Lui!!!

Sunt langa tine,
Esti langa mine.
Ne privim ochi in ochi.
Ma pierd in abisul ochilor tai,
Tu in ai mei.
Te-am visat, te-am dorit
In umbra noptii,
Dar dimineata a risipit
Visul fierbinte al noptii.
Te-am dorit, te-am visat
Erai langa mine.
Si umbrele negre ale noptii
Au disparut fara urme.
Mi-am pus sufletul pe tava ta de argint,
Mi-am pus dorintele la loc de alint.
Mi-am spus incet ca te iubesc,
Si apoi intregii lumi...firesc.
In clipele cu soare mult
Imi doresc
Ca visele ce noaptea vin,
Sa-mi implinesc.
Singuratatea-mi sa fie alint
Iubirea sa-mi fie destin.
 Imbratisarea ta calda
Sa-i dea sufletului meu pace, intr-un festin.
Si clipele cand sunt cu tine,
Sa fie nesfarsite, pline.
Si noptile cand este luna plina,
Sa le transform in zile fara vina.
O! Ceruri, ce mi-ati dat iubirea,
Ce vreti sa faceti acum din mine?
Sa fie oare asta menirea?
Sa sufar cot la cot cu omenirea?
Sa-mi se scurga tot sangele din mine,
PENTRU TINE?

A call in the night

Trecuse de mult de miezul noptii. Patul era ravasit si umed din cauza agitatiei si a transpiratiei care cursese din abundenta. Lee JK se trezi intr-un final, obosit, cu fata si corpul scaldate intr-o sudoare rece. Se tara pana la marginea patului si se ridica cu greutate, ramanand intr-o pozitie ganditoare. Picuri de sudoare continuau sa-I cada de pe fruntea transpirata. Sudoarea ii udase parul care acum arata ca dupa un dus. Cauta cu privirea ceva sa se stearga dar… Era prea obosit sa se ridice si sa mearga pana la baie dupa un prosop. A cata oara era asta cand se trezea asa? Nu stia motivul pentru care visa mereu acea scena de cosmar, din copilarie. Stia ca il marcase pentru tot restul vietii, dar déjà devenise foarte obositor. Camera goala, fara nici o raza de soare care sa patrunda in ea, cu puternicul miros de mucegai umed, ii revenea in gand atunci cand era foarte obosit sau suparat de ceva. Zilele pe care le petrecuse in acea camera erau foarte multe. Acestea totusi nu au reusit sa ii infranga dorinta de libertate, din contra atunci il intarisera si il intaratasera. Reusise sa scape o data cu implinirea majoratului din acel orfelinat. Atunci si-a luat propria soarta in maini si a reusit sa ajunga ceea ce era azi. A muncit cu inversunare sa scape de obsesia orfelinatului si in mare parte a reusit. Din cand in cand amintirile isi faceau loc si ii napadeau visele, chinuindu-l. Sa fie de vina si tema serialului pe care urma sa il faca? Cine poate stii? Nu credea ca va scapa vreodata de visele pline de umbrele trecutului. Incercase sa ingroape trecutul in uitare si pentru oricine il intreba de trecut, avea un zambet melancolic in coltul gurii, care ii dadea un aer plin de mister. Mereu lasa un semn de intrebare pentru cei din jur, care ii intriga si ii nedumerea pe acestia. Dar asta era farmecul lui. Pastra un aer misterios si devenise clar pentru toata lumea ca el este o enigma. Ii placea sa pozeze intr-un tip plin de mister. Dar cateodata ca acum, era foarte obosit. Dorea sa se culce din nou, dar teama de un nou cosmar il tintui locului pe marginea patului cu mana sprijinindu-I capul umezit de sudoare. “ Trebuie,… trebuie sa adorm din nou. Pentru astazi a fost suficient, nu voi mai visa din nou. Off si maine am o zi cumplita. Voi filma, iar scene de lupta. Sunt destul de grele, dar norocul meu este ca am un pic de experienta. Ha, ha, ha a fost bun si orfelinatul la ceva. Mi-a tabacit pielea, m-a facut imun la durerea fizica, la cata bataie  am mancat, de la profesori si de la elevi mai ales. Erai ori cu ei ori luai bataie,  iar firea mea rebela nu s-a supus niciodata. Mereu eram sacul lor de bataie. Acum as putea sa ma razbun, dar cu ce ma mai incalzeste acum? In tacerea noptii sunetul telefonului paru strident.

- Alo? Alo? Ce naiba? Nu este nimeni care sa-mi raspunda? Cine esti si ce vrei la ora asta tarzie din noapte? striga nervos in receptor.

- Alo? o voce timida ca de fetita speriata sa auzi in receptor. Nu stiu cu cine vorbesc. E prima data cand imi raspunde cineva la telefon. Cine….cine esti? Si de ce raspunzi la telefonul asta? E numarul de telefon a lui Oppa al meu. Mi-a zis , cand sunt sau ma simt singura sa il sun. Stiu ca este mult de atunci dar…. Mi-a zis ca va raspunde mereu la telefon.

- Ce prostii mai sunt si astea? Inchid, spuse si inchise furios telefonul. Intr-un acces de furie oarba smulse cearceaful umed de pe pat, iar tricoul déjà ud il trase peste cap, stergandu-se apoi cu el de sudoare. Se arunca nervos pe patul dezvelit si incerca fara izbanda sa adoarma din nou. Degeaba, si ultima bruma de somn ii fugise de cand cu apelul telefonic.”Oare cine era?” Vocea fetei ii rasuna inca in minte, cand deodata somnul puse stapanire pe el. Se trezi tarziu. Dimineata trecuse de mult, iar pranzul depasise si el ora la care trebuia sa fie. Toti muschii il dureau. Parca anchilozase, spatele il durea, iar picioarele nu voiau deloc sa-l asculte. Incet isi reveni si dupa cateva miscari de brate si de picioare, sangele se puse in miscare si capata o noua forta. Azi era zi de relas, asa ca putea lenevi cat voia, dar…Nevoia de miscare si mai ales dorinta de a vedea soarele, puse stapanire pe el si-l indemna sa iasa afara. Asa alerga vreo trei ore fara oprire. Se pare ca efortul fizic ii alunga definitiv din minte, visele negre avute cu o seara inainte. Se opri din alergare si se ghemui incet incercand sa-si regleze respiratia. Chiar atunci fu izbit in plin de o fata care alerga cu castile puse pe urechi.

- O! Imi cer scuze. Va rog sa ma iertati, imi cer scuze, incerca de zor sa-l stearga de praful de pe haine, si ajutandu-l sa se ridice.

- Chiar este atat de greu sa te uiti pe unde mergi? Ii raspunse suparat LJK.

- O, a fost o clipa de neatentie si…Imi cer scuze inca o data. Ce mai pot face acum?

- Chiar stau si ma intreb. Oare ce mai poti face acum? Da-te la o parte, spuse si o impinse in laturi pe Soo Jin. Fata cazu pierzandu-si echilibrul si se rani usor la genunchi.

- Sange? Intreba un pic mai domolit LJK. Vino, spuse si o trase de mana pana la cea mai apropiata banca silind-o sa se aseze. Scoase din buzunarul care era inchis cu fermoar un leucoplast si il aplica incet pe rana destul de superficiala a fetei, apoi ridica ochii spre ea incercand parca sa-si ceara scuze pentru asta. Ochii lui intalnira, doi ochi care il priveau plini de extaz. Privirea ii cobora asupra gurii fetei care avea buzele usor umezite si intredeschise a mirare. Obrajii fetei capatasera culoare purpurie si uitandu-te la ei, jurai ca vor lua foc in curand. LJK isi drese glasul, semn ca ceva il tulburase profund si incerca sa spuna ceva dar cuvintele refuzau sa fie rostite. Incerca atunci sa se miste un pic, sa-si schimbe pozitia in care statea, dar mainile si picioarele refuzau sa execute comanda mintala pe care o primisera. Era supus unei vraji. Isi roti privirea imprejur si atunci lua cunostiinta de frumusetea care il inconjura. Era o primavara minunata. Toti pomii erau plini de flori. Primii muguri se deschisesera si dezvaluiau acum lumii intregi, miracolul renasterii naturii. Sentimentul pe care ti-l crea aceasta explozie de frumusete si culoare era minunat. LJK nu mai incercase de mult acest sentiment. Era in plin extaz. O betie de culori, miresme imbatatoare, un fosnet abia auzit, atunci cand vantul adia incet printre ramurile copacilor. Toate acestea ii umpleau inima de incantare. Dupa o noapte de cosmar, natura renascuta era ca un plasture pus pe o rana. Nu stia din ce motiv, dar se simtea bine. Pana si faptul ca statea aplecat asupra unui picior ranit ii crea o stare de bine.

- Hey! Ai de gand sa te ridici? Vorbele astea il trezira la realitate. Pentru o clipa uitase unde este. Pacat, vraja se rupse si el fu trezit la realitate cam cu bruschete. Multumesc de ajutor, dar nu era nevoie. Acum cred ca suntem chit nu? Pot pleca? Sa ai o zi buna, spuse si sari de pe banca, rupand-o la fuga. Isi puse din nou castile pe urechi.

- Ya! Ce lipsita de maniere este fata asta. M-a facut sa ma simt tot eu vinovat. Ya! Asta nu se poate. Chiar si cele mai elementare cunostiinte spun ca trebuia sa se prezinte, sa-si spuna numele. Oare  de ce a fugit asa? Se intreba si ridica din umeri a mirare. E timpul sa merg acasa. Imi este o foame cumplita. Porni agale spre casa incercand sa nu se gandeasca la nimic. Era un pic ingrozit ca timpul trecea foarte repede si seara se apropia din nou. Ii era teama. Teama de un nou cosmar. Poate daca nu s-ar mai gandi atat de mult... Ajuns acasa isi pregati ceva sa manance si apoi se duse la dus. Chiar cand apa i se scurgea pe trup, telefonul incepu deodata sa sune. Cine naiba il suna? Stiau toti ca in ziua  cand era liber nu ii placea sa fie deranjat. Oricum nu avea de gand sa raspunda acum. Era in baie si era asa de bine.... In sfarsit telefonul inceta sa mai sune. Abia acum isi dadu seama ca fusese incordat tot timpul. Acum se relaxa oftand si se lasa biciuit de apa calduta. Odata cu apa care i se prelingea pe corp, simtea ca toate grijile lui dispar una cate una. Iesi relaxat total din dus. Buna dispozitie isi facu loc in sufletul lui. Lua scenariul de pe masa si incepu sa-l rasfoiasca usor. Nu prea avea chef de el, asa ca il arunca departe de el. Nu isi facea griji in privinta lui. Avea o memorie vizuala foarte buna si nu necesita multa pregatire pentru rolul pe care trebuia sa-l joace. Natura lui era de asa fel incat, cu usurinta se transpunea in rolul pe care trebuia sa il joace. Din nou insistenta telefonului il agasa.

- Cine esti si ce vrei? Se rasti in telefon LJK. Nu stii ca in ziua mea libera nu imi place sa fiu deranjat?

- A...Alo! se auzi din nou acea voce pe care o auzise noaptea trecuta.

- O, iar tu? Cu ce ti-am gresit? Oh? De ce ma hartuiesti? Ti-am spus ca nu este Oppa-ul tau la telefon. Poate ti-a dat numarul gresit. Poate l-ai memorat gresit, nu stiu. Atat doar ca acest numar imi apartine. Ai inteles? Striga acum LJK.

