- Ce ciudat. Ninge de trei zile in continuu. Ce ne facem? Filmarile au stagnat si nu putem face absolut nimic.
- Cine te-a pus hyungnim sa alegi locatia asta in creierii muntilor? Tu esti de vina, nu vremea. Oricum mie imi place la nebunie. Abia astept sa vina Craciunul sa primesc cadouri de la Mos, spuse Lee Jun Ki cu un zambet copilaresc pe fata.
- Hey esti dus, sau ce? Ce Mos, ce cadouri? Te-a prostit atata ninsoare? spuse regizorul de platou.
- Imi pare rau, dar azi ies sa ma bucur de zapada, spuse si alerga afara, si se arunca in primul troian de zapada. Yeee. Minunat. Se bucura ca atunci cand era copil. Ce fericit era atunci. Fara griji, fara necazuri, fara stres. Asistentii de platou au iesit si ei, iar acum se bucurau de o bataie cu bulgari de zapada. Toata lumea parca daduse in mintea copiilor, se bucurau de joaca in zapada. Pana si cei mai ursuzi iesisera afara. Cabana era izolata de restul traseelor turistice, asa ca nu aveau sa fie deranjati de intrusi sau gura casca. Cu toate acestea un grup de doua fete si cinci baieti au poposit, plini de zapada, din cap pana in picioare. Aveai impresia ca au inotat pur si simplu prin zapada. Ajunsi la caldura, fetele lor devenira rosii ca focul. Caciulile zburara si toti alergau spre focul care se zarea in semineu. Caldura dezlega si gurile , nu numai ii incalzi pe calatorii nostri. JK ii privea amuzat. In toata nebunia care s-a creat cu venirea acestor intrusi, zari doi ochii rotunzi si mari, care parca se uitau mirati la el. In clipa in care privirile li se intalnira, JK simti cum un lichid fierbinte ii umplu stomacul. Un pic mirat, continua sa se uite la acea fata care il cerceta fara pic de timiditate. Unda de soc intre cei doi continua si amandoi se simteau ca si cum erau loviti de traznet. JK incerca sa se controleze. Incerca fara putinta sa-si mute privirea, dar...Continua sa o priveasca simtindu-se atras ca un magnet de acesti ochii rotunzi, mari cu un usor semn de intrebare in ei. Nu reusi decat sa-si mute privirea mai jos, la niste buze carnoase si mici care parca tot timpul intrebau: "ce-i, ce-i". De cand venise din armata nu se simtise atras de nici o fata. Dar de ce fata asta avea asa putere asupra lui? De ce nu putea sa-si mute privirea de la ea? De ce simtea un impuls fara precedent pentru fata asta necunoscuta.
- Hei JK, hai sa mancam ceva, spusera baietii de platou si il luara mai mult cu forta scapandu-l momentan de sub vraja ochilor caprui. Mai mult luat pe sus JK intorcea mereu capul sa mai vada o data fata care i-a provocat asa tulburare. Aceasta reusise sa se aseze langa foc si statea ghemuita cu capul sprijinit de genunchi, ganditoare. Nu lua parte la discutiile din jurul ei, ci statea in lumea ei. Toti prietenii cu care venise incercau sa o faca sa ia parte la discutiile lor, dar ea ramanea in continuare, pasiva, linistita cu gandurile ei. Visa cu ochii larg deschisi. Il recunoscuse pe JK si instinctiv isi dorea sa il atinga, sa-l cunoasca, sa-i auda vocea cu acel timbru specific masculin. Se simtea puternic atrasa de carisma acestui barbat. Nu mai patise niciodata asa ceva. Era o fire retrasa de obicei. Chiar si ea se mirase cand acceptase sa mearga cu prietenii in acea drumetie. Iubea iarna si s-a gandit ca ar fi frumos sa o intalneasca la ea acasa, in varful muntelui. Faptul ca ningea, i-a adus un plus de frumusete si Seo Jin se bucura pe deplin. Cand ochii sai i-au intalnit pe cei ai lui, socul a fost atat de mare, ca pur si simplu a paralizat. Era incapabila sa mai faca vreo miscare. Ochii ei au ramas lipiti de ochii lui. Caldura care o transmiteau ochii lui a lovit-o chiar in plex, lasand-o fara suflare. Inima o luase la goana, iar picioarele se muiasera. Asa ca, atunci cand JK a fost luat pe sus de prietenii lui, Seo Jin sa lasa sa cada fara nici o putere. Se redresa usor, fara ca cei din jurul ei sa observe ceva si se retrase langa foc impreuna cu trairile si gandurile ei.
- Cine te-a pus hyungnim sa alegi locatia asta in creierii muntilor? Tu esti de vina, nu vremea. Oricum mie imi place la nebunie. Abia astept sa vina Craciunul sa primesc cadouri de la Mos, spuse Lee Jun Ki cu un zambet copilaresc pe fata.
- Hey esti dus, sau ce? Ce Mos, ce cadouri? Te-a prostit atata ninsoare? spuse regizorul de platou.
- Imi pare rau, dar azi ies sa ma bucur de zapada, spuse si alerga afara, si se arunca in primul troian de zapada. Yeee. Minunat. Se bucura ca atunci cand era copil. Ce fericit era atunci. Fara griji, fara necazuri, fara stres. Asistentii de platou au iesit si ei, iar acum se bucurau de o bataie cu bulgari de zapada. Toata lumea parca daduse in mintea copiilor, se bucurau de joaca in zapada. Pana si cei mai ursuzi iesisera afara. Cabana era izolata de restul traseelor turistice, asa ca nu aveau sa fie deranjati de intrusi sau gura casca. Cu toate acestea un grup de doua fete si cinci baieti au poposit, plini de zapada, din cap pana in picioare. Aveai impresia ca au inotat pur si simplu prin zapada. Ajunsi la caldura, fetele lor devenira rosii ca focul. Caciulile zburara si toti alergau spre focul care se zarea in semineu. Caldura dezlega si gurile , nu numai ii incalzi pe calatorii nostri. JK ii privea amuzat. In toata nebunia care s-a creat cu venirea acestor intrusi, zari doi ochii rotunzi si mari, care parca se uitau mirati la el. In clipa in care privirile li se intalnira, JK simti cum un lichid fierbinte ii umplu stomacul. Un pic mirat, continua sa se uite la acea fata care il cerceta fara pic de timiditate. Unda de soc intre cei doi continua si amandoi se simteau ca si cum erau loviti de traznet. JK incerca sa se controleze. Incerca fara putinta sa-si mute privirea, dar...Continua sa o priveasca simtindu-se atras ca un magnet de acesti ochii rotunzi, mari cu un usor semn de intrebare in ei. Nu reusi decat sa-si mute privirea mai jos, la niste buze carnoase si mici care parca tot timpul intrebau: "ce-i, ce-i". De cand venise din armata nu se simtise atras de nici o fata. Dar de ce fata asta avea asa putere asupra lui? De ce nu putea sa-si mute privirea de la ea? De ce simtea un impuls fara precedent pentru fata asta necunoscuta.
