa in statie se aseza pe banca si astepta cuminte sosirea autobuzului. Statea cu ochii in pamant (parca fixand ceva ) fara sa vada nimic in jurul ei. Chiar daca se inserase si se facuse racoare, ea nu simtea nimic. Din contra, o caldura din stomac ii facea tot corpul sa fie infierbantat. Hainele ei atarnau neglijent pe ea, dar nu simtea nevoia sa si le stranga in jurul corpului. Lumea zgribulita o privea ca pe o nebuna. Toti erau care mai de care mai imbracati, mai infofoliti, aparandu-se de vremea rece ce se lasa o data cu venirea noptii. Ofta si resemnata isi ridica privirea pentru a vedea numarul autobuzului care sosise in statie. Nu era cel pe care il astepta. Isi indrepta umerii, isi drese un pic glasul, privi in jurul ei si zambi. Toata figura ei emana stralucire, o bucurie in ochii jucausi. Vederea ei iti atragea privirea fara sa vrei. Erai atras de figura ei care emana atata caldura. Joon privea uimit fata fetei si se intreba unde a mai vazut-o. Isi aminti vag ca se lovise de ea mai devreme. Acum, abia acum asta ii trezise intresul. De ce? Nu stia. Era atras de lumina si caldura emanata de fiinta ei. Era ca un fluture de noapte care se zbatea sa ajunga la lumina lampii.

- Asculta...incerca sa intre in vorba cu ea, Joon. Fata se ridica brusc si fara sa-i raspunda urca in autobuzul care oprise in statie. Uimit de reactia fetei, nu facu altceva decat ca o urma in autobuz si se aseza in apropierea ei pe un scaun liber, mai in spate. Nu isi putea controla interesul pentru fata asta atat de aeriana. Parca era venita de pe alta planeta. Ii urmarea fiecare gest, privea fiecare loc unde ochii ei poposeau mai mult. Se surprinse, facand aceleasi gesturi ca si ea. Parca era vrajit. Cu toate astea isi simtea sufletul liber. Era emotionat pana la lacrimi. Nu stia nici el de ce. Avea senzatia ca o cunoaste de mult timp si se simtea bine in prezenta ei. Nu stia cand a atipit. Cert este ca se trezi zgaltait de sofer pentru ca era cap de linie. Nu mai era nimeni in autobuz. Fata disparuse. Nu stia de unde sa o ia acum. Dezamagit cobora si isi chema un taxi cu care se plimba fara tinta inca ceva vreme. Obosit si totodata intrigat, se culca. Avu un somn fara vise. „Cred ca am fost un pic nebun. Da este de inteles. A fost ziua mea si nimeni, nimeni nu mi-a urat nimic. Sunt chiar asa un nimeni? Off, simt cum depresia sta sa ma ia in brate din nou.” Se scutura de acest gand si isi facu ritualul de dimineata. Un dus scurt si apoi o ora de alergare. Transpirat si obosit facu iar un dus. Nu avea timp de pierdut. Trebuia...Ce trebuia oare? Dupa ce venea de la munca se surprindea colindand pe strazi, uitandu-se prin prejur cu atentie parca asteptand, parca cautand ceva. Trecusera cateva zile. Incepuse incet, incet sa uite. Ce? Nici el nu stia prea bine. Dar totul intra pe fagasul lui normal. Se simtise ca lovit de traznet cand o zarise pe micuta fata. Acum totul se estompase, se pierduse in uitare. Ramasese doar o durere surda atunci cand incerca sa-si aminteasca chipul ei. In timp va disparea si ea si va uita de tot. De fapt ce a fost aia? A fost vis sau realitate?

- Ai sosit? Care este motivul vizitei tale?

- A, a stii? Zilele trecute am citi undeva ca azi e ploie de stele, si...

- Si? Ce-i cu asta?

- Pai...tu ai telescop, si... e ploaie de stele...si ma gandeam ca nu te superi ca vin si eu. E spectaculos, asa am inteles.

- Omo, ce tare. Super. E bine ca ai venit. Dar cu steaua mea ce facem?

- Da, apropo cum mai este? Inca nu si-a dat seama ca te uiti la el? Sper. Altfel nu ar avea nici un haz.

- Inca nu. Sper doar sa stie si el de ploaia de stele. Ce frumos ar fii sa le privim impreuna, am avea senzatia ca suntem unul langa celalalt.

 Chiar, la asta nu m-am gandit. Chiar in acel moment Joon iesi din dus cu prosopul pus in talie, (cu apa stralucind pe pielea lui, ca niste mici perle transparente) se indrepta agale spre sticla cu apa pe care o pregatise si bau cu nesat din ea. Apoi isi privi trupul intr-o oglinda care se afla intr-un colt al camerei. Isi aranja parul ud care ii cadea neglijent pe fata si apoi se indrepta spre fereastra. Isi puse mainile ridicate deasupra capului, pe rama geamului si se sprijini in ele. Fruntea si-o lipi de sticla geamului rece si incet isi ridica privirea spre cer. O secunda paru o statuie sculptata de mesteri pietrari faimosi. Isi potrivi apoi telescopul si incepu sa priveasca stelele cu el. Il manui fara nici un rost si apoi o zari. Se uita fix la el. Cand ii vazu privirea se emotiona atat de tare incat aproape ca darama telescopul in incercarea lui de a se ridica grabit. E adevarat ca Jeanee se uita spre el, dar nu vedea nimic. Privea in gol, asteptand cu nerabdare sa se poata uita si ea prin telscop. Mai devreme il zarise, dar se ferise ca nu cumva HaNa sa afle ca venise doar sa il vada pe el, nu stelele. Nu prea era interesata de astrii ceresti. Ii considera foarte reci si foarte departe. Nu avea ce sa o preocupe in privinta stelelor. Poate daca ar fi fost intr-o situatie romantica,....ar fi avut motiv sa priveasca stelele. Dar asa...Joon se grabi sa se imbrace, dar pana cand el fu gata, fata deja plecase din zona lui vizuala. Un moment de panica urma. Incertitudine, nehotarare, o mie de intrebari. Si acum ce fac? Unde ma duc? Ar trebui sa o caut? De ce era atat de convins ca fata nu locuia acolo? Nici el nu stia. Sa merg in statia de autobuz si sa vad daca este acolo? Sa stau sa o astept? Cu aceste intrebari in cap, fugii spre statia de autobuz. Tocmai cand a ajuns acolo o vazu urcandu-se in autobuz. Degeaba alerga, acesta pleca din statie, iar Joon ajunse mult prea tarziu. Ii vazu de departe, doar profilul fetei pe care si-o sprijinise de geam. Parea atat de visatoare... Reusi si de data asta sa-l bulverseze pe Joon. Ii tulbura din nou noptile si zilele, iar el incepu din nou sa o caute in fiecare femeie pe care o intalnea. Era atat de obsedat incat credea ca o vede la fiecare pas. Jeanee era un pic trista, nu reusise sa il vada suficient. Fusese doar in treacat si atunci nu avusese curajul sa-l priveasca bine. Nu voia sa isi dea seama prietena ei ca de fapt venise pentru el. Ar fi fost in stare ca ea sa refuze sa o mai primeasca la ea. Ea era sigura ca dupa un timp prietena ei o sa-si gaseasca ceva mult mai palpabil si mai usor de dobandit. Pana si ea stia ca Joon era o cauza pierduta. Dar... Ii placea sa viseze si in mintea ei facea o mie de scenarii in care ea si Joon erau impreuna si traiau clipe de fericire. Stia ca Joon este steaua ei de neatins, dar nu se putea stapani sa nu viseze si sa-si doreasca. Oare chiar se indragostise de el? Oare asta era iubirea? Cate intrebari fara raspuns, cate dorinte neamplinite... Isi imagina ca se indragostise de o himera. Cu cat se apropia mai mult de el cu atat distanta dintre ei se marea. Ii placea durerea aceasta, a dragostei neamplinite. O facea sa se simta vie. De multe ori se rusina si ea de visele pasionale pe care le traia cu Joon. Se trezea cu inima bubuind si o roseata puternica in obraji, dar nu ii parea rau. Era fericita ca traia asa pasiuni intense cu asa un barbat care ii rapise sufletul si inima. Din punctul ei de vedere, ea era a lui intreaga. Daca s-ar fi intalnit intamplator cu el, nu ar fi ezitat sa faca tot ce el i-ar fi cerut. Ar fi fost sclava lui neconditionat. Nu ar fi comentat nimic. Ar fi fost fericita sa ii indeplineasca toate cerintele. Ajunsese sa traiasca intr-o lume a ei, unde nu era decat ea si el. Se infiora cand o lua de mana, rosea cand o strangea in brate. Aceste vise le traia la maxim. Simtea cum se consumau si fizic si psihic. Chiar si cand mergea pe strada era prezenta in lumea ei. Ce se intampla in realitatea reala o lasa rece. Era atenta doar sa nu o calce vreo masina si atat. Cursurile de actorie, astea o mai aduceau cu picioarele pe pamant. Astea ii placeau. Le percepea ca o punte intre ea si Joon. Spera ca intr-o zi ei doi sa se intalneasca. „Oare si el va fi patruns de sentimentele pe care le traiesc eu? Va fi si el lovit de inevitabil, ca in drame?” De cateva zile mergea la biblioteca sa se documenteze. Nu stia nici ea de ce, rafturile acelea doldora de carti asezate la linie ii dadeau un sentiment unic de satisfactie. O presimtire. O anticipare. In preajma atator carti o apasare puternica simtea in piept. Ramanea fara aer. Isi lua cartile de care avea nevoie si incepea sa le rasfoiasca chiar acolo pe loc. Nu pierdea timpul cu luatul lor la o masa. Ii placea sa stea pe jos. Rasfoia fiecare pagina cu evlavie. Devora pur si simplu cuvintele pe care le gasea acolo. Avea un adevarat cult pentru teatrul britanic, era fascinata de Regele Lear, de Hamlet, de A douasprazecea noapte, Romeo si Julieta, Faust, Othello, Tristan si Isolda si cate si mai cate. Il diviniza pe Shakespeare. In adancul sufletului dorea sa poata juca si ea unul sau doua roluri pe scena teatrului din Seoul. Era a mia oara cand recitea o scena din cartile ei favorite. Oboseala acumulata de cateva nopti nedormite isi spuse cuvantul. Atipi cu cartea deschisa pe genunchi. Joon avea nevoie de niste carti sa se documenteze. Tocmai intrase in biblioteca si rasfoise fugitiv cateva carti cand se impiedica de ea. In primul moment voi sa o certe ca statea pe jos si impiedica lumea , dar apoi o privi si....Un sentiment ciudat. Parca, parca o cunostea de undeva. Isi scoase sapca care ii umbrea ochii si se uita mai bine la fata care motaia cu cartea deschisa pe genunchi. O sageata trecu prin inima lui si o forta nevazuta il facu sa se aplece spre ea. O privi incantat si totodata flamand. Curentul care trecu prin el ii trezi dorinta de a o saruta. Se apleca si depuse un sarut timid pe buzele pline ale fetei. Aceasta deschise incet ochii si.... il lua de gat tragandu-l spre ea in dorinta de a mai fi sarutata o data. Joon se conforma si o saruta cu pasiune, tragand-o la randul lui spre el, lipind-o de pieptul lui. Jeanee ii raspunse la sarut cu pasiune cuibarindu-se in bratele lui cat mai bine. Apoi zambi. Joon o ridica usor si o lipi cu spatele de rafturile cu carti, pasiunea mistuitoare il inabusea. O saruta pe gat. Jeanee gemu de placere cu ochii pe jumatate inchisi. Isi impleti degetele cu parul lui de culoarea castanei. Ii simtea mirosul lui viril, usor aspru amestecat cu mosc. Toate acestea ii innebuneau simturile si nu mai reusea sa faca diferenta intre vis si realitate. Ii cuprinse umerii si isi infipse unghiile micute in pielea tare plina de muschi incordati. Isi dadu capul pe spate si isi impinse trupul inainte in dorinta de a fi cat mai aproape de el. Parul ei cazu greu in valuri cand degete mestesugite ii indepartara clemele de par. Un miros usor de flori de primavara ii umplu narile lui Joon si il facu sa o doreasca mai mult. Tot mai mult. Un zgomot de carti cazute il trezi din feerie. Joon isi puse repede sapca pe cap si disparu repede lasand-o pe Jeanee dorindu-l. Deschise ochii si...”Of, a fost doar un vis. Doamne cat de real. Si acum simt parfumul lui in toata fiinta mea. Buzele mele inca sunt fierbinti de sarutarile patimase. De la o vreme, am vise asa de reale...” Ofta si stranse cartile. Isi trecu cu mana prin parul despletit, cautandu-si agrafele si din cateva miscari dibace il stranse la loc. Nu stia nici ea cum se desfacuse singur, dar visul fusese atat de intens incat nu mai se gandea la nimic altceva. Pentru cateva minute fusese fericita. Asa vis nu mai avusese niciodata. E adevarat ca visase o intalnire cu Joon, dar chiar atat de reala? Nu. Cat despre Joon, acesta fugii inspaimantat ca si cum facuse ceva rau. Nu indrazni sa se uite in urma nici macar o singura data. Inima ii bubuia de sa-i sparga pieptul, capul ii vajaia si fugea incercand sa puna distanta destul de mare intre ea si el. De ce oare se panicase asa? De ce fugea? De ce se speriase asa? Isi daduse seama unde erau, un loc public, expus. Daca l-ar fi recunoscut cineva? Daca ii faceau poze si il expuneau barfelor? Nici macar nu o cunostea. Nu stia cine era. Nu stia de ce trezise in el acele sentimente. E adevarat ca de ceva timp o cautase in fiecare femeie de pe strada, dar asta nu ii dadea dreptul sa se poarte cum s-a purtat. El tipul mereu calculat, maniac, corect isi iesise din tipare si facuse ce facuse. Traise cateva clipe ca un rebel. Isi pierduse controlul si se purtase anormal. Cu toate acestea isi dadu seama ca nu mai traise niciodata asa de intens. Pentru prima oara in  viata simtise ca traia si ii parea bine. Nu stia ce era asta, dar eul lui interior biruise. Se simtea in al noualea cer. Ar fi vrut sa se intoarca inapoi, sa o ia de mana si sa fuga cu ea in lume. Nu stia nimic despre ea. Atat ca se simtea fericit langa ea. Simtea ca traieste. Sigur va mai voi sa traiasca asa ceva. Daca fata asta ii putea oferi aceasta, atunci fie. O sa o gaseasca el intr-un fel. Daca le este sortit sa fie impreuna atunci sigur se vor reantalni. Din ce isi daduse el seama si fata simtise aceeasi betie ca si el. Si ea participase la acel vartej sentimental. O clipa fusesera numai ei doi. Nu conta nimic in jurul lor. Traisera clipa. Doamne si ce clipa. Si acum ii simtea gustul dulceag al buzelor, mirosul ei persista in narile lui infiorandu-l. Ii simtea unghiile infipte in umerii lui si ardoarea bratelor ei cand il imbratisase. Pur si simplu ii luase mintile. La inceput voise doar sa o sarute, dar apoi parca bause din nectarul zeilor si isi dorise mai mult, mult prea mult. Isi imagina de mii de ori cum ar fi sa faca dragoste amandoi, cum s-ar strange in brate si s-ar lasa consumati de patima dulce. Doar imaginandu-si  acestea si trupul lui reactiona plin de dorinta. Cu greu isi reveni si incerca sa gandeasca lucid. Dar va veni o zi cand toate astea se vor implini. Va veni o zi cand ea va fi a mea si numai a mea. Trebuie doar sa o gasesc. Jeanee nu reusea sa isi revina. Credea ca totul fusese doar inchipuirea ei. Dar buzele fierbinti de ardoarea sarutului stateau dovada ca totul fusese cat se poate de real. Cand isi aducea aminte de atingerea buzelor lui, un foc launtric ii invada fiinta si o facea sa vibreze. Nu stia inca identitatea celui care o sarutase si o stransese in brate, dar isi dorea sa fi fost Joon. Mereu avea vise cu el, asa ca i se paru normal ca personajul principal din visul acesta real sa fie Joon. Se ruga la toti zeii posibili sa fie real. „Pe toti sfintii si zeii din lume imi doresc sa fi fost Joon.” Si-l imagina asa cum il vazuse la dus, cu pieptul ud, siroind apa pe el. Se cutremura toata la aceasta amintire. Sangele i se involbura si prinse a pulsa cu putere in tot trupul ei. Il simtea cum curge fierbinte prin vene provacandu-i ameteli. A stat mereu si s-a gandit: „Ce se intampla cu ea? Se indragostise?” Nu se vedea in stare sa se indragosteasca doar de un tip pe care il considera irezistibil. Nici chiar asta nu era relevant. Oricat de irezistibil ar fi fost el, ea era mult prea cerebrala, sa i se intample asa ceva. Poate ca a vazut mult mai mult. Nu doar suprafata exterioara, ci a intuit sufletul lui. Ceva in ochii lui miscase o coarda a inimii ei si vibrase, asa cum nu o mai facuse niciodata. O comunicare, o potrivire. Cert este ca o perioada toate gandurile ei erau indreptate spre el. Dorea nespus de mult ca ei doi sa se intalnesca. Chiar daca acum nu stia ce i-ar putea spune, ea era convinsa ca atunci in acel moment ar gasi ea ce sa spuna. Avea o parere buna despre ea. Se simtea plina de cutezanta si indrazneala. Era timida ( doar in anumite cazuri), dar se trata. In viata de zi cu zi, mereu i se intampla si ceva bun. Gandea optimist si asta conta pentru ea foarte mult. Era pregatita sa infrunte viata de zi cu zi in fiecare clipa. Ii placea sa traiasca clipa. Viata esta atat de efemera si imprevizibila. Nimeni nu stie cand se va sfarsi. In fiecare zi, o traia ca si cum ar fi fost ultima din viata ei. Era palpitant sa poata trai asa. Se puse serios cu burta pe carte, creand astfel oportunitati multiple. Stia ca Joon putea fi intalnit pe platourile de filmare, asa ca invata din greu sa se poata apropia de ele macar ca figurant. Vizitele cat mai dese la biblioteca, devenisera un ritual pentru ea. Spera in adancul sufletului ca necunoscutul sa apara din nou in viata ei si el sa fie Joon. Se gandea ca nu este imposibil. Visa mereu cu ochii deschisi scena sarutului din biblioteca sau pur si simplu imaginatia ei o lua razna creand, noi si noi scene asemanatoare. Fiecare inchipuire a ei o lasa fara suflare si tremura din toate incheieturile. Nu se simtise niciodata atat de vulnerabila. Visa de mult la o scena asemanatoare in biblioteca, dar nu sa doarma ci pur si simplu sa fie luata pe sus si sarutata cu pasiune. Sa -i lipeasca spatele de rafturile de carti, sa-i tina mainile ridicate deasupra capului si sa fie sarutata salbatic. Off. De cate ori pe zi se derula scena asta in capul ei. Ar fi vrut sa-l vada din nou pe Joon, dar nu avea curaj sa se duca la prietena ei din nou. Nu stia ce motiv sa invoce. Ar fi batut la ochi. Isi imagina  cum Joon era la dus si ea il cuprindea in brate din spate. Ii mangaia fiecare fibra a torsului lui perfect, ii simtea fiecare tresarire a muschilor cand ii atingea. Isi plimba dosul mainii pe pieptul lui ud, provocandu-i extaz dupa extaz lui Joon care se lasa in voia simturilor. Inchise ochii si dadu capul pe spate, arcuindu-si frumos gatul primind dezmierdarea degetelor ei. Sub atingerea lor pielea lui se infiora, se zbarlea, devenea nelinistita. Chiar daca apa care curgea pe trupul lui era fierbinte, el tremura sub atingerea mainilor ei. Fiori de gheata ii treceau prin trupul fierbinte facandu-i sangele sa pulseze cu putere. Of Doamne ce piele fina putea sa aibe. Ce fata plina de extaz putea sa aibe. Il adora. Brr, ce naiba este cu mine? Cred ca am luat-o razna. Rosi cand se gandii ce indecente erau gandurile ei. Pe de alta parte Joon traia si el ceva asemanator. Isi amintea cu perfectiune de mirosul parului ei atunci cand isi bagase mana in el si il lasase sa i se rasfire printre degete. Chiar daca era moale, parul ei era viguros si cu vointa proprie. Pentru cateva secunde mainile lui fura legate de suvitele de par rebele care ascultau doar de legea lor. Chiar si acum simtea acea senzatie si se uita cu mirare la degetele lui asteptandu-se sa-l vada in mana lui. Un miros ca de primavara se simtea in jurul ei, iar el se simtea ademenit ca fluturele de o floare. Tanjea dupa atingerea ei, tanjea dupa sarutarile ei, tanjea dupa ea. Nu crezuse niciodata in dragoste la prima vedere, dar ea ii furase inima intr-o clipa. Atat a fost suficient si el a fost subjugat pe vecie. Visa la ea mereu, chit ca dormea sau nu. Mereu o avea in fata ochilor si mereu dorea sa o revada. Ii era un dor nespus de ea. Se trezi lac de sudoare. Inima ii batea sa-i sparga pieptul, iar in urechi inca auzea acordurile melodiei cantate de Joon. Inca simtea caldura emanata de apropierea corpului lui, in spatele ei. Inca simtea greutatea delicata a mainilor lui care s-au odihnit pe umerii ei. Inca ii rezona in urechi si in toata fiinta ei melodia pe care Joon o cantase cu caldura. Oare a fost aievea? Ii vedea inca chipul zambitor si ochii calzi vorbindu-i. Niciodata nu il visase cu atata intensitate. Oare o lua razna de tot? Oare si-a pierdut mintile? Si ce daca? Daca asa te simti dupa ce le pierzi, fie. Era dispusa sa si le piarda. Daca simtea mereu ceea ce simtea acum se putea declara fericita. Nu isi aducea aminte sa-i fi batut inima pentru cineva asa. Simtea o imensa fericire. De mult nu mai simtise atat de puternic prezenta cuiva in visele ei. Pe Joon, era prima data cand il visa, dar visul ei paruse atat de real incat o durea ca nu fusese adevarat. Cu toate ca era innebunita dupa el, nu il visase niciodata pana acum. Acum ca pusese stapanire si pe visele ei, avea confirmarea certa ca era indragostit nebuneste de Joon. Va face orice era posibil ca visul ei sa devina realitate. Inca simtea fiori pe sirea spinarii si trupul ii vibra cand isi aducea aminte de visul ei. Fusese atat de real... Se simtea ca o vioara dupa ce ii atingeai delicat strunele facandu-le sa vibreze. Inca isi aducea aminte de caldura pe care o simtise pe spatele ei cand se trezise. Cand se trezise nu stia ce fusese. Vis sau realitate. Simtise totul atat de clar ca visul il lasase fara suflare. „Chiar atat de indragostit sunt ca nu mai fac distinctie intre vis si realitate. Chiar atat de mult imi doresc sa o vad incat o simt aievea langa mine? Trebuie sa o caut. Trebuie sa o gasesc. Chiar daca am spus ca, daca destinul va voi sa fim impreuna, ne va aduce el intr-un fel. Nu pot lasa hazardul sa decida. Sta in puterea noastra sa ne implinim visele. Destinul doar ne da un impuls. Ne arata calea in rest...noi suntem eroii principali. Dar va veni o zi in care noi doi o sa fim o singura fiinta. Trebuie.” Incepu sa umble iar prin locurile in care o vazuse mai inainte. La biblioteca toata lumea intorcea capul dupa el, dar tragea sapca si mai mult pe ochi. Incerca sa evite orice contact. Cum naiba se facea ca amandoi se cautau unul pe celalalt, dar nu se gaseau niciodata. De cateva ori o zarise cand ea pleca deja si era mult prea departe de el. Alteori ea il zarise intr-o masina, ca trecea pe langa ea. Se parea ca soarta le era potrivnica. Azi chiar avea treaba la biblioteca. Cauta un seminar, o lucrare a unui cunoscut si rasfoia infrigurata cartea, parcurgand pe nerasuflate pasaje intregi. Era captivata. Nici macar nu avusese rabdare sa se duca la o masa sa citeasca in liniste. Se simtea flamanda. In timp ce citea se simtea ca si cum s-ar fi asezat la masa sa manance. Si chiar simtea ca incepe sa-i dispara senzatia de foame. Dadea multumita din cap la diverse pasaje din carte. La altele zambea usor. Multe dintre ele le parcurgea incruntandu-se usor si ramanea foarte concentrata. Reusea cu greu sa-si aduca aminte sa mai si respire. Ofta si se intoarse cu spatele la raft sprijinindu-se de el fara sa-si ridice ochii din carte, se lasa pe spate pana atinse raftul. Ramase ceva vreme asa fara sa-si dea seama ca acesta ii intrase in carne si ca spatele ii amortise. Nu vazuse cat era ceasul, decat atunci cand cateva lumini se stinsesera. Se zapaci si incerca sa se desprinda din locul unde ramasese tintuita. Isi ridica cu greu privirea din carte incercand sa-si gaseasca un alt punct de spijin. Cu ochii inrositi din cauza concentrarii cu care citise din carte, il zari pe Joon langa ea. Tresari atat de puternic incat scapa cartea din mana. Dar mana agila a lui Joon o prinse din zbor si nu o lasa sa faca nici cel mai mic zgomot. Facu un pas spre ea. Instinctiv ea se retrase un pic. El mai facu inca un pas, iar ea se lipi de rafturile bibliotecii tinandu-si rasuflarea si cu inima batandu-i cu putere. Incerca sa se eschiveze si sa iasa dintre rafturi, dar drumul de iesire era blocat de Joon. Inainte era Joon, inapoi era peretele cu rafturi. Se inrosi la fata. Joon intinse mana spre ea si ii lua o suvita rebela de par de pe fata, continuand miscarea cu o mangaiere tandra. Ea aproape ca ofta de placere, iar genunchii i se muiara instant. Daca Joon nu ar fi prins-o, ar fi cazut fara drept si poate. Niste maini vanjoase o prinsera de talie si o sustinura sa nu alunece. Inca un pas il apropie de fata atat de mult incat ii auzea bataile inimii. Se apleca si o saruta usor pe buze. Ea tremura vizibil la atingerea buzelor lui, dar nu se retrase. Ridica privirea si se ineca in abisul ochilor lui. O caldura nefireasca ii incalzi stomacul si fara sa vrea se intinse pentru un nou sarut. Zambind Joon ii cuprinse fata si o saruta apasat. Buzele ei se deschisera incet, invitandu-l parca pe Joon la o explorare a lor. Usor ii atinse buzele cu limba, ea gemu si isi avanta trupul inainte. Se lipi de corpul lui si caldura care acesta o emana era asemanatoare cu cea din vis. Sarutul pasional care urma, nu pregatise pe nimeni pentru ce urma. Fiecare buza era gustata la propriu de Joon care scotea si un usor marait de placere. Nu crezuse ca buzele cuiva puteau avea acest gust. Dupa o clipa de zapaceala fata incerca sa se retraga, dar nu facu nimic altceva decat ca se aseza mai bine in bratele lui. Speriat ca vrea sa fuga o prinse de mani si o tinu tintuita, ca el sa o poata saruta. Incerca sa intoarca fata din dreptul lui, dar Joon o saruta cu atata pasiune incat si putinul rationament pe care il mai avea, cazu in neant si se lasa prada simturilor. Ii cuprinse gatul si il trase usor spre ea rapindu-i si ultima suflare.