- Imi cer scuze, te rog sa ma ierti....aceste cuvinte ii readusera aminte scena de mai devreme. Dar este imposibil asa ceva.

- Te rog sa nu inchizi iar, am ceva sa-ti spun. Te rog.

- Nu imi place sa vorbesc cu necunoscuti la telefon, raspunse un pic mai domolit LJK.

- Voiam sa-mi cer scuze ca am sunat in miezul noptii, dar...Aveam atata nevoie de Oppa. Trebuia sa-i spun ceva. Trebuia sa ii aud vocea. Si culmea, vocea ta...vocea ta suna ca vocea lui Oppa, si pentru o clipa chiar am dorit sa fi acel Oppa.

- Inteleg, dar cred ca iti dai seama ca nu sunt una si aceeasi persoana cu Oppa-ul tau. Acum se calmase si vorbea normal fara sa mai fie suparat de faptul ca il deranjase. Culmea. Vocea fetei parca ii calma nervii. Se surprinse ca astepta, ca fata  sa continue sa vorbeasca. Chiar dorea asta. Dar care e problema? Te pot ajuta cu ceva? Intreba LJK. Astepta raspunsul fetei cu respiratia oprita.

- O, multumesc. Nu credeam ca ma vei intreba vreodata, spuse aceasta si se opri, parca asteptand un nou imbold de a continua.

- Hai, spune-mi acum. Ce problema ai? Daca te pot ajuta... O sa incerc sa fac tot posibilul.

- Nimeni nu ma poate ajuta, spuse fata si incepu sa planga incetisor. Simplul fapt ca puteam sa ii aud vocea lui Oppa, m-ar fi ajutat mult de tot, dar.....

- Nu-i nimic. Gandeste-te ca sunt el si atunci o sa fie mai bine. Nu ai zis ca semanam si la voce? Continua sa crezi ca sunt el. Nu ma deranjeaza. Dupa un timp destul de indelungat in care cei doi nu isi mai spusera nimic, se auzi...

- Mi-e dor de tine Oppa. Mi-e dor din clipa in care ne-am despartit. Nu am stiut sa pretuiesc la adevarata valoare tot ceea ce aveam. Am fost egoista si lacoma. Mi-am dorit mult prea mult. Abia acum inteleg. Lacomia a stricat totul. LJK asculta si inima ii batea din ce in ce mai tare, inexplicabil de tare. De ce? Ce se intampla cu el? Nu reusea sa scoata nici un cuvant. Respiratia ii era sacadata si o durere surda ii apasa inima. Preocupat de sentimentele care il napadisera, nici nu isi dadu seama ca la celalalt capat al firului, telefonul amutise demult.

- Alo! Alo! Incerca zadarnic sa restabileasca legatura. Cauta febril in telefon numarul de la care fusese sunat, dar inca o dezamagire. Era un numar de telefon public. Deci cu nici o sansa de a o putea suna inapoi. Nu avea nimic altceva de facut decat sa astepte cuminte, ca fata sa-l mai sune, daca o va mai face vreodata. De ce se simtea dezamagit acum? Oare acum ca stia ca nu este Oppa al ei, va mai suna? In loc sa respire usurat, el isi complica existenta. Simti nevoia de a bea ceva si astfel sfarsi in primul bar intalnit in cale. Alcoolul nu isi facu deloc efectul, asa ca pleca si se retrase spre casa. Se arunca pe pat asa imbracat si adormi curand. Un somn adanc, odihnitor. Dupa un timp relativ scurt se trezi revigorat. Tot somnul pierise si acum statea cu ochii zgaiti pe pereti. Dadu drumul la muzica si incerca noii pasi de dans pe care voia sa ii foloseasca pentru noul videoclip. Dansa asa un timp in care mai schimba pe ici pe colo cate ceva. Sudoarea ii curgea din abundenta si necesita un dus urgent. Cu toate acestea se simtea bine, si amana cat putea momentul dusului. Se parea ca parca ar astepta ceva. Isi verifica mereu telefonul si mesajele. Dar telefonul se incapatana sa nu sune. Ofta si se duse spre baie intarziind fiecare pas pe care il facea. Intra in dus si lasa apa sa curga pe pielea asudata, intai fierbinte apoi rece si inca o data fierbinte. Apoi iesi fara a se sterge si fara halat de baie pe el. Peste putin timp se zvanta si se imbraca usor ca pentru somn. Se aseza pe pat si adormi din nou. Dimineata il gasi cu ochii larg deschisi. Somnul fusese de scurta durata, iar apoi privirea i se opri in gol si asa ramase pana dimineata.

Soo Jin dupa ce ramase orfana din nou, se sui in primul avion si dupa foarte multa vreme reveni in Coreea, tara natala. Nu isi facea griji pentru ziua de maine deoarece parintii adoptivi ii asigurasera din timp traiul. Avea o renta viagera destul de maricica care ii permitea sa traiasca mai mult decat decent, chiar daca nu ar fi lucrat nici o zi in viata ei. Asa putea sa-si cultive pasiunea ei pictura. Isi aducea si acum aminte de ziua cand parintii adoptivi au venit prima oara la orfelinat. Era o zi de mai. Ciresii erau in floare, pasarile cantau voios iar ea era cu Oppa pe banca si se tineau de mana. Oppa ii promisese ca nu ii va da drumul mainii ei niciodata, dar... Tocmai ea era cea care plecase. Atunci fusese bucuroasa, ca isi gasise parinti care erau indragostiti de ea, care ii ascultau toate dorintele. Plecase cu gandul ca se va intoarce curand ca sa-l vada pe Oppa, dar... evenimentele se precipitara si plecarea lor din Coreea a fost un pic neasteptata. Atunci in agitatia care se crease, uitase. Nu putea sa creada ca il uitase pe Oppa, dar acum ce folos? Avea un numar de telefon si spera din tot sufletul sa-l regaseasca. Din cauza asta revenise in Coreea. Nimic altceva nu ar fi facut-o sa plece din tara care a primit-o cu bratele deschise si unde a simtit cu adevarat ca este iubita. Nimic nu ar fi facut-o sa-si paraseasca caminul unde se simtise cu adevarat fericita. Abia se instalase la hotel si puse mana pe telefon fara sa se gandeasca ce ora este.

- Telefonul nu are aria acoperita, va rugam sa contactati furnizorul pentru a va putea loga in reteaua existenta. A da, am uitat. Cobora si incerca telefonul de pe holul hotelului.

- Alo? Alo? Ce naiba? Nu este nimeni care sa-mi raspunda? Cine esti si ce vrei la ora asta tarzie din noapte? Vocea furioasa o descumpanise pe moment, reducand-o la tacere. Apoi cu teama raspunse si ea. Dar vocea semana si nu semana cu cea a lui Oppa. Oare gresise numarul? Cand ii fu inchis telefonul in nas se sprijini de peretele cel mai apropiat si izbucni in plans. Oppa...unde esti? Am venit sa te caut. Mi-e dor de tine. Se retrase in camera ei si adormi plangand. Se trezi tarziu. Diferenta de fus orar isi spunea cuvantul. Se imbraca si pleca intr-o scurta alergare. Gandurile care o invaluiau, le alunga in clipa in care isi puse castile pe urechi. Avea parintii inregistrati si cuvintele pe care le auzea ii creau o stare de bine. Doar o clipa de neatentie si dadu peste un tip care statea ghemuit in mijlocul aleii. Scuzele pe care fata si le ceru se pare ca pentru acel tip nu erau de ajuns, asa ca se trezi impinsa si implicit ranita la picior din cauza cazaturii. Smulsa de pe jos si tarata pe o banca si apoi bandajata, toate astea au fost intr-un ritm ametitor. Cand isi ridica privirea catre acel barbat, ramase uimita de frumusetea ochilor lui, de buzele frumos conturate, de intreaga lui faptura. Simti ca ceva trosni in pieptul ei si o caldura imensa ii invalui trupul. Nu stia nici ea de ce fusese argatoasa, dar pleca fara sa se uite inapoi. Vocea parintilor rasuna din castile pe care le pusese din nou pe urechi, si ii alina zbuciumul inimii. Ajunsa in camera isi facu rapid un dus si cobora din nou in strada. In prima cabina telefonica forma din nou numarul de telefon. Se gandea ce ar putea sa-i spuna lui Oppa dupa atata vreme, dar telefonul suna fara ca cineva sa-i raspunda de la capatul celalalt. Se plimba agitata de colo, colo o vreme si apoi reveni din nou la telefon. De data asta ....vorbi. Dupa un timp agata receptorul in furca si epuizata se aseza pe prima banca care ii iesi in cale. Inima ii batea , sa-i sparga pieptul, si dezamagirea..........Dar intr-un fel se gandi ca nu are rost sa fie dezamagita. Era imposibil (asta stia si ea) sa fie totul asa de usor. Ofta si se plimba pierduta in ganduri o buna bucata de vreme, sperand sa-si puna ordine in ele. Oare acum ce ar trebui sa faca? Se hotara sa isi caute o gazda si sa ramana o perioada mai lunga in Coreea. Gasi o mansarda de unde putea vedea orasul. O inchirie imediat si se utila cu multe pensule si culori. Zugravi fatada cladirii in mii si mii de culori creandu-i o stare de bine. Ok. Din nou in afaceri, isi spuse ea zambind. Se pare ca inca nu mi-am pierdut interesul pentru pictura. Batu din palme fericita si se sterse de sudoarea de pe frunte cu dosul palmei, dar ce folos? Tot se murdari. Zambi fericita imaginii ce se reflecta din geamul ferestrei.

LJK pleca la filmari, un pic mai linistit. Cu toate ca era intrigat de telefonul pe care il primise seara, totusi ziua decurse normal. Astazi trebuia sa apara si noul decorator, si el trebuia sa-si dea acceptul pentru el sau nu. Deja se implicase mult mai mult in toata afacerea asta cu facutul filmelor.Chiar  a avut  si cateva idei pentru scenariu, pe care le-au fructificat scenaristii. Ajuta mereu echipa cu care lucra si era mereu atent la nevoile celor  din jurul lui.

- A venit decoratorul? Intreba curios si neridicandu-si ochii din scenariul pe care il citea.

- A, nu. Nu cred ca mai poate ajunge. A fost in parc cu rolele si a cazut . Si-a luxat o mana si un picior. Acum trebuie sa facem un casting si sa angajam un altul, i se raspunse de undeva din spatele lui.

- Da? Bine. Anunta si faceti afise. Vreau sa vina cu CV-ul in dinti si daca se poate si cu ceva lucrari care sa ne edifice, vorbi corectand de zor in scenariu, sau pur si simplu facand mici note pe marginea lui.

- Ok. Am inteles. Stim ca regizorul are mare incredere in alegerile pe care le faci, asa ca ne vom stradui sa facem astea cat mai bine.

- Pentru azi am terminat nu? Haideti sa mancam ceva, azi fac cinste, spuse zambind LJK. Era suficient zambetul lui ca sa iti piara pofta de mancare, dar te apucau alte pofte. Mai razand, mai glumind au plecat la masa. Ziua se apropia de sfarsit, asa ca dupa ce manca si bau niste soju, se indrepta spre casa cu pasi sovaielnici. Oare in noaptea asta ce se va mai intampla?