- Hei JK, hai sa mancam ceva, spusera baietii de platou si il luara mai mult cu forta scapandu-l momentan de sub vraja ochilor caprui. Mai mult luat pe sus JK intorcea mereu capul sa mai vada o data fata care i-a provocat asa tulburare. Aceasta reusise sa se aseze langa foc si statea ghemuita cu capul sprijinit de genunchi, ganditoare. Nu lua parte la discutiile din jurul ei, ci statea in lumea ei. Toti prietenii cu care venise incercau sa o faca sa ia parte la discutiile lor, dar ea ramanea in continuare, pasiva, linistita cu gandurile ei. Visa cu ochii larg deschisi. Il recunoscuse pe JK si instinctiv isi dorea sa il atinga, sa-l cunoasca, sa-i auda vocea cu acel timbru specific masculin. Se simtea puternic atrasa de carisma acestui barbat. Nu mai patise niciodata asa ceva. Era o fire retrasa de obicei. Chiar si ea se mirase cand acceptase sa mearga cu prietenii in acea drumetie. Iubea iarna si s-a gandit ca ar fi frumos sa o intalneasca la ea acasa, in varful muntelui. Faptul ca ningea, i-a adus un plus de frumusete si Seo Jin se bucura pe deplin. Cand ochii sai i-au intalnit pe cei ai lui, socul a fost atat de mare, ca pur si simplu a paralizat. Era incapabila sa mai faca vreo miscare. Ochii ei au ramas lipiti de ochii lui. Caldura care o transmiteau ochii lui a lovit-o chiar in plex, lasand-o fara suflare. Inima o luase la goana, iar picioarele se muiasera. Asa ca, atunci cand JK a fost luat pe sus de prietenii lui, Seo Jin sa lasa sa cada fara nici o putere. Se redresa usor, fara ca cei din jurul ei sa observe ceva si se retrase langa foc impreuna cu trairile si gandurile ei.
Nu putea sa-si revina. Ce se intampla cu ea? Niciodata nu a fost interesata de vreun baiat. Niciodata nu simtise lovitura aceea in plex si caldura care s-a imprastiat in corpul sau. 'Revino-ti Seo Jin. E doar un vis. Nu este nimic real. Visezi. Dar ce vis frumos. Nu vreau sa ma trezesc inca'. Prietenii se retrasesera care incotro si ea a ramasa singura cu gandurile ei. Atractia asta o naucise si acum statea si se gandea ce urma sa faca. Nu ce isi doreste sa faca. Nu asta, nu. Stia bine ca asa ceva este imposibil. Isi dorea sa fie stransa in brate de JK, sa-i mangaie parul, fata, sa-i dezmierde buzele cu buzele lui, sa-i simta rasuflarea fierbinte pe fata. Sa-l simta aproape. Sa o ia in brate si sa stea asa imbratisati in fata focului din semineu, privind afara cum ninge. Din cand in cand sa-i sarute parul si sa o stranga protector in brate, sa se lase alintata si iubita de acest.....
- Daca nu deranjez....ii intrerupse gandurile JK
- A? Ooo! Nu, raspunse rosind pana in varful urechilor Seo Jin. Se retrase mai mult facandu-i loc lui JK, care se aseza fara mofturi chiar langa ea. Acum putea sa-i simta si mirosul, iar gandurile ei o luara iar la vale. Visa cu ochii larg deschisi. JK nu stia cum sa faca sa inceapa o conversatie cu aceasta fata, care era toata numai ochi si buze. Nu putea sa-i vada nici o alta trasatura a fetei, din cauza ca era hipnotizat de ochii si de gura ei. Simtea un puternic impuls de a o lua in brate si de a-i saruta , ochii, buzele. Dorinta era atat de puternica incat il durea. Culmea. El care era obisnuit sa fie in centrul atentiei, sa fie iubit, simtea ceva ciudat in legatura cu fata asta, care parca vorbea cu ochii, nu cu buzele. Privirea ei era electrizanta. Din clipa in care a privit in adancul ochilor ei, JK a fost strabatut de un puternic curent electric, care ii ridica parul din cap si ii facu ca toata pielea lui sa se infioare. Privirea aceea il facu sa-i clantane dintii in gura si sa fie strabatut de un fior rece. Isi stranse hainele in jurul lui ca si cum i-ar fi fost frig si se apropie mai mult de foc, din dorinta de a se incalzi. Dar miscarea asta il aduse mult prea aproape de Seo Jin si simti cum pielea lui se raceste complet, fara a reusi sa se incalzeasca vreun pic. Incepu chiar sa tremure si frisoane mici ii scuturau din cand in cand trupul musculos. Armata ii prelucrase corpul si mintea, dar acum era o victima, fara putere, in fata ochilor care il priveau.
- Pot sa stiu si eu de ce te uiti asa la mine? reusi sa spuna JK dupa multe eforturi.
- A,aa. Scuze. Ma gandeam si cred ca am ramas asa cu ochii pironiti.
- Pot sa stiu cine esti?
- A,aaa, nu este nevoie, raspunse si rosi din nou. Se purta ca o scolarita. Ii era rusine dar nu reusea sa-si revina. Cum, printul JK vorbea cu ea, statea langa ea si mai ales simtea ca nu ii este indiferenta. OMG, cand le va povesti prietenilor ei sigur vor spune ca inventeaza.
- Ninge asa de frumos, se auzi spunand Seo Jin. Imi creaza o stare de relaxare cand vad fulgii de nea cazand incet pe pamant.
- Nu m-am gandit niciodata la ninsoare ca la o relaxare. Mie imi place si atat. 'Ce ciudat. Ce bine ma simt cu fata asta langa mine. Parca o cunosc de cand lumea. Pot vorbi asa de liber cu ea'. Incet, incet amandoi se relaxara si reusira sa aibe o conversatie cat mai placuta. Descoperira ca au puncte comune, subiecte comune, chiar si dorinte comune. Conversatia curgea libera si cei doi se mirara cat de bine se inteleg. Senzatia ca se cunosc de multa vreme era de ambele parti. Vorbira fara incetare mai multe ore, fara sa observe niciunul ca noaptea se asternuse intre timp. Din cauza zapezii afara era destula lumina, asa ca nu si-au dat seama cat de tarziu se facuse. Seo Jin se ridica si porni spre usa de la intrare. Isi puse fularul si caciulita si iesi in fuga in mijlocul zapezii din curte. Se tavali si se zbengui prin zapada, bucurandu-se de fiecare clipa. JK statea si privea. Stralucirea noua din ochii fetei il captiva. Se imbujorase toata, dar cu toate astea nu voia sa intre in cabana din nou. Ninsoarea era acum mult mai abundenta si la radio se anuntase si un posibil viscol. Era atentionare, ca lumea sa nu paraseasca locatiile unde erau. Nu se recomanda nimanui plecarea pe munte. Se parea ca pe moment sunt blocati aici.