-Joon!!! Se auzi strigat incetisor. Ai gasit ce cautai? Vocea se apropia periculos de repede. Ezita o fractiune de secunda suficienta pentru a rupe vraja dintre cei doi. Fata se smulse din bratele lui si o tuli repede printre rafturi, lasandu-l pe Joon plin de uimire. Daebak! Cat de repede a fugit. Nici nu am apucat sa o intreb cum o cheama, cine este, unde o pot gasi. Doamne ce idiot sunt. Ce naiba strigi asa? Se rasti la prietenul sau care il insotise pana aici. Suntem intr-o biblioteca, aici se citeste nu se striga. Era nervos. Isi simtea tot trupul incins si incordat. Ar fi dat orice sa fie acum doar cu fata cea misterioasa, numai ei doi si atat. Alerga spre iesire incercand sa ajunga acea fata din urma, dar aceasta disparuse ca un fum. Sigur nu fuses vis. Inca ii simtea gustul buzelor ei, pe buzele lui. Inca isi amintea cum ii raspunsese la sarut si cum intreg trupul ii vibrase si se topise sub imbratisarea lui. Cu toate astea nu isi aducea aminte, cu ce fusese ea imbracata. Nu isi aducea aminte decat de ochii ei adanci ca abisurile negre ale unei pesteri fara sfarsit, de buzele cu gust de fructe proaspete, de caldura pe care o simtise in tot trupul lui. De imbratisarea ametitoare a ei, care l-a purtat pe meleaguri necunoscute. Ce farmece facuse fata asta asupra lui? Se purta irational. Nu i se mai intamplase sa fie asa de mult atras fata de o femeie, fata sau ce o fi. Sigur ii facuse vraji, altfel nu isi putea explica ce naiba il apucase acolo in biblioteca, fara teama, fara resentimente, fara griji. Innebunise oare? El? Ce poate sa faca dragostea dintr-un om. „Dragostea? Sunt indragostit? Ce usor a venit asta. Sigur asa este. Cred , mai bine zis stiu.” Pleca.... Gasise ceea ce cautase la biblioteca. Cine stie unde o va regasi. Dar in mod cert se vor intalni. Acum era convins. Asa ca un pic mai linistit pleca in treburile lui pe care de la o vreme le cam neglijase. Ii venea sa sara intr-un picior. „ Nebuna. Nebuna asta esti. Cum ai putut sa fi atat de desfranata? Te-ai purtat ca cea din urma femeie. Te-ai pus pe tava singura. Cu un sarut, a facut din tine tot ce a vrut. Te-a avut la faza asta. Omo, tu chiar nu ai frica de nimic. Chiar nu iti pasa de oameni? Ce naiba este in capul tau? Cum ai putut sa te intinzi si sa te predai atat de usor, dupa un simplu sarut? Simplu? O nu! Nu a fost simplu deloc. Am gasit  in el toate nestematele lumii, toate culorile curcubeului si toate fericirile de pe pamant. Am pierdut timp, spatiu, tot. Eram copilul universului imponderabil. Pluteam. Apoi al doilea sarut si restul m-au aruncat intr-un abis fara sfarsit. O explozie de cantec si culoare. Un balsam necesar inimii mele. Nu visam. Era realitate si m-am bucurat. Niciodata nu mi s-a intamplat ceva asa de bun. Daca mor acum sunt fericita. Am atins nemarginirea. Am atins intangibilul. In stomac mii de fluturi au inceput sa roiasca si zborul lor era atat de navalnic, de naucitor. Doamne am visat la o asa dragoste, la o asa pasiune. Nu am crezut niciodata ca ea exista. Stiam ca basmele raman basme. Ce chin minunat in sufletul meu. Deodata totul in jurul meu a inceput sa straluceasca. Stii durerea aia de ochi cand soarele straluceste foarte tare. Asa imi simt eu inima acum. Dureros de placut. Imi este dor de el. Ii simt prezenta cu durere in suflet. Parca ceva a fost smuls de acolo. Ceva lipseste. Mi-e dor de el, de imbratisarea-i ferma, de sarutarile pline de pasiune si de dor. Abia acum simt cat de mult imi lipseste. Imi este atat de dor incat ma dor plamanii, de parca au ramas fara aer. Oare se gandeste la mine acum? Toata fiinta mea e plina de el. Il doresc. Simt nevoia sa-l ating. Mi-e dor de caldura trupului lui. Am simtit cum ma topesc atunci cand m-a imbratisat. M-am pierdut in nemarginirea ochilor lui. Acestia imi vorbeau. Ma sorbeau in infinitatea lor facandu-ma sa plutesc. Ma simteam atat de usoara, ca o pana dusa de o adiere de vant. In clipa cand m-a sarutat, timpul s-a oprit in loc pentru o secunda. O secunda care as fi vrut sa nu se termine niciodata. Nu am cunoscut niciodata pasiunea. Dar cand e langa mine, imi doresc sa faca din mine tot ce vrea. Nu ii pot rezista, nici daca as vrea. Inima imi bate nebuneste, pulsul imi bubuie in urechi, o ameteala dulce ma cuprinde si tanjesc dupa apropierea lui. Oare cum mai pot trai de acum in colo? Am sa il doresc in fiecare zi mai mult. Poate ca apoi ma voi risipi in vant in mii si mii de cioburi de dorinta. Ce ganduri nebunesti imi trec prin cap. Oare sunt eu? Poate sunt posedata. Oare ce mi-a facut? M-a vrajit? Si a aruncat un blestem asupra mea? Simt un foc launtric numai cand ma gandesc la el. Orice urma de ganduri lasa o urma de foc. Ma mistuie. Oare asa esta patima iubirii? O sa fiu mistuita incet de focul launtric? Doamne apara-ma. Da-mi putere. Da-mi-l pe Joon.” Chiar si in clipele acestea Jeanee il dorea. Indiferent cum, trebuia sa il aibe. Macar o data. Ai naibii fluturi, nu se mai opresc. Noaptea il visa si retrai toata scena din biblioteca. Se trezi cu trupul incins plin de dorinta. Isi musca buzele si dori...Inca o clipa din visul ei isi dori. Isi simtea trupul palpitand de dorinta, inima ii batea puternic. A trecut o noapte. As vrea sa dorm din nou ca visul sa continue. Joon lasase totul in voia sortii. Pentru cateva zile rezista stoic, apoi incepu sa fie nelinistit. Daca erau meniti sa se intalneasca din nou, de ce nu se intampla nimic? De ce nu dadea de fata aceea in drumul lui? Nerabdarea puse stapanire din nou pe el in asa fel incat nu reusea sa se concentreze deloc. „Nu este bine deloc sa stau sa astept. Trebuie sa ii dau o mana de ajutor destinului. Trebuie sa o  gasesc. Nu pot astepta pur si simplu. Simt ca nu ne vom revedea niciodata daca nu fac ceva. Trebuie.” Incepu din nou sa frecventeze biblioteca. „Poate o voi regasi din nou, doar s-a mai intamplat o data.” Himerele incepura sa il bantuie din nou si nu isi gasea linistea nicaieri. Umbla iar ca naucul pe strazi oprind din cand in cand cate o fata pe strada. „Off, sunt nebun, nebun. Oare ce mi-a facut fata asta? Cu cat ma gandesc la ea cu atat de mult o doresc mai mult. Ce naiba? Doar sunt un tip cu stapanire de sine. Niciodata nu am facut ce am facut in preajma ei. Are o forta irezistibila. Credeam ca asta exista doar in drame. Cum poate fi atat de real?” Jeanee pe de alta parte incerca sa-si revina, sa uite. Era totusi cu neputinta. Umbla fara rost de colo, colo incercand sa-si puna ordine in ganduri si in simtiri. Toate drumurile o duceau spre biblioteca, dar cand aproape intra in ea se razgandea si fugea privind inapoi ingrozita. Fiecare fibra a fiintei ei vibra cand era aproape de biblioteca, asa ca daca ar fi fost cu ochii inchisi tot ar fi stiut unde a ajuns.  „Ce naiba este cu mine? Cum de nu pot sa ma stapanesc? Nu am fost niciodata sclava simturilor mele. Mereu am fost retrasa si introvertita, si acum? Ce naiba mi s-a intamplat? Cum pot sa cred tot ceea ce mi se intampla?” Chiar daca timpul trecea nepasator si rece, sentimentele ei erau din ce in ce mai incendiare. Acum avea atacuri de panica si cand nu se astepta, lesina si isi pierdea cunostinta pentru putin timp. Incerca sa se duca la psiholog. Cu cateva sedinte reusi sa se stabilizeze si incerca sa isi caute o preocupare pe care sa se focalizeze. Greu. Mai ales ca Joon era o persoana publica si era imposibil sa nu afle cate ceva despre el in fiecare zi. Incerca sa-si spuna ca avusese un vis. Reusise in mare parte sa-si vada de viata ei. Joon parea ca se resemnase ca nu o va mai intalni niciodata. Fiecare incerca din rasputeri sa mearga mai departe. Atunci cand praful uitarii se asternuse incet, incet peste amintiri, hazardul facu din nou o miscare si....

- OMG. In sfarsit, te-am gasit. Iti dai seama cat de mult te-am cautat? Ii vorbi Joon cand dadura nas in nas pe scarile studioului.

-Pardon? Incerca sa-l evite si sa se faca disparuta repede din calea lui.

- Acum spune-mi, acum. Cum te cheama? Ii vorbi disperat Joon oprind-o din tentativa ei de a fugi. Ii atinu calea si o apuca cu mana dreapta de brat retinand-o in apropierea lui. Contactul cu mana lui ii produse mii de fiori, care ii facusera sangele sa pulseze cu viteza. Incerca fara sanse sa scape din stransoarea lui. Joon facu un nou pas spre ea, imobilizand-o cu prezenta lui. Jeanee se muie instant si era gata sa se prabusesca, cand bratul lui ferm o opri din cadere, strangand-o la piept incet. Aproape fara suflare se aseza pe banca pe care Joon o trasese si ofta resemnata. Ridica ochii in care lucea dorinta. Joon se ineca in ei si fara sa vrea ii dadu drumul mainii pe care o tinea. Jeanee surase si clipi inocent din ochii plini de stele.

- Se pare ca in sfarsit ne intalnim oficial, spuse un pic jenata Jeanee. Ma numesc Jeanee si sunt studenta in anul 4 la actorie. Joon dadu sa se prezinte si el dar mana fetei il opri. Stiu prea bine cine esti. Nu este nevoie de nici o prezentare. Ma bucur nespus ca am reusit sa ne cunoastem. Cu toate ca sangele ii fierbea in vene, vorbele fetei il tineau la distanta. Nu asa isi imaginase el intalnirea lor, dar era mai bine decat nimic. Isi drese glasul si facu conversatie cu Jeanee de parca se cunosteau de cand lumea. Dupa un timp Jeanee se ridica sa plece. Joon o apuca de mana si depuse un sarut tandru in podul palmei ei. Aceasta se clatina incet incercand cu greu sa isi mentina echilibrul. Facura schimb de numerele de telefon si cu promisiunea ca se vor intalni din nou, se despartira. Amandoi erau ametiti. Joon era imbatat de mirosul floral al parului ei, iar ea imbatata de mirosul lui masculin, un pic aspru, un pic dulce, un pic...nu stiu cum. Dupa cateva zile se reantalnira din nou.

- Imi pare rau Jeanee. Am inceput total invers. Cu sfarsitul. Cum mai pot eu acum sa te iau de mana fara sa fiu mistuit pe loc de patima? Am impresia ca te-am intalnit de foarte mult timp si te iubesc.

- Jjang. Te auzi ce spui? Bineinteles ca am inceput prost. Bineinteles ca simturile nostre au luat-o razna inaintea ratiunii. Bineinteles ca te iubesc, dar totul este prea rapid. Simt ca si cum ne consumam ca flacara unei lumanari. Ardem total si mai apoi nu va ramane nimic din noi. Cu toate astea... imi doresc sa traiesc intens fiecare clipa. Nu stiu si nu doresc sa aflu ce imi rezerva viitorul. Azi simt ca traiesc, iubesc la maxim, sunt iubita si dorita. Stiu ca ardem prea repede, dar o calmare a lucrurilor acum este cu neputinta. Nu pot si nici nu vreau sa o iau de la inceput. Nu astept nimic mai mult decat prezentul. Toata viata mi-am trait-o asa. Nu vreau sa schimb nimic.

- Dar totusi! Eu...eu cred ca mi-as dori ceva mai mult. As dori o oarecare stabilitate, un viitor spuse uimit Joon.

- Viitor? Noi? Imposibil. Crezi cumva ca nu imi cunosc locul? Crezi cumva ca nu stiu ca ar trebui sa nu am prea multe asteptari? Mi-as dori asa ceva. Da....

- Da? Ce te face sa crezi ca nu vom reusi? Eu am incredere.

- Se poate, dar prea ardem, mistuindu-ne la fiecare intalnire. Cu greu ma abtin sa nu te ating. Si cand te ating....Sti doar ca nu ma pot decurca prea bine. Cand te ating sau ma atingi, sunt toata un foc care izbucneste cu o flacara imensa. Nu stiu de tine, dar totul in jurul meu isi pierde din continut. Plutesc intr-un infinit colorat.

- Ai reusit cu exactitate sa descri sentimentul. Exact asta este. „Un foc imens”

- Pai vezi? Tu crezi ca cei cu pasiune mistuitoare sunt sortiti sa aibe un viitor?

- Si totusi....Totusi vreau mai mult.

- Ai grija ce iti doresti. Stai putin si gandeste-te.

- Langa tine nu pot gandi, mai ales ca apropierea dintre noi imi face pielea sa arda mocnit. Daca ma atingi voi exploda in mii de bucati incandescente. Te doresc atat de mult, spuse si facu un pas spre ea. Jeanee se uita rapid in jur si se retrase incet din calea lui. Joon se opri nelamurit.

- De ce? De ce te retragi? Simt ca trebuie chiar acum sa te strang in brate. Ard de dorinta. Intelegi?

- Nici eu nu doresc altceva, dar uita-te in jurul nostru. Nu vezi cum se uita lumea la noi? Intr-adevar parca toata lumea era hipnotizata de prezenta celor doi. Joon privi in jur si respira cu regret. Se trase un pas inapoi si isi indesa sapca mai bine pe ochi incercand sa se ascunda de ochii indiscreti ai celor din jurul lor.

- Am ceva de spus...Hai sa ne despartim. De fapt nici nu suntem impreuna, dar as vrea sa nu ne mai intalnim.

- Jeanee-ah, striga Joon disperat la ea. Cum ...cum ai putut sa-mi faci asa ceva? Ce sunt eu pentru tine? In loc sa luam totul de la inceput asa cum ar fi normal (cu intalnirile, cu tinutul de mana, cu plimbari lungi, sa cinam impreuna), tu...tu imi spui sa ne despartim? Yaa, nu crezi ca esti un pic cam cruda? De ce esti asa? Cu ce ti-am gresit? Stiu ca si tu simti la fel ca mine si atunci de ce toate astea? De ce?

- Pentru ca intr-o zi o sa ne trezim ca nu mai simtim nimic unul pentru celalalt si ar fi mult prea dureros atunci. Flacara pasiunii se poate stinge intr-o clipa. Gandeste-te cat de intens traim fiecare din noi. Amandoi ardem. Dar...dar pana cand? As vrea sa pastrez in inima mea aceste sentimente. Sunt sigura ca acolo vor trai pentru totdeauna. Nu stiu despre tine, dar eu...eu nu voi mai iubi niciodata. O data a fost suficient pentru mine si mai ales mistuitor. Vazandu-l mut de uimire pe Joon, Jeanee pleca in fuga stapanindu-se cu greu sa nu se intoarca inapoi. Stia ca luase decizia cea mai buna, dar de ce o durea atat de tare inima? De ce lacrimile continuau sa curga pe obrajii ei? Stia ca il ranise si pe Joon, dar nu avea ce face. Pentru binele lui a renuntat la el. Acum ce va face? Cum va reusi sa mearga mai departe? Viata ei parca nu mai avea nici un rost. Fusese scurta fericirea, dar atat de intensa. Cu timpul...cu timpul va reusi sa il uite. Sa-l uite? Asta nu se va intampla niciodata. „Eu..eu chiar il iubesc.” Pentru moment se pregati pentru transfer. Se transfera, de fapt fugi in Japonia unde incerca din rasputeri sa supravietuiasca iubirii. Cu orice pret trebuia sa mearga mai departe. Nu mai conta ce facea, dar voia sa fie foarte ocupata sa poata uita. Volumul mare de invatatura si faptul ca fiecare zi era o noua incercare de supravietuire, o multumea. Faptul ca nu vorbea limba si ca trebuia sa se forteze sa traiasca printre straini, o ajutau sa mearga in fiecare zi mai departe. Tot mai departe. Cat despre Joon...Inca nu isi revenise din uluiala cand spatele fetei nu se mai zarea. Statea prostit in mijlocul strazii sperand ca o va vedea curand fugind spre el. Dupa un timp intelese ca Jeanee nu va mai veni inapoi. Intelese si se intrista intrebandu-se pentru a mia oara unde gresise. Pe moment se cufunda in munca pe care o cam neglijase. Inca o data semna multe contracte care erau menite sa-l tina cat mai ocupat. Gandurile lui sa nu poata iesi la suprafata si sa-l intristeze. Munci o vreme fara oboseala, apoi cazu lat pentru o buna bucata de timp. Dupa convalescenta se intreba: „Ce vreau sa fac cu viata mea? Vreau sa traiesc si pentru mine. Vreau sa iubesc, sa fiu iubit. O vreau pe Jeanee inapoi. Mi-e dor de ea.” Dupa terminarea serialului la care lucra, isi propusese sa plece intr-o calatorie. O mini vacanta, inaintea urmatorului val de proiecte. Voia sa aibe un pic de timp si pentru el. Numai pentru el. Doua saptamani de relaxare. Stia ca asta il va costa mult, dar asa simtea. Trebuia sa fie asa. Un mini tur in tarile asiatice il va reancarca cu energie. Nu voia sa piarda festivalul ciresilor infloriti din Japonia. Iubea aceasta sarbatoare. Nu lipsise in nici un an de 10 ani incoace. Aceasta sarbatoare facea parte din fiinta lui. Iubea culorile chimonourilor, multimea de culori, zumzetul oamenilor fericiti. Zgomotul facut de sabotii de lemn pe dalele pline de petalele ciresilor. Se gandise de multe ori ca intr-o zi ca aceasta si el isi va gasi sufletul pereche. Jumatatea din yang si ying. Partea lipsa din el. Acum mai mult ca oricand. Isi simtea sufletul ranit si gol. Spera ca ziua aceasta sa-i aduca un pic de alinare. Simtea nevoia unui balsam pus pe rana inimii lui. Ce altfel de balsam, decat frumusetea in sine a sarbatorii? Mereu se simtise bine aici. Iubea aceasta tara. Se simtea acasa, se simtea iubit si dorit aici. Avea o gramada de fani aici. Se simtea bine in pielea lui aici. Pana si ploia avea alta stralucire aici. Se simtea binevenit. Toata lumea incerca sa-i ghiceasca dorintele si ii lasau mereu spatiu. Putea sa respire aici. Nu se simtea sufocat, sau constrans aici. Dupa ce pleca din Tokio avea de gand sa mearga la izvoarele termale de la Aomori. Auzise ca sunt foarte bune pentru alungarea stresului. Isi dorea asa ceva. Saptamana incepuse cum nu se putea mai bine. Toata lumea era draguta cu el, dar nu il sufocau. Isi vizita prietenii din capitala. Se plimba pe aleile pline de ciresi infloriti inhaland mirosul lor imbatator. Se relaxa si  pentru un timp uita problemele lui existentiale. Chiar daca ziua fusese plina, noaptea tot singur il gasea in odaia intunecata. Isi petrecea mult timp ghemuit pe sofaua din camera si apoi adormea chinuit de multe vise. In doua zile deja se plictisise, el care nu se plictisea niciodata aici. Statea ca pe jar. Nu isi gasea locul. Era nelinistit. Parca astepta sa se intample ceva neprevazut. Avea un tremur in inima pe care nu s-il putea explica. Chiar daca se fortase sa nu se gandeasca la Jeanee, noaptea venea o data cu gandul la ea. Simtea aceeasi fierbinteala a sangelui, inima ii pulsa cu putere dandu-i ameteli numai cand ii rostea in gand numele care ii devenise atat de drag. Simtea ca se sufoca. Avea nevoie de ea ca de aer. Nu se vedea traind decat langa ea. Si ce daca iubirea ii consuma? Si ce daca pasiunea ii mistuia? Mai bine asa decat lipsa lor. Mai bine sa traiasca intens decat deloc. Ajuns la Aomori cauta un hotel mai linistit, cu izvoare termale in interior. Nu ii placea sa faca drumuri lungi pentru o baie. Fie ea si pentru a se relaxa. Se pregati sa se duca la baie. Isi cauta indelung prosoapele necesare, fara a le putea gasi. Se enerva pe moment, dar apoi isi spuse ca poate trece pe la receptie sa le ia de acolo. Noroc ca invatase japoneza cat sa se descurce si singur fara ajutorul nimanui. Stia din toate limbile asiatice atat cat sa nu moara de foame, vorba vine. Tocmai o intreba pe cea de la receptie de prosoape cand o fata veni in fuga cu halatul de baie si cu prosoapele mult asteptate.