Dupa ce termina de pictat simti cum stomacul se revolta zgomotos. Hai sa mancam, ii spuse stomacului mangaindu-l usor, Manca in primul stand stradal. Se minuna si ea ca inca mai cunostea gustul mancarii coreene si infuleca pur si simplu mancarea. Alese multe feluri si cand se trezi ca mancase tot nu ii venea sa creada.

- O ce ,imi plac fetele cu un apetit sanatos, spuse un barbat cam cherchelit si se aseza langa ea la masa fara sa ceara macar permisiunea. Soo Jin se uita urat la el. Nu ii placea sa ii fie intrerupta masa.

- Ma cunosti de undeva? Spuse fata nervoasa si cu gura plina. Picuri de supa i se prelinsera pe barba, facand-o sa straluceasca. Nu imi place sa fiu deranjata atunci cand mananc. Ai face bine sa te ridici incet si sa pleci, atat timp cat sunt inca bine dispusa. Ai inteles?

- Ia te uita la fatuca asta. Zici ca este o floricica gingasa, dar sare la gatul tau ca o pisica salbatica. Nu crezi ca ai mare curaj? Hmmm? O intreba si sprijinit cu mainile de marginea mesei se ridica si se infipse in fata ei.

- Nu ma impresionezi de loc, spuse fata calma. Te rog sa pleci si sa ma lasi sa-mi termin cina in liniste. Nu vreau sa-ti creez neplaceri. Asa ca ma voi face ca nu am auzit nimic si te voi lasa sa pleci fara probleme. E ok asa? Intreba si se intoarse sa isi continue mancarea.

- Ce ai spus? Ya, chiar m-am enervat acum spuse betivanul si intr-un acces de furie rasturna masa, peste hainele fetii. Aceasta se ridica incet, se scutura de resturile de mancare care ii ramasesera pe haine si fanda usor spre dreapta si in acelasi timp il lovi cu palma in piept pe betivan. Acesta luat prin surprindere isi pierdu echilibrul si cazu peste niste scaune care se aflau alaturi. Dezmeticit parca instantaneu se ridica de-a busilea si fugi cat il tineau picioarele. Violenta cu care  fusese lovit, il trezise din betie instant, si fugi pe jumatate rusinat de ceea ce tocmai facuse si mai ales ce patise. Soo Jin se scutura incet, plati mancarea si iesi (vorbind singura) in strada. Nu inteleg de ce nu a vrut sa isi vada singur de drum. De ce trebuia sa rastorne masa nu stiu. Pacat de atata mancare risipita. Oare el nu stie ca in Africa sunt multi care sufera din cauza ca nu au ce manca? De ce isi bate joc de mancare nu stiu. Ofta si ridica din umeri a nestiinta. Unii chiar nu vor sa inteleaga. Ridica privirea spre cer si zari luna care abia rasarise. O luna mare rotunda. Se intoarse calma si linistita spre casa. Acum ca mergea linistita pe strada, gandurile o luara razna. Oare de ce ma gandesc la acei ochi? E adevarat ca sunt printre cei mai frumosi pe care i-am vazut vreo data, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ma gandesc la ei. De ce asa deodata mi-au venit in minte? Oare imi va  mai fi dat vreodata, sa-i revad? De ce cand i-am vazut prima data, inima mea a tresarit atat de puternic? E adevarat ca erau frumosi, dar asta nu inseamna ca inima mea trebuia sa o ia pe aratura. Ei, ma gandesc la prostii. E din cauza ca sunt singura, inca la aceasta varsta si mai ales sufletul meu de artist , simte frumuseta atunci cand se intalneste nas in nas cu ea. Da asta trebuie sa fie. Inima mea tresare la tot ceea ce este frumos in lume. Da. Nu am de ce sa imi fac griji inutile. Curios este ca as vrea sa aud din nou vocea atat de asemanatoare cu a lui Oppa. Off. Ce ar trebui sa fac? Se intreba singura si intra in casa unde curand somnul puse stapanire pe ea. Zadarnic ramase pana noaptea tarziu treaz, telefonul nu-i suna. Tarziu in noapte se duse si el la culcare, unde avu un somn zbuciumat. Cand se trezi dimineata era obosit si-l dureau toti muschii. Facu un dus rapid , se imbraca si pleca la munca.

- Nici azi nu avem inca un decorator? Intreba suparat LJK.

- Imi pare rau, inca nu, i se raspunse cu greutate.

- Atunci amanam totul pana gasim persoana necesara. Nu vreau un simplu zugrav de decoruri. Vreau ca acea persoana sa si gandeasca, sa aibe propriile opinii.

- Am inteles. Atunci cand vom avea cateva persoane cat de cat  calificate, o sa te contactam si vom tine interviurile. Ok asa?

- Da. Deci pentru azi am terminat. Nu vreau sa fac nici un retus decat la decoruri. Inginerul de imagine sa fie mereu pregatit. Cand voi gasi persoana necesara, atunci el va avea rolul cel mai important. Spuse toate acestea si isi lua geaca de piele si si-o arunca pe umar. Porni spre iesire fluierand. Oare de ce fluier? Ca doar bine dispus nu sunt, odihnit nici atat. Ce o mai fi si asta? Se intreba singur in gand. Ridica din umeri si iesi de pe platourile de filmare. Azi sunt singur si mai ales liber. Oare ce ar trebui sa fac? Se plimba mult timp pe jos, cu mainile bagate adanc in buzunarele geansilor. Mai ca ii venea din nou sa fluiere. Ma port ciudat, asta o simt si eu, dar nu ma pot abtine. Vazu afisele postate in orice loc usor de reperat. Se opri sa citeasca anuntul de pe ele. Hmm, e bine facut. E un adevarat profesionist cel care le-a facut, isi spuse si se intoarse brusc in loc.

- Ah, m-ai speriat spuse un glas de fata usor surprins.

- Ce? Intreba de a dreptul curios LJK.Ce am facut?

- Nu ma asteptam sa te intorci asa brusc din drum si din cauza asta chiar m-am speriat spuse fata.

- A a, am inteles, dar... de ce vorbesti asa de informal cu un om pe care nu il cunosti? Intreba usor iritat LJK, si isi pironi privirea in jos asupra fetei.

- O, imi pare rau. Dar de unde vin eu, nu prea se tine la eticheta, raspunse si fata ridicand si ea privirea spre acel barbat.

- Ei, nu ca asta este imposibil spuse LJK. Iar tu? De data asta nu ai mai dat peste mine. Te-ai oprit la timp spuse usor amuzat LJK.

- Se pare ca m-am oprit la timp pentru a nu fi din nou ranita si smucita din loc, spuse fata cu un zambet in coltul gurii. Buna nu credeam ca te voi mai vedea vreodata spuse fata sfiosa si incarcand sa faca cativa pasi inapoi, pentru a mari distanta dintre ei. In clipa de fata distanta era ametitor de mica, putea cu un mic efort sa-i auda bataile inimii. Sunt nebuna? Oare la ce ma gandesc acum? Incerca fara succes sa mareasca distanta dar LJK o apuca strans de brat si o trase inapoi.

- Nu, chiar nu vei scapa asa de usor acum, spuse LJK si o tinu strans ca sa nu o scape.

- Ce vrei sa spui cu asta? Intreba ingrijorata fata. Da-mi drumul. O sa incep sa tip sa stii, spuse serioasa si chiar se pregatea sa o faca, cand... gura ii fu acoperita de un sarut total neasteptat. Nu reactiona in nici un fel, ci se lasa moale in bratele care o cuprinsesera si care o strangeau fara incetare. Cand reusi sa-si revina, cat de cat, se smulse din imbratisare si il palmui scurt pe LJK, plesnindu-i buza, care incepu imediat sa sangereze.. Pe loc ii paru rau, dar faptul era consumat.

- Ce, ce crezi ca faci? Il intreba cu vocea tremuranda. Cine crezi ca sunt eu? Iti par atat de usoara? Crezi ca am sa cad pe spate , ca m-ai sarutat? Si ca sa iti spun si altceva, trebuie sa te straduiesti mai mult. Sarutul nu a fost cine stie ce.

- Ce? Intreba usor amuzat LJK. Ce tocmai ai spus? Cine te crezi la urma urmei? Cumva vreo printesa? O scuza-ma printesa, te-am ofensat nu-i asa? Soo Jin isi trase mana si se scutura incet cu gesturi studiate si apoi ii intoarse spatele si pleca fara sa mai spuna un cuvant. LJK ramase descumpanit in mijlocul strazii, intrebandu-se: „ Ce naiba s-a intamplat?” Soo Jin cand iesi din raza lui se prabusi pur si simplu. Picioarele nu o mai ascultau, iar inima ii fugise din piept. Sangele se scursese undeva,caci obrajii ei erau palizi si fara viata. Chiar nu credea ca va mai intalni din nou acei ochi, dar soarta a vrut cu totul altceva. Se ghemui si incerca sa rememoreze ce s-a intamplat. Ciudat, ii parea rau acum ca il palmuise, dar atunci i se paruse o idee foarte buna. Acum se simtea foarte vinovata de ceea ce facuse, dar...Totusi fusese primul ei sarut. De ce a trebuit sa fie asa? Poate totusi ... De ce oare citea afisul acela? O fi si el interesat de anunt? Nu cred ca as putea sa mai dau ochii cu acest barbat acum. Prea tare l-am jignit nu? Dar el? El de ce m-a sarutat? Ma cunostea de undeva? Ma place? Ma iubeste? Cine ii da dreptul sa sarute asa pe strada necunoscute. Ha? Omo! A meritat-o. Sigur ca da. Se ridica si cauta din nou afisul care ii luase ochii. Se hotarase sa faca ceva. Nu putea sta degeaba. Anuntul acela o incitase si o incantase. Voia sa vada daca poate sa se angajeze pentru postul acela. La urma urmei nu era pe o perioada foarte mare, asa ca ii convenea de minune. Isi nota numerele de telefon si pleca ingandurata. Dupa palma pe care o primise LJK ramase un pic consternat, si mai ales debusolat ca fata nu reactiona in nici un fel la jignirile pe care i le adusese el. Il paraliza lipsa de reactie a fetei si mai ales faptul ca a plecat fara sa intoarca capul si fara un alt gest. Oare fata asta este umana? Isi spuse LJK. Iar a plecat fara sa stiu cine este, sau cum o cheama. Are mari probleme de comportament. Stiu ca am gresit si eu, dar....A fost irezistibil. Nu am putut sa ma opun. Vointa a fost mult prea puternica. Ce naiba a fost cu mine? Jucam intr-un film ceva? Si buza sparta am meritat-o din plin, gata. M-am prostit cred, si facu cu mana catre primul taxi si se grabi spre casa. Soo Jin isi trimise cererea de inscriere la interviu si fu chemata chiar a doua zi. Isi pregati cateva lucrari, care credea ca o reprezinta, lua si catalogul expozitiei pe care o avusese acasa. Se pregati meticulos. Se uita de mi de ori in oglinda, mai retusand cate ceva pe ici pe colo. Oare ce o fi cu mine? Se gandi si rosi instant. Pentru cine ma pregatesc atat? Ma duc la intalnire sau ce? Ma duc la un interviu pentru un job. Ce sper? Sper sa-l pot intalnii? Doar pentru ca s-a uitat la acelasi anunt ca si mine? Sunt cu capul zau asa. Hai Soo Jin vin-ti in fire. Trezeste-te. Inca mai crezi in basme cu Feti- Frumosi si cai albi? Se imbraca si pleca cu mapa sub brat. Se surprinse fredonand o melodie. Ooo, chiar am luat-o razna. Sigur. Nu mi s-a mai intamplat de mult asa ceva. Inainte sa plece telefona din fata casei. Telefonul suna prelung si insistent. La capatul celalalt o voce inca somnoroasa ii raspunse.