- Daca nu deranjez....ii intrerupse gandurile JK
- A? Ooo! Nu, raspunse rosind pana in varful urechilor Seo Jin. Se retrase mai mult facandu-i loc lui JK, care se aseza fara mofturi chiar langa ea. Acum putea sa-i simta si mirosul, iar gandurile ei o luara iar la vale. Visa cu ochii larg deschisi. JK nu stia cum sa faca sa inceapa o conversatie cu aceasta fata, care era toata numai ochi si buze. Nu putea sa-i vada nici o alta trasatura a fetei, din cauza ca era hipnotizat de ochii si de gura ei. Simtea un puternic impuls de a o lua in brate si de a-i saruta , ochii, buzele. Dorinta era atat de puternica incat il durea. Culmea. El care era obisnuit sa fie in centrul atentiei, sa fie iubit, simtea ceva ciudat in legatura cu fata asta, care parca vorbea cu ochii, nu cu buzele. Privirea ei era electrizanta. Din clipa in care a privit in adancul ochilor ei, JK a fost strabatut de un puternic curent electric, care ii ridica parul din cap si ii facu ca toata pielea lui sa se infioare. Privirea aceea il facu sa-i clantane dintii in gura si sa fie strabatut de un fior rece. Isi stranse hainele in jurul lui ca si cum i-ar fi fost frig si se apropie mai mult de foc, din dorinta de a se incalzi. Dar miscarea asta il aduse mult prea aproape de Seo Jin si simti cum pielea lui se raceste complet, fara a reusi sa se incalzeasca vreun pic. Incepu chiar sa tremure si frisoane mici ii scuturau din cand in cand trupul musculos. Armata ii prelucrase corpul si mintea, dar acum era o victima, fara putere, in fata ochilor care il priveau.
- Pot sa stiu si eu de ce te uiti asa la mine? reusi sa spuna JK dupa multe eforturi.
- A,aa. Scuze. Ma gandeam si cred ca am ramas asa cu ochii pironiti.
- Pot sa stiu cine esti?
- A,aaa, nu este nevoie, raspunse si rosi din nou. Se purta ca o scolarita. Ii era rusine dar nu reusea sa-si revina. Cum, printul JK vorbea cu ea, statea langa ea si mai ales simtea ca nu ii este indiferenta. OMG, cand le va povesti prietenilor ei sigur vor spune ca inventeaza.
- Ninge asa de frumos, se auzi spunand Seo Jin. Imi creaza o stare de relaxare cand vad fulgii de nea cazand incet pe pamant.
- Nu m-am gandit niciodata la ninsoare ca la o relaxare. Mie imi place si atat. 'Ce ciudat. Ce bine ma simt cu fata asta langa mine. Parca o cunosc de cand lumea. Pot vorbi asa de liber cu ea'. Incet, incet amandoi se relaxara si reusira sa aibe o conversatie cat mai placuta. Descoperira ca au puncte comune, subiecte comune, chiar si dorinte comune. Conversatia curgea libera si cei doi se mirara cat de bine se inteleg. Senzatia ca se cunosc de multa vreme era de ambele parti. Vorbira fara incetare mai multe ore, fara sa observe niciunul ca noaptea se asternuse intre timp. Din cauza zapezii afara era destula lumina, asa ca nu si-au dat seama cat de tarziu se facuse. Seo Jin se ridica si porni spre usa de la intrare. Isi puse fularul si caciulita si iesi in fuga in mijlocul zapezii din curte. Se tavali si se zbengui prin zapada, bucurandu-se de fiecare clipa. JK statea si privea. Stralucirea noua din ochii fetei il captiva. Se imbujorase toata, dar cu toate astea nu voia sa intre in cabana din nou. Ninsoarea era acum mult mai abundenta si la radio se anuntase si un posibil viscol. Era atentionare, ca lumea sa nu paraseasca locatiile unde erau. Nu se recomanda nimanui plecarea pe munte. Se parea ca pe moment sunt blocati aici.
- Chiar mi-am dorit sa vina Mosul, cand sunt pe munte spuse razand Seo Jin.
- O sa racesti, vino inapoi ii striga JK din usa cabanei. Nu termina de vorbit ca si primi un bulgare de zapada drept in cap. Hey! Vrei sa mori? intreba razand Jk si iesi si el la joaca uitand ca este dezbracat, adica fara haina si fular. Dupa ce se udara bine pe haine, intrara si se oprira langa foc, scotand hainele ude si atarnandu-le la uscat. Voia buna nu ii parasi nici o clipa iar cei doi continuara sa vorbeasca impreuna ca si cum se cunosteau de cand lumea. Oboseala isi spuse cuvantul si Seo Jin adormi fara veste. JK privind-o, era emotionat cum nu mai fusese de mult. Ii sprijini capul de umarul lui si o acoperi cu un pled. Incet, incet, somnul puse stapanire si pe el si atipi. Capul ii cazu si el peste al fetei si...erau asa de draguti amandoi in postura aceea. Dimineata ii gasi la fel. Primul care se trezi fu JK. Dandu-si seama ce este si unde este, se rusina total si o aseza cu grija pe Seo Jin pe canapea si el fugi in camera lui sperand ca nu l-a vazut nimeni. Seo Jin se trezi si ea intr-un timp. Se uita mirata de jur imprezur. Nevazand pe nimeni isi lua hainele si pleca spre camera ei.
- Seo Jin, de unde vii? intreba colega ei de camera.
- Oh, am fost afara sa iau un pic de aer , zise cu un aer vinovat Seo Jin. Culca-te la loc.
- Bine spuse si se intoarse pe partea cealalta.
Vremea se schimba brusc si incepu o vijelie cumplita. Viscolul isi facea de cap, sufland din toate puterile, in toate directiile. Comunicatiile au cazut, telefoanele nu aveau semnal aici. Viscolul i-a izolat de restul lumii. Trebuiau sa se descurce cum puteau.
- Sper ca proviziile sa fie suficiente. Ar trebui sa rationalizam mancarea, apa si combustibilul.
- Cineva sa se ocupe neaparat de astea. Pentru orice eventualitate. Trebuie sa fim pregatiti.
- Hai miscati-va. Toata lumea la treaba. Sunt multe de facut. Sa facem mai intai inventarul alimentelor apoi le rationalizam.
Toata lumea se mobiliza, indiferent de statutul social sau daca facea sau nu parte din echipa care inchiriase cabana. Noroc ca aprovizionarea se facuse cu o zi inainte. Toata lumea inventaria alimente. JK se trezi intr-o magazie scriind de zor intr-un carnet. Intra si Seo Jin cu ochii la rafturi si se ciocni de JK. Isi ceru scuze fara sa vada cui si dadu sa plece mai departe in inspectie.
- Hey, chiar asa invizibil sunt? intreba curios JK
- A nu, imi cer scuze. Nu te-am zarit. Ai reusit sa dormi vreun pic? Eu da. Bineinteles ca nu in camera si rase cu toata fata. Pe moment JK ramase fascinat de rasul fetei. Apropierea era irezistibila, semiobscuritatea din acel loc era un motiv in plus, asa ca ceda impulsului de a o saruta. Un sarut rapid, fara prea multe conotatii. Dar odata ce-i atinse buzele fetei, JK simti cum stomacul lui se contracta si in acea clipa isi dori un alt sarut. O lua in brate si o saruta pasional, prelungind cat de mult contactul fizic. O ameteala placuta isi facu loc in corpul lui si cand ii dadu drumul fetei din imbratisare, cauta imediat un punct de sprijin. Nu mai simtise de mult aceasta betie a simturilor. El era mereu cu capul pe umeri, atent, dar se pare ca fata asta il cam facuse sa-i fuga pamantul de sub picioare. Seo Jin luata prin surprindere nu reactiona in nici un fel la primul sarut, dar cel de al doilea o gasi pregatita sa-l intampine. Il dorea si ea la fel de mult ca si JK. Asa ca raspunse la acesta asa cum se cuvine, facandu-l pe JK sa-si piarda echilibrul. Ea fugi rosie toata de emotie, lasandu-l pe JK prada sentimentelor care puneau stapanire pe el. Emotiile profunde pe care el le incerca ii erau oarecum straine, sau cel putin uitate intr-un colt al sufletului lui
- O sa racesti, vino inapoi ii striga JK din usa cabanei. Nu termina de vorbit ca si primi un bulgare de zapada drept in cap. Hey! Vrei sa mori? intreba razand Jk si iesi si el la joaca uitand ca este dezbracat, adica fara haina si fular. Dupa ce se udara bine pe haine, intrara si se oprira langa foc, scotand hainele ude si atarnandu-le la uscat. Voia buna nu ii parasi nici o clipa iar cei doi continuara sa vorbeasca impreuna ca si cum se cunosteau de cand lumea. Oboseala isi spuse cuvantul si Seo Jin adormi fara veste. JK privind-o, era emotionat cum nu mai fusese de mult. Ii sprijini capul de umarul lui si o acoperi cu un pled. Incet, incet, somnul puse stapanire si pe el si atipi. Capul ii cazu si el peste al fetei si...erau asa de draguti amandoi in postura aceea. Dimineata ii gasi la fel. Primul care se trezi fu JK. Dandu-si seama ce este si unde este, se rusina total si o aseza cu grija pe Seo Jin pe canapea si el fugi in camera lui sperand ca nu l-a vazut nimeni. Seo Jin se trezi si ea intr-un timp. Se uita mirata de jur imprezur. Nevazand pe nimeni isi lua hainele si pleca spre camera ei.