-Scuzati-ma (spuse fata intr-o japoneza rigida studiata), tocmai ma pregateam sa le aduc. Nu am stiut ca deja s-a cazat cineva. Imi cer mii de scuze.

- Ce? Scuze? Pentru una ca tine noi pierdem clientii, se rasti la ea receptionera privind-o plina de ura. Nu il inteleg deloc pe patron de ce a angajat o persoana care nici macar nu este din Japonia. Fa-ti treaba cum trebuie ca sa nu te spun sefului, o certa receptionera din nou. Fata cu capul plecat facea mii de plecaciuni. Joon asistase la scena aceasta si nu stia nici el de ce se simtea rau pentru fata. Incercase fara succes sa-i vada fata, dar  faptul ca fata tinea capul plecat ii era dificil sa vada cum arata. Joon astepta resemnat ca discutia sa se termine si sa fie condus in sala cu bai termale.

- Ce mai astepti Jeanee? Nu conduci clientul in sala de baie?

- Omo, sigur ca da. Se intoarse spre Jonn (care deschisese gura sa puna o intrebare) si isi ridica privirea dand sa spuna ceva. Cand ochii li se intalnira..aerul capata o greutate imensa. Deveni irespirabil, incins electrizant. Joon o apuca de bratul cu care ducea prosoapele si o apropie de el incet, foarte incet. Timpul capatase o vascozitate profunda. O prinse de umeri si o zgudui fara mila.

-Tu? Tu aici? Ce faci aici? Cum se face ca esti aici? Ce cauti aici? Ii punea o mie de intrebari neasteptand ca ea sa-i raspunda la ele. Abia acum cand o regasise vazu cat de mult ii lipsise si cat de mult se mintise.

-Joon? Intreba ea in cele din urma, cand se mai linisti dupa surpriza intalnirii. Ce...ce cauti aici? De ce? Cine ti-a spus?

- Cine ce?  Nu mi-a spus nimeni nimic. Nimeni nu stia unde esti, unde ai disparut. Ai idee cat de mult te-am cautat? Ai idee cat de mult am suferit? Ai fost atat de rea.

- Jeanee!! striga receptionera calcata pe nervi, ce naiba astepti? Condu clientul la baie. Ai grija sa nu-i lipseasca nimic. Stai la ordinile lui si ii indeplinesti toate dorintele, ai inteles? Misca-te o data. Joon enervat vru sa protesteze impotriva receptionerei, dar  Jeanee pleca repede si el fugi dupa ea, curmand orice discutie contradictorie. Abia cand reusi sa iasa din raza de vedere a receptionerei, Joon o lua in brate, topind-o in imbratisarea lui patimasa. Fara un cuvant, Jeanee se lasa stransa la pieptul lui si gusta o clipa fericirea. Apoi fara un cuvant il introduse intr-o camera unde in mijlocul ei era un bazin imens cu apa fierbinte, din care ieseau aburi. Pe marginea bazinului erau o gramada de uleiuri si esente speciale pentru piele. Dadu sa se retraga, dar Joon inca o tinea de mana. O facu sa se aseze pe marginea bazinului.

- Ramai cu mine. Nu pleca nicaieri, ai inteles? O privea atat de intens incat ea se aseza ca hipnotizata pe bancuta de piatra de langa bazin. Joon se schimba repede dupa paravan, cu ochii la Jeanee ca nu cumva ea sa fuga din nou. Acum ca o regasise nu mai avea nici o indoiala. Destinul exista, era chiar in fata ochilor lui. Nu ii va mai da drumul niciodata. Pastra doar un prosop in talie cu care intra in bazin. Se scufunda in apa fierbinte, care ii incalzea incet, incet sangele. Statu rezemat de marginea bazinului multa vreme. Sub privirea fetei se simtea timid. O ruga sa-l ajute cu uleiurile pentru corp. O Doamne!!! Nici macar nu visase vreodata ca va ajunge sa atinga trupul de care se indragostise atunci cand il privise prin telescop. Cu maini tremurande ii masa spatele. Folosi ulei de santal care ii racorea pielea infierbantata. Cu greu rezista tentatiei sa nu-l imbratiseze, sa nu isi lipeasca obrazul de spatele lui si sa ofteze cu dor. Joon la fiecare atingere a fetei simtea cum se sparge in mii de cioburi. Mainile ei pline de uleiuri faceau dezastru in toata fiinta lui.

- Spune-mi, ai mai facut asa ceva si pentru alti clienti? Intreba timid Joon, sperand la un raspuns negativ.

- Bineinteles...

- Ce? La cati barbati le-ai facut masajul asta? Intreba Joon si o privi in ochi atunci cand se intoarse catre ea.

- Cine a spus ca erau barbati? Spuse zambind Jeanee

-Am crezut ca....

-Ca ce? Nu sunt de mult in bransa asta, asa ca nu m-au lasat sa fac greseli fata de clienti. Le-a fost frica sa nu-i piarda. Esti primul meu client cu adevarat.

- Adevarat? Nu ma minti?

- Daca vrei poti intreba la receptie. Din nu stiu ce motiv, receptionera nu ma place deloc. I-am fost un ghimpe in ochi de cand m-am angajat. Nu o sa minta pentru mine. Va  face orice sa ma faca sa ingenunchez in fata ei.

-Jeanee, o chema tandru Joon si o trase langa el in apa. Hainele fetei se udara imediat si i se lipira de trupul firav, conturandu-i silueta micuta si delicata. Ascultatoare se lipi de pieptul lui ud care stralucea de la apa amestecata cu uleiuri. Ii mangaia fiecare fibra a pieptului, fiecare muschi al bratelor. Isi plimba degetele pe pielea lui la fel ca un pianist care canta la un pian valoros. Joon nici nu putea sa vorbeasca. Era atat de fericit incat ii era teama sa si respire. Nu stia ce este. Vis? Realitate? Voia sa opreasca timpul in loc, sa se bucure cat mai mult de placerea pe care o simtea. O cuprinse in brate si o forta sa nu se miste.

- Doar putin, putin sa stam asa. Nici macar nu am visat vreodata asa ceva. E prea frumos sa fie adevarat. Cu toate ca te ating, ca te sarut, ca te simt, inca nu pot sa cred. Nu pot sa cred ca este adevarat. O Doamne!! Sunt fericit. Sunt nebun de fericire.

- Te rog sa nu mai spui nimic. Nu vreau sa ma trezesc din vis. Buzele mele tanjesc dupa sarutul tau. Trupul meu doreste imbratisarea ta. Mi-a fost atat de dor de tine... Am crezut ca nu te voi mai revedea niciodata. Doamne!!! Te iubesc atat de mult... Oare pot sa ma bucur de fericire in sfarsit? Isi sprijini capul de pieptul lui si ramase vreme indelungata fara sa se miste, aproape fara sa respire. Dupa un timp ridica mainile din apa si se uiata cu mirare la ele. Aratau ca murate. Nici nu era de mirare de la apa fierbinte in care stateau. Se desprinse incet din imbratisare cu mult regret si iesi din bazin. Isi scoase hainele ude, dupa paravan, le stoarse si le scutura, apoi le puse din nou pe ea.

- Acum poti iesi. E timpul...

-Hm? Ce ai spus? Ce timp?

-E timpul sa revenim la realitate nu crezi? Trebuie sa mergem fiecare pe drumul nostru.

- Ce crezi ca faci acum? Crezi cumva ca iti voi da drumul? Mi-am jurat ca daca te voi reintalni, niciodata....auzi? Niciodata nu iti voi da drumul. Tu chiar crezi nu vezi ca ne este sortit sa fim impreuna?

- Nu stiu ce sa spun. Acum trebuie sa iesi, asta daca nu doresti sa fii fiert in apa asta fierbinte. Hai vino spuse, si intinse mana spre el, ajutandu-l sa iasa din bazin. Ii pregatise halatul si il ajuta sa-si scoata prosopul ud, apoi disparu repede cu ele pana sa se dezmeticeasca Joon de tot. Acesta iesi uitandu-se imprejur dupa ea. Voi chiar sa intrebe la receptie, dar isi aduse aminte cum fusese tratata mai devreme acolo si chiar nu voia sa atraga atentia asupra lui provocand un taraboi. Acum ca stia unde este Jeanee, sufletul lui se linisti ca prin farmec. De mult nu se mai simtise atat de impacat cu sine. Fata asta chiar ii aducea pace in suflet. Era fericit. Zambea prosteste si era distrat. Comanda ceva de mancare si apoi pleca in explorare. Dupa putin timp o regasi intr-o camaruta mica, sobra, fara mult mobilier in ea. Statea ca prostita in mijlocul camerei gandindu-se ce trebuia sa faca. Fugise la atatea sute de kilometri distanta, se ascunsese intr-un orasel micut si cu toate astea soarta, destinul, ii adusese impreuna din nou. Poate ca totusi...Ar vrea sa incerce. Ce avea de pierdut? Poate ca va fi fericita macar ceva vreme pana cand...Dar de ce sa ma gandesc la ce va fi? Vreau sa traiesc prezentul. Vreau sa fiu libera sa iubesc. Nu stiu cand, sau ce va urma dar acum...acum iubesc si sunt iubita si eu. Se ridica hotarata si se indrepta spre usa, dar...

- Credeai ca nu te voi gasi? Intreba Joon si intra in camera, facand spatiul si mai mic decat era. Zambi spre fata uimita a fetei si o stranse in brate cu ferocitate posesiv. Ii ridica capul si o privi in ochi, apoi cu o tandrete infinita ii atinse incet buzele moi. Intai le saruta usor ca o adiere, apoi mai apasat si in sfarsit posesiv si pasional. O strangea in brate si o saruta nelasandu-i timp de gandire. O aseza pe jos si ii acoperi trupul cu al lui. O clipa se opri din sarutat si ii cauta privirea. Jeanee gemu si se intinse dupa un nou sarut, arcuindu-se toata si incercand sa pastreze atingerea trupului lui. Era ametita, dar nu dorea deloc sa se opreasca. Acum mai mult ca oricand il dorea. Il dorea cu toata fiinta ei. Il tinea strans langa ea si raspundea sarutarilor lui. Mainile lui ii framantau carnea de pe spate, de pe coapse, producandu-i o dorinta si mai intensa. Incerca sa se retraga. Ramasese fara aer si pur si simplu era epuizata. Joon nu o forta deloc. O lasa sa se linisteasca. Acum nu avea rost sa se grabeasca. Va fi fericit sa savureze incet, incet elixirul. Voia sa faca totul cu Jeanee. Voia sa-i produca tot atata fericire cat ii producea ea lui. Acum cand descoperise ceea ce isi dorea de la viata, nu avea rost sa se grabeasca. Sampania este mai buna cand este sorbita incet, incet.

- Si acum? Acum ce urmeaza? Intreba Jeanee cu glasul gatuit de emotiile prin care trecea. Ce facem acum?

- Ne iubim. Ne vom iubi si vom ramane impreuna atata timp cat dragostea va arde. Sunt dispus sa cred ca va fi pentru toata viata. Niciodata nu am simtit ceea ce simt acum. Daca asta este fericirea, inseamna ca am ajuns in Rai. Jeanee...te iubesc. Eu...eu vreau sa fi a mea. Hai sa ne casatorim. Nu...nu trebuie sa-mi raspunzi acum. Nu cred ca sunt inca pregatit pentru raspunsul tau. Stiu doar ca te iubesc si ca am nevoie de tine in viata mea. Da? O stranse din nou la piept si o saruta pana cand o lasa fara suflare. Nu cred ca voi mai putea trai fara tine. Acum mai mult ca oricand, te doresc in viata mea. Vreau sa impart cu tine si bucuriile si necazurile. Nu cred ca as suporta sa stiu ca ai putea fi a altui barbat. Tu...tu esti facuta pentru mine. Esti jumatatea mea. De cand te-am intalnit am simtit cum sufletul meu s-a implinit. Nu vreau sa traiesc fara tine. Acum orice clipa fara tine mi se pare o eternitate. Chiar acum inima mea ma doare gandindu-ma ca trebuie (chiar pentru putin timp) sa ma despart de tine. Ochii lui se umezira si se umplura de lacrimi. Lacrimi de recunostinta, lacrimi aducatoare de pace interioara. Jeanee il privi cu tandrete, ii prinse obrajii intre palme si ii sterse lacrimile razlete. Il privi in adancul ochilor si se simti fericita.

- Chiar daca fericirea va tine putin, eu tot vreau sa ma bucur de ea pe deplin.

- De ce sa tina putin?

- Nu stii ca tot ce este frumos are o perioada scurta? Am sa ma bucur de fiecare clipa petrecuta alaturi de tine. Te voi urma acolo unde vei merge, voi face tot ceea ce iti doresti.

- As fi in stare sa fug cu tine in lumea larga, undeva unde sa fim doar noi doi.

- Oare exista un asa loc? Crezi ca ar fi bine?

- Sigur. Iti jur ca te voi iubi pana la sfarsitul vietii mele.

- Iti jur ca voi fi doar a ta, atat timp cat voi trai. Te voi face fericit. Il cuprinse de gat si il saruta cu toata fiinta ei. Tandru, pasional, indragostita. Joon o cuprinse in brate si o saruta si el pana simti ca nu mai poate respira. Zambi.

- Cum ar fi sa mori din cauza unui astfel de sarut? Glumi el incantat.

- Nici in gluma sa nu vorbesti despre moarte. Aduce ghinion.

- Nu fi superstitioasa. Superstitiile nu au putere decat asupra celor care cred in ele. Eu..eu nu cred sau mai bine zis nu credeam...

- Adica? Ce vrea sa insemne asta? Crezi sau nu crezi?

- Nu am crezut niciodata in soarta, in destin. Mereu am crezut ca destinul ni-l facem noi insine. Jumatate am avut dreptate, dar jumatate....

- Te-a pus pe ganduri nu-i asa? Fara sa vrei ai inceput si tu sa crezi, drept dovada ceea ce s-a intamplat cu noi nu?

- Mda. Ai dreptate. A fost ceva mai presus de vointa noastra. Chiar daca ne-am dorit.

- Acum in clipa asta ai vrea sa renunti la tot pentru a fi cu mine? Ai lasa totul deoparte? Ai fi gata pentru un nou inceput? Nu. Nu cred. Nu ai putea renunta atat de usor la viata ta. Considera ca a fost o clipa de nebunie si atat. Hai sa ne strangem mainile, sa ne dam ultimul sarut si ultima imbratisare si apoi fiecare sa isi vada de viata lui. Nu a fost sa fie. Poate in alta viata ne vom intalni si atunci ne vom iubi neconditionat.

- Nu...nu inteleg ce vrei sa spui cu asta. Ce vrea sa insemne? Tu te desparti de mine cand inca nu am inceput nimic?

- Pai...ce pot sa spun? Nu crezi ca asa este mai bine? Ne vom proteja de viitoarele rani si dureri.

- Nu crezi ca esti un pic cam cruda? Asta este parerea ta? Sincer? Vrei sa ne despartim? Acum pe loc? Wow, nu pot sa cred. Tu oare ma iubesti macar putin?

- Ce intrebare este asta? Stii doar. Sti ca nu pot trai fara...Joon o ridica brusc si o stranse la pieptul lui.

- Te rog sa nu mai spui nimic. Te rog sa taci. Ma voi face ca nu ai spus nimic. Eu...eu nu am auzit nimic. Sunt atat de socat incat nu pot nici macar sa plang. Taci, taci iubirea mea. Tu ai dat sens vietii mele. Acum ca te-am cunoscut ma intreb, cum de am trait pana acum. Iubirea ta m-a inaltat pe culmi necunoscute. Te iubesc. Intelegi? Te iubesc, spuse si o stranse si mai tare la piept. Sarutul veni lent, ca o pecete pe o scrisoare. Lin, dar care incet, incet se adanci producand mii de fiori celor doi indragostiti. Cum as putea eu sa traiesc acum fara tine?

- Nici eu nu stiu cum as putea...Am incercat din rasputeri. Dar senzatia ca traiam ca un om mort nu imi iese din cap. Daca sa muncesti, sa respiri, sa mananci si sa te misti inseamna a trai, atunci da pot spune ca am reusit, dar...de ce ma simt atat de goala in interiorul meu cand sunt fara tine? Fara sa spuna un cuvant, Joon ii dadu drumul din imbratisarea lui disperata si pleca incet, nici el nu stia unde. Simtea ca totul se prabusise in jurul lui. Chiar si el se simtea zdrobit, incapabil de a riposta. Nu crezuse niciodata ca putea sa-l doara atat de mult. Iesi din camera ei fara sa spuna nimic, fara sa aibe puterea de a se uita inapoi. Cu cata bucurie o regasise, si acum simtea ca a pierdut-o fara sa mai poata face nimic. O durere crancena in piept. O durere care il paraliza. Ajunse cu greu in camera lui, unde se prabusi fara cunostiinta. Nu stia cat statuse asa inconstient, dar se trezi plin de o sudoare rece. Se tara pana la pat, dar efortul facut a fost prea mare si lesina din nou. Chiar daca nu facuse nici o miscare, cei de la receptie nu se alarmara. Stiau din proprie experienta ca e bine sa lasi clientul sa faca ceea ce doreste atat timp cat plateste. Insa se speriara destul de tare, cand o camerista veni in goana sa-i anunte ca ceva nu este in regula cu Joon. Le comunica ca il gasise langa pat pe jos fara cunostinta si mai ales ca nu dadea semne ca si-ar reveni cat de curand. Patronii erau disperati, alergau de colo colo fara sa poata face ceva. Au chemat un doctor si l-au ajutat, sa-l puna in pat. Se vaitau continuu, ca nu stiau ce sa faca acum. Nu le venea la indemana ca oaspetele lor se imbolnavise. Voiau sa tina cat mai secret. Afacerea lor era in pericol. Nu voiau sa-si goneasca si ceilalti clienti speriindu-i. Totul trecu sub tacere. Din cand in cand intrau in camera lui Joon si consultau medicul. Aproape nimeni nu aflase nimic. Camerista care il gasise pe Joon fusese trimisa intr-un concediu, departe de ei.

- Daca trecem cu bine de prima zi, sigur o sa ne descurcam cu restul. Chiar daca Jeanee auzi conversatia, nu ii dadu atentie. Era prea preocupata. Nu stia ce se intamplase cu Joon. De cand plecase ranit, nu mai reusise sa dea deloc de el. Voise sa intre la el in camera, dar placuta de pe usa o tinu la distanta. “Ce naiba? De ce nu vrea sa fie deranjat? Oare de toata lumea? Voi veni mai tarziu.” Cu toate astea, ceva nu era in regula, o simtea si ea. O neliniste nefireasca se instala in sufletul ei. Isi vazu de treburile ei si se hotara in sinea ei sa revina mai tarziu. Chiar daca muncea din greu sa-si duca responsabilitatile pe care le avea la bun sfarsit, o greutate o apasa pe inima. Ofta din te miri ce si privea in jurul ei nelinistita cautand parca ceva. Pe seara se abatu spre camera lui Joon. Aceeasi placuta o tinu la distanta. Cu toate astea hotara sa stea sa astepte. Isi terminase treburile si acum ar fi trebuit sa se duca la odihna. Se asezase intr-un loc cat mai retras sa nu fie observata foarte usor. Atipi asteptand, dar la prima miscare pe holul intunecat, se trezi si privi atenta sa poata vedea ceea ce se intampla acolo. I se paru ciudat ca il zari pe medicul casei intrand agitat in camera lui Joon, fara sa bata la usa ca si cum nu era nimeni acolo. Dupa cateva minute aparu si patronul, care mergea cu grija sa nu fie auzit si intra de asemeni in aceeasi camera. De curiozitate Jeanee se strecura cu grija pana la usa si o deschise incet, doar cat sa poata auzi ceea ce vorbeau cei din camera.

- Ce spui doctore? E vreo sansa sa isi revina? Ce naiba are? Ai zis ca nu este nimic grav. Atunci de ce nu se trezeste? Sa ma astept la ceva mai grav?

- Nu stiu ce sa spun. Am facut tot posibilul. Si dupa tot consultul nu pare sa aiba vreo problema. Chiar nu stiu de ce nu se trezeste. Poate ca…

- Ca ce? Zi doctore o data nu ma mai fierbe. E vorba de toata afacerea noastra. O moarte ar pune capat business-ului nostru, ai inteles? Si tu si eu vom ramane muritori de foame. Fa ce stii si trezeste-l. Apoi o sa-l trimitem repede de aici si asa scapam cu fata curata. Eu plec. Mai stai putin si vezi ce poti face. Apoi Dumnezeu cu mila. Cred ca toata noaptea ma voi ruga pentru sanatatea lui.

- O sa ma mai uit un pic la el si apoi voi pleca. Jeanee abia avu timp sa se ascunda, cand patronul iesi grabit din camera. Pleca grabit si ingrijorat. Medicul se mai invarti putin, apoi suspina a neputinta si parasi si el camera. Trase usa, dar nu o incuie. Nu avea motive sa o incuie. Era mai bine sa fie deschisa, se putea ajunge mai usor la pacient. Oricum peste cateva ore va reveni sa-l vada din nou. Cu inima in gat, mai ca se prabusi si ea. Culoarea palida a obrazului lui te trimetea cu gandul la cineva care nu mai are mult de trait. Durerea care era imprimata pe fata lui o izbi direct in fata atunci cand se aplecase sa-i asculte respiratia, sau bataile inimii. Inlemni cand ii vazu fata atat de mult iubita, plina de durere si lipsita de viata. Ii lua obrajii in palme si il mangaie usor. Incerca sa-l faca sa se trezeasca, dar corpul lui se impotrivea cu putere.

- Doamne, asta este pedeapsa pe care mi-o dai? Asta este pedeapsa sa il pierd pe Joon? De ce? Cu ce a gresit el? Eu…eu sunt vinovata. Ia-ma pe mine Doamne. Incepu sa planga dupa ce il sarutase si el nu daduse nici un semn de trezire. Mai incerca o data. De data asta lacrimile ii siroiau fara incetare si se prelingeau pe obrazul palid al lui Joon.

- Te iubesc Joon. Trezeste-te. Te vreau langa mine. Daca ti se intampla ceva eu cum mai traiesc? Jur ca nu te voi parasi niciodata. Vreau sa ne casatorim. Trezeste-te. Iubitule….iubitule. Plangea si cu pumnii micuti il lovea in piept pe Joon. Isi lasa capul pe pieptul lui plangand acum in hohote. Oare ce a fost in capul meu? Oare de ce te-am alungat? Si ce daca nu renunti la nimic pentru mine? Voi renunta eu la tot pentru tine. Te rog sa te trezesti, ma auzi? Iubitule, iubitule, dragostea mea, vino din nou la mine. Joon deschise ochii si o clipa nu isi aduse aminte unde era. Apoi o vazu pe Jeanee si incet isi aduse aminte de tot. O mana isi ridica incet si o mangaie pe suvitele rebele, incercand sa ii aline durerea fetei.

- Oh, ce zgomotos. Ce naiba faci aici de nu ma lasi sa dorm? Intreba zambind dulce Joon.

- Oh, iubitule, te-ai trezit? Te simti bine? Unde te doare, cum te pot ajuta?

- Incet, vorbeste incet, mai incet, daca nu vrei sa trezesti pe toata lumea.

- Da, da ai dreptate. Ma duc dupa medic acum. Dadu sa se ridice dar mana lui Joon o retinu la pieptul lui.

- Nu pleca. Inca un pic ramai langa mine.

- Nu iti face griji. Asta nu se va mai intampla. Chiar daca tu nu ma vei dori langa tine, eu te voi urma oriunde vei merge.