- Alo? Raspunse LJK inca invaluit de caldura somnului.

- Alo? Raspunse si Soo Jin. Nu te supara dar...azi...

- Da?tresari LJK si imediat ii pieri orice urma de somnolenta. Da ce s-a intamplat?

- Nimic grav, doar ca sunt fericita azi, dar nu stiu de ce. Imi simt inima usoara si am vrut sa-ti aud din nou vocea. Te-am deranjat? Intreba un pic panicata Soo Jin.

- Nu. Chiar nu. Ti-am spus ca poti sa ma suni oricand. Nu voi mai tipa la tine. Stiu ce inseamna sa fi singur. Dar de ce esti fericita?

- Azi ma duc la un interviu pentru un job. Mi-as dori mult sa-l capat, dar nu stiu sigur, daca ma vor accepta. Cred ca vor mai fi si altii acolo si am un pic emotii. Sper ca nu te plictisesc cu vorbaria mea. Gata plec. Mi-am luat doza de incredere. Iti multumesc ca ma asculti. Pa, spuse grabita si inchise telefonul.

- Alo, alo incerca zadarnic sa prelungeasca convorbirea. Fata inchisese de mult telefonul iar el...Off. Nu stiu ce-i cu mine. De ce nu pot sa o intreb cum o cheama?. Nu zau ca este ceva ciudat cu mine. O, ia uite inca un apel. Alo? Mai ai ceva sa imi spui? Intreba cu un zambet nevazut.

- Alo? Inca dormi si visezi? Ce-i cu tine? Sa vi pe platou azi, caci s-ar parea ca avem pe cineva la interviu ii raspunse directorul de imagine.

- Ok am inteles, la ce ora? Intreba somnoros, cu gandul ca ar mai trage un pui de somn.

- Cum la ce ora? Acum, spuse directorul care inepu incet sa se enerveze.

- OMG. Nu pot sa cred. Imi pare rau, dar nu pot ajunge. Inregistrati interviul si o sa ajung si eu mai tarziu. Inca sunt in pat. Nu am stiut ca o sa ma chemati azi asa ca m-am culcat tarziu si abia am dormit vreo doua ore.

- Ok. Am inteles. Vino atunci  cand poti. O sa inregistrez interviul pentru tine. E ok asa? Spuse si directorul resemnat. Stia ca LJK nu este omul pe care sa nu te bazezi la nevoie. Poate ca are si el o zi mai proasta, cine stie? Isi raspunse singur gandurilor sale. Interviul decurse normal de ambele parti. Fata asta chiar este cineva, isi spuse directorul dupa ce interviul se termina. Era de-a dreptul incantat de ea si de realizarile ei. Cred ca este persoana pe care o cautam. Chiar si LJK va ramane impresionat de ea. Bucuros isi freca mainile. Filmul va putea merge mai departe. Tarziu ajunse si LJK si ceru sa vada CV-ul si lucrarile. Voia sa se edifice intai, sa vada ce poate face persoana in cauza. Ramase placut impresionat de catalogul cu picturi. O betie de culori, care raspandea in jur atata bucurie. A si decoratorul este o fata. Bun. Sa o si vedem la interviu, spuse si dadu drumul benzii. Ramase socat cand vazu cine era acolo. Nu auzi nimic, doar o privea fascinat de prezenta ei. Acum cand o vedea ca spune si altceva decat scuze, i se paru fara seaman. Limbajul trupului iti spunea, ca se simte bine in pielea ei, stie ca este placuta si frumoasa si exploata acest lucru la maxim. Avea prezenta scenica, se misca bine si arata si foarte bine pe pelicula de film. Oh, ce am frate? Ce-i cu mine? Am sarutat-o, dar am si luat o palma de la ea. Gandind astfel isi freca usor buza ranita. Ar trebui sa fiu mai realist.Chiar imi place ceea ce face. Nu are nimic de a face cu mine. Asa ca pentru proiectul asta este perfecta.

- Directore contacteaza persoana. Vreau sa vorbesc si eu cu ea. Se poate?

- Imi pare rau, dar nu avem un numar de contact. Va veni ea maine sa afle raspunsul interviului. E bine asa?

- Cine in zilele noastre nu are telefon? Dar e bine si asa raspunse cu indiferenta prost ascunsa LJK.

- Pe mine m-a cucerit din prima spuse directorul. Ar fi pacat sa nu o primim. Te rog sa te gandesti bine. Eu chiar vreau sa lucrez cu ea.

- Am inteles. Si mie imi plac lucrarile ei. Sunt deosebite, pare isteata si are multa personalitate spuse zambind LJK.

- De unde stii tu de personalitatea ei, intreba curios directorul. Nu poti judeca pe cineva doar asa din ce ai vazut tu, sau stii mai multe si nu spui?

- O, ce vrei sa spui acum directore? Se balbai LJK si aproape ca rosi.

- A, si am uitat sa te intreb. Ce este cu buza ta? Intreba ingrijorat directorul. Te-ai batut? Cum poti avea buza in halul asta?

- A, se vede? Am luat o palma de la o fata. Am fost badaran raspunse zambind LJK.

- Tu? Nu pot sa cred. Tu care nu spui numanui nici da-te mai incolo? Intreba directorul mirat deabinelea.

- Da se pare ca eu. Am facut-o lata de data asta. Chiar nu stiu ce a fost cu mine. Mi-am iesit din minti cred.
- Oh, asta este ceva nemaiauzit pana acum, raspunse directorul si dadu sa plece pentru a imprastia stirea pe platou.

- Daca aud cea mai mica barfa in legatura cu asta (si arata cu degetul spre buza) te mananc cu fulgi cu tot. Ai inteles? Intreba serios LJK.

- Off, si era o stire atat de buna, ofta directorul resemnat.

- Tz, sa nu aud, ai inteles? Vorbesc serios. Nu vreau sa stie nimeni ca am incasat-o de la o fata. E prea rusinos spuse cu ochii in pamant, mimand timiditatea.

- Ok. Bine. O sa incerc. Ai grija, ca imi esti dator. Sa faci tot posibilul sa o angajezi pe fata asta. Chiar vreau sa lucram cu ea. E isteata si are si mintea brici. E deschisa si poti comunica usor cu ea.

- Bine. Am inteles. O sa incerc. Vom vedea. Spuse toate acestea si pleca spre casa, vorbind singur. Ce ti-e si cu soarta asta. Cine ar fi banuit ca se vor aranja asa lucrurile? Se duse la sala de gimnastica unde excesul de energie fu consumat repede de exercitiile grele la care se supunea voit LJk. Obosit peste masura ajunse acasa mai mult tarandu-se, decat mergand. Se tranti pe pat si adormi fara nici o problema. Dimineata se trezi si se mira si el. O Doamne! De mult nu am mai dormit atat de bine. Se intinse si apoi pleca fredonand sa faca dus. Se imbraca meticulos si se aranja in oglinda pret de cateva zeci de minute. Se examina la final si se declara multumit, apoi pleca spre platoul de filmare. Avea intalnire nu? Isi zambi siesi la gandurile care ii treceau prin minte si anticipa ceea ce se va intampla. Fremata tot la gandul ca se va intalni cu fata aceea care l-a facut sa se poarte atat de irational. Se intalnira pe holurile studioului.

- Aa, nu-mi spune ca si tu ai venit pentru post, se posta fata in fata lui cu mainile in solduri. Nu pot sa cred. Sau m-ai urmarit pana aici si incerci sa-mi faci viata amara?

- Omo, ce limbarita ai. Ti-am mai spus, cine te crezi? Toata lumea se invarte in jurul tau crezi? Vorbi un pic rastit LJK. Te rog sa iti vezi de drum. Nu te cunosc, nu ma cunosti s-a inteles? Spuse iritat deabinelea LJK. Ii intoarse spatele si o lasa singura pe hol. Soo Jin ramase consternata in hol si in incapacitate de a scoate un cuvant. Facu un adevarat efort sa raspunda atunci cand fu poftita inauntru. Lua loc pe scaun si astepta cuminte cu mainile in poala, sa intre persoana care era responsabila de interviu. I se aduse un pahar cu apa din care bau insetata si astepta un timp destul de indelungat. Tocmai se hotarase sa plece si se ridicase pe jumatate de pe scaun, cand usa fu deschisa si cateva persoane intrara in incapere. Printre cei care au intrat se afla si tanarul de mai inainte si ea gandi: „Oare de ce este el aici?”

- Va rog luati loc i se spuse. Ezitand inca, ea se aseza pe marginea scaunului cu ochii tinta la LJK care parea preocupat de niste hartii. Acesta isi ridica ochii din hartiile care ii captasera  privirile pana atunci si o privi drept in ochi. Totul pierise in jurul lor, erau numai ei doi. Cateva secunde dura acest sentiment, care se destrama cu primele cuvinte rostite.

- Suntem interesati de colaborarea cu dumneavoastra. Aveti un CV impresionant si niste lucrari deosebite. Pentru proiectul nostru de acum credem ca sunteti persoana indicata. Ce spuneti, o intreba LJK cu un zambet strengaresc in coltul gurii. O lasase fara replica. Cand il vazuse, a vrut sa renunte, dar faptul ca i s-a vorbit formal a facut-o sa doreasca sa lucreze, sa accepte. Nu stia prea bine ce hram poarta tipul ala acolo, dar ce mai conta? Daca ar fi banuit ca el coordona toata treaba s-ar fi lasat sigur pagubasa.

- Deci sa inteleg ca am primit postul? Intreba cu o urma de indoiala in glas.

- Da, dar avem o singura conditie, sa iti iei un telefon. Daca nu iti permiti iti vom da noi unul temporar. Ce spui?

- Da desigur. O sa-mi iau, dar momentan nu dispun de suma necesara. Chiar speram sa pot lua un avans ca sa pot lua cate ceva pentru a putea lucra spuse cu glas pierit Soo Jin.

- Da, veti primi un avans, dar cheltuielile pentru acest proiect vor fi suportate de noi, asa ca iti vom da pe cineva care va ajuta la achizitionarea lor. Sper sa ne intelegem bine.

- Da, va rog sa aveti grija de mine spuse respectuasa si intinse mana pentru as lua la revedere de la cei prezenti. Cand ajunse in dreptul lui LJK avu o ezitare. Voi sa renunte, dar se gandi o clipa prea tarziu, caci LJK ii si luase mana si i-o strangea cu placere, retinand-o cat mai mult posibil. Incerca sa isi traga mana incet fara sa fie observata, dar ii era prinsa ca intr-un cleste si nu ii dadea drumul deloc. Aproape smucind-o reusi sa se elibereze, dar obrajii ii luasera foc. Pana si urechile ii ardeau.

- Te rog sa ramai. Nu pleca Soo Jin parca, nu? Trebuie sa vorbim.