- Seo Jin, de unde vii? intreba colega ei de camera.
- Oh, am fost afara sa iau un pic de aer , zise cu un aer vinovat Seo Jin. Culca-te la loc.
- Bine spuse si se intoarse pe partea cealalta.
Vremea se schimba brusc si incepu o vijelie cumplita. Viscolul isi facea de cap, sufland din toate puterile, in toate directiile. Comunicatiile au cazut, telefoanele nu aveau semnal aici. Viscolul i-a izolat de restul lumii. Trebuiau sa se descurce cum puteau.
- Sper ca proviziile sa fie suficiente. Ar trebui sa rationalizam mancarea, apa si combustibilul.
- Cineva sa se ocupe neaparat de astea. Pentru orice eventualitate. Trebuie sa fim pregatiti.
- Hai miscati-va. Toata lumea la treaba. Sunt multe de facut. Sa facem mai intai inventarul alimentelor apoi le rationalizam.
Toata lumea se mobiliza, indiferent de statutul social sau daca facea sau nu parte din echipa care inchiriase cabana. Noroc ca aprovizionarea se facuse cu o zi inainte. Toata lumea inventaria alimente. JK se trezi intr-o magazie scriind de zor intr-un carnet. Intra si Seo Jin cu ochii la rafturi si se ciocni de JK. Isi ceru scuze fara sa vada cui si dadu sa plece mai departe in inspectie.
- Hey, chiar asa invizibil sunt? intreba curios JK
- A nu, imi cer scuze. Nu te-am zarit. Ai reusit sa dormi vreun pic? Eu da. Bineinteles ca nu in camera si rase cu toata fata. Pe moment JK ramase fascinat de rasul fetei. Apropierea era irezistibila, semiobscuritatea din acel loc era un motiv in plus, asa ca ceda impulsului de a o saruta. Un sarut rapid, fara prea multe conotatii. Dar odata ce-i atinse buzele fetei, JK simti cum stomacul lui se contracta si in acea clipa isi dori un alt sarut. O lua in brate si o saruta pasional, prelungind cat de mult contactul fizic. O ameteala placuta isi facu loc in corpul lui si cand ii dadu drumul fetei din imbratisare, cauta imediat un punct de sprijin. Nu mai simtise de mult aceasta betie a simturilor. El era mereu cu capul pe umeri, atent, dar se pare ca fata asta il cam facuse sa-i fuga pamantul de sub picioare. Seo Jin luata prin surprindere nu reactiona in nici un fel la primul sarut, dar cel de al doilea o gasi pregatita sa-l intampine. Il dorea si ea la fel de mult ca si JK. Asa ca raspunse la acesta asa cum se cuvine, facandu-l pe JK sa-si piarda echilibrul. Ea fugi rosie toata de emotie, lasandu-l pe JK prada sentimentelor care puneau stapanire pe el. Emotiile profunde pe care el le incerca ii erau oarecum straine, sau cel putin uitate intr-un colt al sufletului lui
Rationalizarea se facu. Se impartisera sticle cu apa si conserve cu mancare. Acum toti stateau si se uitau cu teama la vremea de afara. Localnicii care ii ajutau cu prepararea mancarii si cu facutul curateniei comentau de zor situatia.
- Asa viscol poate tine si o saptamana. Mai tineti minte acum doi ani, cand am fost prinsi aici 10 zile? Noroc ca atunci nu eram multi, dar acum situatia e cam albastra.
- Hai sa nu speriem lumea, susoteau de zor. Sunetul viscolului se auzea peste tot. Aveai impresia, ca acum te ia pe sus cu tot cu cabana. Dar cu toate astea cei din-nauntrul ei erau optimisti si voia buna rasuna peste tot. Seo Jin nu iesi din camera toata ziua, pretinzand ca este bolnava, dar de fapt se ascundea. Nu voia sa dea ochii cu JK. Nu stia cum ar reactiona, cand l-ar vedea din nou. Doar daca se gandea la el si inima ii batea sa-i sparga pieptul. Oricum se sarutase cu el. Era mult mai mult decat isi dorise vreodata. O tinuse in brate strans la pieptul lui. Putea sa-i simta bataile inimii prin haine. Pentru ea fusese suficient, acest vis care s-a implinit. Nu putea spera la mai mult. Oricum nu isi dorea mai mult. Stia ca ce se intampla aici, aici va ramane. O frumoasa poveste de iarna. Isi va aduce aminte cu placere de zilele astea, si in timp le va povesti si ea mai departe, cui va fi dispus sa asculte. In schimb JK statuse tot timpul in mijlocul oamenilor raspandind voia buna peste tot. Se simtea in al noualea cer, era binedispus si incerca sa imbarbateze oamenii din jurul lui. Observase grupul care venise inaintea furtunii, dar nu era complet. Fata aceea lipsea. "Oare unde este? Ce curios am vorbit atatea, in schimb nu am intrebat-o cum o cheama. Oare chiar as vrea sa stiu?" Dadu din umeri si continua sa rada si sa vorbeasca cu colegii si prietenii din stafful lui. Totusi din cand in cand isi facea privirea roata, parca cautand ceva. Spre seara viscolul se inteti si chiar incepuse sa creeze panica in randul turistilor. Disperarea se citea pe fetele lor. JK chiar surprinsese franturi din discutia lor. Trebuiau sa ia legatura neaparat cu restul grupului care ramasese la poalele muntelui. Miscarea lor fusese temerara. O ambitie a celor care au plecat pe multe, acum putea sa-i coste foarte mult. Cei ramasi jos nu aveau posibilitatea sa i-a legatura cu ceilalti. Nu stiau daca sunt in siguranta sau nu. Deja disperarea isi spunea cuvantul. Salvamontisti erau si ei contactati si gata de interventie, dar vremea nefavorabila nu-i lasa sa faca nici o miscare. Cei mai multi din grupul care urcase muntele nu erau la prima incercare de acest fel, asa ca o mica speranta ca ei sunt in viata exista.Aveau experienta in a supravietui in conditii de maxima greutate. Fetele se hazardasera si se lipira de acesti temerari incercand sa para ca sunt cool. Acum ce mult le costa teribilismul asta.