- Sa inteleg…

- Da. Am fost o proasta. Am crezut ca daca te iubesc, trebuie sa iti dau drumul. Dar…M-am razgandit. Am decis…

- Oh nu. Daca imi dai o veste proasta sunt in stare sa si mor chiar acum sa stii.

- Daca vreau sa ne casatorim este o veste proasta, nu am ce-ti face. Va trebuie sa ma suporti toata viata.

- Ce ai spus acum? Intreba neincrezator Joon.

- Nu mai este loc de razgandit sa sti. Te vei casatori cu mine cat de curand.

- Jeanee!!! Saranghae!!!!

-                

Almost love.

Îi şterse obrazul ud de lacrimile abundente care curgeau. Îi mângâie faţa cu dosul palmei, apoi făcu o rotire de 180 grade şi plecă fără să-şi întoarcă privirea nici măcar o dată. Degeaba fata îl strigă şi-l rugă să se întoarcă la ea. El mergea nepăsător, rece pe drumul lui. Un rânjet îi era întipărit pe faţă, atât. Nici un muşchi nu îi tresărea. Privirea dură, rece te îngheţa. Părea că nu are nici un fel de sentimente pentru nimeni şi nimic în lumea asta. Era dur, de piatră, neînduplecat, rece. Era supranumit Heartless Joon. Contrar feţei şi felului lui de a se purta, până când ajungea unde voia, era un tip fără inimă. Un tip care nu cunoscuse dragostea, dar o producea. Nu era el singurul vinovat. Nu. Tuturor femeilor din viaţa lui le spusese acelaşi lucru. Să nu se îndrăgostească de el. Se hrănea cu nefericirea lor. Era un vampir emoţional. Nu se născuse femeia care să-l aducă pe calea cea bună. Iar el nu se simţea vinovat cu nimic. Totul pentru el era un joc. O loterie la care câştiga constant, mai devreme sau mai târziu. Cu cât mai târziu, cu atât satisfacţia era mai mare. Acum mergea spre casa lui să se odihnească. Era mulţumit de rezultatul de azi. Cu toate că fata rezistase stoic, el o fermecase până la urmă şi o făcu să se indrăgostesca fără scăpare. În clipa în care faţa îi mărturisi cu lacrimile şiroind pe obraji, dragostea ce-i purta, el îi întoarse spatele şi plecă fără remuşcări spre noi cuceriri, spre noi orizonturi. Joon era putred de bogat. Avea averi nenumărate, ceea ce-i lipsea era sentimentul iubirii. Se obişnuise. Ştia că nu va putea iubi niciodată. Aşa că se juca cu sentimentele altora şi degusta pe deplin durerea şi nefericirea acestora când pleca. Nu ştia ce-l făcuse să fie aşa. Credea că aşa era de când se născuse. Avea acest handicap cu care se obişnuise. Nu cerea nimic niciodată, dar toate femeile i se ofereau mai devreme sau mai târziu. Călca pe nefericirea lor, pe dragostea pe care i-o purtau. Nu avea niciodată regrete. Îi plăcea să fie învăluit în mister şi chiar şi porecla o găsea drăguţă. Era mulţumit că i se ducea renumele în cele patru zări. Cauta noi cuceriri. Noi obiective. Îşi dorea să cucerească o fată care avea acelaşi suflet rece ca şi el. Asta era încercarea supremă. Se înflăcăra doar la ideea de izbândă a uneia ca el, rece, calculată, dură. Încă cauta. Ştia că undeva în lumea asta există copia lui fidelă, aşa că o caută în orice fată pe care o întâlnea. Din pură dorinţa de a face un bine, ajuta o familie săracă cu mulţi copii, să poată supravieţui în lume. Nimeni în afară de un prieten foarte bun nu ştia acest lucru. Toată lumea îl ştia de Joon. Atât. Nu se fălea în faţa lor cu averile lui, din contră. Era un samaritean pentru cei de acolo. Nimeni nu bănuia că sub înfăţişarea lui de om bun stă de fapt un suflet rece incapabil să iubesca. În grădina acelor oameni sărmani trăia şi o fată, fiica lor, care era oarbă şi nu avea nici o şansă să se vindece. Cu toate acestea fata nu era supărată pe soarta. Era tot timpul veselă şi cânta cât o ţineau plămânii. Ea creştea iepuri. Mereu era cu câte unul în braţe şi îi vorbea monoton parcă îi spunea nu ştiu ce secret la urechile lungi ale lui. Fetii îi plăcea atingerea moale a blăniţei iepurilor. Nu îi plăcea pe toţi. Le dăduse nume şi îi cunoştea, doar dacă îi atingea uşor. Ea ştia după ce îi recunoştea, dar nu greşea niciodată. Pentru ea să fie veselă, era un mod de a fi. Chiar dacă nu era sătulă, de mâncarea puţină pe care o împărţea cu întreaga familie, ea era mereu cu zâmbetul pe buze şi fericită că trăia.

- Sun Min, strigă fata. Iar ai fugit? Să vezi ce ai să păţeşti când te voi prinde. Doar aşteaptă tu. O să mă omoare tata că ai scăpat iar în salată. Vino aici nu auzi? Nebunaticule. Vreau să te scap de la o moarte sigură ai înţeles? Dacă te prinde tată, tocăniţă te face şi ştii că abia aşteaptă asta. Dacă nu vii imediat o să ai de a face cu mine. Zău că de data asta îl las să-ţi facă ce vrea. Nu vii? Lasă că pun eu mâna pe tine.

- Poate că este acesta iepurele pe care îl cauţi? Spuse Joon şi îi întinse un iepure pe care îl prinsese în drumul lui.

- Ahh. Să văd. Nuu. E Min Su. Şi tu ai scăpat? Ce aveţi toţi de fugiţi care încotro? Mulţumesc Ahjussi. Ai venit din nou? Tata este la câmp. Azi culeg orezul. Nu ştiu în ce parte este ca să te pot îndruma. Îmi pare rău. Îi întoarse spatele şi continuă căutarea lui Sun Min.

- Ai nevoie de ajutor? Întrebă Joon mirat că fata nu îi ceruse nici un ajutor.

- Nu, mulţumesc. Mai devreme sau mai târziu or să vină acasă iepurii ăştia urechiati şi neascultători. Ahh. Se aude o zarvă. Cred că părinţii mei se întorc de la cules. Trebuie să le ies în cale. Ne mai auzim Ahjussi.

- Da, bine. Oricum venisem să îi întâlnesc pe părinţii tăi.

- Ce bine. Atunci să mergem împreună, zise şi porni cu încredere spre locul de unde se auzea zarvă. Joon se uită la ea cu admiraţie şi dacă nu ar fi ştiut din-nainte că este oarbă s-ar fi putut înşela privind-o. Mergea cu siguranţă, cu încredere. El o urmă şi aşa ajunseră la locul larmei. Tocmai se opriseră să-şi împartă recolta şi să vândă ce era de prisos. Avuseseră o recoltă bogată. Dar nu puteau trăi doar cu orez. Era nevoie şi de alte lucruri în viaţa lor. Tatăl fetii o primi cu braţele deschise pe fata lui. Era mândru de ea, chiar dacă era oarbă. Glasul ei ca de privighetoare îi liniştea nervii şi îl făcea să nu mai privească viaţa atât de sumbru.

- Aaa, bunule Joon eşti aici? Întrebă tatăl fetii cu simpatie.

- Da, aş fi vrut să vă ajut, dar văd că am ajuns destul de târziu.

- Lasă că nu era treabă pentru tine. Ne-am descurcat foarte bine azi. Mâine trebuie să merg la piaţă. Trebuie să vând ceva orez şi să cumpăr şi o bucăţică de carne. Vreau să îi fac o surpriză fetii mele. Nu a mai mâncat demult. Cred că nu mai ştie ce gust are, râse stânjenit de sărăcia evidentă a familiei lui.

- Păi dacă vinzi orezul, familia o să aibe suficient pentru iarnă? Întrebă Joon mirându-se în sinea lui.

- Sigur. Am pus deoparte proviziile pentru iarnă. Asta este în plus. Aşa că ne vom bucura mâine de acest rest.

- Sunt aproape sigur că mâine veţi mânca carne spuse Joon.

- Bineanteles. Voi face tot ce pot. Dar de ce m-ai căutat bunule Joon? Aveai vreo treabă cu mine?

- A nu, nimic deosebit. Voiam să te ajut la munca câmpului.

- He, he, he. Păi am familie destul de mare nu crezi? Oricum, dacă ajungeai erai bine venit.

- Rămâne pe altă dată atunci...

- Da vino mâine pe la noi. Vom avea carne. Mi-ar place să o împărţim cu tine.

- Sigur nu deranjez? Întrebă uimit Joon.

- Da, da. Vino! Te aşteptăm. Nu vom începe să mâncăm fără tine. Ne-am înţeles, da?

- Bine. Atunci pe mâine, spuse şi plecă îngândurat. Pe drum dădu de un alt iepure leneş care stătea la soare nemişcat. Îl prinse uşor şi îl aduse fetei care nu încetase să îl caute.

- Sun Min-ah. Răutate mică. Nu ai auzit cât te-am strigat? Mulţumesc Adjussi. Îl luă pe Sun Min în braţe şi plecă fără să mai spună nimic. Joon plecă şi el şi...

- Mâine de dimineaţă cu banii ăştia cumperi nişte orez de la piaţă. De la domnul Kim. Ai înţeles? Nu vreau de la altcineva. Doar de la el. Şi păstrează te rog secretul. Nimeni, nici chiar domnul Kim să nu afle. Mai ales el.

- Am înţeles stăpâne. Dar...

- Ai uitat regula de bază? Fără întrebări. Nu trebuie să înţelegi de ce fac ceea ce fac. Doar execută ordinul şi atât. Tăcerea câteodată este cea mai bună spuse şi îl bătu prieteneşte pe slujitor pe umăr. Îţi sunt recunoscător că nu îmi pui întrebări. Da?

- Stăpâne te pregăteşti să ieşi? Astăzi ai întâlnire.

- Hmm? Întâlnire. Azi sunt sătul. Nu am chef să ies deloc. Chiar te rog să nu mă deranjezi, azi nu vreau să văd pe nimeni, ai înţeles? Azi sunt în pauză. Mă odihnesc şi cu nici un chip să nu mă deranjezi. Ai înţeles? Oricine ar fi să revină mâine. Acum vreau să fac o baie şi să mă bucur de un pic de aer curat.

- Stăpâne cada te aşteaptă. Apoi mâncarea este pregătită şi odaia aerisită, numai bună pentru odihnă.

- Bine, du-te acum. Ne vedem mai târziu. Nu am nevoie de nici un ajutor. Vreau să fiu singur.

- Am înţeles. Spuse şi plecă să execute ordinele pe care le primise în timpul zilei. Rămas singur Joon se scufundă în apa călduţă. Aţipi în apa aceea, atât de relaxanta era. După o vreme ieşi şi se apropie de masa plină cu mâncare. Tocmai atunci când se aşeză să mănânce, o zarvă mare îl făcu atent. Uşa se izbi de perete şi înăuntru intră o femeie care cauta din priviri ceva, fiind foarte disperată. În urma ei, slujitorul lui părea neputincios şi făcea semne disperate de iertare către stăpânul lui care îl linişti cu un semn uşor făcut din cap. Când dădu cu ochii de Joon femeia căzu la pământ epuizată.

- Domnule, aici erai? Te-am căutat neîncetat. Trebuie să îmi dai o explicaţie. Sunt urâtă? Sunt săracă? De ce? De ce m-ai părăsit?

- Cred că este o neanţelegere. Ştii foarte bine care a fost condiţia mea de la bun început Să nu te îndrăgosteşti de mine. Numai aşa puteai să rămâi lângă mine. Doar aşa.

- Dar cum puteam să rezist? Ai făcut tot posibilul să mă seduci. Vorbe dulci şoptite la ureche, mângâieri întâmplătoare care îmi răscoleau toate simţurile, priviri pătimaşe care îmi săgetau inima, îmbrăţişări... O, da. Îmbrăţişări perfide ce se voiau prieteneşti, dar de care nu mă puteam sătura, ai făcut tot ce este omeneşte posibil. M-ai făcut să mă îndrăgostesc. Şi martor îmi este Dumnezeu cât m-am ferit şi cât am îndurat.

- Doamna mea. Îmi pare rău. Nu am nici o vină că tuturor gesturilor mele le-ai dat o altă semnificaţie. Acum vreau să fiu singur spuse şi cu nonşalanţă îşi desfăcu haina lăsând la vedere o parte din pieptul lui gol. Femeii îi străluciră ochii şi că hipnotizată întinse mâna să-l atingă. Nu cred că îţi doreşti asta spuse el rece. Te rog să pleci cât mai poţi. Dacă nu părăseşti încăperea imediat onoarea îţi va fi pusă la grea încercare. Nu voi fi responsabil de urmări. Privirea lui era rece şi dură. Simţeai cum taie în carne vie. Ea se uită la palmele ei aşteptându-se ca acestea să fie pătate de sânge. Se trezi imediat şi dispăru de urgenţă, aşa cum venise. Slujitorul lui se rugă mut de iertare. Cu un semn îl expedie şi continuă să mănânce şi să se bucure de singurătate. A doua zi ieşi la plimbare şi intră într-o casă unde locuia o peţitoare. Aceasta când îl văzu îşi dădu ochii peste cap.

- Nici de data asta stăpâne nu ai găsit ceea ce căutai?

- Ţi-am spus răspicat. Doresc cea mai avidă femeie, după bani, cea mai fără de inimă, cea mai materialistă şi cea mai rea cu putinţă. Este imposibil de găsit? Nu există?

- Înălţimea ta, o să caut. Trebuie să fie. Femeile (majoritatea dintre ele) cauta stabilitate, faima, bani. Un pic de răbdare vă rog.

- Ştii doar că am să te răsplătesc regeşte dacă reuşeşti.

- Ştiu stăpâne. Numai că ţi s-a cam dus faima şi au început să te ocolească, chiar dacă vor să câştige nişte bani. Oricât de calculate ar fi, în faţa farmecelor tale nu rezistă nici una.

- Ha,ha,ha. Asta cam aşa este. Oricum aştept cu nerăbdare, spuse şi plecă lăsând în urma lui o pungă cu bani, pentru cheltuielile pe care matroana le va avea. Mai colindă ceva vreme inima târgului şi apoi se retrase spre casă. Trebuia să se schimbe şi să plece spre casa domnului Kim. Doar fusese invitat la masă nu? Cumpără şi el la rândul lui un pachet de carne şi plecă spre casă.

- Bunule Joon, ai sosit? Tocmai la timp. Mâncarea este aproape gata.

- Domnule Kim, te superi? Aş vrea să mă plimb un pic prin grădină, se poate?

- Sigur de ce nu? Ai nevoie de însoţitor?

- Nu, mă descurc singur, mulţumesc.

- Cam peste o jumătate de oră ne aşezăm la masă

- Bine, până atunci vin.

- În drumul lui spre grădina, se opri la bucătărie unde femeile casei munceau de zor pentru pregătirea cinei. Joon o salută pe doamna Kim şi îi lasă pachetul cu carne, cu rugămintea ca domnul Kim să nu afle, chiar acum. Intră în grădină unde domnea o linişte deplină. Colindă printre rândurile de salată şi legume. Analiza fiecare plantă în parte şi mulţumea Cerului că acestea crescuseră frumoase şi sănătoase. Pe una dintre alei găsi doi iepuri năzdravani. Îi prinse cu usurinţa şi se uită prin prejur după fata care îi creştea. Iepurii prea graşi pentru a fugi stăteau cuminţi în braţele lui Joon. Acesta caută din priviri un loc unde să-i pună la adăpost. Găsi repede cuştile care aveau uşile deschise larg. Zâmbi şi îi bagă înăuntru pe cei doi neastâmpăraţi şi închise uşa cu mare grijă. Se auzi strigat şi porni imediat spre locul de unde se auzise. Toată familia era în jurul unei mese. Copiii cei mai mici abia se abţineau să nu sară pe mâncare. Cei mari erau mai răbdători şi stăteau calmi aşteptând începerea festinului. Locul cel mai bun era gol. Domnul Kim i-l arătă lui Joon şi îl pofti să se aşeze. Toată lumea urmărea scena cu cel mai mare interes. După ce se aşeză Joon, domnul Kim făcu o rugăciune şi dădu startul la mâncare. Cei mici se repeziră că ulii la carne, dar fură temperaţi de cei mai în vârstă. Domnul Kim îl servi întâi pe Joon, aşteptă ca acesta să ia prima înghiţitură şi apoi satisfăcut că acestuia îi plăcea, se servi şi el. Pe lângă Joon o servea şi pe Shin Hae, faţa lui cea oarbă. Aceasta mâncă fără grabă savurând fiecare înghiţitură. Lacrimi i se rostogoleau fetii pe obraji. Faţa i se însenină şi mulţumi frumos tatălui şi familiei sale pentru mâncarea pe care o mânca. Chiar dacă era înfometată, mânca ca o vrăbiuţă, având grijă ca din bucata ei de carne să îi dea înapoi tatălui ei.

- Tata trebuie să mănânci mai mult. Să ai putere pentru a munci.

- Lasă că am eu grijă de mine. Manâncă liniştită spuse şi îi puse din nou o bucată mare de carne peste bolul cu orez.

- Mâncarea asta este desăvârşită, suspină fata. Mama este o adevărată artistă în bucătărie.

- Hai nu mai vorbi atât şi mănâncă că se răceşte. Domnule Joon şi dumneata. De ce nu mănânci? Nu îţi este pe plac mâncarea?

- Oh, ce întrebare. E excelentă. Dar...

- Mănâncă liniştit. Avem destulă. Chiar dacă suntem mulţi la masă, avem mâncare suficientă.

- Atunci voi mânca. Abia se atingea de mâncare. Se uită la cei din jurul lui cât de uniţi erau şi cât de puţin îi făcea fericiţi. Se gândea că el este nedrept cu femeile din viaţa lui, dar ştia cât de perfide şi lacome erau unele dintre ele, aşa că voia cu orice preţ să le pedepsească. Ştia că mai devreme sau mai târziu acele femei vor cădea în plasa lui. Lăcomia lor va fi uitată din cauza sentimentului de iubire. Ştia din experienţă că multe şi-ar fi dat şi viaţa numai să-l aibe lângă ele. Zâmbi la acest gând şi mai luă o înghiţitură din mâncarea aceea care i se părea cea mai delicioasă din viaţa lui. Mâncarea nu avea nimic deosebit, dar simplul fapt că era împărţită cu cei dragi, îi dădea o savoare nepreţuită. Petrecu multă vreme în jurul acestor oameni calzi. Se simţea minunat. Toţi vorbeau în acelaşi timp, îşi dădeau coate şi râdeau din te miri ce. Îmbrăcat în haine simple se simţea foarte apropiat de aceştia. Plecă spre seară, parcă părându-i rău că îi părăseşte. Ajuns acasă lepădă hainele cele ponosite şi le îmbracă pe cele cu care era obişnuit. Ca şi cum o baghetă magică se învârti în aer, firea lui Joon se schimbă. Redeveni rece, insensibil la tot ceea ce se petrecea în jurul lui. Dădu porunci peste porunci, îşi dirijă slujitorii după voia inimii şi apoi se pregăti să iasă în oraş. Hainele îi străluceau de cât de bogate erau, bijuterii asortate la aceste haine, încălţăminte lucrată cu fir de aur şi din loc în loc cusute diamante şi rubine. Opulenta bogăţiei se vedea de la o poştă. De fapt se îmbrăcase aşa pentru a atrage cât mai mult atenţia asupra lui, ca să fie dorit de cât mai multe femei profitoare. Bineanţeles că la aceste haine avea şi un surâs angelic pe faţă, ca şi cum ar fi un naiv, amator. Multe femei se lăsaseră înşelate de zâmbetul acela nevinovat şi de opulenţa hainelor. Intră în casa de ginseng şi se lasă tratat de femei bine instruite care stiau ce fac. Nici una nu îndrăznea să ridice ochii sau să îi facă ochi dulci lui Joon. Îl ştiau cât de neanduolecat era. Nu avea rost să îşi irosească farmecele cu el. Un om atât de rece şi de insensibil. Fugeau toate repede din calea lui, lăsând doar matroana să fie prezentă alături de el. Privirea dură şi rece a acestui bărbat le făcea să le îngheţe sângele în vene. Zâmbetul lui glacial îţi baga suliţe de gheaţă în inimă. Iar mâinile lui reci, dacă le atingeau le paralizau fără putinţă de a mai face vreo mişcare. Toate erau îngrozite de prezenţa lui rece. Fiori de gheaţă le cutreierau trupurile. Singură, matroana nu lua în considerare aceste aspecte periferice. Ea bănuia că acestea sunt doar de suprafaţă. Ca o armă de auto apărare. Intuia ceva mult mai adânc la Joon şi ea nu se înşelase niciodată. Avea darul de a citi oamenii şi asta a ajutat-o mult în viaţă. Ea era calmă şi binevoitoare. Îl servea cu devoţiune pe Joon şi chiar zâmbea înapoi la el când acesta îşi lansă zâmbetul lui de gheaţă. Nu era intimidată deloc de el şi asta o făcea să fie admirată de Joon.

- Tinere stăpân şi azi ţi-ai făcut simţită prezenţa printre toate fetele mele.

- Ce vrei să spui cu asta doamnă mea?

- Le-ai speriat şi azi. Nu crezi că totuşi este prea mult?

- Ha,ha,ha, m-ai prins şi de data asta. Nu înţeleg ce au fetele tale de se sperie de mine. Sunt cumva urât ceva? De ce?

- Tinere stăpân, dar privirea? De ce te uiţi atât de dur şi rece la ele? Asta de fapt le sperie cel mai mult. Spun că eşti lipsit de sentimente.

- Lipsit de sentimente? Eu? Ha, asta este ceva nou. Nu ştiam că aşa sunt considerat de fetele tale. Am să încerc să fiu mai drăguţ. E bine aşa?

- Acum cu aşa faimă, crezi că ele te vor crede că te-ai schimbat?Nu este nici una aşa de naivă precum le crezi. Chiar dacă îşi lăsă ochii în jos, ele deja te-au citit.

- Chiar aşa? Atunci nu mai este nici o distracţie. Am să plec.

- Nu vreau să pleci de aici supărat. Mai bea ceva te rog.

- Chiar dacă aş bea până mâine, nu cred că mă voi linişti. Ceva în pieptul meu (ca o apăsare) nu mă lasa să respir.

- Şi ăsta este motivul...

- Motivul? Ce vrei să spui cu asta?

- Motivul pentru care nu laşi pe nimeni lângă domnia ta. Trebuie să laşi pe cineva să îţi încălzească inima.

- Ce vrea să însemne asta?

- Domnia ta, ai nevoie de o iubire. Asta îţi va încălzi inima şi sufletul.

- Doamne sunt condamnat atunci.

- Ce înseamnă asta?

- Păi eu...eu nu pot iubi pe nimeni.

- Domnia ta se înşeală. Dragostea va veni când nu este aşteptată. Nu trebuie să o planifici. Nu poţi spune mâine am să mă îndrăgostesc. Nu există aşa ceva. Era vine încet, furişându-se şi când nu te aştepţi ea deja ţi-a luat inima în stăpânire şi este prea târziu.

- Hmmm. Cam aberante cuvinte.

- Stăpâne, crede-mă pe cuvânt. Într-o zi o să-mi dai dreptate.

- Bine, bine. Pentru azi este suficient. Voi pleca.

- Cum doreşti stăpâne. Te voi mai aştepta şi altă dată. Joon ieşi repede din acea casă şi se îndreptă spre casa lui gânditor. Un slujitor veni repede la el şi îi şopti încet ceva. Figura lui Joon se înnegură. Se grăbi să se schimbe şi plecă spre casa domnului Kim. Aici toată lumea era în fierbere. Peste tot domnea semnele unei lupte. Răniţi peste tot. Cei care mai erau în viaţa îi plângeau pe cei morţi şi pe cei duşi în robie. Joon îl caută peste tot pe domnul Kim. Îl găsi rănit de moarte peste cadavrele celor din familia lui. Toţi fuseseră ucişi cu sabia. Domnul Kim încă mai sufla. Îl recunoscu pe Joon şi întinse mâna spre acesta încercând să vorbească.