- Despre? Intreba cuprinsa de panica Soo Jin.

- Nu esti curioasa sa stii cine sunt eu? Ce hram port pe aici? Nu-mi spune ca nu esti curioasa deloc, ca nu te cred.

- Ei bine da. Sunt , sunt curioasa, dar asta nu inseamna ca trebuie sa te descos. Daca vrei sa imi spui bine, daca nu, nu. Nu te pot obliga spuse incet Soo Jin.

- Ei acum parca pari alta persoana spuse si isi pipai cu subanteles buza, care ii fusese sparta.

- Imi cer scuze pentru aia (si arata cu degetul spre buza lui) dar ai meritat-o. Asa faci cu toate fetele pe strada? Saruti necunoscute? Oricand, oricum?

- Daca imi aduc aminte, erai pe punctul de a tipa si riscam sa se adune lume ca la circ in jurul nostru. Asta este adevaratul motiv pentru care am facut-o. (Oare? Chiar asa?) isi spuse in gand LJK. Dar tie iti place sa provoci oamenii, asa pe strada? Sincer sa fiu nu mi s-a mai intamplat asa ceva niciodata.

- Te rog, sa uitam ce s-a intamplat si sa o luam de la capat, vrei?

- Nu stiu daca pot, dar voi incerca. Voi incerca pentru tine este bine asa? Imi voi da toata silinta.

- Multumesc. Nu stiu in clipa asta daca esti serios sau razi de mine, dar chiar as vrea sa o luam de la capat. Mi se pare ca nimic nu a inceput cum trebuie. Lipseste ceva.

- Hai gata. Ti-am spus ca o sa ma straduiesc. O sa fac tot posibilul sa fie bine.

- Minunat. O sa fie o colaborare minunata. Iata si cateva idei de ale mele, spuse Soo Jin si se apropie usor de LJK, dorind sa-i arate ce idei are pentru proiectul lor. Mirosul pe care il simti LJK, cand Soo Jin se apropie de el, il facu sa respire adanc. O clipa uita unde este si intinse bratele ca sa o primeasca pe Soo Jin la pieptul lui.

- Ce faci? Striga panicata fata. Ce crezi ca faci acum? Hmm?

- Cred ca am adormit si visam. Scuze, spuse balbait LJK. Arata-mi ideile tale. Le-ai pus si culoare?

- A nu.Doar negru pe alb. Inca nu am culori. Trebuie sa cumpar.

- Pai atunci, ce mai asteptam? Intreba LJK si o lua de mana si o scoase afara din studio. Hai sa mergem. In ce parte trebuie sa mergem?

- Stai. Imi trebuie bani nu crezi? Cum pot cumpara ceva fara bani?

- A,a, nu iti face griji, mi-au dat un card mai devreme, asa ca este in regula.

- Da? Atunci sa mergem spuse aproape bucuroasa Soo Jin. A, dar nu mi-ai spus cum te cheama se opri fata din drum si se intoarse catre el.

- Mda, asa este. Sunt actorul Lee Jun Ki spuse si brusc rosi fara voie. Se inclina adanc in fata ei, sperand ca aceasta nu a observat ca rosise.

- Ok, bun continua sa vorbeasca fata (parand ca nu a observat ca actorul era stanjenit), si de ce esti tu implicat in alcatuirea decorurilor? Tu esti actor si atat. De ce trebuie sa te implici?

- Poate nu stii si sigur asta, noi actorii contribuim des la astfel de munci. Avem o obligatie morala fata de echipa. Si in afara de asta cream o stare de bine, intre toti membrii care contribuie la finalizarea unui astfel de proiect. E ca in familie. Toata lumea participa la treburile casnice. Esti multumita de raspuns?

- Wow, ce tare. Inseamna ca sunteti prieteni cu totii, hmm?

- Cel putin pe perioada filmarilor, da. Suntem o mare familie. Problemele unuia dintre noi devin problemele noastre. Din punctul asta de vedere suntem uniti. Ne ajutam intre noi.

- Cred ca imi va placea sa lucrez cu voi spuse fata entuziasmata. Hai vino pe aici, uite acolo este magazinul. Cand m-am mutat am pictat fatada mansardei unde locuiesc, iar culorile si ustensilele le-am achizitionat din magazinul acela. Am fost foarte multumita de calitatea lor. Pentru prima oara, dupa mult timp am fost fericita.

- Hmm, poti fi fericita doar ca ai pictat? Intreba plin de interes LJK.

- Da. Dar nu este cazul acum sa ma confesez. Nu vreau sa plang. Nu vreau sa umbresc fericirea ca am fost angajata, cu lacrimi. Dupa ce dadu adresa studioului pentru a fi livrate materialele, se intoarse catre LJK si incerca sa....

- Gata am terminat pe ziua de azi, ne vedem maine la studio, da? Intreba firesc si dadu sa plece.

- O, nu se poate, iar? Facu pe suparatul LJK.

- Ce am gresit iar? Intreba fata inocenta.

- Cum poti sa pleci asa fara sa mergem sa mancam ceva? Spuse zambind LJK. Imi este foarte foame. Hai sa intram aici, zise si o trase in primul stand stradal si o aseza cu forta pe scaun.

- Dar eu....eu nu mananc, spuse fata, dar stomacul se revolta imediat scotand sunete care mai de care. LJK cand auzi, incepu sa rada si comanda mancare pentru amandoi. Portiile generoase de mancare fura topite in curand, dupa ce le-au fost aduse. Soo Jin manca cu pofta tot ceea ce avea in fata.

- Wow, chiar mananci sanatos. Rar am vazut o femeie sa manance cu atata pofta. Imi face placere sa te privesc Soo Jin, spuse incantat LJK. Yaa, ce bine mananci.

- Te rog sa nu mai razi de mine. Nu imi place sa ma joc cu mancarea si de regula nu o risipesc niciodat. Probabil ca asta mi-a ramas intiparit in minte de pe vremea cand eram la orfe.... A scuze. Fac ce fac si iar imi aduc aminte de trecut. Multumesc pentru masa. A fost delicioasa spuse satula si incantata Soo Jin.

- Nici mie nu imi place sa risipesc mancarea. Stii ca in Africa sunt multi care mor de foame...

- Nu-i asa? Il intrerupse Soo Jin. Yaa, si tu le stii. Bravo. Imi place ca ne gandim la aceleasi lucruri.

- De regula nu prea suport sa fiu intrerupt, dar nu stiu de ce cu tine, nimic nu este la fel, ii spuse si ii prinse mana pe deasupra mesi, mangainda-i usor incheietura. Fata se simti stanjenita si incerca sa-si retraga mana din mana lui. Un pic descumpanit, o lasa sa-si retraga mana si incerca sa nu se simta stanjenit la randul lui. Nu pricepea si pace, ce simtea langa fata asta. Sentimentele ii erau incurcate. Erau multe care ii dadeau de gandit. Cand va fi singur va incerca sa le puna in ordine si le va analiza, sa vada ce este cu ele. Acum insa, se simtea parasit la gandul ca Soo Jin vrea sa plece.

- Te conduc spuse el dregandu-si glasul. 

- Nu este nevoie. Autobuzul circula si oricum nu fac mult pana acasa. Mi-a parut bine de cunostiinta. Se inclina respectuos si apoi pleca grabita spre statia de autobuz. Pana sa se dezmeticeasca LJK, fata luase deja autobuzul si plecase. Off, ce o fi cu mine? Se intreba LJK. Imi place fata asta? Parca nu mai sunt eu, fac niste chestii ciudate rau. Dar acum nu e timp de pierdut isi spuse si intra in primul magazin care comercializa telefoane si cumpara unul. Il deschise si la numarul unu isi puse propriul numar de telefon. Maine, isi spuse si pleca spre casa binedispus. Telefonul suna aproape de miezul noptii...

- Alo, raspunse somnoros LJK...

- Eu sunt, auzi vocea in telefon care il trezi instantaneu.

- Oh, s-a intamplat ceva? Intreba un pic ingrijorat (Oare de ce ma ingrijorez asa?)

- Nu pot sa dorm. Sunt fericita. Dupa mult timp sunt fericita, auzi in receptor. Ciudat dar cuvintele astea sunara atat de familiar urechilor lui. Oare unde le-am mai auzit? Se intreba curios.

- De ce? S-a intamplat ceva bun in viata ta? Se auzi intreband.

- Da. Am reusit sa ma angajez. Dar sigur nu te-am deranjat?

- Ti-am spus ca poti sa ma suni cand vrei. Pentru tine voi fi mereu aici. E ok?

- Cred ca nici Oppa nu ar fi gasit cuvinte mai frumoase. Iti multumesc. Pe curand spuse fata si inchise. „Oare de ce ma mai obosesc sa ma supar ca nu stiu cu cine vorbesc? Inca nu m-am invatat minte? Off, esti un prost. Nu esti in stare sa o intrebi cum o cheama. Dar ma bucur pentru ea. Era chiar fericita se simtea din vocea ei. Ei acum e acum. Esti intre doua fete. Cum te vei descurca? Pe care o vei alege hmm?” Rase incetisor si se culca la loc. Ultimul gand care ii trecu prin minte „Oare sunt in situatia de a alege? Off, ce o fi in capul meu?” In zilele ce urmara Soo Jin era atat de ocupata ca LJK nu reusi deloc sa vorbeasca cu ea deloc. Cand se termina programul, ori el , ori ea faceau ore suplimentare, sau pur si simplu disparea. Mereu cand o cauta era ocupata sau de negasit. Ce spunea acum cateva zile? Ca este intre doua fete? Ha. Ce tare. Se pare ca amandoua l-au parasit. Misterioasa de la telefon nu l-a mai sunat, iar Soo Jin se parea ca il evita special. Nu ii cerea parerea in nici un fel, dar nu avea ce sa-i reproseze. Totul era asa cum si-ar fi dorit sa fie. Era o adevarata profesionista. O artista in adevaratul sens al cuvantului. Ghicea cam ce si-ar fi dorit el, asa ca nu cerea deloc sa colaboreze cu cineva. Inaltase un zid intre ea si el. LJK nu voia sa fie prea insistent, caci asa putea fii suspectat ca este interesat de ea si el chiar nu stia daca este asa sau nu. Nu voia sa iste zvonuri inutile. Nu se simtea pregatit pentru o relatie. Nu stia nici el ce dorea, asa ca lasa lucrurile asa si incerca sa-si vada de viata mai departe.

- Nu asa, nu mai merge, spuse nervos si o apuca de mana pe Soo Jin si o trase dupa el intr-un loc unde puteau fi singuri.

- Ce crezi ca faci? Nu ai vazut ca aveam treaba? Raspunse si ea la fel. Incerca sa scape  din stransoare, dar ca de obicei nu putu sa faca fata lui LJK. Motive? O mie. O intimida apropierea de el, ii taia picioarele orice atingere, si faptul ca ii mai si vorbea o naucea complet.

- Nu inteleg ce vrei de la mine, spuse fata cu emotie in glas. Cu ce ti-am gresit? De ce? Nu esti multumit de ceea ce fac? Spune-mi, intreba aproape plangand Soo Jin.

- Hei, ce faci acum? Chiar atat de suparata esti, incat vrei sa plangi? Sa nu faci asta in fata mea. Nu suport sa vad pe cineva plangand.