- Vremea nu se va schimba usor spusera salvamontistii. Oricum noi suntem pregatiti. Avem si un helicopter la indemana. Cum se opreste viscolul pornim, nu va faceti nici o grija. Suntem pe pozitii in stare de alerta.
- Credeti ce exista supravietuitori? intrebara oamenii speriati.
- Exista posibilitatea de a fi ajuns la vreo cabana, asa ca sansele sunt destul de mari. Ultimul lucru de care avem nevoie acum este sa va panicati. Va rog sa va linistiti. Nu faceti nimanui nici un bine daca sunteti ingrijorati. Sus in cabana spiritele se mai potolisera. Acum toti cautau sa faca cate ceva sa-si omoare timpul. Era mai bine sa fie toti impreuna, asa gandurile erau trimise intr-un loc cat mai retras. Jk se duse catre grupul de turisti si intra in vorba cu ei. Incerca indirect sa afle ceva despre fata care i-a captat atentia. Dar observa ca nici ceilalti nu cunosteau prea multe despre ea. Cand se hotarasera sa urce pe munte, fata asta li se alatura fara prea multa vorba, impreuna cu prietena ei. Ele doua erau separat de grupul baietilor. Atunci JK incerca sa scoata ceva de la fata cealalta care era in preajma baietilor, dar ea era prea surprinsa, ca o personalitate ca JK sa o bage in seama incat nu reusea sa articuleze nici o vorba.
- Prietena ta unde este? intreba JK.
- Seo Jin? E in camera, citeste. Dupa ce s-au impartit sticlele cu apa si mancarea, a zis ca nu se simte prea bine si a ramas in camera. Dar o cunoasteti de ma intrebati de ea? intreba curioasa prietena lui Seo Jin.
- A nu, dar cand ati venit am vazut ca erati doua fete si oricum am stat un pic de vorba aseara. Am crezut ca este bolnava spuse Jk. Apoi el se departa de grup si ii urmarii indeaproape ca sa vada ce au de gand. Vazand ca tocmai s-au incins la niste jocuri de societate, se furisa nevazut de nimeni.... Batu in usa, de cateva ori pana cand aceasta se deschise.
- Asa viscol poate tine si o saptamana. Mai tineti minte acum doi ani, cand am fost prinsi aici 10 zile? Noroc ca atunci nu eram multi, dar acum situatia e cam albastra.
- Hai sa nu speriem lumea, susoteau de zor. Sunetul viscolului se auzea peste tot. Aveai impresia, ca acum te ia pe sus cu tot cu cabana. Dar cu toate astea cei din-nauntrul ei erau optimisti si voia buna rasuna peste tot. Seo Jin nu iesi din camera toata ziua, pretinzand ca este bolnava, dar de fapt se ascundea. Nu voia sa dea ochii cu JK. Nu stia cum ar reactiona, cand l-ar vedea din nou. Doar daca se gandea la el si inima ii batea sa-i sparga pieptul. Oricum se sarutase cu el. Era mult mai mult decat isi dorise vreodata. O tinuse in brate strans la pieptul lui. Putea sa-i simta bataile inimii prin haine. Pentru ea fusese suficient, acest vis care s-a implinit. Nu putea spera la mai mult. Oricum nu isi dorea mai mult. Stia ca ce se intampla aici, aici va ramane. O frumoasa poveste de iarna. Isi va aduce aminte cu placere de zilele astea, si in timp le va povesti si ea mai departe, cui va fi dispus sa asculte. In schimb JK statuse tot timpul in mijlocul oamenilor raspandind voia buna peste tot. Se simtea in al noualea cer, era binedispus si incerca sa imbarbateze oamenii din jurul lui. Observase grupul care venise inaintea furtunii, dar nu era complet. Fata aceea lipsea. "Oare unde este? Ce curios am vorbit atatea, in schimb nu am intrebat-o cum o cheama. Oare chiar as vrea sa stiu?" Dadu din umeri si continua sa rada si sa vorbeasca cu colegii si prietenii din stafful lui. Totusi din cand in cand isi facea privirea roata, parca cautand ceva. Spre seara viscolul se inteti si chiar incepuse sa creeze panica in randul turistilor. Disperarea se citea pe fetele lor. JK chiar surprinsese franturi din discutia lor. Trebuiau sa ia legatura neaparat cu restul grupului care ramasese la poalele muntelui. Miscarea lor fusese temerara. O ambitie a celor care au plecat pe multe, acum putea sa-i coste foarte mult. Cei ramasi jos nu aveau posibilitatea sa i-a legatura cu ceilalti. Nu stiau daca sunt in siguranta sau nu. Deja disperarea isi spunea cuvantul. Salvamontisti erau si ei contactati si gata de interventie, dar vremea nefavorabila nu-i lasa sa faca nici o miscare. Cei mai multi din grupul care urcase muntele nu erau la prima incercare de acest fel, asa ca o mica speranta ca ei sunt in viata exista.Aveau experienta in a supravietui in conditii de maxima greutate. Fetele se hazardasera si se lipira de acesti temerari incercand sa para ca sunt cool. Acum ce mult le costa teribilismul asta.
- Vremea nu se va schimba usor spusera salvamontistii. Oricum noi suntem pregatiti. Avem si un helicopter la indemana. Cum se opreste viscolul pornim, nu va faceti nici o grija. Suntem pe pozitii in stare de alerta.
- Credeti ce exista supravietuitori? intrebara oamenii speriati.
- Exista posibilitatea de a fi ajuns la vreo cabana, asa ca sansele sunt destul de mari. Ultimul lucru de care avem nevoie acum este sa va panicati. Va rog sa va linistiti. Nu faceti nimanui nici un bine daca sunteti ingrijorati. Sus in cabana spiritele se mai potolisera. Acum toti cautau sa faca cate ceva sa-si omoare timpul. Era mai bine sa fie toti impreuna, asa gandurile erau trimise intr-un loc cat mai retras. Jk se duse catre grupul de turisti si intra in vorba cu ei. Incerca indirect sa afle ceva despre fata care i-a captat atentia. Dar observa ca nici ceilalti nu cunosteau prea multe despre ea. Cand se hotarasera sa urce pe munte, fata asta li se alatura fara prea multa vorba, impreuna cu prietena ei. Ele doua erau separat de grupul baietilor. Atunci JK incerca sa scoata ceva de la fata cealalta care era in preajma baietilor, dar ea era prea surprinsa, ca o personalitate ca JK sa o bage in seama incat nu reusea sa articuleze nici o vorba.
- Prietena ta unde este? intreba JK.
- Seo Jin? E in camera, citeste. Dupa ce s-au impartit sticlele cu apa si mancarea, a zis ca nu se simte prea bine si a ramas in camera. Dar o cunoasteti de ma intrebati de ea? intreba curioasa prietena lui Seo Jin.
- A nu, dar cand ati venit am vazut ca erati doua fete si oricum am stat un pic de vorba aseara. Am crezut ca este bolnava spuse Jk. Apoi el se departa de grup si ii urmarii indeaproape ca sa vada ce au de gand. Vazand ca tocmai s-au incins la niste jocuri de societate, se furisa nevazut de nimeni.... Batu in usa, de cateva ori pana cand aceasta se deschise.