- Domnule Kim. Nu spune nimic. Am trimis deja după doctor. Păstrează-ţi puterile.

- Nuuu. Joon, am o favoare să-ţi cer.

- Da domnule Kim, ce este?

- Fata mea. Ai grijă de faţă mea. Am ascuns-o în grădină. E într-o pivniţă care este în grădină. Este acoperită de iederă deasă...intrarea. Am pus şi lacătul pe uşă, aşa că ...nimeni nu bănuia că ar fi cineva acolo. Bunule Joon....poţi avea grijă de ea? A rămas orfană acum. Nu mai are pe nimeni în lumea asta. Dacă şi eu mor ce o să se aleagă de ea? Mai ales că este şi oarbă? Lacrimile îi curgeau necontenit din ochii care încet încet se stingeau. Cu o putere supraomenească îl prinse pe Joon de mână şi se uită la el rugător, aşteptând ca el să îi facă o promisiune. Cu ochii înlăcrimaţi, acesta accepta şi făcu promisiunea cerută. Cu ultimile puteri domnul Kim îl binecuvântă pe Joon şi îşi dădu sufletul, lăsându-şi fata orfană în grija bunului Joom. După ce se ocupă de cei morţi Joon se duse în grădină unde nu mai există nici măcar o vietate. Toate fuseseră trecute prin tăişul sabiei. Toţi iepurii iubiţi ai feţei celei mici fuseseră omorâţi cu cruzime, iar grădina răvăşită şi călcată în picioare până la ultima plantă. Găsi cu greu sub perdeaua de iederă, intrarea în pivniţă. Deschise lacătul şi dădu să o strige pe fata domnului Kim. Abia atunci îşi dădu seama că nu ştia cum o cheamă. Abordarea se făcea mult mai dificilă decât până atunci.

- Hei, strigă Joon când intră. Unde eşti? Nu se zărea nici o mişcare, nici un sunet nu răzbătea din acea grotă subpământeană. Joon nu avea nici măcar o idee cât de adâncă şi mare era acea pivniţă. Sunt Joon spuse cu voce tare. Sunt prietenul tatălui tău. Domnul Kim îmi spunea bunul Joon. Din întunericul cel mai profund se ivi fata care înainta repede acum că îl identificase pe cel care deschisese uşa cea grea.

- Bunule Joon, tata...tata unde este? îl întrebă pe Joon cu speranţa în glas.

- Hmm, hai întâi să te speli şi să te schimbi şi apoi vom vorbi.

- Nu... acum, răspunde-mi ce s-a întâmplat? Familia mea? Ce este cu ea? Unde sunt toţi? Au fost luaţi în robie? Spune-mi. Gândindu-se că pe moment este mai bine să îi ascundă adevărul îi răspunse.

- Da. Am ajuns prea târziu. Mult prea târziu. Îmi pare rău. Atât ştiu că tatăl tău a zis să am grijă de tine, iar eu am promis. Şi mă ţin mereu de promisiuni.

- Chiar toţi? Off. Am rămas singură oftă fata.

- Nu chiar singură. Eşti cu mine. Eşti în viaţă...liberă.

- Adică nu mă iei ca sclavă a ta? întrebă fata naiv.

- Nu. Vei trăi alături de mine. Ce este al meu, va fi şi al tău. Vei trăi bine. Vei avea tot ce îţi doreşti.

- Sun Min? unde este?

- Au fugit toţi. O să ai alţii. Acum să mergem. Sunt obosit, încercă el o scuză doar ca să plece cât mai repede din mijlocul masacrului, carnagiului.

- Trebuie să îmi iau ceva haine şi dădu să intre în casă. Joon o prinse de mână şi o târâ după el.

- NU. Nu mai ai ce lua. Totul a fost jefuit şi prăduit. Să plecăm repede. Fata nu se mai împotrivi. Se lasă dusă din acel loc care începuse să miroasă a sânge încins. Lacrimile îi curgeau din ochii lipsiţi de vedere. Ajunşi acasă dădu ordine şi conduse pe Shin Hae în clădirea anexă din spatele casei lui. Aceasta era situată într-o grădină lăsată în paragină. Nimeni nu se ocupase de acea parte a casei. Le fusese interzis de stăpânul lor să pătrundă în spaţiul acela. Acum cu venirea acestei fete, ordinul se schimbase şi o mulţime de slujitori se precipitau care încotro să îndeplinească ordinile stăpânului lor. O odaie fu repede curăţată şi gata să-şi primească musafira. O slujnică mai în vârstă o primi şi îi promise stăpânului ei că va avea grijă de fată şi că se putea baza pe loialitatea ei. Ştia când să vorbească şi mai ales ce. O ajută pe Shin Hae să se spele şi îi dădu ceva uşor să mănânce, apoi o culcă ca pe un copil mic. Fata se lasă ajutată, dar nu avea putere nici măcar să spună ceva. Era tristă şi îngrijorată. Dar pe moment nu putea face nimic.

De afară se auzeau multe voci, iar asta o înfricoşa. Nu putea să spună dacă acei oameni erau buni sau răi. Adormi şi avu un somn agitat. De câteva ori se trezi strigând, dar slujnica era lângă ea şi o liniştea mereu. Se cuibări lângă aceasta şi aşa reuşi să adoarmă liniştită. Joon dădu ordine ca acea grădină să fie refăcută cât mai repede. Cumpără câţiva iepuri şi îi puse în cuşti ca Shin Hae să poată să-i găsească a doua zi, fără prea multă greutate. Un pic mai liniştit se retrase în camerele lui. Acea aripă a casei era închisă de când acolo murise iubirea lui. Trebuia să se căsătorească. El o iubea şi îi îndeplinea orice dorinţă. Chiar o adusese la el acasă, ca să fie mai aproape de el. Dar....ea...ea nu-l iubea. Iubea banii lui, bijuteriile, faima, rangul. Era o profitoare fără margini. Voia toate bogăţiile lui. Aşa că într-o seară pregăti nişte ceai şi puse otravă într-o ceaşcă cu gândul să-l omoare pe Joon ca să rămână cu toate averile ea singură. Patima asta a dus-o la pierzanie. Joon a aflat şi a fost foarte supărat, cu toate astea nu credea că ea va merge aşa departe. În seara când ea l-a chemat să bea împreună ceaiul, într-o clipă de neatenţie a schimbat ceştile între ele. Ea încrezătoare în victoria ei bău prima cu încredere, uitându-se pe deasupra ceştii la Joon. Puse ceaşca jos şi o clipă zâmbi triumfătoare, apoi durerea îşi făcu apariţia şi în scurt timp îşi dădu suflarea. Din clipa aceea Joon nu a mai crezut în iubire niciodată. Din cauza asta era atât de dur şi rece. Orice femeie îi aducea aminte de dragostea lui nefericită şi îşi jurase că va face toate femeile să se indrăgostesca de el fără scăpare. Apoi...apoi le va părăsi aşa cum a fost şi el părăsit. Shin Hae nu îi dădea acelaşi sentiment. Simţea nevoia acută să o protejeze. Nu ştia nici el de ce. Ştia doar că trebuie să o facă şi atât. Nu putea să îi spună situaţia lui materială, căci sigur ar fi speriat-o şi ar fi fugit mâncând pământul. Deocamdată păstră tăcerea şi spuse şi celorlalţi să facă la fel. Să fie discreţi şi să nu umble cu vorba. În câteva zile Shin Hae se ataşă de slujitoare. Primirea iepurilor înlocui uşor pierderea suferită. Fata îşi regăsi curând surâsul şi încrederea în viaţă. Aştepta cu încredere revederea cu familia ei aşa cum îi promisese bunul Joon. Acesta o privea de departe. Avea un sentiment ciudat în apropierea ei, aşa că pe moment o evita. Ştia că asta nu se putea la nesfârşit. Dar pe moment era bine aşa cum era. Nu voia nimic mai mult. Atât îi promisese domnului Kim să îi protejeze fata. Nu se gândise la mai mult. Încerca să nu gândesca mai mult. Shin Hae întreba zilnic de bunul Joon, dacă este bine sănătos şi dacă el poate să vină să vorbească cu ea. El era singura ei legătură cu familia ei pierdută. Când era în prejma lui, sunetul vocii lui o liniştea şi îi dădea siguranţa de care avea nevoie. Fetei nu îi trebui multă vreme ca să se facă plăcută pentru slujnica pe care acum o considera ca o parte a familiei ei. Îi plăcea prezenţa femeii lângă ea. De fapt îi plăcea tot în jurul ei. Florile din grădină, iepurii neastâmpăraţi, sentimentul de siguranţă pe care i-l dădea locul în care locuia. Toate o făceau fericită. Şi dacă bunul Joon ar fi venit mai des ar fi fost şi mai şi.

- Bunul Joon şi astăzi este ocupat? întrebă naivă Shin Hae.

- Da este plecat într-o călătorie îi răspunse servitoarea cu ochii aţintiţi la gesturile stăpânului care îi făcea semne disperate să nu îl dea de gol.

- Ce păcat, spuse fata. Aş fi vrut să vorbesc cu el din nou. Atunci când vorbesc cu el am impresia că imediat comunic cu familia mea. Sunt încântată. Are o voce atât de plăcută... Cum arată la faţă? La aşa o voce cred că este foarte frumos spuse fata extaziată şi roşi un pic.

- Da ai dreptate. Arată foarte bine, spuse servitoarea speriată şi ea de ceea ce tocmai spusese.

- Oh. Cred că este prima dată când îmi pare rău că sunt oarbă. Nu pot să mi-l imaginez. Nici măcar nu l-am simţit spuse şi întinse demonstrativ palmele înainte. Dacă l-aş fi atins măcar o dată aş fi putut să mi-l imaginez, dar aşa...

- Hai mai bine să ne vedem de treburile noastre. Trebuie să mergem în grădină, la iepuri. Cred că trebuie să îi hrăneşti. O luă de mână şi o conduse pe aleile grădinii până la locul unde iepurii erau strânşi. Joon privi mersul sigur al fetei şi se minună din nou de acest lucru. Fără să vrea îşi atinse faţa cu palmele ca şi când atunci se vedea prima oară.

- Doamne ce am? Sunt nebun? Ce-mi veni să fac aşa ceva? Se scutură şi porni gânditor spre casă. Uimitor era ca de când adusese fata asta la el, nu prea îi mai plăcea să iasă. Făcea orice numai să stea acasă.

- M-am plictisit? Nu mai are nici un haz plimbarea nocturnă pe care obişnuiam să o fac. Nu mă mai tentează nici jocul periculos pe care îl jucam de ceva vreme. Ce o fi cu mine? M-am inbunat? Am iertat? Am spus că voi ierta atunci când voi iubi din nou. Ori acum nu este cazul. Nu iubesc pe nimeni. Nici măcar nu am vreo femeie de care să fiu atras, darmite să o iubesc. Sincer? Chiar nu ştiu ce se întâmplă. Descoperi curând un nou mod de aş petrece timpul liber. Ieşea adeseori şi o privea de departe pe fata asta care găsea bucurie în orice. O privea cum era fericită că nu ştiu ce floare a înflorit mai devreme, o privea cum îi mirosea mirosul entuziasmându-se de aroma plăcută a ei. O privea cum cu atingeri delicate îşi dădea seama despre ce floare este vorba. Simţul ei tactil era foarte sensibil şi mult mai perceptiv. De câteva ori s-a surprins că zâmbea şi el când ea zâmbea şi râdea fericită. Cu greu îşi ştergea de pe faţa surâsul provocat de ea. Ceea ce vedea el în fiecare zi i se părea mai distractiv decât orice trăise el până atunci. Surâsul cald al fetei, sinceritatea şi puritatea ei îl învăluiau sinuos. Chiar dacă păstra distanţa şi nu se ducea aproape niciodată la ea, aceasta se micşora pe zi ce trecea fără ca cineva să îşi dea seama. Shin Hae îl aştepta mereu spunându-şi că el este legătura dintre rudele ei dispărute şi ea. Când bunul Joon se apropia de ea, ei îi venea să îl ia de mână, să i-o strângă, să i-o sărute cu recunoştinţă. Era convinsă că este plină de recunoştinţă. Cu toate astea tresărea de câte ori îi auzea paşii şi roşea fără voie când glasul lui îi furnica şira spinării provocându-i fiori. Începuse să se teamă. Ceva nu era în regulă cu ea. Ştia că trebuie să îi fie recunoscătoare până la moarte, dar ceva din recunoştinţă asta rezona altfel. Începuse să se teamă şi încerca să-l evite căutând diferite motive ca să dispară atunci când acesta trecea ( aparent fără nici un motiv) pe acolo. Călcătura fermă şi totuşi moale ca de felină în aşteptare, îi producea fetei o stare de panică vecină cu nebunia. Nu inţelegea nici ea de ce. Doar îl ştia pe bunul Joon de foarte multă vreme şi niciodată nu simţise aşa ceva, atunci când tatăl ei era în preajmă. Starea de panică o înnebunea, mai mult decât faptul că nu vedea. Când îi auzea vocea lui, Shin Hae simţea cum aceasta rezona multă vreme în interiorul ei ca un ecou pierdut în vârf de munte. Mult timp simţea vocea lui în interiorul fiinţei ei, parcă mângâindu-i fiecare nerv, fiecare părticică a pielii. Atunci un frison din cap până în călcâie o străbătea făcând-o să se scuture puternic, încercând fără scăpare să revină la normalitatea pe care ea o ştia şi care îi umplea inima de o pace liniştitoare. Pacea pe care ea o cunoştea atât de bine. Parcă intuind că se întâmplă ceva cu Shin Hae, Joon evita pe cât posibil să se întâlnească cu ea. Se mulţumea să privească din depărtare, să-şi bucure ochii cu veselia fetei şi să zâmbească când aceasta era fericită şi râdea în soare dându-şi capul pe spate, lăsând să-i cadă părul lung în valuri pe umeri. Şi acesta ieşea din tipare. Niciodată nu stătea prins cu panglicile de mătase. Mereu ca un cal nărăvaş scapa din legătura lui şi îşi urma propriul drum. Chiar dacă Shin Hae îl strângea cu putere, chiar dacă îl lega să nu se mai desfacă, acesta reuşea într-un final să iasă învingător şi se răsfira în bătaia vântului ca fluturarea unui steag. Păr mai nărăvaş că a lui Shin Hae nu mai văzuse nici Joon şi mereu făcea pariuri cu el însuşi în privinţa părului ei. Tot timpul o şuviţă rebelă reuşea să scape de toate agrafele şi toţi pieptenii care menţineau părul strâns şi până la a se elibera tot nu era decât un mic pas. Ăsta era unul dintre motivele pentru care Joon îşi petrecea timpul uitându-se peste gard. Erau rare momentele când cei doi erau unul în apropierea celuilalt. Trebuiau păstrate aparenţele. Într-unul dintre aceste momente....

- Bunule Joon, aş vrea...dacă nu te superi...să îmi confirm părerea pe care mi-am făcut-o în legătură cu înfăţişarea ta. Îţi cer oare prea mult? Sunt prea îndrăzneaţă? Îmi cer scuze...

- Nu, nu este asta, dar...înfăţişarea mea mi-a adus numai necazuri. Am atras ura şi gelozia femeilor din viaţa mea, iar bărbaţii din jurul meu mă cred un fel de păpuşel pe care îl pui unde vrei. Un singur lucru vreau să spun. Aparenţele înşeală. Datorită feţii mele am reuşit multe în viaţă. Şi bune şi rele. Ăsta sunt eu. Nu cred că o faţă drăguţă sau urâtă trebuie să îţi dicteze viitorul. Mama m-a învăţat că sufletul conteza cel mai mult. O faţă drăguţă vine şi pleacă, dar sufletul rămâne. Chiar dacă mâine faţa mea este brăzdată de cicatrice care nu se vor vindeca niciodată, sufletul meu rămâne acelaşi. Nu am dreptate? o întrebă întorcându-se cu faţa spre ea.

- De ce simt în vocea ta, atâta tristeţe? Nu ai greşit cu nimic. Şi da...sufletul contează.

- Aşa că înainte să afli cum arăt, mai lasă-mă să mă bucur că îmi vezi sufletul.

- Iertare bunule Joon, nu am să mai cer asta niciodată, dar...mi-ar fi plăcut să văd că plăzmuirea din imaginaţia mea a fost corectă. Chiar dacă nu pot vedea, degetele mele fac asta în locul ochilor mei şi rar m-am înşelat.

- Dacă pui aşa problema, atunci...spuse şi se aşeză aproape de ea. Îi luă mâinile şi o ajută să ajungă cu ele la faţa lui. La atingerea feţei lui Joon, degetele ei (şi aşa tremurânde) tresăriră şi le retrase grăbită.

Joon zâmbi şi îi luă iar mâinile şi le puse pe faţa lui. Shin Hae lasă degetele moi să-i cutreiere faţa creând fără să vrea valuri de frisoane în corpul lui Joon. Atingea pielea netedă şi delicată a feţei lui şi zâmbi uşor.

- E ceva comic, aici? întrebă Joon curios şi bucuros că nu putea să i se vadă expresia feţei.

- A nu, dar am zâmbit, căci mi-am adus aminte de cuvântul păpuşel spuse şi râse în pumni.

- Deci şi tu crezi asta? se supără Joon deabinelea.

- Nu. Chiar nu. Dar într-un fel ai perfectă dreptate şi nu pot să îi condamn nici pe cei care au spus aşa ceva. Ai pielea netedă şi delicată ca petalele de flori. Până şi perii bărbii sunt moi şi lasă un sentiment plăcut la atingere spuse şi continuă explorarea ajungând la ochi şi sprâncene, pe care le mângâie delicat. Mii de fiori îl trecură pe Joon şi acesta tuşi încurcat. Shin Hae zâmbi. Îşi plimbă degetele pe fruntea lui simţind o uşoară umezeală. Bănuia că transpira uşor, dar nu lăsa asta să se vadă. Apoi nasul cunoscu şi el degetele cercetătoare şi zâmbi fericită, apoi buzele lui. La atingerea uşoară a degetelor ei, buzele lui se întredeschiseră şi cu o voianta puternică abia se stăpâni să nu le sărute. Când degetele ei atinseră buzele lui pline şi moi, uită un moment să respire. Joon o privi şi văzu cum fata roşise până la rădăcina părului şi el zâmbi. Tuşi şi se retrase din faţa ei, eliberând-o şi pe ea de stânjeneală.

- Ei bine? întrebă Joon. Cum este? Eşti mulţumită de rezultate? Este aşa cum te aşteptai?

- Sincer?

- Normal, da.

- E mai mult, mult mai mult. Atât pot spune. Nu mă face să intru în amănunte. Mă simt inconfortabil să vorbesc despre asta. Te rog să pleci. Pentru astăzi ajunge, spuse şi o rupse la fugă cu obrajii în flăcări. Nici Joon nu era mai zdravăn. Vocea îi tremura. Dar când s-a ridicat să plece, genunchii nu l-au ascultat şi a căzut din nou. Îşi spuse sieşi că a amorţit, dar în adâncul sufletului ştia că nu este aşa. Altă dată cei doi beau ceai împreună. Fata turnă cu precizie o ceaşcă de ceai, apoi o luă şi o întinse către Joon.

- Te rog să bei acest ceai de crizantemă. Este deosebit de relaxant şi îţi lasă şi un gust plăcut în gură. Joon luă ceaşca de ceai din mâinile fetei. Atingerea mâinilor le creă celor doi un moment de stânjeneală peste care trecură cu greu. Cea de a doua ceaşcă nu mai reuşi să o umple cu aceeaşi precizie deoarece mâinile îi tremurau vizibil. Joon luă ceainicul din mâinile ei şi îi turnă el o ceaşcă pe care apoi i-o înmână. Din nou atingerea electrizantă îi zăpăci pe cei doi, dar îşi reveniră imediat.

- Adevărat. Ceaiul este foarte bun. Aromat şi liniştitor. Este exact ce aveam nevoie. Îţi mulţumesc. Ai nevoie de ceva? Îţi doreşti ceva? Spune-mi.

- În afară de faptul că îmi este dor de părinţii şi de rudele mele nu îmi doresc nimic. Trăiesc aici mult mai bine decât în propria mea casă. Toată lumea este extrem de bună cu mine. Într-un cuvânt sunt fericită. Dar de cele mai multe ori evitau întâlnirile acestea care îi lăsau fără suflare. Când dorea el să fie invitat, atunci Shin Hae avea ceva urgent de făcut şi nu putea să îl primească, iar ea nu avea curajul să spună că doreşte aşa ceva. Se ascundea într-un ungher întunecos şi stătea ghemuită acolo. Ea şi gândurile ei. Nu...nu îmi permit aşa ceva. Nu trebuie să mă gândesc. Nu trebuie să mă gândesc la el. Nu este de nasul meu. Chiar dacă am visat, vreau să rămână vis. Când Shin Hae făcea aşa Joon se mulţumea cu situaţia creată. Acest duş rece îl readucea la realitate. Se scutura şi pleca în treburile lui pe care de la o vreme le cam neglijase. Se adâncea în muncă cât mai epuizantă, special să uite. Sunt nebun, cred că sunt nebun. Îmi place de ea? Cham. Chiar sunt nebun. Dintre toate femeile din lume tocmai ea? Şi nici măcar nu este o mare frumuseţe. Omo. Chiar nebun. Muncea până la epuizare şi pentru puţin timp reuşea să-şi adoarmă simţurile, dar...Nebun. Dintre toate femeile tocmai o oarbă? Cum aş putea să-i ofer daruri pe care ochii ei nu vor putea să le admire? Cum pot şti că-i place ce îi dau? Ce complicată situaţie. Pe Shin Hae nu putea să o cucerească cu haine şi podoabe frumoase. Ochii ei nu erau apţi pentru a vedea frumuseţea acestora şi până acum el nu întâlnise femeie care să reziste hainelor şi podoabelor pe care el cu mâna lui le alegea. Dar de ce aş vrea să o cuceresc? Nici nu s-a pus problema. Ea este doar o fată pe care eu am jurat să o protejez cât pot mai bine. Gândurile îi fură întrerupte de vizita unui prieten cu care Joon copilărise. Un băiat de bani gata care nu făcea nimic altceva decât să se distreze, să mănânce şi să bea.

- Joon spuse acesta. Am trecut să te văd. Nu te laşi văzut aşa de uşor. Ţi-ai găsit cumva nasul şi eu nu ştiu? râse de el şi îl cercetă cu ochi iscoditori. Joon îşi feri privirea şi fără să vrea se uită panicat către reşedinţa unde locuia Shin Hae parcă cerând ajutor din partea ei. Prietenul lui îi urmării privirea intrigat de faptul că Joon nu îi răspundea şi mai ales de faptul că privea spre acea parte a casei lui care nu era locuită, cel puţin aşa ştia el. Şi cunoştea şi motivul pentru care acea parte de casă era închisă. Dus cu privirea către spatele casei, zări o grădină plină de flori... Tocmai atunci Shin Hae se ridică dintre straturile de flori cu un iepure în mână şi îi vorbea molcom la ureche. Îi mângâia urechile lungi lăsate pe spate. Prietenul lui Joon fu fermecat de priveliştea aceea şi îl luă cu putere de braţ pe Joon.

- Ce se întâmplă aici? Cine este frumoasă aceea? Şi ce păr superb poate să aibe...

- Despre...despre ce vorbeşti? se bâlbâi Joon şi încercă să o ascundă pe Shin Hae în spatele lui.

- Dă-te la o parte. Despre ea, spuse şi o arătă cu degetul pe Shin Hae.

- Aaa...ea? E o rudă îndepărtată. Trebuie să stea ceva timp la mine. E rugămintea unchiului meu de al doilea. Nu îl cunoşti. Şi eu abia acum ceva vreme l-am văzut pentru prima oară.

- Doamne cât este de frumoasă.

- Este? Nu îmi dau seama. Nu am privit-o niciodată aşa.

- Înseamnă că eşti orb. Ce-i cu tine? Nu mai recunoşti frumuseţea atunci când o întâlneşti? Trebuie să mi-o prezinţi, auzi? Şi oricum eram în căutare de o fată cu care trebuia să mă căsătoresc.