- Nu plang. Sunt furioasa, spuse si lacrimile incepura sa curga siroaie pe obrajii ca focul ai fetei.

- Ei hai nu mai fi si tu asa, ii spuse  si o stranse la pieptul lui. O tinu strans cateva clipe, apoi o indeparta usor si se uita direct in ochii ei. Ii sterse urmele lacrimilor cu degetul mare de la fiecare mana si apoi o saruta usor pe buze. „Oare de ce am facut asta?”

- Chiar nu inteleg, sunt papusa ta, cu care te joci cum vrei si cand vrei, il intreba furibunda Soo Jin. Ce crezi despre mine? Chiar asa de usoara iti par? Se smuci  si fugi fara sa se uite inapoi.

- Ce, ce am facut acum? Intreba surprins LJK. Nu am considerat-o niciodata o fata usoara. De ce mereu imi repeta lucrul asta? Stiu ca nu ar fi trebuit sa o sarut iarasi, dar nu m-am putut controla. Si ce ala a fost sarut? Wow, chiar este o novice din punctul asta de vedere. Ma face sa ma simt un ordinar. Nu pot sa cred. De ce, de ce mi se intampla mie asa ceva? Ei nu, ca asta nu o pot lasa asa. Nu vreau sa creda despre mine prosti. Baga mana in buzunar si scoase telefonul, dar........A, asa este, nu i-am dat telefonul inca si ea nu si-a luat oare altul? De ce nu ii cunosc numarul?

- Directore, il opri pe directorul de imagine care tocmai trecea pe acolo, voiam sa te intreb ceva. Se poate sa imi spui numarul de telefon a lui Soo Jin? Nu o gasesc nicaieri si am de aranjat niste decoruri ( minti cu nerusinare cautand o scuza penibila)

- Din pacate nu i-l cunosc nici eu. Nu a fost nevoie pana acum, caci a fost mereu pe platou. A uite-o chiar acolo. Ce ti-am spus eu? E mereu acolo unde trebuie. Soo Jin vino te rog putin o striga directorul.

- Da directore, spuse Soo Jin venind in fuga. Ma cautai?

- Draga mea, vreau numarul de telefon al tau. Se poate? O intreba mieros directorul cu ochii la LJK.

- Imi pare rau, dar nu am avut timp sa imi schimb telefonul. Am fost foarte ocupata. De fapt ai vazut ca sunt aici mereu, asa ca mi-am zis ca nu este nici o problema daca nu l-am luat inca. Din alta parte nu astept nici un telefon asa ca...

- Da asa este, dar ti-am spus ca trebuie sa ai telefon. Ai inteles? Dadu din maini directorul si pleca lasandu-i singuri pe cei doi.

- Yaaa, credeam ca esti o persoana responsabila. Cum poti sa ignori ceea ce ti se spune? O mustra LJK.

- Tu chiar ai ceva cu mine? Ce se intampla? Ce vrei de la mine? Spune, striga furioasa Soo Jin.

- Tu, tu...ce ai de tipi? Ce ti-am facut? Vrei sa te porti asa? Bine! Atunci fie. Am sa plec si nu am sa mai stau in calea ta. Chiar nu stiu cu ce ti-am gresit de esti asa de furioasa pe mine. Imi place tot ce faci, voiam sa fiu mai aproape de tine, caci am simtit ca avem ceva comun. Am ceva cu tine? Da, am. Imi placi asta e. E bine acum? Ai priceput? Striga si el si pleca nervos din studio, lasand-o pe Soo Jin prada tuturor emotiilor din lume. „ Ce tocmai a spus acum? Ce am auzit? A, nu, nu cred ca am auzit bine, de ce sa-i placa de mine? Tot timpul s-a jucat cu mine. Acum vine si imi spune ca ma place?” Se sprijini de perete, cu inima sa-i sara din piept. Pe de alta parte LJK se lua cu mainile de par si se caina amarnic. „ Cum? Ce am spus? Sunt cu capul? Ce am frate? O clipa in care nu m-am controlat si am creat o asa mare problema. Cum o sa mai dau cu ochii de ea acum? Bine . Asa sa fie. O sa ma feresc din calea ei. Asta am sa fac. Oricum nu o sa mai dureze mult turnarea filmului. Apoi fiecare o sa-si vada de drumurile lui. Da. Asa sa fie. Sa ne vedem fiecare de drumul nostru. Sa nu ne mai intalnim niciodata. Soo Jin vezi de viata ta.” Pleca furios spre casa. Rataci mult pe strazi incercand de zor sa-si linisteasca inima si gandurile. Spera ca maine va fi o zi mai buna. Incepu din senin o ploaie torentiala care il uda intr-o secunda. Acum nu mai conta. Mergea incet lasand ploaia sa il ude pana la piele. Cu hainele siroindu-i , intra in casa pleca spre baie, aruncand hainele de pe el. „Da am sarit calul. Nu ma mai recunosc in preajma fetei asteia. „ Intra la dus si statu vreme indelungata, ca apa sa-l biciuiasca. Piele i se inrosise de la apa fierbinte, dar el nu isi dadea seama cat de tare il ardea. Se desmetici cand pielea incepu sa-l usture de la atata fierbinteala. Iesi si se arunca pe primul scaun parca asteptand ceva. Isi turna ceva de baut si continua sa se gandesca la Soo Jin si la situatia in care s-a pus singur, fata de ea, fata de echipa. Oare de ce nu ma mira ca suna telefonul? Parca l-as fi asteptat..

- Alo? Intreba resemnat LJK

- Eu sunt, ii raspunse o voce trista. Azi am simtit nevoia sa iti aud vocea. Oppa, poti sa-mi canti si mie ceva? Sunt atat de trista. Am gresit fata de cineva mult de tot. Nu cred ca ma va ierta curand. Te rog imi canti? Intreba din nou fata. LJK ii canta un cantec din copilaria lui, asemanator cu cel pe care mamele il canta puiului lor cand vor sa il linisteasca. Dupa mult timp melodia inca ii rasuna in urechi lui Soo Jin.

- Multumesc. Chiar de asta aveam nevoie. Oppa, cred ca plac un baiat, dar...nu sunt sigura.

- Cum adica nu esti sigura? Sunt sentimentele tale si ar trebui sa–ti le cunosti cel mai bine.

- Dar am facut totul ca sa-l resping. Mai mult chiar, l-am palmuit. Dar imediat mi-a parut rau, si cu toate astea nu am avut curajul sa o recunosc. Cand sunt langa el, timpul, isi pierde notiunea, nu mai vad si nu mai aud pe altcineva. Cand ma atinge, genunchii mei refuza sa ma mai asculte, iar cand imi vorbeste ma nauceste complet. Oare ce o fi asta?

- Ce crezi ca este? Iubire spuse incet LJK.

- Iubire? Nu cunosc nici cuvantul, nici sentimentul. Asa este iubirea? Nu, nu cred. Prea te pierzi si nu mai stii nimic de tine. Dar acel baiat mi-a zis ca ma place si el, iar eu... eu am fugit. Nu am fost in stare de altceva decat am fugit. Nu cred ca voi mai putea da ochii cu el acum. Nu as stii ce sa-i spun. Nu as stii cum sa ma port. A, dar poate ca te plictisesc. Am sa te mai sun, sper sa nu te superi.

- A, nu. Stai nu inchide. Nu vrei sa ne intalnim? Intreba LJK plin de speranta.

- A, nu. As fi dezamagita ca nu esti Oppa al meu si nu te-as mai suna niciodata si sincera sa fiu, esti singurul meu prieten, daca te-as pierde si pe tine ce as face eu atunci? Intreba speriata Soo Jin.

- Atunci lasa. Dar simteam nevoia sa fiu cu cineva acum. Si eu am spus cuiva ca o plac si am fugit apoi. Nu stiu daca am spus-o ca asa este sau am spus-o la nervi. Sincer sa fiu, ma simt ca si cum cineva m-ar fi fortat sa spun asta. Nu sunt fericit deloc. Eu cred ca ea nu ma place deloc. M-a respins mereu, ba cu vorba, ba cu fapta. Nici eu nu stiu ce sa mai zic.

- Oppa, nu te supara, dar ploaia asta m-a patruns pana la oase. Te voi mai suna, da? Intreba repede si inchise telefonul. Oare ce ma asteptam? Sa cada ca traznita cand i-am spus sa ne intalnim? Vezi, a fost altul mai lung de picioare si s-a intalnit cu ea, iar ea....ea il place pe el. Ce am sperat? Sa fiu eu cel ales? Eu nu sunt pentru ea decat un frate mai mare, atat. Off, ce complicata este viata asta. Iata ca dintre doua fete, m-am ales cu singuratatea. Respins si de una si de cealalta, bine prin metode diferite si din motive diferite. Un joc pe calculator il extenua suficient incat sa adoarma fara vise. A doua zi nu putu sa se ridice din pat. Avea febra si totul se invartea in jurul lui. Abia reusi sa raspunda la telefon, sa-i linisteasca pe cei de la studio, care sunasera dupa el. Se facu o mica sedinta si se trase la sorti, cine sa se duca la el acasa sa-l ajute. Mai spui ca nu exista soarta? De ce dintre cei 50 de oameni, soarta a ales-o tocmai pe ea? Mister. I se comunica adresa, i se dadu medicamente, bani de taxi si o facura pachet. Off, cum dau eu ochii cu el acum? Dar este bolnav, crezi ca mai stie ceva de capul lui acum? Ajunsa in fata casei, ezita sa deschida usa, dar gandul ca cineva este foarte bolnav ii alunga temerea si intra. Il gasi intr-o baie de transpiratie, agitat, delirand din cauza temperaturii mari pe care o avea. Il vazu plangind si strigand, implorand de la cineva iertare. Se zbatea sa scape din mainile cuiva nevazut. Umbrele trecutului il hartuiau si ii provocau rani adanci. Soo Jin facu tot ce este omeneste posibil si incerca sa-i scada febra. Ii dadu pastile si ii puse comprese ude pe cap. Il sterse de sudoare si il inveli pana la gat cu pledul. Avu grija de el. Ii pregati chiar si o supa care era foarte buna pentru raceala. Il trata cum putu ea mai bine. Pentru ranile sufletului nu putea decat sa-l linisteasca, sa-l mangaie si sa-l tina in brate, inganand incet un cantec linistitor. Dupa multa vreme, acesta dadu semne ca s-a calmat si ca isi va reveni curand. Incerca atunci sa se ridice de pe pat si sa plece, dar mana lui o retinu.

- Te rog nu pleca. Mai ramai. Promit sa fiu cuminte. Nu pleca spuse acestea si lacrimile pornira pe obrajii arsi de febra.

- Stai linistit. Nu plec. Vin inapoi. Ma duc sa-ti aduc un ceai spuse si incerca din nou sa se ridice.

- Nu, te rog, nu pleca.  Nu vreau nimic altceva. Stai aici cu mine, atat. Simpla ta prezenta imi da putere. Ramai aici.