Cand usa a fost suficient de deschisa JK se furisa in interiorul camerei si inchise usa dupa el, luand-o prin surprindere pe Seo Jin, care nici macar nu vazuse cine este, cand deschisese usa. JK se lipi cu spatele de usa si isi puse mana pe inima incercand astfel sa-i opreasca bataile necontrolate. Se mira si el de indrazneala lui, dar faptul era consumat. Apropierea fiind un fapt real, el o lua in brate si o saruta indelung. De data aceasta fu randul fetei sa fie ametita. Daca atunci cand i-a dat drumul din imbratisare nu ar fi sustinut-o ar fi cazut fara doar si poate.
- Ce faci? se balbai ea incercand sa-si revina si sa-si puna hainele si parul in oranduiala.
- Sincer sa fiu nici eu nu stiu. Nu mi s-a intamplat asa ceva niciodata. Dar cand sunt langa tine nu sunt in stare decat de atat. Imi ascult sentimentele si impulsurile. Nu ma pot controla. Si culmea este ca eu sunt un tip care tot timpul gandeste inainte sa actioneze. Dar langa tine totul ia un alt sens. Din omul cu capul pe umeri care sunt reusesti sa scoti cele mai ciudate simtaminte la iveala. Am devenit nerabdator, impulsiv si insistent. Merg pe principiul: daca tu nu ma vrei , eu te vreau. Asa ca lasa-ma sa te mai iau o data in brate si apoi voi pleca. Si...si din clipa in care ai plecat, atunci cand faceam inventarul, te-am dorit din nou langa mine.Ti-am dorit sarutarea din nou. Toata ziua m-am gandit la tine.
- Oooo! Opreste-te. Asa le spui tuturor fetelor cu care te intalnesti?
- De ce, nu ma crezi? E prima data cand mi se intampla asa ceva.
- Cum pot sa te cred? Esti tot timpul inconjurat de fete care ar fi in stare de orice, daca le-ai cere. Pentru mine a fost un vis. Dar stii? Din vise te trezesti si revi la realitate. Nu vreau sa ma implic sufleteste pentru ca voi fi ranita. Asa macar ma gandesc ca a fost un vis frumos si pot merge mai departe.
- Cum, tu chiar nu ai simtit nimic? Oare ce este cu mine? Sunt eu de vina, am vreun defect ceva?
- Bineanteles ca am simtit. Era si firesc. Un actor super cunoscut, carismatic, sexy, dragut si mai ales politicos si cu bun simt, s-a uitat la mine la o neica nimeni. M-a sarutat si m-a strans in brate. Ce puteam dorii mai mult? Stiu ca atat este suficient. Nu indraznesc sa ma gandesc mai departe. Ti-am spus. Asa nu voi fi ranita si nu voi suferi prea mult.
- Oh, dar tu chiar esti cineva. Esti atat de realista. Bravo tie. Esti stapana pe situatie. Dar eu? Eu ce fac acum?
- Ce vrei sa spui cu asta? Cum adica ce faci? Move on! Mergi mai departe. Te gandesti ca a fost un rol sau ceva si totul va fi ok.
- Oare pentru tine nu a fost deloc atractie? Nu ai simtit nici un impuls ne la locul lui? Cat vom fi izolati aici, te rog sa nu te ascunzi de mine. Vreau sa fi langa mine. Nu vreau sa mai fac ceva necugetat ca acum cand am venit in camera ta. Imi promiti asta?
- Ok. In regula. Sincera sa fiu mi-a fost rusine sa dau ochii cu tine, dupa sarutul pe care l-am avut. Dar daca tu chiar crezi ca a fost ok, voi fi alaturi de tine, dar...
- Dar?
- In clipa in care vremea ne va permite, voi pleca. E in regula asa?
- Mda, bine, mai vedem. Sa traim pana atunci. Oricum acum e timpul sa vi si tu la petrecere. Va fi muzica, dans, voie buna.
- Bine, du-te inainte. Eu o sa ma imbrac si cobor si eu.
- Ce faci? se balbai ea incercand sa-si revina si sa-si puna hainele si parul in oranduiala.
- Sincer sa fiu nici eu nu stiu. Nu mi s-a intamplat asa ceva niciodata. Dar cand sunt langa tine nu sunt in stare decat de atat. Imi ascult sentimentele si impulsurile. Nu ma pot controla. Si culmea este ca eu sunt un tip care tot timpul gandeste inainte sa actioneze. Dar langa tine totul ia un alt sens. Din omul cu capul pe umeri care sunt reusesti sa scoti cele mai ciudate simtaminte la iveala. Am devenit nerabdator, impulsiv si insistent. Merg pe principiul: daca tu nu ma vrei , eu te vreau. Asa ca lasa-ma sa te mai iau o data in brate si apoi voi pleca. Si...si din clipa in care ai plecat, atunci cand faceam inventarul, te-am dorit din nou langa mine.Ti-am dorit sarutarea din nou. Toata ziua m-am gandit la tine.
- Oooo! Opreste-te. Asa le spui tuturor fetelor cu care te intalnesti?
- De ce, nu ma crezi? E prima data cand mi se intampla asa ceva.
- Cum pot sa te cred? Esti tot timpul inconjurat de fete care ar fi in stare de orice, daca le-ai cere. Pentru mine a fost un vis. Dar stii? Din vise te trezesti si revi la realitate. Nu vreau sa ma implic sufleteste pentru ca voi fi ranita. Asa macar ma gandesc ca a fost un vis frumos si pot merge mai departe.
- Cum, tu chiar nu ai simtit nimic? Oare ce este cu mine? Sunt eu de vina, am vreun defect ceva?
- Bineanteles ca am simtit. Era si firesc. Un actor super cunoscut, carismatic, sexy, dragut si mai ales politicos si cu bun simt, s-a uitat la mine la o neica nimeni. M-a sarutat si m-a strans in brate. Ce puteam dorii mai mult? Stiu ca atat este suficient. Nu indraznesc sa ma gandesc mai departe. Ti-am spus. Asa nu voi fi ranita si nu voi suferi prea mult.
- Oh, dar tu chiar esti cineva. Esti atat de realista. Bravo tie. Esti stapana pe situatie. Dar eu? Eu ce fac acum?
- Ce vrei sa spui cu asta? Cum adica ce faci? Move on! Mergi mai departe. Te gandesti ca a fost un rol sau ceva si totul va fi ok.
- Oare pentru tine nu a fost deloc atractie? Nu ai simtit nici un impuls ne la locul lui? Cat vom fi izolati aici, te rog sa nu te ascunzi de mine. Vreau sa fi langa mine. Nu vreau sa mai fac ceva necugetat ca acum cand am venit in camera ta. Imi promiti asta?
- Ok. In regula. Sincera sa fiu mi-a fost rusine sa dau ochii cu tine, dupa sarutul pe care l-am avut. Dar daca tu chiar crezi ca a fost ok, voi fi alaturi de tine, dar...
- Dar?
- In clipa in care vremea ne va permite, voi pleca. E in regula asa?
- Mda, bine, mai vedem. Sa traim pana atunci. Oricum acum e timpul sa vi si tu la petrecere. Va fi muzica, dans, voie buna.
- Bine, du-te inainte. Eu o sa ma imbrac si cobor si eu.