- Ce? Cum poţi gândi aşa ceva? E prea mică. Mai trebuie să crească până la vârsta de măritiş.

- A cu cât este mai tânără, cu atât mai pură şi nevinovată este. Aşa o să pot să o învăţ ce doresc. Hai prezintă-mă, îl luă de braţ şi îl târâ cu forţa spre casa unde fata trăia.

- Nu. Azi nu. Este ocupată şi nu are timp de vizite se eschivă Joon şi îi abătu atenţia prietenului său cu altceva. Acesta nu prea se lăsa convins uşor. În cele din urmă...

- Dragul meu Shin Hae nu va putea fi în veci soţia ta.

- De ce? Ce îmi lipseşte? Bogat sunt, frumuşel sunt. Am nevoie doar de ea aşa cum este acum. Celelalte femei din anturajul nostru sunt prea cu ochii după faimă şi avere. Aş putea să mă îndrăgostesc uşor de Shin Hae. Hai să nu mai zăbovim. Simt deja cum îmi sare inima din piept.

- Trebuie să îţi spun un adevăr crunt despre Shin Hae.

- Ce? Ce poate fi? E deja dată altcuiva? Aşteaptă un copil? Ce? Ce poate să mă facă să renunţ?

- Este...este oarbă.

- Off, am crezut că este însărcinată. Doar asta mă putea face să renunţ.

- Cred că nu ai înţeles. Nu vede, nu vede nimic.

- Şi? Cu un pic de ajutor, totul se poate rezolva. Hai repede să mă prezinţi. Acum că ştiu asta mai mult mi-o doresc. Doamne cât este de frumoasă. Cineva care nu ştie că ea este oarbă nu şi-ar da seama. OMG. Se mişca cu atâta siguranţă...O ador. Râsul fetei se auzi până la ei. Iar prietenul lui Joon căzu pur şi simplu în extaz. Wow, ce râs plăcut are şi ce voce caldă. Trebuie, auzi, trebuie să fie a mea. Joon la insistenţele prietenului său se enervă vizibil şi îşi dori ca această întâlnire să nu fi avut loc. Cu greu îl făcu să renunţe pe moment, dar prietenul lui îi promise că se va întoarce, nu înainte de a-l pune să jure că o să-l ajute cu Shin Hae. Din acea zi dădu dispoziţii clare să nu mai fie deranjat de acel prieten. Pentru el va fi mereu ocupat. Niciodată nu va mai dori să-l primească la el în casă. Nu-i părea rău. Prietenul lui era foarte zgomotos şi lui Joon nu-i plăcea asta. Acum va avea mai multă linişte. Motivul invocat de Joon? Învaţa, citea, nu trebuia să fie deranjat. Voia să ajungă magistrat şi se pregătea temeinic pentru examen. Chiar dacă era un nobil, trebuia să câştige postul pe drept în urma unui examen. Asta cel puţin le spuse apropiaţilor lui şi astfel îşi motiva şi absenţa destul de îndelungată din lumea mondenă. O vreme îşi amâna propria vânătoare, doar ca să alunge curioşii care prinseseră de veste despre Shin Hae şi care acum se imbulzeau la uşa lui ca să afle ştirea cea nouă. Tuturor le închise uşa în nas şi îi ţinu la distanţă ceva vreme. Dar asta nu va merge mult timp. Trebuia să....Nu ştia nici el ce trebuia să facă mai departe. În lungile nopţi de vară, Joon se obişnui să îşi petreacă timpul alături de Shin Hae. Chiar dacă nu vorbeau, erau conştienţi de prezenţa celui de lângă ei. Joon citea o carte sau pur şi simplu aţâţa focul, sau stătea pe spate şi privea luna şi stelele în nopţile senine. Shin Hae avea veşnicii iepuri cu ea pe care îi mângâia uşor gânditoare. Rareori simţea nevoia să vorbească. Rareori Joon deschidea o discuţie. Dar azi....

- Câteodată....doar câteodata mi-aş fi dorit să văd. Mi-aş fi dorit să văd florile care au mirosul acesta plăcut, să văd oamenii din jurul meu, să văd curcubeul după ploaie, să văd toată frumuseţea care mă înconjoară. Câteodată, doar câteodată sunt tristă şi ochii mei şi aşa orbi se îneacă în râuri de lacrimi. Atunci îmi doresc...aş vrea...aş vrea să-ţi văd chipul, să-ţi cunosc zâmbetul, spuse ea încet ca pentru ea. În liniştea care se lăsase Shin Hae se simţea stingheră, părăsită. Întinse mâinile căutând parcă ceva. Chiar puse o întrebare.

- Bunule Joon eşti aici? Ai plecat? Sunt singură? Nu auzea nimic în jurul ei şi o panică cumplită o cuprinse. Shin Hae se ridică brusc speriind iepurele care dormita în poala ei făcându-l să fugă înspăimântat. Joon o apucă de încheietura mâinii şi o forţa să ia loc lângă el. Nu îi spase nimic dar...

- Câteodată, doar câteodată aş vrea să nu pot vedea nimic, să pot intra în lumea ta şi să fac parte din ea. Aş vrea să simt şi eu ceea ce simţi tu. Se sperie singur de ceea ce spusese şi tuşi încurcat. Nu vreau să mă înţelegi greşit. Aş vrea să te înţeleg eu mai bine. Aş vrea să te pot ajuta.

- A nu, stai liniştit. Ai făcut tot ceea ce era omeneşte posibil. Nu aş putea să cer mai mult de atât, doar că...am început să simt acut faptul că sunt oarbă şi nu pot face orice ca alte femei.

- Că alte femei? Ce vrea să însemne asta? Ce vrei de fapt?

- Cred că niciodată nu mă voi putea îndrăgosti. Cum aş putea iubi fără să îl văd pe cel de lângă mine? Sunt sigură că am multă dragoste de împărţit dar cine îşi va dori să aibă lângă el o femeie care nu vede?

- Ai fi uimită să afli că sunt deja câţiva care doresc cu tot dinadinsul să te cunoască, poate chiar să se căsătorească cu tine. Ce zici de asta?

- Omo, cum? Nu m-am gândit niciodată că aş putea să mă mărit. Chiar există cineva care mă doreşte aşa cum sunt?

- Da şi cu greu l-am îndepărtat. Se pare că s-a îndrăgostit de tine într-o clipă, doar ce te-a zărit.

- Bine dar eu...eu nu îl cunosc. Îmi este teamă. Nu vreau, nu acum. Te rog mai lasă-mă să stau cu tine o vreme.

- Sigur. Stai liniştită. Stai cât doreşti. Dacă vrei să-mi cunoşti prietenii, doar o vorbă să spui şi se rezolvă.

- A nu, încă nu. Te rog să nu faci asta. Nu aş şti cum să mă port în prezenţa unui bărbat.

- Dar eu? Eu nu sunt bărbat? O să te porţi ca de obicei atât. Nimic special.

- Să înţeleg că doreşti să scapi de mine? Sunt o povară pentru tine? Ajută-mă să-mi găsesc familia şi atât. Nu vreau nimic mai mult. Nu vreau să cunosc pe nimeni, nu vreau să mă mărit. Fără părinţii mei alături? Nu. Niciodată. Spuse şi alergă în casă împleticindu-se şi împiedicându-se de nişte straturi de flori. Căzu şi se răni la genunchi. Lacrimile se iviră instantaneu. Joon fugi să o ajute iar fata se agăţă disperată de ajutorul pe care îl primea. Îl strânse cu putere şi apoi îl îndepărtă cu forţa de lângă ea. Se puse şi mai mult pe plâns şi reuşi să se ridice dispărând repede în casă. Joon rămase fără suflare. Nu ştia ce i se întâmplase, nu ştia ce trebuie să facă. Îmbrăţişarea subită a fetei îi ardea pielea. Fiecare por din corpul său îi simţise apropierea. Fiorii deja cunoscuţi îi străbăteau trupul în valuri. Năucit şi buimăcit se îndepărtă împleticindu-se spre odăile lui. Dădu drumul servitorilor şi el se prăbuşi pe podeaua caldă. Respiraţia îi devenise rară şi sacadată. Era în imposibilitate de a face o cât de mică mişcare. Mintea i se golise toată şi nu putea procesa informaţiile primite. Stătea ca lovit de trăznet. Niciodată nu mai simţise acest val uriaş de sentimente. Nici nu ştia ce să facă cu ele. Nu ştia ce urmează. Prima dată în viaţa lui când rămăsese fără replică. Nu mâncase nimic şi totuşi simţea că este sătul. Nu băuse nimic şi totuşi era ameţit. Zăcu în nesimţire până dimineaţă fără să-şi facă patul, fără să vrea ceva. După un somn agitat şi cu vise care mai de care mai ciudate, se trezi lac de apă, cu faţa şifonata şi cu gura uscată. Caută cu înfrigurare ceaşca cu care să bea apă dar nu putu să o ridice. Era fără vlagă. Încercă să strige slujitorii, dar nu îi ieşi nici un sunet din gâtul uscat. Cu greu să târâ pană la uşă şi o deschise cerând ajutor oricui trecea pe acolo. După un timp se iviră slujitorii care îl ajutară să se ridice, să facă o baie şi îl primeniră înviorându-l. Printre frânturile de vise de care îşi aducea aminte cu claritate acum, era şi unul în care era el şi Shin Hae. Era atât de clar încât avea impresia că este real şi că totul se întâmplă aievea. Stăteau unul lângă celălalt, nu îşi spuneau nimic. Fata îl ţinea de mână, iar el îi îndepărta de pe faţă o şuviţă rebelă de păr. Apoi îi mângâia acea claie încercând să o domolească cu mângâierea lui. Mâna ei era atât de caldă şi toată fiinţa ei emana un miros floral nemaiântalnit. O beţie îl cuprinse de la acel miros sau de la atingerea mâinii ei, sau de la apropierea lor, nu stia de la ce. Trăi o clipă într-un extaz total. O mângâia cu privirea şi sentimentul de fericire era fulminant. Oftă la aducerea aminte a acelui vis. O clipă se uită spre spatele curţii sperând să o zărească măcar o clipă, dar fata nu ieşi deloc din casă. Nu ieşi nici a doua zi şi nici în zilele următoare. O linişte nefirească se aşternu în curtea din spate. Râsul ei cristalin nu se mai făcu auzit nici măcar o singură dată. Trimise slujitorii să afle ce se întâmplă, iar aceştia îi aduseră veşti nu tocmai bune. Fata refuza să iasă din casă, mânca mai nimic şi toată ziua stătea şi privea în gol fără să facă ceva anume. O lasă ceva vreme în legea ei, dar nu foarte mult timp. La câteva zile după discuţia lor, Joon bătu la uşa casei. Nu îi răspunse nimeni. Tocmai se pregătea să plece când slujitoarea fetei veni în fugă spre el cerând îndurare şi iertare.

- Stăpâne, te rog să îmi iei viaţa, se tânguia femeia disperată.

- Ce s-a întâmplat? De ce îmi ceri aşa ceva? Ce vrea să fie asta?

- Stăpâne...Shin Hae, ea...

- Ce este cu ea? Nu vrea să mănânce, ce?

- A dispărut. Shin Hae a dispărut.

- Ce spui? întrebă zâmbind neâncrezator Joon.

- A dispărut. Dimineaţă am lăsat-o dormind şi am plecat în treburile mele. Când m-am întors...

- Ce spui tu acolo? Unde putea să se ducă?

- Lipsesc şi câteva haine. Bănuiesc că a plecat singură.

- Hai că nu am chef de glume. Spune-mi că mă păcăleşti. Te rog.

- Stăpâne ia-mi viaţa, merit să mor. Am lăsat-o singură.

- Lasă asta acum. Vorbim după ce o găsim. Am o datorie morală faţă de ea. E mult de când ai lăsat-o singură?

- Nu chiar aşa mult. Fără ajutor nu cred că a ajuns prea departe.

- Atunci ce mai aşteptăm? La treabă. Mobiliză de urgenţă câţiva slujitori şi chiar el însuşi plecă în căutarea ei, neavând încredere totală că aceia o vor găsi. Acum în clipa asta nu se gândea decât cum să facă să o găsească. Nimic nu mai conta. Alerga ca un nebun pe străzile prăfuite urmat îndeaproape de slujitorii lui. La o răscruce îi împărţi în cele patru zări să caute cât mai bine. Îl cuprinse deznădejdea..."Dacă nu am să o mai găsesc niciodată? Ce îi voi spune domnului Kim când mă voi întâlni cu el? Nu voi putea să fac faţă ruşinii, aşa că trebuie să o găsesc cu orice pret. Dar ia stai. Doar asta să fie motivul? Doar promisiunea pe care i-am făcut-o domnului Kim? Ce mai contează? Mă voi gândi mai profund atunci când o voi găsi. După un timp o zări stând pe o piatră la soare. Cu capul dat pe spate, cu pletele fluturând nărăvaşe, se bucura de lumină caldă a soarelui. Asculta atentă zgomotele din jurul ei, încercând să-şi imagineze ce era în prejma ei. Îşi îndreptă privirea către o larmă făcută de o mulţime de copii care se jucau prinselea şi baba oarbă. Shin Hae zâmbi fascinată. Joon nu putea să-şi ia ochii de la fata asta care pe zi ce trecea parcă i se băga şi mai mult în suflet. Îi admiră temeritatea, îi privea părul care căpătase în lumina soarelui reflexe strălucitoare. Faţa i se îmbujorase de la soare, iar fata se vedea că se bucura de libertatea aceea nesperată.

- Pot să ştiu şi eu ce cauţi aici? Shin Hae ştii câte griji mi-am făcut pentru tine? De ce? De ce ai plecat aşa fără să spui un cuvânt?

- Am vrut să ştiu dacă nu cumva sunt prizonieră.

- Prizonieră? Ha! Ce naiba umblă prin capul tău? Cine te ţine prizonieră? Ai zis că vrei să mergi undeva şi eu m-am opus? Te-am închis în casă? Dacă aşa a părut îmi cer iertare. Am vrut doar să te protejez. Afară pe stradă este o lume sălbatică şi crudă.

- De ce spui asta? Până acum nu mi s-a părut aşa cum spui. Îmi pare rău că ţi-ai făcut griji pentru mine. Promit să nu mai repet greşeala.

- Chiar te rog. Voi face tot ce doreşti numai să nu mai dispari din faţa ochilor mei. Ai înţeles? Niciodată să nu-mi întorci spatele. Voi fi alături de tine mereu.

- Chiar şi când te vei însura?

- Să mă însor? Cine spune asta?

- Am auzit servitorii că este iminentă căsătoria ta şi eu...eu nu am vrut să încurc pe nimeni.

- Nu mă căsătoresc. Nu am de gând. Una la mână, nu am găsit cu cine şi doi nu mă mai interesează acum. Am alte priorităţi.

- Priorităţi? Şi eu sunt una dintre ele?

- Da bineânteles

- Ei vezi? Tocmai asta încercam să evit. E vina mea până la urmă şi a tatălui meu? E de vină promisiunea?

- A nu, nu spune asta. Eşti o prioritate, dar nu din cauza promisiunii. Chiar vreau să te pot ajuta.

- În regulă atunci. Am două favoruri să-ţi cer.

- Zi, te ascult.

- Unu, să nu-mi mai pomeneşti în veci de măritiş şi doi în clipa in care te vei hotărâ să te căsătoreşti, să mă laşi să plec. Numai cu condiţiile astea două mă întorc la tine. Eşti de acord?

- Da sigur. Îţi promit. Mi-am ţinut mereu promisiunile, poţi avea încredere în mine.

- Bine atunci hai acasă, spuse şi îi întinse mâna să fie ajutată. Joon îi luă mâna şi o ghidă uşor spre casa lor. O strângea uşor de mână şi se bucura de fiecare clipă în care mâna ei era în mâna lui. Îşi potrivea paşii în ritmul paşilor ei. Ar fi vrut să stea la capătul pământului, să nu mai dea drumul mâinii deloc. Mârâi înfundat când se trezi în faţa casei lui. Servitorii deja schimbau feţe, feţe când îl zăriră ţinând-o de mână pe Shin Hae.

- Hei ce înseamnă figurile astea? Aţi uitat că este oarbă? Cum puteam să o aduc inpoi? Să o mân ca pe vite? Sau să îi spun: ai grijă este o piatră? Acum fă la stânga? Am să vă pedepsesc dacă vă gândiţi la prostii şi mai ales dacă umblaţi cu vorba. Pe care am prins bârfind, nu mai lucrează pentru mine. S-a înţeles? Slujitorii dădură repede din cap şi o preluară pe Shin Hae, conducând-o în casa unde locuia. Bătrâna servitoare o certă şi apoi o luă în braţe spunându-i cât de teamă i-a fost pentru ea.

- Te rog să nu mai faci aşa ceva. Era să mor de inimă rea. Am crezut că ţi-am greşit eu cu ceva. Hai vino să te speli. Uite ce picioare pline de praf ai. Shin Hae se lasa îmbrăţişată, certată şi mângâiata. Se simţea bine când cineva îşi făcea griji pentru ea.

- Da oma. Nu o să mai fac. Hai să mâncăm. Îmi este aşa o foame...

- Imediat aduc ceva de mâncare. Ai puţintică răbdare. Voi fi aici imediat. Să nu pleci nicăieri.

- Da oma. Nu plec. Ca să evite şi alte bârfe Joon se ţinu departe de Shin Hae o perioadă, dar nu fu scutit de întâmplări neplăcute care îi stricau buna dispoziţie. Se văzu asaltat de prietenul lui Yongguk. Oriunde se ducea Joon era şi el prezent şi îl presa să îi facă cunoştinţă cu Shin Hae. Degeaba încerca Joon să-l îndepărteze, spunându-i verzi şi uscate, că Yongguk nu asculta deloc. El nu ştia decât una şi bună. Era îndrăgostit şi voia să se însoare cu femeia care îi acaparase inima.

- Dacă nu mă prezinţi sunt în stare de orice nebunie, Joon. Nu ştiu ce mi-a făcut, dar nu îmi mai găsesc liniştea de când am văzut-o.

- Eşti deadreptul nebun zău. Ţi-am spus că nu vrea să cunoască pe nimeni. Chiar m-a ameninţat că fuge dacă o presez. Ce vrei? Vrei să o fac să plece? Vrei să nu o mai vezi deloc?

- A nu. Nu. O să am răbdare. Dar mi se pare tare ciudat.

- Ce? Ce-i atât de ciudat?

- Am impresia că nici tu nu vrei...

- De ce spui asta? Ţi-am spus doar să o mai laşi să crească.

- Dacă nu aş ştii că sunteţi rude, aş crede că eşti interesat de ea. Eşti?

- Omo, ce vorbe sunt astea? Ţi-am spus doar că vrea să stea o perioadă aici. Nu a venit să se mărite.

- Şi ce. Ai spus că nu mai are părinţi. Unde crezi că ar putea pleca aşa singură în lumea largă?

- Da şi tu ai dreptate. O să-i vorbesc despre tine. Atât pot face pentru tine. Ai înţeles? Şi să te ferească Domnul să faci vreo prostie, că te omor cu mâinile mele. Te voi găsi şi în gaură de şarpe să ştii. Mă cunoşti doar, ştii că vorbele nu le arunc niciodată în vânt.

- Bine am înţeles. Dacă nu va voi să mă cunoască să îmi spună chiar ea. Doar aşa voi renunţa. Nu ştiu de ce dar vorbele tale nu mă liniştesc de fel. Prea mi-ai pus beţe în roate de când am văzut-o. Sper că nu te-ai îndrăgostit de ea, nu?

- Eu îndrăgostit? Ai uitat cu cine stai de vorbă?

- Chiar aşa. Ştiam eu că nu se poate aşa ceva. Trecură mai multe zile şi totul se reveni la normal. Toate curgeau după un tipar bine stabilit. Lucrurile se liniştiseră oarecum. Joon începu să o viziteze invocând tot felul de motive. De multe ori stăteau doar unul lângă celălalt, fără să vorbească nimic, doar ei cu gândurile lor. Câteodată Joon îi atingea mâna ca din întâmplare, dar nu şi-o retrăgea şi rămânea în aşteptare să vadă dacă fata îi respinge gestul său nu. La început Shin Hae se sperie de atingerea aceea şi îşi retrase mâna. Un suspin uşor o făcu să fie atentă şi îşi cântări altădată gesturile. Alteori Joon îi acoperea umerii cu un şal călduros şi zăbovea într-o îmbrăţişare uşoară. Atunci Shin Hae ridica mâna şi îi cerceta faţa cu ea. O clipă Joon se îmbata de atingerea mâinii ei şi se lasa răscolit de un şuvoi de sentimente, care mai de care mai ciudat. Simţea nevoia, dorinţa să o protejeze de orice. Nu îşi explica nici el ceea ce simţea. Încă nu voia să tragă linia şi să adune. Îi era teamă de rezultat.Îşi spunea că este imposibil ca el să simtă şi altceva în afară milei şi a obligaţiei pe care o avea faţă de promisiunea făcută tatălui ei. În una din zile, Joon trebui să plece pentru o perioadă de acasă. Chiar dacă îşi făcea griji pentru Shin Hae, îi lasă suficienţi servitori şi oameni care o păzeau zi şi noapte. Plecă aşadar liniştit după ce îi spusese acest lucru şi ei. Se uită de mii de ori înapoi să se asigure că totul era în regulă. Se sui pe cal şi plecă. Însă a patra zi venii în goană unul dintre servitorii lui care descalecă neântarziat şi ceru să îl vadă pe stăpân.

- Chiar acum nu se poate. Este cu un vizitator important. Când va termina, te va primi i se răspunse.

- Da dar... e o urgenţă. O să mă omoare dacă nu îi dau vestea asta la timp.

- Nu ştiu ce să fac şi mie mi-a spus să nu îl deranjeze nimeni.

- O să fim morţi amândoi te asigur, dacă nu vorbesc cu el urgent. Încă cu neâncredere se duse şi îl deranjă pe Joon, care la vederea acestuia se grăbi afară să vadă ce are de spus. Slujitorul îi spuse tot ce avea de spus într-o suflare. Joon se prăbuşi pe un morman de pământ, năucit. Nici nu se putea să primească o lovitură atât de mare. Până procesă toate informaţiile îi trebui ceva vreme. Apoi sări şi dădu câteva comenzi scurte, încalecă calul şi făcu drumul înapoi spre casa lui. Zbură pur şi simplu până la locuinţa lui Shin Hae, unde totul era răvăşit. Unii slujitori erau legaţi, alţii erau plini de vânătăi, alţii încă erau sub influienta băuturilor pline de prafuri de somn. O caută pe Shin Hae peste tot, dar aceasta dispăruse fără urmă. Primul pe care îl bănui fu prietenul lui Yongguk. Dar acesta era acasă şi nu dădea semne că Shin Hae ar fi la el. Joon stătu o vreme la palavre cu el apoi invocă un motiv oarecare şi plecă încercând să pară cât mai calm şi relaxat. Continuă căutarea lui Shin Hae dar aceasta intrase parcă în pământ. Ceva totuşi îl neliniştea. Când vorbise cu Yongguk acesta nu a adus deloc vorba despre Shin Hae şi asta l-a pus pe gânduri. Bănuia că la mijloc era mâna prietenului său, aşa că lasă câţiva oameni să îl urmărească. Ştia că nu va rezista mult şi se va da de gol. Îl cunoştea mult prea bine. Avu dreptate să aştepte, căci imediat Yongguk se puse în mişcare. Joon îi văzu pregătirile de plecare şi îl urmării de la o oarecare distanţă, ca să nu îşi dea seama că este urmărit. Spera că Shin Hae să nu se fi speriat prea tare şi mai ales Yongguk să nu îi fi făcut nimic rău." Am să îl omor" îşi spunea în gând. " Cum naiba i-a vent ideea asta? Lasă că vei face cunoştinţă cu tăişul sabiei mele, dacă i-ai clintit şi un singur fir din cap lui Shin Hae. Dacă este în regulă am să te bat doar până când nu ai să mai poţi sta pe fund ceva vreme." Într-o casă retrasă intră Yongguk, după ce se asigură mai întâi că nu fusese urmărit. Îşi lăsă slujitorii în dreptul porţii şi intră în casa unde se zărea o lumină slabă. Un strigăt slab îl puse în mişcare pe Joon care anihilă toţi slujitorii de la poartă şi intră în tăcere în casa semiobscură. Când deschise uşa se împiedică de corpul care era întins pe jos. O fracţiune de secundă dură şi apoi văzu negru în faţa ochilor şi căzu peste cel care deja era jos. Slujitorii lui Joon o opriră cu greu pe Shin Hae să nu îi atace şi pe ei.