- Bine. Am inteles. Stai linistit. Dormi, spunand acestea il mangaia fara sa-si dea seama, il strangea din cand in cand la piept. Ii auzea inima cum ii batea sa-i sparga pieptul, sau era a ei? Se aseza mai comod in pat langa el si ii lua capul si i-l sprijini de ea. Era ca intr-o imbratisare tandra. Ii mangaia parul, obrajii, ii urmarea linia senzuala a buzelor care acum erau fierbinti si rosii din cauza temperaturii. Muschii gatului erau contorsionati, iar mana ei ii pipaia nelinistita. Simtea cum pulseaza viata in aceste vene de pe gatul lui si ii crea o senzatie ciudata. Caldura patului o molesi si pe ea si curand adormi si ea cu capul sprijinit de capul lui LJK. Cazu intr-un somn adanc si nu se trezi decat atunci cand cineva ii spunea lucrul asta.

- Hei Soo Jin, trezeste-te se auzii strigata. Cum poti sa dormi cand cineva este bolnav langa tine?

- Scuzele mele. Doar s-a intamplat. Dadu sa se ridice si sa plece urgent din locul acela

- Hei unde crezi ca pleci asa? Intreba LJK si o trase de mana inapoi. Fata pierzandu-si echilibrul cazu si fara voie il saruta pe LJK.

- Imi cer scuze, imi cer scuze isi freca de zor mainile nelinistita.

- De ce? De ce iti ceri scuze? Ca nu m-ai palmuit? Ca nu cred ca esti o femeie usoara? De ce? Niciodata nu m-am gandit ca ai fi usoara. Dar langa tine, imi pierd orice urma de ratiune. Nu stiu de ce ma port asa cu tine. Nu am facut-o cu nimeni altcineva. Fac lucruri pe care normal nu le-as face. Ma port irational. Ma faci sa spun cuvinte pe care nu m-am gandit vreodata ca am sa le rostesc. Mereu am zis ca nu este momentul acum, dar se pare ca soarta vrea altceva de la mine. Nu crezi? Dar apropo, cum de esti tu la mine? Intreba curios LJK.

- Deh. Soarta. Nu asa ai zis? Din 50 de oameni m-a ales pe mine sa vin la tine. E ceva ciudat aici.

- Vezi? Deci soarta chiar exista. Te-a adus langa mine atunci cand aveam mai mare nevoie de tine, spuse si o stranse la piept. Fata incerca sa se desprinda din imbratisarea aceea, dar bratele lui o strangeau cu si mai multa putere. Atunic incerca o stratageme care dupa parerea ei ar fi trebuit sa mearga.

- Trebui sa iti iei pastilele. Ma duc sa aduc un pahar cu apa spuse si incerca din nou fara succes sa se ridice.

- Nu pleca. Te rog ii spuse din nou si o strangea cu disperare.

- Dar nu plec, doar....

- Nu, nu te misca de aici. Este atat de bine. Promit ca voi fi cuminte. Doar lasa-ma sa mai stau putin asa. Daca ai sti cat de bine ma simt. Am inteles in sfarsit ce-i lipsea vietii mele. Imbratisarea asta calda. Prezenta unei femei in viata mea.

- Ei nu-mi spune ca nu ai mai avut  femei in viata ta zambi trist Soo Jin.

- Ba da, dar.. Nici una nu s-a ridicat la valoarea ta. Tu, tu esti calda, materna. Uitasem cum este sa ai o mama, dar langa tine mi-am putut imagina sau mai bine zis mi-am adus aminte. De undeva din strafundurile fiintei mele, mi-am adus aminte de o imbratisare materna. Doar atat.Nu de o femeie cu chip de mama ci doar de imbratisarea ei. A fost atat de bine. De mic copil am ramas singur, aruncat apoi intr-un groaznic orfelinat. Brr, nu vreau sa-mi amintesc. Asta e cosmarul vietii mele. Nu stiu daca voi scapa vreodata de el. Si cu un gest de disperare o stranse din nou la piept. Stai aici si alunga-mi visul. Stai aici si fi langa mine.

- Ce ciudat spuse Soo Jin ingandurata.

- Ce-i ciudat? Eu? Iti par ciudat? Intreba speriat LJK.

- Nu, nu-i asta. Soarta asta, destinul. Si eu am crescut intr-un orfelinat. Si eu am amintiri cumplite de acolo, dar trebuie sa speri. Intr-o zi am scapat si am trait o viata fericita. Am fost iubita asa cum nu am mai fost vreodata. Parintii care m-au adoptat, au fost cu adevarat parinti pentru mine. Mi-au cultivat visele si m-au invatat sa sper. Visele acelea au devenit realitate datorita lor. Poate daca eram fica lor adevarata nu s-ar fi purtat atat de bine cu mine. Eu am fost un caz fericit, dar cei care au ramas in urma mea... Chiar nu stiu ce s-a ales cu cei de acolo si tare mult mi-as dori sa stiu. Am lasat in urma mea pe cineva pe care as dori sa revad, sa stiu daca este bine.

- Cine? Intreba aproape cu spaima LJK.

- Ei, doar cineva. Acum, acum ti-ai revenit. Pot pleca? Sunt si eu obosita. Nu crezi ca ar fi timpul sa plec si eu?

- Asa repede? Si cu mine cum ramane? Ma lasi singur? Daca temperatura imi revine? Pot sa te sun sa vi la mine?

- Hai nu mai fi asa un copil. Culca-te. Maine te vei simti mult mai bine.

- Si de ce totusi nu ramai? Iti este frica de mine? Ai dormit chiar si in patul meu si nu ti-am facut nimic. Ce crezi ca ar putea sa se mai intample acum? Raspunse sugubat LJK.

- Daca si glumesti, asta este semn sigur ca ti-ai revenit spuse Soo Jin si se ridica hotarata si se indrepta spre usa. Te astept maine pe platou. M-ai facut sa pierd o zi de munca, asa ca maine trebuie sa recuperez si drept pedeapsa va trebui sa ma ajuti. Ok? E bine asa? Spuse razand si iesi inainte ca LJK sa protesteze. Off fata asta, chiar este cineva. Cum a putut sa plece asa fara macar sa auda ce am de spus, fara sa se uite macar o data inapoi. E in regula ca am lamurit neintelegerea dintre noi. Parca este alta persoana acum. Parca s-a mai muiat nitel nu? Se intreba singur si tot el isi raspundea. Adormi cu gandul la Soo Jin. Inca ii mai simtea caldura trupului langa el. Parfumul raspandit de faptura ei ii umpluse narile si intrase adanc in sufletul lui. Visa... visa frumos. Visa ca Soo Jin venea la el cu un buchet mare de flori care aveau un parfum imbietor. Oare de unde cunostea parfumul asta? Oricum el o primea cu bratele deschise.....

- Esti bine azi? Auzi de la capatul celalalt al telefonului. Poti veni pe platou? Toata lumea este in par aici si te asteapta. Soo Jin se pare ca si-a facut bine treaba ieri nu? Sa trimit dupa tine pe cineva? Intreba directorul.

- Pe cine? Pe Soo Jin? Intreba si rase LJK. Lasa ca vin singur. Da a fost o sora medicala destul de priceputa. M-a pus pe picioare urgent. Dar am sa vin un pic mai tarziu. E ok?

- Da vino, doar. Ne vedem de treaba pe aici, asa ca vino cand esti gata.

- Bine, acum inchid raspunse cu un zambet pe fata . Isi facu dus si se imbraca, si in cel mai scurt timp ajunse si la studio. O cauta cu privirea pe Soo Jin, si o zari ocupata sa mute niste planse pe care le aseza mereu in alta pozitie.

- Am venit sa vad cu ce te pot ajuta spuse incet la urechea fetei LJK.

- Of. M-ai speriat spuse sarind din loc .

- O chiar asa de urat sunt de te-am speriat?  spuse botos LJK evident jucand teatru.

- A, nu, doar ca nu am auzit cand ai venit. Te simti bine? Ai mancat? Il intreba toate acestea dintr-o suflare.

- Da, mama. Ma simt bine si am si mancat raspunse razand LJK

- Daca ai chef de glume inseamna ca ti-ai revenit complet raspunse precauta Soo Jin. Hai acum la treaba. Dupa ce termini ce ai de facut tu, te rog sa ma cauti sa lucram putin impreuna, da? Il intreba serioasa fata.

- Bineanteles. Ne vedem mai incolo. Spuse si apoi se apropie incet de urechea ei si ii sopti: Te-am visat. Toata noaptea somnul meu a fost plin de prezenta ta. Ai fost langa mine si asa am putut dormi. Iti multumesc. Am fost foarte fericit. De mult nu m-am mai trezit cu zambetul pe buze ca acum. Da ne vedem mai tarziu spuse incantat si fluturand din mana. Soo Jin zambi si ea la randul ei, fericita de fericirea lui. Se intoarse la munca ei si continua sa aseze plansele in diferite moduri. Din cand in cand privirea il cauta pe LJK si cand il gasea zambea fericita.

- Stii cat de frumoasa esti cand zambesti,? Ii spuse LJK apropiindu-se de ea, dupa ce terminase tot ceea ce avea de facut.

- Dar...dar de unde stii tu cum sunt cand zambesc? Se alinta Soo Jin. Nu m-ai vazut niciodata zambind spuse sfioasa in continuare.

- Da ai dreptate, dar azi...azi ai fost toata un zambet. Nu puteam sa ma concentrez la ceea ce faceam. Te-am vazut zambind mult azi. Oare care este motivul? Intreba strengareste LJk.

- Hei, dar ce puneti voi la cale aici, ii intrerupse directorul de imagine. Ia spune cinstit, te-a vrajit ieri, rase de gluma buna pe care a spus-o.

- Da, cred ca mi-a facut vraji, asa am reusit sa ma fac bine, percuta si LJK la gluma.

- Nu stiu despre ce vorbiti dar, cineva trebuie sa si munceasca aici, asa ca... spuse un pic suparata Soo Jin.

- Ooo, Soo Jin te-ai suparat? Nu a fost intentia mea. Daca esti libera mai incolo vrei sa mergem sa bem ceva? Intreba directorul ingnorand total prezenta lui LJK.

- Hei, hei nu vezi ca este ocupata? De ce insisti atata cu bautul? Nu stii ca alcoolul nu este bun nici in pantofi? Il goni urgent de acolo LJK. Hai du-te ca ai treaba si mai ti si pe altii in loc.

- Soo Jin sa sti ca nu renunt asa de usor spuse directorul, doar aman momentul.

- Bine, bine. Hai lasa-ne caci avem de lucrat. Daca tu ai terminat lasa-i si pe altii sa-si termine ce au de facut. Hai ne vedem mai incolo. Da? Spuse LJK si il impinse pe director afara din platou.

- Off, credeam ca nu mai pleaca spuse usurat LJK. Se intoarse si o lua de mana pe Soo Jin si o stranse la piept. Nu te supara. Stai doar cateva clipe asa. Ma reincarc cu energie, spuse LJK.

- Bine. Reincarca-te. Din cauza ca ai fost bolnav te las sa faci asta spuse resemnata fata. Apoi hai sa terminam ce avem de terminat. Dupa inca vreo doua ore terminara si se pregatira de plecare. Atunci aparu si directorul si ii lua cu el la o bauta. Acesta se ametii repede si incepu sa-i tina prelegeri lui Soo Jin.

- Sa nu crezi ca daca ai ajuns la varsta asta  inseamna ca-i cunosti pe oameni. Nu. Nu vei reusi sa-i cunosti cat vei trai. Sunt cele mai egoiste fiinte din lume, in special barbatii.