Dupa ce ajunse in sala mare a cabanei, JK avu de asteptat mai mult de 10 minute pana cand Seo Jin isi facu aparitia. Era proaspata ca o zi de primavara. Ochii ii luceau, iar zambetul de pe fata era luminos. Era plina de voiosie si incredere. Se apropie de grupul cu care venise, dar JK nu o lasa sa ajunga acolo, ci pur si simplu o acapara si o duse la grupul lui de prieteni si colegi, intrecandu-se in amabilitati fata de ea. Ce ras frumos are fata asta si molipsitor, isi spuse in gand JK razand si el la randul lui. Petrecerea tinu pana tarziu. Lumea se retragea incet, incet spre camerele lor. Doar putini mai ramasesera si ascultau muzica in surdina, in fata focului care acum mocnea incet, dand o caldura placuta in jurul lui. JK o lua de umeri pe Seo Jin si ii culca capul pe umarul lui, strangand-o incetisor. Fata docila se lasa rasfatata in felul acesta si inchizand ochii isi spuse ca viseaza. Ce vise frumoase avea de cand venise la cabana asta. Viscolul se mai domolise. Acum troienele erau in unele locuri foarte inalte. Noroc ca aveau schiurile cu ei si puteau sa coboare mult mai usor. Nu va mai dura mult si va trebui sa plece. Cel putin nu va avea regrete. A facut tot ceea ce visase. Ii asculta rasuflarea regulata. Isi ridica ochii spre JK si vazu ca acesta atipise. Il doborase caldura si toata zarva zilei de azi. Acum arata ca un copil bosumflat care a adormit suparat ca nu si-a primit sarutul de noapte buna, insotit de o bomboana. Avea o gura cu buze senzuale. O Doamne, de cate ori isi dorise sa sarute aceste buze! Mereu se uita pe net la poze si isi dorea sarutul lor. Obrajii bucalati il faceau asa de copil. Dormea asa de linistit. Impacat cu sine. Seo Jin incerca sa se ridice, dar instinctiv mainile lui o stransera la piept din nou, murmurand numai el stiind ce. Se relaxa si asculta pierduta in ganduri muzica aceea calda care se auzea din tonomatul de melodii. Dimineata ii gasi imbratisati. Seo Jin se trezi prima si il intinse pe canapea, acoperindu-l cu o patura si ea iesi afara din cabana. Viscolul se potolise. Nu mai aveau de asteptat decat un semn din partea celor de la meteo. Cand acestia vor spune ca vremea se indreapta, va trebui sa plece. Dansase toata noaptea cu JK si tesuse o poveste. Miscarile celor doi care dansau se completau una pe cealalta. Se potriveau perfect. Toata lumea ii admirase. Faceau o pereche frumoasa. Statu afara pana aproape ca ingheta. Aerul tare si proaspat isi facu imediat efectul, colorandu-i obrajii fetei cu un rosu aprins. Se intoarse sa intre in cabana, dar in usa statea JK si o privea lacom. Voia sa-si intipareasca in minte fata asta, asa ca era tot mai atent la ceea ce facea ea. Seo Jin se apleca si facu un mic bulgare pe care il arunca spre JK. Acesta se feri la timp si nu mai dura mult, si batalia incepu. Se batura cu bulgari de zapada, se tavalira in zapada afanata si se bucurara ca doi copii. Cand tocmai batalia era in toi, din cabana mai aparura si altii care li se alaturara. Deveni un adevarat razboi cosmic. Zburau bulgarii intr-o veselie. Toti uitasera de necazuri si isi aduceau aminte de anii copilariei.
- Hey! Seo Jin. Nu crezi ca ar fi cazul sa intram? Mai trebuie sa-i lasam si pe altii nu? spuse razand JK.
- Da, sa intram. As bea un ceai fierbinte acum.
- Gata, il pregatesc eu. Tu doar asteapta. Voi veni imediat.
Radioul incepu sa prinda glas si primile stiri ajunsera si la ei. Vremea continua sa se indrepte. Pericol de viscol zero.Cu toate astea inca nu era recomandat sa se plece pe traseu. Se apela la calm si intelegere si se rugau de turisti sa mai aibe un pic de rabdare. Aparatul de emisie-receptie, cu baza de la poalele muntelui incepu sa zbarnaie. Cei de jos cereau starea celor de sus. Voiau sa stie cum stau si daca au printre ei un grup de turisti. Cei de la cabana le confirmara si ii linistira pe ceilalti. Totul aproape ca intra in normalitate. Cu toate astea, mai erau persoane carora nu le convenea stabilizarea vremii. JK era constient ca o data cu indreptarea vremii, povestea lui va lua sfarsit. Nu avea o data anume dar simtea ca se apropie cu pasi repezi
- Hey! Seo Jin. Nu crezi ca ar fi cazul sa intram? Mai trebuie sa-i lasam si pe altii nu? spuse razand JK.
- Da, sa intram. As bea un ceai fierbinte acum.
- Gata, il pregatesc eu. Tu doar asteapta. Voi veni imediat.
Radioul incepu sa prinda glas si primile stiri ajunsera si la ei. Vremea continua sa se indrepte. Pericol de viscol zero.Cu toate astea inca nu era recomandat sa se plece pe traseu. Se apela la calm si intelegere si se rugau de turisti sa mai aibe un pic de rabdare. Aparatul de emisie-receptie, cu baza de la poalele muntelui incepu sa zbarnaie. Cei de jos cereau starea celor de sus. Voiau sa stie cum stau si daca au printre ei un grup de turisti. Cei de la cabana le confirmara si ii linistira pe ceilalti. Totul aproape ca intra in normalitate. Cu toate astea, mai erau persoane carora nu le convenea stabilizarea vremii. JK era constient ca o data cu indreptarea vremii, povestea lui va lua sfarsit. Nu avea o data anume dar simtea ca se apropie cu pasi repezi
- Seo Jin, vreau sa stiu mai multe despre tine.
- Parca nu era nevoie de asa ceva, nu? Parca ne-am inteles, doar sa traim clipa fara alte complicatii. Eu sunt multumita asa, tu de ce nu poti fi? De ce incerci sa afli mai multe despre mine? Sti doar ca aici se termina totul. Nu trebuie sa te gandesti la mine in continuare. Ci doar sa spui ca ai avut un vis si atat. Poate ca va veni o zi in care nu o sa ma mai gasesti aici. Nu trebuie sa ne luam ramas bun. Voi disparea, asa cum am venit, fara sa anunt pe nimeni. Clipele petrecute impreuna nu le voi uita niciodata. Ma bucur ca am avut ocazia sa traiesc asa ceva.
- Cum? Vrei sa pleci fara sa ne luam la revedere macar? Doamne cum poti fi asa de rece?
- Mai bine asa. Nu trebuie sa ne spunem adio. Urasc asta. Poate ca in viata noastra va veni o zi in care ne vom revedea. Daca ne este sortit sa ne revedem, atunci....
- Bine asa sa fie. Dar acum esti aici cu mine si esti a mea. Nu-ti dau drumul din mana. Trebuie sa stai langa mine. Am devenit dependent de tine. Esti ca un drog pentru mine. Daca nu te vad, simt ca intru in sevraj. Am nevoie de tine pentru a respira. Am senzatia ca abia acum m-am nascut. M-ai reinventat. Nu stiu ce vraja ai pus asupra mea, dar oriunde ma uit, numai pe tine te vad si te caut.
- Ha, ha, ha. Ce spui? Esti asa de dulce cand stai bosumflat. Supararea asta copilareasca iti da un farmec aparte.
- Eu vorbesc serios si tu razi.