- Shin Hae, l-ai lovit pe tânărul stăpân. A venit să te salveze şi tu îl omori?

- Omo, chinchae? Ce mă fac? Haideţi repede să îi dăm cu apă rece poate reuşim să-l trezim. Joon se trezi ud fleaşcă.

- Eşti criminală, zău aşa, spuse când îşi reveni un pic. Tu nu ai nevoie de ajutor. Ci cei care sunt în prejma ta au nevoie de protecţie.

- Îmi cer scuze, dar eram speriată. Sunt închisă aici de două zile şi abia azi a venit cineva. Când a intrat şi mi-a vorbit, mi-am dat seama că este un necunoscut pentru mine şi am făcut ce mi-a dictat primul impuls. M-am apărat.

- Bine, bine. Acum nu mai trebuie să fi speriată. Vom merge acasă imediat ce mă răfuiesc cu nemernicul ăsta.

- Nu crezi că l-am pedepsit eu destul? Dacă nu mă înşel încă nu şi-a revenit nu?

- Ha, ha, ha. Ai dreptate, este încă inconştient. Dar tot trebuie să îi trag o săpuneală. Măcar să-şi aducă aminte să îşi vadă de ale lui şi să nu se mai uite peste gard la vecini şi să poftească ce nu-i al lui.

- Dar sunt atât de obosită. Nu am dormit deloc aşteptând să se întâmple ceva. Vreau să merg acasă întâi. O să ai timp suficient să-i dai pedeapsa pe care o merită.

- Bine zici. Hai spuse şi o luă de mână ducând-o până la calul care îl aştepta răbdător. O sui în şa şi apoi urcă şi el. O conduse aşa până acasă. Apropierea aceea îl umplu de transpiraţie şi cu toate astea o senzaţie ciudată de frig îi străbătea corpul. Ţinând frâiele calului era conştient că de departe acest lucru semăna cu o îmbrăţişare. Sudori reci îi curgeau pe şira spinării. Bine că drumul nu ţinu foarte mult. Când ajunseră acasă slujitorii se grăbiră să o ajute pe Shin Hae să descalece şi să intre în casă. Joon rămas singur se dădu şi el jos în dreptul grajdurilor şi constată cu stupoare că genunchii îi tremurau fără încetare. Se şterse pe frunte cu dosul palmei şi plecă spre odăile sale oftând neâncetat. După ce întări paza casei se culcă şi el liniştit. Fusese o zi extrem de lungă şi obositoare. Plecase într-un iureş călare şi reuşise să readucă lucrurile la normal. Era obosit, dar mulţumit de rezultat. Până la urma asta conta. Câteva zile ezită să se întâlnească cu Shin Hae, cu toate că fata dorea să afle ştiri despre el. Aproape că îi spărsese capul când l-a lovit cu vaza aceea grea. Se simţea responsabilă pentru durerile lui de cap. Joon o evita deliberat. Mai avea nevoie de un timp de gândire. Printre altele, îşi rezolvă problemele pentru care fusese plecat şi se întâlni cu Yongguk, fără să-i dea de bănuit acestuia că ştia ceea ce făcuse. Yongguk era neliniştit. Nu ştia ce se întâmplase cu Shin Hae. Oricât se chinui, nu află nimic. Riscă să aducă vorba despre Shin Hae în faţa lui Joon.

- Prietene ce mai zici? Nimic nou? Ai găsit-o pe Shin Hae? Este bine? Îmi este dor de ea. Abia stăpânindu-şi nervii Joon răspunse

- Oh. Cred că s-a întors în satul ei. O fi venit prietenul ei. Nu ştiu. Aştept veşti din partea ei. Ce neruşinată. Să plece ea fără să spună un cuvânt.

- De ce vorbeşti aşa de fata aceea atât de dulce? Nu crezi că eşti nedrept cu ea? Doamne când o să-ţi recapeţi inima? Nu mai fi atât de sobru şi rece. Nu o cred în stare pe Shin Hae să plece fără să spună nimic. Poate că altceva s-a întâmplat.

- Nu înţeleg ce vrei să spui. A plecat şi gata. Nu mă interesează prea mult.

- Dacă eu o găsesc? Ce îmi dai atunci?

- Ce vrei? Şi de ce să o cauţi? Eu nu vreau să o caut. Mi-am făcut datoria. Te rog să o laşi în pace. Dacă a vrut să plece...cale bătută.

- Am să o caut şi...am să o păstrez, spuse cu hotărâre Yongguk.

- Ştii ce meriţi tu? O bătaie soră cu moartea. Ai speriat copila aceea de moarte. Cum poţi să mai vorbeşti acum aşa?

- Eu...eu...eu o iubesc. Am vrut să fie a mea. Trebuia să o am.

- Zi mersi că sunt calm acum. Dacă mai faci un pas spre ea eşti mort. Îţi jur.

- Să înţeleg că ea este bine?

- Slavă Domnului da şi asta nu mulţumită ţie.

- O Doamne, îţi mulţumesc.

- Eşti nebun ce ai?

- Da sunt nebun de fericire că este bine, că nu i s-a întâmplat nimic grav. Să îi trimiţi felicitările mele. Cu toate că este oarbă a reuşit cu precizie să-mi spargă capul cu ce naiba a dat nu ştiu, dar a făcut-o temeinic.

- Acum îmi este milă de tine zise râzând Joon bătându-l cu palma pe umăr. Eşti pierdut pentru vecie. Te credeam mai tare nu aşa slab de înger. Omo. Eşti terminat. Joon se ţinea cu mâinile de burtă să-şi oprească râsul isteric care îl apucase şi care nu voia de nici un fel să se oprească. Lasă-mă că mă omori zău aşa. Hai că am plecat spuse şi se ridică cu greu lăsând în urma lui pe Yongguk cu privirea pierdută în visare. Joon încă mai râdea de prietenul său cel prins până peste cap în mrejele dragostei. Ajuns acasă o vizită pe Shin Hae.

- Am ajuns acasă, spuse Joon când intră în odaia fetei. Shin Hae se repezi şi îi lua faţa cu amândouă mâinile. Îl cercetă să vadă dacă este în regulă, dacă nu este rănit cumva. O clipă cât o eternitate, se lăsă mângâiat de degetele prietenoase ale fetei, apoi se redresă şi tuşi încurcat, îndepărtându-se de lângă ea. Pe scurt o puse pe fată în temă cu tot ceea ce se întâmplase şi îşi ceru scuze pentru prostia prietenului său. Shin Hae după ce ascultă tot ce s-a întâmplat izbucni veselă în râs.

- Şi spui că i-am spart capul? Aşa îi trebuia. De ce trebuia să recurgă la răpire nu ştiu zău.

- Eu ştiu, spuse Joon. A vrut de mult să te cunoască, iar eu m-am opus mereu şi l-am ţinut la distanţă, nu îndeajuns de departe după cum vezi. Te-a zărit şi te-a auzit cântând şi râzând şi a fost suficient. Zău, îmi este milă de el. Era disperat că ţi s-a întâmplat ceva. Chiar am râs de figura lui. A riscat chiar să mă întrebe ştiind cum sunt eu când sunt supărat. Cu toate astea prefera să fie bătut, dar să afle că eşti bine. Aşa că...

- Aşa că l-ai bătut? Cum ai putut să faci aşa ceva? Zău câteodată te cred atât de fără inimă.

- Nu aveam pe cine să mai bat. Soarta mi-a luat-o înainte. E terminat. E lovit rău.

- Adică? Ce i s-a întâmplat?

- S-a îndrăgostit de tine, dar rău de tot. A spus că va trăi de acum în colo, doar ca să te servească pe tine. Dorinţele tale vor fi porunci pentru el. Va face totul pentru tine. Am râs de era să mor nu alta.

- Mda. Asta nu prea cred, dar...Nu mă cred o fiinţă prea frumoasă. Plăcută poate, dar frumoasă până la a face un bărbat să moară nu prea cred.

- Oricum, va sta la distanţă şi te va proteja mereu. Asta mi-a spus, zise Joon încurcat, încercând să schimbe subiectul. Încă nu voia să recunoască că fata era frumoasă şi că putea uşor să concureze cu cele mai mari frumuseţi ale timpului. Dacă se îmbrăca şi folosea accesoriile reuşea uşor să le pună în umbra pe multe femei. Naturaleţea, simplitatea ei, îi dădea chipului ei o lumină aparte. Chiar dacă ochii ei erau lipsiţi de viaţă, asta nu însemna că nu îi străluceau. Mai ales când era fericită de ceva, faţa ei îi radia. În tonul acesta vesel Joon plecă de lângă Shin Hae uşurat că fata nu se resimte după atacul asupra ei. În câteva zile Joon i-l prezentă pe Yongguk fetei. Surprinzător, dar aceştia se împrieteniră repede şi acum făceau haz de întâmplările trecute. Yongguk era fericit în postura cea nouă. Era în stare să stea nonstop lângă Shin Hae, care îi tolera prezenţa foarte bine. Cine ar fi crezut? Joon se surprinse de câteva ori fiind deadreptul gelos pe relaţia lor. Îşi dorea şi el aşa ceva dar...Acum că Yongguk era mai tot timpul în preajma fetei, îl împiedica pe Joon să o viziteze mai des, aşa cum îşi dorea. Nu voia să creeze suspiciuni. Oricum când venea şi el în vizită, Yongguk era numai cu ochii pe el. Îl observa cu ochi ageri încercând să pătrundă prin înfăţişarea lui rece şi aparent dură. Ochii unui îndrăgostit văd mult mai multe lucruri. Observă când în jurul lor apar diverşi rivali, declaraţi sau nu. Cel mai greu de depistat erau cei de genul lui Joon, aparent reci, aparent nepăsători, dar mistuiţi de flăcări puternice. Aceştia se consumau latent, mocnit, ca apoi să explodeze. Aşa îl vedea şi Yongguk pe Joon, ca o bombă cu ceas, oricând predispusă la explozie.

- Dacă nu te-aş cunoaşte aş zice că eşti interesat de Shin Hae îi spuse într-o zi Yongguk lui Joon.

- Ce vrei să spui cu asta? Eu interesat? Ai uitat cumva că este rudă cu mine? se prefăcu ofensat Joon.

- Da, aşa este, dar atât de îndepărtaţi încât nu prea ar conta nu crezi?

- Hai nu mai vorbi prostii. E normal să vin în vizită. Asta făceam şi înainte. Acum pot spune că vin mult mai rar pe aici. Dar voi se pare că vă înţelegeţi minunat.

- Da. M-am gândit să mă confesez. Crezi că am vreo şansă?

- Nu ştiu ce să zic. Ştiu doar că nu o interesează căsătoria. Poţi să o întrebi.

- Mda. Poate că ai dreptate, dar trebuie să ştiu în ce ape mă scald. Vreau să ştiu dacă am şi eu loc în inima ei sau nu. Nu pot sta la infinit aşa, fără măcar să încerc nu?

- S-ar putea să o sperii şi atunci te va alunga de lângă ea. Vrei să rişti chiar şi aşa?

- Da. Trebuie. Pot să-i fiu prieten devotat toată viaţa, dar sincer vreau mai mult. Sper doar să nu o sperii şi mai ales să nu mă alunge de lângă ea.

- Să nu spui că nu te-am avertizat. Dacă se va întâmpla asta trebuie să te declari învins şi să cedezi. Ai înţeles?

- Nu o să ai tu satisfacţia asta. Chiar îţi doreşti ca eu să eşuez. Am să mă ţin de promisiune. Chiar dacă Shin Hae nu i-a spus direct să plece, Yongguk se simţea în plus. Acum că îi spusese fetei ce simte pentru ea, el se mai liniştise dar cu ce preţ? Shin Hae făcu zece paşi înapoi şi nu mai voia să vorbească deloc cu el. Se retrăsese în carapacea ei imediat ce Yongguk îşi pusese sufletul pe tavă.

- Nu vreau să mă căsătoresc. Iubire? Nu ştiu ce înseamnă. Nu cred că sentimentul ăsta îl voi cunoaşte vreodată. Te rog să mă laşi singură. Am nevoie de spaţiu.

- Te rog Shin Hae nu mă alunga. O să fiu prietenul tău pentru totdeauna.

- Ai şi tu dreptate. Nu poţi să fi doar prietenul meu. Eu...eu nu pot iubi pe nimeni. Nu ştiu cum este să fi îndrăgostită. Acum te rog să pleci. Mă simt din ce în ce mai inconfortabil. Şi o perioadă nu mai veni. Trebuie să plec undeva. Să nu vii până nu te chem, ai înţeles?

- Pleci? Unde, de ce, cu cine, pentru ce...

- Oooo, ce multe întrebări. Nu îţi dau nici un răspuns la ele. Atât îţi spun. Trebuie.

- Bine, am înţeles. Mi-a spus Joon...

- Ce? Ce ţi-a spus?

- A spus că te voi speria şi tu mă vei alunga. Doamne câtă dreptate a avut.

- Nu, nu te alung, dar deocamdată fă cum îţi spun. Bine?

- Bine, bine. Aştept veşti de la tine. Shin Hae se simţea tristă. Încă un prieten pierdut. Nu voia să mai aibe de a face cu el. Ideea unei căsătorii nu îi surâdea deloc. Singurul lucru care conta pentru ea cu adevărat era dorul de părinţi, de rudele lângă care a crescut. Acest lucru o întristă şi îşi pierdu încet, încet pofta de viaţă. Joon vedea că fata trăia o tristeţe adâncă, dar nu putea să-şi explice de ce. Era ferm convins că nu Yongguk era pricina. Atunci?

- Bunule Joon, am o rugăminte să-ţi fac.

- Da Shin Hae, spune-mi cu ce te pot ajuta?

- Nu vreau să par nerecunoscătoare, dar....chiar îmi este dor de părinţi, de rude. Când le voi putea vedea în sfârşit? Chiar nu se poate face nimic în privinţa asta?

- Acum, acum nu. Încă nu am primit nici o veste de la domnul Kim. Când mă va căuta, atunci te voi anunţa. Te rog să nu mai aduci vorba despre asta. Urechi străine ar putea auzi şi atunci nu ştiu ce ar trebui să facem. Ştii doar că este un secret pe care vreau să îl protejăm. Viaţa lor depinde de felul cum noi păstrăm secretul. E ok aşa? Eşti mulţumită de răspuns? Plecă în grabă evitând să îi mai răspundă fetei. Servitoarea care locuia cu ea îl înştiinţă că fata nu mai mânca, îşi pierduse pofta de mâncare şi nici nu mai râdea. Nu mai era aşa de veselă ca înainte. Parcă ceva se stingea în viaţa ei încet, încet. După o perioadă în care lucrurile nu luară o întorsătură favorabilă, Joon se hotărâ să-i spună fetei adevărul. Ştia că va fi un şoc puternic pentru ea, dar poate aşa o făcea să nu mai trăiască cu speranţa revederii, care o mistuia încet.

- Shin Hae! spuse Joon într-o zi când ei doi erau în grădina plină cu flori înmiresmate.

- Hmm, răspunse şi fata cu gândul în altă parte.

- Am ceva foarte important să îţi spun. Sunt un pic neliniştit, pentru că nu este nimic bun şi te va durea foarte mult.

- Omo, mă sperii. Ce este? Eşti bolnav? Te însori?

- Oh, nimic de genul ăsta. După multe ezitări Joon se hotărâ şi îi povesti fetei despre tragedia care se întâmplase cu mult timp în urmă şi de promisiunea pe care i-o făcuse domnului Kim. Chiar dacă şocul aflării acestei veşti o lăsă mută şi inertă, lacrimile curgeau rău pe obrajii fără culoare. Încercă să se ridice, încercă să intre în casă, dar se prăbuşi fără suflare. Îngrijorat, Joon o cără în casă pe braţe şi chemă de urgenţă un medic. Depresia, epuizarea şi acum acestă veste o puseră la pat pe Shin Hae. Multe zile nu îşi reveni, iar când în sfârşit se trezi, era apatică, letargică, fără voinţă de a mai trăi. De mâncat nu mânca mai nimic, dormita în continuu. Nu mai ieşea nici afară. Nu o mai bucura minic. Nici florile, nici iepurii, nici timpul frumos. Când era trează stătea cu gândurile rătăcind aiurea. Nu vorbea cu nimeni şi nu mai primea pe nimeni lângă ea. Se topea încet. Dorinţa de a mai trăi dispăruse complet. Disperat Joon la recomandarea mai multor medici, a decis să o trimită de acasă, să-i schimbe clima şi modul de viaţă. Insula Jeju i se păru cea mai bună locaţie pentru ea, aşa că o trimise (cu strângere de inimă) de acasă, într-un templu budist de pe insulă. După un timp se hotărâ că este vremea ca el să se căsătorească, să-şi facă datoria faţă de clanul lui şi faţă de părinţi. Trebuia să se însoare şi să aibe cât mai repede un copil. Nu conta fericirea. El nu mai credea de mult în iubire. Trebuia să aibe doar un moştenitor, atât. Aşa că încet, încet o dădu uitării pe Shin Hae şi se concentră asupra găsirii unei femei cât de cât decentă pentru el. În acest timp situaţia fetei se înrăutăţi grav. Aproape că văzu moartea cu ochii, iar ea era atât de nepăsătoare încât situaţia se agrava din ce în ce mai mult. Câteva luni viaţa ei atârna de un fir de păr. Se zbătea între viaţă şi moarte. Când era inconştienta avea coşmaruri care îi smulgeau strigăte fără sens. În timpul bolii visă mult. Îl visă pe Joon mult. Pe cel pe care şi-l închipuia că este Joon. După multe luni a început să-şi revină. Prinse un pic de culoare şi pofta de mâncare îi reveni. Începu să simtă lipsa prezenţei lui Joon. Curios, a fost că Joon a fost prima persoană la care s-a gândit când şi-a revenit. Cu cât îşi revenea mai repede, cu atât îşi dorea să se întoarcă la Joon. Într-una din zile, când stătea la soare, o durere o străfulgeră în ochi făcând-o să lăcrimeze puternic. Îşi şterse lacrimile cu dosul palmei şi-o geană de lumină îi încântă privirea. Chiar dacă acum vedea doar lumini şi umbre era fericită că întunericul de nepătruns se risipea încet, încet. Nu ştia nici ea de ce sau cum, prin ce miracol reuşise să îi revină vederea, dar în lume miracolele chiar există. Acum singura ei dorinţa era să îl vadă pe Joon să îşi poată confirma imaginea din mintea ei. Pe zi ce trecea privirea i se limpezea. Acum nu mai vedea doar lumini şi umbre, ci distingea şi culorile. Era fericită, era într-o beţie continuă. Toată frumuseţea din jurul ei o copleşea. Nu contenea să se minuneze de tot ceea ce o înconjura. O dorinţă îşi făcea loc în inima şi sufletul ei. Dorea să-l vadă pe Joon. Curiozitatea o măcina profund. Fără să spună cuiva ceva, se pregăti de plecare.

- Bunule Joon, strigă fata când îl zării în mijlocul curţii. În vânzoleala care se crease cu ocazia nunţii lui Joon, fata reuşise să intre neobservată. Văzând acea agitaţie, regreta că a venit neanunţata, dar luase hotărârea să-i spună lui Joon că a început să vadă. În momentul în care s-au întâlnit faţă în faţă, îl recunoscu pe Joon şi pierzându-şi stăpânirea de sine, alergă spre el îmbrăţişându-l. Lacrimile i se împleteau în barbă şi era incapabilă să mai spună ceva. Printre sughiţuri şi oftaturi îi mărturisi lui Joon că a început să vadă şi că el a fost prima persoană pe care a dorit să o vadă şi să-i spună acest lucru.

- Eşti singura persoană la care m-am gândit. Am fost atât de recunoscătoare, pentru tot ceea ce am primit de la tine. E uimitor cât de aproape de adevăr am fost. E exact faţa pe care mi-am închipuit-o că o ai, spuse şi întinse instinctiv mâinile şi îi mângâie faţa cu tandreţe.

- Shin Hae, reuşi şi Joon cu greu să rostească. Ce faci aici, cum ai venit, când?

- Bunule Joon, abia am ajuns. Nu am spus nimănui că plec. Doar am făcut-o.

- Shin Hae nu îţi dai seama cât de periculos a fost drumul? Cum ai putut să pleci aşa fără să spui nimănui? Dacă ţi se întâmplă ceva şi eu....eu nu aş fi ştiut nimic de tine. Eu....eu ce mă făceam fără tine? (şopti doar pentru el).

- Sunt bine. Atât contează acum. Dar...ce se întâmplă aici? De ce este aşa de multă lume, agitaţia asta? Sărbătoreai ceva? Ai musafiri sau ce. Nu cred că am ales prea bine timpul de întoarcere.

- Ba este cel mai perfect timp din lume. Cel mai bun. Intră. Dădu ordine noi în jurul lui şi reuşi să oprească pe moment ceea ce pregătea. Trimise vorbă la casa viitoarei mirese amânând nunta. Dacă nu ar fi fost putred de bogat ar fi avut multe necazuri. Urmară zile noi pentru Shin Hae. Totul era nou pentru ea. Privea totul în jurul ei cu luare aminte. Cânterea din priviri, fiecare persoană pe care o întâlnea. Rămânea în plin extaz privind florile care aveau mii de culori. Urmărea cu o atenţie extremă o furnică care căra o greutate mult prea mare pentru corpul ei. Dar atracţia cea mai mare era piaţa. Acolo îşi dorise mereu să meargă.

- Maine vreau să merg în piaţă îi spuse într-o zi lui Joon. Luat prin surprindere, acesta se uită mirat la ea şi nu ştia ce să spună.

- Crezi oare că este indicat? E prea multă lume acolo.

- Hai nu mai fi aşa grijuliu. Doar am venit singură acasă. Asta este deja doar o formalitate.

- Bine, vom vedea...mâine.

- Da! Da! bătu bucuroasă din palme şi sărea de fericire. Bătea necontenit din palme şi îi stârnea mii de zâmbete lui Joon. Acesta îi admiră bucuria cu care se bucură. O vedea mereu ca pe un copil care avea o jucărie nouă şi era fericit. Cu toate astea, nu vedea în ea un copil, ci o femeie. O femeie care aştepta să fie iubită, o femeie dornică de a da iubire celui iubit. De ceva vreme Joon se gândea aşa la ea. Inima lui rezona altfel când fata asta era lângă el, când îi vorbea sau când îl atingea în treacăt. Tresărea mereu şi bătăile inimi lui deveneau neregulate. Nici crampele stomacului nu îi dădeau pace. Acestea îşi făceau de cap tocmai când se întâlnea cu Shin Hae. Fiorii de pe şira spinării îl electrocutau când o atingere fugară şi nevinovată a fetei se întâmpla să aibe loc. Atunci privea în ochii ei să găsească motivul, dar mereu aceştia erau senini şi nevinovaţi. Mulţimea de oameni, mulţimea de tarabe din piaţă o zăpăciseră un pic pe Shin Hae şi instinctiv întinse mâna după un punct de sprijin. Joon o prinse de mână la timp, şi o ţinu strâns redându-i încrederea în forţele ei. Shin Hae îi zâmbi larg şi îşi retrase mâna din strânsoare.

- Ce loc minunat este piaţa, spuse zâmbind Shin Hae. Nici măcar nu îmi imaginam cum poate fi. Este incredibil. Ce de culori, ce de lucruri frumoase. Sunt încântătoare. Aş dori să iau din fiecare câte puţin.

- Ce vrei să iei? Alege şi eu ţi le voi lua.

- A, nu, nu. Nu vreau aşa. Lasă-mă să mă uit mai mult. Asta cred că va fi deajuns.

- Joon! se auzi strigat. Yongguk stătea doar la doi paşi de ei şi încerca cu disperare să ajungă lângă ei trecând printr-o mare de oameni.

- Da Yongguk. Ce faci aici? întrebă Joon un pic îngrijorat privind spre Shin Hae care se întorsese cu faţa spre cei doi.

- Yongguk? întrebă Shin Hae ezitând.

- Shin Hae, nu ne-am văzut de ceva vreme. Am auzit veştile bune. Sper că acum mă vei lăsa să te vizitez nu? Sentimentele mele sunt încă....

- Te rog, îl întrerupse fata, să nu vorbim despre asta acum. Deci aşa arăţi. Nu eşti rău deloc. Ha,ha,ha. Am glumit. Mă bucur că în sfârşit te cunosc.

- Îmi place de tine şi mai mult acum. Văd că ai învăţat să zâmbeşti şi eşti atât de frumoasă atunci când o faci...

- Dacă mai vorbeşti aşa am să mă fac că nu te cunosc. Suntem prieteni ce naiba. Nu mai fi aşa siropos. Îmi vine să leşin.

- Bine, bine. Îmi daţi voie să vă însoţesc? Jonn?

- Nu ţine de mine. Dacă vrea Shin Hae e bine şi pentru mine.

- Maine Yongguk. Mâine. Azi este ziua pentru Oppa spuse şi fugi fericită la o tarabă cu podoabe sclipitoare. Joon se făcu că nu a înţeles ce tocmai fata spusese. Îşi drese glasul...

- Atunci pe mâine Yongguk. Şi aşa am mâine nişte probleme de rezolvat. Te rog să o însoţeşti tu se poate?

- Mai întrebi? Bineânteles.

- Atunci ne vedem mâine spuse şi plecă spre Shin Hae care se îndepărta periculos de repede prin mulţimea de gură cască din piaţă.

- Shin Hae, aşteaptă strigă Joon înaintând cu greu. Aceasta încerca să se oprească dar valul de oameni o purta mai departe tot mai departe. Cu ochii aţintiţi spre ea, Joon innota pur şi simplu prin marea aceea şi în sfârşit ajunse la Shin Hae pe care o îmbrăţişă încercând să o protejeze. O trase pe marginea drumului şi o ţinu strâns în braţe până când oamenii din jurul lor se răriră şi ei puteau merge confortabil.

- Oare va veni o zi când nu mă vei mai ocroti aşa? întrebă fata ţinându-l pe Joon de braţul care o înconjura protector. Cred că va veni cât de curând.

- De ce spui asta o întrebă desfăcându-şi braţele fâstâcit. Cred că m-am născut pentru asta, spuse Joon zâmbind.

- Am fost oarbă nu surdă. Ştiu că te pregăteai de nuntă. Venirea mea a amânat-o un pic. Dar...Totul va trebui să intre pe făgaşul normal cât de curând. De data asta am să mă asigur că te vei însura şi vei fi fericit.

- Fericirea la tine asta înseamnă? Trebuie să mă însor şi gata? Dar ce să-i faci? Eu nu îmi iubesc viitoarea soţie. Totul este pentru un moştenitor. Trebuie să fac un copil ca numele familiei mele să nu moară.

- Cum? Te căsătoreşti fără dragoste? întrebă oripilată Shin Hae.

- Da.

- Nu...nu pot să cred. Tu care ai o inimă atât de caldă, dornică de iubire? De ce nu te-ai îndrăgostit?

- Cine ştie? Poate că sunt îndrăgostit şi nu ştiu. Sau nu ştiu cum să-i spun persoanei pe care o iubesc. Habar nu am. Niciodată nu am fost prea deştept cu sentimentele mele. Am iubit o dată şi am fost rupt în bucăţi, nu a fost decât dragoste unilaterală din partea mea. Atât. De atunci sentimentele mele s-au răcit sau au dispărut pur şi simplu. Tentaţia era prea mare ca să-i reziste aşa că Shin Hae îl mângâie tandru încercând să-i aline suferinţa vizibilă. La atingerea aceea neaşteptată Joon închise ochii şi gemu uşor. Înclină capul spre mâna care îl mângâia, cerând tacit mai multă afecţiune. Shin Hae se conforma zâmbind uşor. Umbrele nopţii îi înconjurară încet învăluindu-i, ascunzându-i de ochii indiscreţi. O lacrimă rătăcită udă mâna fetei care privi speriată spre ochii care acum erau plini de lacrimi. O dorinţă puternică puse stăpânire pe Shin Hae şi îl cuprinse în braţe încercând să-i aline durerea mută a lui Joon. Acesta îşi sprijini capul de umărul fetei şi lăsă lacrimile să-i curgă pe obraz. După un timp acestea încetară şi fata reuşi să-l linistescă. Îşi desfăcu strânsoarea braţelor, eliberându-l pe Joon. Un pic ruşinat, un pic bucuros Joon îşi reveni şi...

- E timpul să mergem acasă. Servitorii noştri cred că au intrat în panică. Cred că ne caută. Ar trebui să ne grăbim. Nu vreau să sperii pe nimeni. A şi ai fost serioasă cu Yongguk? I-ai promis că îl primeşti mâine.

- Da bineânteles. Nu îmi place să arunc vorbe în vânt fără rost.

- Of, o luăm de la început, vorbi ca pentru el Joon.

- Ce spui? Te superi că va veni la mine mâine?

- Şti doar că el speră că tu...

- Da ştiu, dar asta nu înseamnă că se va întâmpla. Oricum trebuie să mă gândesc serios. Trebuie să plec din casa ta.

- De ce? De ce? Nu este nevoie. Casa mea poate fi şi a ta atât timp cât îţi doreşti tu asta.

- Parcă am vorbit ceva mai devreme. Am spus că trebuie să continui cu planurile pentru căsătorie. Iar eu trebuie să plec ca tu să ai familia ta.

- Păi şi tu faci parte din familia asta. Am promis domnului Kim, aşa că eşti binevenită la mine mereu. Nu te voi abandona niciodată. De când domnul Kim nu mai este, nici măcar o clipă nu m-am gândit la tine altfel. Mereu ai făcut parte din familie şi acum spui că vrei să pleci? De ce? Nu mai vrei să stai împreună cu mine?

- Ba da, dar tu vei aduce o soţie în casă şi nu cred că mă va privi cu ochi buni, mai ales că nu suntem rude de sânge. Oricine ar privi din afară ar gândi ceva ciudat, aşa că...

- Aşa că nu trebuie să faci nici un pas de care să nu ştiu eu. Nu lua decizii de una singură. Eu...eu sunt aici. Vorbeşte cu mine. Vom găsi o soluţie, îţi garantez. Îmi promiţi? Îmi promiţi că nu îmi vei întoarce spatele niciodată? E dureros să vezi spatele cuiva cunoscut. Nu cred că aş rezista. Să nu iei decizi de una singură.

- Omo. Am înţeles. Promit. Numai simplul gând că mâine va apărea din nou în viaţa fetei Yongguk şi îi întorcea stomacul pe dos. Se vedea neputincios. Era prima dată în viaţa lui când rămânea fără răspunsuri. "Oare ce ar trebui să fac acum? Să accept aşa cum am mai făcut-o? Doamne şi ce a durut atunci. Nu ştiu ce şi de ce. Dar a durut al naibi de mult. Nu mai vreau să trec din nou prin asta. Să mă eschivez şi să inventez o scuză? Cu ce drept? Ce drept am eu să-i interzic asta? Cine sunt eu pentru ea? Să-i interzic lui Shin Hae să îl vadă şi să-l primească în preajma ei? Cu ce drept? Cine este ea pentru mine?" Se învârteau mii şi mii de gânduri în capul lui. Simt ca şi când în sufletul meu este o rana deschisă care sângerează. Cu cât mă gândesc mai mult cu atât doare mai tare. Sunt nebun. Nebun. Mă doare mai mult acum că a venit înapoi decât atunci când am trimis-o departe. Cu toate că este lângă mine, o simt atât de departe. Ce să fac? Ce ar trebui să fac? Sufletul meu s-a umplut de tristeţe, care doare. Cu toate că este lângă mine îmi este aşa de dor de ea. Simt că pentru ea aş putea să mut şi munţii din loc, doar să mi-o ceară. Nu pot să mă gândesc la nimic acum. Toată viaţa mea este bulversată. Toate hotărârile mele au căzut în praful străzii. Acum trebuie să regândesc totul. Trebuie să o iau de la capăt. Oare ar trebui să vorbesc cu Shin Hae? Să îi spun? Oho! La ce mă gândesc? Ce să-i spun? Şi mai ales cum. Când am strâns-o în braţe mai devreme, am simţit că este pansamentul necesar rănii mele. M-am simţit împăcat cu mine însămi. Nimic nu mai conta. Eram eu şi ea, atât. Să fie asta oare....Să fie cumva....Să fie dragoste? O iubesc? Sentimentul simt că l-am mai avut, cu toate că acum este altfel. Îl simt altfel. Simt cum inima mea bate nebuneşte când sunt lângă ea, când îmi atinge mâna sau pur şi simplu îmi dă părul din ochi. Simt ca şi cum am alergat o distanţă lungă într-un timp foarte scurt. Cum aş putea să-i spun acum că o vreau lângă mine. Cum să fac să nu înţeleagă greşit? Oare de ce nu am putut să-i spun mai demult aşa ceva? Acum o să creadă numai prostii. Sunt nebun, nebun. Nu ştiu ce să fac. O să văd mâine. Mâine. Dimineaţa îl găsi fără vlagă, nedormit şi îngândurat. Când trebui să se scoale din pat nu făcu altceva decât că se întoarse pe partea cealaltă şi adormi. Slujitorii veniră care mai de care să îl trezească, dar mormăitul lui morocănos îi alungă repede. Dormi până spre prânz când încercă din nou să se scoale din pat, dar era fără putere, aşa că rămase în pat. Îi aduseră de mâncare, dar Joon o îndepărtă scârbit. Se întinse înapoi în pat şi zăcu fără nici o putere. Shin Hae veni de câteva ori şi deschise uşa, dar Joon nu făcu nici o mişcare, iar ea se retrase ruşinată de curiozitatea şi îngrijorarea ei. Întrebă în dreapta şi în stânga dacă Joon a mai fost vreo dată aşa, dar toţi clătinau din cap şi ridicau din umeri neputincioşi. Chiar dacă îi spusese lui Yongguk să vină la ea în vizită,când acesta veni, fata se eschivă şi nu îl primi, amânând pe altă dată acea vizită. Acum era prea preocupată de Joon şi de ceea ce i se întâmpla lui. Nu ştia ce să facă, nu ştia cum să-l ajute. Era neliniştită. Se învârtea pe lângă odaia lui, aşteptând veşti de la el. Mâncarea era neatinsă. Sticla cu apă era întreagă. Nici o mişcare nu trăda că acolo era cineva. Shin Hae îşi frângea mâinile de îngrijorare şi chemă un medic să verifice ce este în neregulă cu Joon. Când acesta ieşi din odaia lui Joon....

- Are temperatură. Arde tot. Nu îl doare nimic, numai că şi-a pierdut pofta de mâncare. Cred că are ceva pe suflet. Fizic în afară de temperatură nu are nimic. Să aşteptăm câteva zile.

- Câteva zile? Dumnezeule.

- În tot acest timp trebuie să bea multe lichide şi să i se scadă temperatura. Trebuia să mănânce ceva uşor, puţin câte puţin.

- Şi cum să facem asta? Nu vrea nimic. Doctore..ce soluţie ne dai?

- Trebuie supravegheat mereu şi forţat să bea şi să mănânce, altfel....

- Altfel? Ce vrea să însemne asta?

- Nu garantez nimic. Voi veni peste câteva zile. Pentru temperatură şi pentru întărirea organismului, aveţi aici reţeta. Trebuie să vă duceţi să-i luaţi medicamentele, apoi trebuie să faceţi.... şi îi explică ce şi cum trebuie acţionat. Shin Hae trimise după medicamente si apoi ceru apă, un vas cu apă şi începu să-i pună compresii ude şi reci pentru a-i scădea febra. Cu o cârpă udă îi spală mâinile şi picioarele, îi şterse gâtul şi pieptul încins de febră. Îi schimbă compresa de pe frunte şi avu grijă de el. Chiar dacă Joon nu mânca şi nu bea nimic, fata îl forţă să ia puţin din fiecare. Îi muia buzele arse de febră şi printre ele îi picura câte un pic de medicament sau apă pur şi simplu. Încet febra începu să scadă şi atunci respiraţia greoaie se temperă, se linişti încet şi căzu într-un somn adânc. Shin Hae respiră şi ea uşurată, dar tot nu îl părăsi. Aţipi lângă patul lui Joon ţinându-l de mână, parcă cu teamă să nu îl piardă. După un somn adânc Joon se trezi şi privi cu mirare la fata care dormea cu capul sprijinit de patul lui, ţinându-l de mână. O privi, curios şi chiar îi îndepărta şuviţele rebele care îi acopereau faţa. Shin Hae gemu şi mormăi ceva de neânteles, dar nu se trezi. Joon mai că îl bufni râsul, de hazul situaţiei. O mai lăsă un timp pe Shin Hae să doarmă şi apoi....

- Ei frumoasă adormită, trezeşte-te. Soarele este sus pe cer.

- Mai lasă-mă un pic, suspină ea şi încercă să adoarmă din nou.

- Tu chiar nu ai nici o frică de nimic? o întrebă mângâindu-i obrazul care păstra căldura somnului în el. Shin Hae sări ca arsă şi se pierdu în cuvinte bâlbâite.

- Eu...eu, adică. Să vezi...

- Gata linişteşte-te spuse şi o bătu pe mâna care încă îl strângea. Dar promite-mi că nu ai să dormi aşa fără grijă în prezenţa altui bărbat. Ai înţeles?

- O da, sigur, spuse şi roşi până în vârful urechilor. Îi dădu drumul mâinii şi îl întrebă ingrijoarată.

- Cum îţi este? Eşti mai bine? Să chem medicul din nou?

- Datorită ţie nici să mor nu am putut, zâmbi Joon făcând haz de necaz. Da. Nu te îngrijora. Sunt bine. Îmi cunosc bine corpul. Vreau doar să mă schimb. Ar trebui să fac o baie nu crezi?

- Nu ştiu de baie, dar hainele hai să le schimbăm. Trebuie să mă laşi să te ajut. Nu aş avea încredere în nimeni chiar acum.

- Mă dezbrac să şti, spuse mai în glumă mai în serios Joon. Nu eşti jenată deloc?

- Ar trebui? Eu...eu nu am mai văzut niciodată un bărbat cu bustul gol. Dar acum nu este vorba despre asta. Tu...tu eşti bolnav, aşa că trebuie să te privesc ca pe un bolnav. Nu o să salivez dacă de asta îţi era teamă. Hai mai repede, ai putea răci şi temperatura ti-ar putea creşte iar. Hai un pic mai repede. Doamne ce încet poţi fi câteodată, spuse şi îi trase cămaşa repede peste cap. În doi timpi şi trei mişcări Joon fu repede schimbat de haine. Aşternuturile i le schimbă tot atât de repede şi îl ajută să stea rezemat de perne, în timp ce îi întindea masa să mănânce.

- Nu poţi mânca orice. Se pare că stomacul tău s-a revoltat un pic. Sper să îţi placă ce mănânci.

- Off, cui i-ar place să mănânce mâncare fără gust ca pentru bolnavi? Mie nu. Ia-o de aici şi adu-mi ceva normal de mâncat.

- Azi trebuie să mă asculţi. Trebuie să faci numai ce spun eu. Ai înţeles? Fi băiat bun şi ascultător.

- Da oma, spuse şi începu să râdă. Parcă ai fi o mamă cu copilul ei. Aşa te porţi cu mine.

- Azi asta sunt. Ai face bine să asculţi. Din cauza ta mi-am schimbat toate planurile. Nu am mai primit nici vizite şi nici nu am plecat nicăieri. Drept pedeapsă am să te pun să mă înveţi să citesc şi să scriu.

- Omo. Tu chiar vrei să mă pedepseşti văd.

- Nu vrei? Am să îl rog pe Yongguk să mă înveţe...

- Am înţeles, sigur că te învăţ, doar te tachinam. Şi chiar nu ai primit pe nimeni azi? Nu trebuia să vină Yongguk?

- A venit, dar eram atât de îngrijorată pentru tine că l-am trimis acasă şi i-am spus că îl primesc în altă zi.

- Ai făcut tu asta pentru mine?

- Cum adică pentru tine? Nu l-am primit şi gata. Nu eşti vinovat tu cu nimic.

- Atunci să mă inbolnavesc mai des? Aşa ai sta lângă mine mai mult şi ai avea grijă de sănătatea mea.

- Atât îţi trebuie să te imbolnăveşti din nou. Am de gând să te fac bine de fiecare dată. Dar asta nu trebuie să se întâmple des. Tu....

- Eu?...

- Tu trebuie să te însori. Apoi soţia ta va sta lângă tine şi te va ajuta. Eu trebuie să păstrez distanţa.

- Deocamdată nu este cazul. Nu sunt însurat şi tu trebuie să ai grijă de mine să mă vindeci.

- Da, aşa am să fac. Acum odihneşte-te. Eu voi pleca, dar mă întorc curând.

- Nu pleca. Rămâi cu mine. Până...până adorm.

- Dar trebuie să pregătesc medicamentul şovăi Shin Hae.

- Nu, nu trebuie. Atât te rog, nu pleca. Rămâi cu mine. Shin Hae cedă rugăminţilor, şi rămase să-i vegheze somnul, acum mult mai liniştit. După un timp Joon se trezi. Privi în jurul lui mirat peste poate. Nimic din jurul lui nu i se părea cunoscut. Părea că este în altă lume. Doar Shin Hae. La vederea ei se bucură nespus. Îşi mişcă mâna şi fata se trezi speriată.

- Oppa!!! Te-ai trezit? Ooo! Un adevărat miracol. Se ridică şi apasă butonul soneriei. La apelul acela o armată de doctori şi de asistente năvăliră înăuntru toţi îmbrăcaţi în halate albe imaculate. Unul îi lua pulsul, unul îi ridică patul, unul îi scotea firele care îl menţinuseră în viaţă timp de câteva luni. Altul îi aranja perna. După un control amănunţit, fu decuplat definitiv de la aparate, iar medicul specialist răsuflă uşurat.

- M-ar fi omorât fata mea dacă nu te trezeai spuse zâmbind. Acum eşti în afara oricărui pericol. Câteva zile de repaos şi eşti ca nou. O să-ţi reiei viaţa de la capăt. Acum odihnă. Cât timp toată lumea fusese agitată în jurul lui, Joon nu vorbi cu nimeni, doar uimit privea în stânga şi în dreapta nemaiştiind ce să creadă. După ce liniştea se aşternu din nou...

- Oppa! spuse Shin Hae apropiindu-se de patul lui. Am crezut că o să mor de grijă. Dacă se întâmpla ceva cu tine, eu...eu nu mai voiam să trăiesc. Ce mă făceam eu fără tine? spuse şi începu să plângă nestăpânit.

- Shin Hae! Ce se întâmplă? Cine erau oamenii aceeia? Şi de ce erau îmbrăcaţi aşa? Şi tu...tu ce ai pe tine? Ce se întâmplă mai exact?

- Oppa! Mă sperii. Nu te mai juca cu viaţa mea. Nu face glume prosteşti, te rog.

- Oppa? Yaa. Ce vrea să însemne asta? De când sunt eu Oppa pentru tine? Cheamă slujitorii, vreau să mă îmbrac şi să plec din acest loc ciudat.

- Oppaa! Chiar mă sperii. Ce slujitori? Ce loc ciudat? Suntem la spital. Ai suferit un accident şi câteva luni ai fost în comă, legat la nişte aparate care te-au menţinut în viaţă. Se poate să fi uitat tot? M-ai uitat şi pe mine?

- Bine’nteles că nu. Ştiu bine cine eşti, numai că...timpul nu se potriveşte. Nu se potriveşte nimic din ce îmi spui tu. Am avut febră şi atât. Nu este mult de când s-a întâmplat.

- Oppa!

- În ce zi suntem azi? 12 Decembrie nu?

- Da aşa este. Dar...

- Dar? Ăă...cred că trebuie să întreb şi anul? Oare asta să fie? 1813. Nu?

- Oppa, nu mai glumi. Este 2013.

- Ce?? 2013? E imposibil. Se ridică şi fugi la geam. Dădu perdeaua la o parte şi privi afară. O clipă stătu nemişcat iar apoi căzu în nesimţire. Shin Hae nici măcar nu apucă să strige. Se repezi să-l ajute şi îl readuse în pat apoi chemă medicul din nou.

- E normal ce s-a întâmplat. După atâta timp de stat în pat, era firesc să i se facă rău, când s-a ridicat brusc. Stai liniştită, o să-şi revină.

- Doctore! Mă îngrijorează că nu îşi aduce aminte de nimic.

- Da a suferit o traumă atunci când s-a accidentat, iar creierul lui a blocat tot ceea ce ţine de accident.

- Dar spune că este în anul 1813. Şi pare foarte mirat de tot ceea ce este în jurul lui.

- Mda. Asta se poate numi o problemă. O să facem un RMN să vedem cauza. RMN-ul nu scoase nimic rău la iveală iar medicul o linişti pe Shin Hae. Joon se trezi după ceva vreme şi zâmbi când o zări lângă patul lui pe Shin Hae.

- Se pare că te-am speriat destul de mult. Te uiţi ciudat la mine. Par a fi un om nebun?

- Nu Oppa. Bine că ţi-ai revenit. Încet, încet o să-ţi aduci aminte de tot. Încetişor. Nu ne grăbim. Am aşteptat atât de mult. Vom face totul pe rând. Îi strânse mâna şi îl mângâie tandru.

- Un singur lucru nu s-a schimbat. Tu eşti lângă mine. Chiar şi în visul meu erai tot aici. Se pare că destinele noastre au ceva comun.

- Sigur Oppa, mereu am fost lângă tine şi voi fi atât timp cât mă vei lăsa.

- Shin Hae...Să ne căsătorim. Asta voiam şi în vis, asta vreau şi acum. Se pare că sunt foarte îndrăgostit de tine. În vis nu voiam să recunosc asta. Dar când am avut febră totul s-a limpezit în capul meu. Îmi propusesem să te iau de nevasta când mă trezeam din somn. Se pare că acum chiar m-am trezit. Doresc....vreau să fi a mea pentru totdeauna. Nu vreau să te pierd pentru nimic şi pentru nimeni. Tu ai rămas singurul adevăr în viaţa mea. Te iubesc.

- Oppa! Cu lacrimile curgându-i pe obraji Shin Hae se aruncă la pieptul Lui Joon. Oppa ce mult mi-am dorit să aud aşa ceva. Sunt fericită.

- A şi să ştii că mi-am revenit. Ştiu bine unde sunt şi ce am păţit. Tocmai de aceea, această experienţă mi-a dat puterea să-ţi spun ce simt. Te-am iubit din prima clipă, de când te-am vzut. Şi aici în viaţa reală şi în visul meu. Oricâte oprelişti am întâlnit nu mi-au dat decât certitudinea că eu sunt îndrăgostit de tine. Şi în realitate şi în vis nu ştiam cum să-ţi spun. OMG. Dar....

- Dar?...

- Tu? Eu am fost preocupat de ceea ce simţeam eu. Tu? Eşti în regulă cu ce am spus eu?

- Păi...Da. Nu concepeam viaţa fără tine. Doar ţi-am spus, că doream să mor şi eu dacă tu nu te trezeai. Ce sens mai avea viaţa mea? Oppa te iubesc. Te-am iubit mereu. Mi-am jurat mie însămi că te voi avea cu orice preţ.

- Ha, ha, ha. Se pare că până la urmă eu sunt victima aici. O strânse la piept şi o mângâie uşor. Fata începu să plângă cu suspine eliberându-se de tensiunea în care stătuse aceste luni. Acum putea respira uşurată. Totul intrase pe făgaşul cel mai normal. De mâine se va gândi la viitor. Acum faptul că Joon se trezise, că o strângea în braţe, că îi spusese că o iubeşte şi că se vor căsători conta cel mai mult. Fericirea nu are nume. Fericirea se întâmplă şi atât.

END