- Stiu cu cine am de a face. LJK, un actor foarte bun. Tu joci acum un rol nu? Si te simti bine?
- Ei...cine a spus ca....
- Taci. E mai bine, spuse Seo Jin si il saruta pe buze, dupa ce intai s-a ridicat pe varfuri ca sa poata ajunge la el.
- Hmm, asa tratament as vrea mereu. Si e dulce spuse lingandu-si buzele fara incetare. Se scursera doua-trei zile si vremea chiar se stabilizase. Localnicii care faceau aprovizionarea incepura sa urce spre cabana. De catva timp grupul lui Seo Jin facea pregatiri pentru a pleca in drumul lor. JK nu o parasea nici o clipa pe Seo Jin. Cu toate astea, ea reusise sa-si faca bagajul. Filmarile incepura din nou si acum JK era super ocupat. Nu mai avea timp pentru Seo Jin atat cat si-ar fi dorit el. In ziua cand localnicii ajunsera la cabana, grupul de turisti pleca si el. JK filma, asa ca nu a stiut ca au plecat. Abia tarziu in noapte, dupa ce filmarile din ziua aceea se terminara, o cauta pe Seo Jin. Se duse in camera fetei, unde in urma batailor in usa nu raspunse nimeni. Deschizand usa constata ca, acea camera este goala. Alerga la receptie sa afle amanunte.
- A da. Au plecat pe la pranz. Drumul este desfundat, asa ca au plecat grabiti.
- Asta inseamna ca sunt plecati de mai bine de 8 ore? intreba abia auzit JK.
- Da. Si cred ca au si ajuns jos.
- Nu a lasat nimeni nimic pentru mine? intreba ingandurat JK. " Sunt un prost, nu i-am cerut nici macar nr de telefon. Si daca stau bine sa ma gandesc, nu mi-a spus niciodata cum o cheama. Daca nu era prietena ei....Nu stiu nimic despre ea. De unde este, cine este, unde sta, ce vrea de la viata". Trist se retrase in camera lui. Deschizand usa calca in picioare un plic care fusese bagat pe sub usa. Il lua si il arunca pe masa. Nu era prima data cand primea asa ceva. Cu toate astea, nu era nimeni care ar fi putut sa ii scrie un bilet, asa ca il lua si....Scrisoarea ii cazu din mana si doua lacrimi fierbinti se rostogolira pe obrajii, care isi pierdusera culoarea. Un singur cuvant era scris. "Adio!" Atat. Lacrimile il eliberara de frustrarea pe care o simtea. Traise un vis frumos. Se insenina la fata si isi spuse:"Viata merge inainte. Daca va fi sa fie, atunci va fi. Fruntea sus si mergi mai departe". Avand in vedere ca maine era Craciunul, considera ca acest vis a fost cadoul Mosului si zambi. Zambi cum numai el stia sa o faca si multumi in gand pentru cadou.
END
- Parca nu era nevoie de asa ceva, nu? Parca ne-am inteles, doar sa traim clipa fara alte complicatii. Eu sunt multumita asa, tu de ce nu poti fi? De ce incerci sa afli mai multe despre mine? Sti doar ca aici se termina totul. Nu trebuie sa te gandesti la mine in continuare. Ci doar sa spui ca ai avut un vis si atat. Poate ca va veni o zi in care nu o sa ma mai gasesti aici. Nu trebuie sa ne luam ramas bun. Voi disparea, asa cum am venit, fara sa anunt pe nimeni. Clipele petrecute impreuna nu le voi uita niciodata. Ma bucur ca am avut ocazia sa traiesc asa ceva.
- Cum? Vrei sa pleci fara sa ne luam la revedere macar? Doamne cum poti fi asa de rece?
- Mai bine asa. Nu trebuie sa ne spunem adio. Urasc asta. Poate ca in viata noastra va veni o zi in care ne vom revedea. Daca ne este sortit sa ne revedem, atunci....
- Bine asa sa fie. Dar acum esti aici cu mine si esti a mea. Nu-ti dau drumul din mana. Trebuie sa stai langa mine. Am devenit dependent de tine. Esti ca un drog pentru mine. Daca nu te vad, simt ca intru in sevraj. Am nevoie de tine pentru a respira. Am senzatia ca abia acum m-am nascut. M-ai reinventat. Nu stiu ce vraja ai pus asupra mea, dar oriunde ma uit, numai pe tine te vad si te caut.
- Ha, ha, ha. Ce spui? Esti asa de dulce cand stai bosumflat. Supararea asta copilareasca iti da un farmec aparte.
- Eu vorbesc serios si tu razi.
- Stiu cu cine am de a face. LJK, un actor foarte bun. Tu joci acum un rol nu? Si te simti bine?
- Ei...cine a spus ca....
- Taci. E mai bine, spuse Seo Jin si il saruta pe buze, dupa ce intai s-a ridicat pe varfuri ca sa poata ajunge la el.
- Hmm, asa tratament as vrea mereu. Si e dulce spuse lingandu-si buzele fara incetare. Se scursera doua-trei zile si vremea chiar se stabilizase. Localnicii care faceau aprovizionarea incepura sa urce spre cabana. De catva timp grupul lui Seo Jin facea pregatiri pentru a pleca in drumul lor. JK nu o parasea nici o clipa pe Seo Jin. Cu toate astea, ea reusise sa-si faca bagajul. Filmarile incepura din nou si acum JK era super ocupat. Nu mai avea timp pentru Seo Jin atat cat si-ar fi dorit el. In ziua cand localnicii ajunsera la cabana, grupul de turisti pleca si el. JK filma, asa ca nu a stiut ca au plecat. Abia tarziu in noapte, dupa ce filmarile din ziua aceea se terminara, o cauta pe Seo Jin. Se duse in camera fetei, unde in urma batailor in usa nu raspunse nimeni. Deschizand usa constata ca, acea camera este goala. Alerga la receptie sa afle amanunte.
- A da. Au plecat pe la pranz. Drumul este desfundat, asa ca au plecat grabiti.
- Asta inseamna ca sunt plecati de mai bine de 8 ore? intreba abia auzit JK.
- Da. Si cred ca au si ajuns jos.
- Nu a lasat nimeni nimic pentru mine? intreba ingandurat JK. " Sunt un prost, nu i-am cerut nici macar nr de telefon. Si daca stau bine sa ma gandesc, nu mi-a spus niciodata cum o cheama. Daca nu era prietena ei....Nu stiu nimic despre ea. De unde este, cine este, unde sta, ce vrea de la viata". Trist se retrase in camera lui. Deschizand usa calca in picioare un plic care fusese bagat pe sub usa. Il lua si il arunca pe masa. Nu era prima data cand primea asa ceva. Cu toate astea, nu era nimeni care ar fi putut sa ii scrie un bilet, asa ca il lua si....Scrisoarea ii cazu din mana si doua lacrimi fierbinti se rostogolira pe obrajii, care isi pierdusera culoarea. Un singur cuvant era scris. "Adio!" Atat. Lacrimile il eliberara de frustrarea pe care o simtea. Traise un vis frumos. Se insenina la fata si isi spuse:"Viata merge inainte. Daca va fi sa fie, atunci va fi. Fruntea sus si mergi mai departe". Avand in vedere ca maine era Craciunul, considera ca acest vis a fost cadoul Mosului si zambi. Zambi cum numai el stia sa o faca si multumi in gand pentru cadou.
END