- Directore, ne faci sa ne simtim prost. Poate ca ar trebui sa te ducem acasa? Intreba LJK.

- Nu. Nu inainte de ai spune lui Soo Jin cateva lucruri. Barbatii sunt cele mai profitoare  fiinte de pe fata pamantului. E suficient sa le arati putina atentie, ca apoi pun monopol pe sufletul si fiinta ta. Sa nu crezi un barbat care iti spune ca te iubeste. Dupa ce isi atinge scopul, pleaca si te lasa. Exact ca fluturii, zboara din floare in floare, culege nectarul si apoi pleaca. Tu, spuse si o arata cu degetul pe Soo Jin, sa nu cazi in plasa asta. Ai grija. Cand facem un film ne atasam unii de altii, dar cand acesta se termina, ne despartim si...sughita puternic si adormi in urmatoarea secunda. LJK era cel mai stanjenit, iar  Soo Jin cazu pe ganduri. Il luara si il urcara intr-un taxi si il trimisera acasa.

- Ce s-a intamplat? O intreba pe Soo Jin , LJK. Te-a suparat vorbaria fara rost a directorului?

- Nu. Nu era fara rost. Mi-a deschis ochii. Asa este cum a spus el. Nu m-am gandit pana acum la ce va fi dupa ce vom termina de facut acest film. Drumurile noastre se vor desparti.

- De ce trebuie sa te gandesti acum la ce va fi? Intreba LJK

- Dar dupa parerea ta, ar trebui sa traim clipa si atata? Il intreba un pic confuza Soo Jin

- Nu asta am vrut sa spun dar......

- Dar are dreptate. De fapt am uitat un moment de ce am venit in Coreea. Da...am fost foarte ocupata si am uitat. Imediat ce termin ce am de facut , voi pleca sa gasesc ceea ce caut. Trebuie spuse serioasa Soo Jin.

- Bine, dar cu mine cum ramane? Pe mine cui ma lasi? Intreba serios LJK.

- Daca soarta va vrea sa fim impreuna ne vom revedea spuse si pleca cu primul autobuz care veni. Urcand in masina, Soo Jin incepu sa planga. Se aseza pe un scaun si lacrimile ii spalau obrajii. Da, am uitat Oppa pentru ce am venit. Mai asteapta putin. Sigur te voi regasi. Ramas in mijlocul drumului LJK se uita cu durere dupa masina care ii luase fata ce o placea. Dar oare directorul o avea dreptate? Sa fie doar o atractie asa de moment? Am mai trecut prin asa ceva si sincer nu mi-a placut niciodata sfarsitul. Mereu doare. Dar Soo Jin... Ea precis crede ca este doar o distractie si atat. Se crede un numar in palmaresul meu. De ce? Eu nu sunt asa. Ah si directorul asta, gura sparta. Cred ca este gelos pe mine si acum incearca sa ma desparta de Soo Jin. Cat timp totul era secret, nici macar o data nu a fost interesat de Soo Jin, iar acum... Cand intra in casa sunetul telefonului spargea tacerea. Suna cu insistenta. Abia acum a vazut ca nu-l avea la el. Se grabi sa raspunda la telefon.

- Da, alo? Spuse nelinistit LJK. Stia, stia cine suna.

- Eu sunt, spuse o voce pierita si parca in plina suferinta. Oppa, unde esti? Am venit sa te caut, unde esti? Spuse cu disperare si izbucni in plans.

- Ce, ce s-a intamplat? Ce-i cu tine? Te pot ajuta cu ceva? Intrebarile ramaneau fara raspuns iar el se simtea neputincios in fata unei asa mari dureri.

- A fost de ajuns o privire si m-am indragostit pe vecie. Niste ochi frumosi m-au privit, iar inima mea s-a spart in mii si mii de bucatele. Dar, sunt doar eu prinsa in mrejele iubirii? El, ...el o simti la fel ca mine? Sunt intrebari pe care as vrea sa ti le pun Oppa. Cand am plecat din Coreea, nu m-am gandit ca s-ar putea sa fie ultima oara cand te vad. Atunci la vremea aceea nu voiam sa dau drumul mainii tale, dar asa s-a intamplat. Anii au trecut si iubirea aceea copilaroasa s-a transformat in dragoste de sora. Vorbeam mereu cu tine in gand si ma sfatuiam cu tine. Asa ca pentru mine ai devenit fratele pe care nu l-am avut niciodata. Imi pare rau. Doar atat pot face. Asta as fi vrut sa-ti spun, asta as fi vrut sa intelegi. Ce sa fac Oppa? Din clipa in care am plecat, mi-e dor de el. Cum as putea sa-i spun ca imi place? Cum as putea sa raman langa el? Oare el va dori asa ceva? Oare tot atat de repede putem uita pe cineva? Doar cu o privire? Ce bine ar fi.....Am sa te caut Oppa. Si cand te voi gasi....Sper sa te gasesc.

- Asculta-ma. Cum crezi...dar, deja telefonul se decuplase. Nu mai era nimeni la capatul celalalt. LJK era trist, ii simtise tristetea  fetei si acum il durea. Ar fi vrut sa-i spuna o vorba buna, ar fi vrut sa o mangaie, dar...Fata asta este o enigma. Simt nevoia sa ii spun si eu ce am pe suflet. As vrea sa o alin, dar niciodata nu ma lasa. Mereu spune ce are de spus si apoi inchide. Oare cum pot sa o ajut cand eu nu sunt in stare sa ma ajut pe mine. Oare Soo Jin s-a departat din nou de mine? Al naibii director. Ce se amesteca el in viata mea, nu stiu. O fi gelos? Ei... nu se poate. L-o interesa Soo Jin? Oare chiar o plac pe Soo Jin? Adormi fara vise. „Maine...maine va fi o noua zi...” Urmara cateva zile in care directorul nu ii lasa nici o clipa singuri. Parea sincer interesat de Soo Jin. LJK se simtea foarte confuz. Simtea cum inima ii iesea din piept si ramanea fara suflare. Nu stia cum sa actioneze. Soo Jin trebuia sa fie a lui cu orice pret. Soo Jin nu era receptiva cu nici unul sau oare i se parea lui? Oare ce simtea el acum, era dragoste sau o ambitie prosteasca? Isi dorea sau nu aceasta fata? Acum ca avea competitor era un pic debusolat. Dar asta nu il facea sa dea inapoi. Se ambitiona, chiar daca purtarea lui ranea pe cel de langa el. Isi puse la bataie toate armele lui de cuceritor si incepu batalia. O cauta pe Soo Jin peste tot si o coplesea cu atentia lui, de cele mai multe ori exagerata. Disperarea din actiunile lui se vedea clar si faptul ca facea mari eforturi se vedea  de parca juca un rol. Acest lucru nu facu, decat sa o determine pe Soo Jin sa-l ocoleasca si sa se ascunda de el. Nu mai putea suporta sa il vada asa de fals. Ea,...ea chiar crezuse in el. Chiar sperase ca o place. Acum ii era rusine de ea. Vorbi cu directorii si incepu sa vina din ce in ce mai rar si cat mai putin timp. Vizitele rare incetara intr-o zi, dar nimeni, nimeni nu sesiza acest lucru. Soo Jin se inbolnavii si cazu la pat cu febra foarte mare. In timpul bolii, delira, striga un nume, plangea. Suferea cumplit si nu avea pe nimeni langa ea sa o ajute. Acum era bun un telefon. De ce oare m-am incapatanat asa de tare si nu l-am utilizat, nu stiu. O fi ceva in neregula cu mine? Mai mult tarandu-se, ajunse la un telefon public si forma numarul bine cunoscut.

- Oppa...ma simt rau. De ce nu esti langa mine? Spuse ea cu glas sfarsit atunci cand auzi voce pe care o dorea.

- Unde esti? Intreba LJK alarmat. Unde te pot gasi? Spune-mi, dar intrebarea ramase fara raspuns. Soo Jin lesinase si cazu in cabina telefonica. Niste trecatori sunara la 911 si o ambulanta veni de urgenta. Internarea si primul ajutor nu durara prea mult timp. Sub puterea sedativelor lumea din jurul lui Soo Jin era ca in ceata. Auzea ca prin vis si mereu cadea intr-un somn adanc. Stresul psihic de care avusese parte in ultimile doua saptamani isi spuse cuvantul. Acum nu avea nevoie decat de odihna. Dar de ce totusi se simtea atat de parasita? Nu putea sa se detaseze deloc de intamplarile recente. „Am sa dorm acum, cand ma voi trezi, totul imi va parea un vis si atunci va fi bine.” „Oppa? Te-am speriat rau nu-i asa?” Spuse si iar cazu intr-un somn adanc. Medicii o pusera pe picioare si apoi au intrebat cine este si ce hram poarta. Dupa cateva zile fu externata si pleca acasa. „Se pare ca nimeni nu mi-a simtit totusi lipsa” se gandi un pic trista Soo Jin. Ajunsa la mansarda ei gasi in fata usii multe flori si cateva biletele lipite de usa. „Unde esti?”, „Ai nevoie de ceva? Suna-ma cat de curand”, „Ti-am spus ca trebuie sa iti iei telefon. Tu niciodata nu asculti? Tu chiar sti sa faci pe cineva sa sufere.” „Unde esti? Esti asa suparata? Te rog sa iei legatura cu mine, daca nu cu mine, cu noi” „ Iarta-ma. Totul e din vina mea. Am gresit. Da-mi un semn ca esti bine; Da? Am sa vin in fiecare zi pana o sa ma ierti. Am sa vin sa-ti fiu alaturi, cum ai fost si tu pentru mine. De ce te ascunzi de mine?” Amuzata citi toate biletelele si apoi le facu teanc pe toate cu gandul de a le pastra. Era o amintire placuta. Cineva isi facuse griji pentru ea. „Ce bine. Inca nu sunt singura”. Ce sentiment cald, placut. Spuse toate acestea si intra in casa. Nu dupa mult timp se auzi o bataie usoara in usa. Proprietareasa voia sa stie cand isi va plati chiria.

- Ai venit? Credeam ca ai dat bir cu fugitii si nu o sa-mi platesti. Sper ca nu esti neserioasa, nu? Intreba plina de suspiciune.

- A, nu. Imediat, spuse si ii aduse un plic cu banii de chirie. Era pregatit dar am fost bolnava in spital si nu am mai apucat sa vi-l dau. Doar ce am ajuns acasa. Imi cer scuze. Doriti sa va dau bani in avans, ca sa nu mai fi-ti speriata ca fug?

- A, nu. Iarta-ma, dar am mai avut probleme, asa ca intelege-ma si tu. A, cham!. Ce vei face cu florile alea? Sunt asa frumoase.

- Le voi pastra. E pacat sa le arunc, nu-i asa?

- Bine. Ai grija de tine spuse si pleca.

- Da, multumesc. Impinse usa dupa proprietareasa si se duse la baie sa isi faca un dus. Mare ii fu surpriza, cand constata cu nu mai era singura. Se sperie la inceput, dar apoi cand vazu cine este se linisti. Parul ud ii cadea valuri pe fata, iar halatul de baie deveni un pic cam incomod.

- Putea sa te fure oricine, spuse LJK serios. Ce naiba a fost cu tine? Unde ai disparut asa deodata? Stii cat de speriat am fost?

- Da? Iarta-ma, dar mi s-a facut rau subit si am fost luata de salvare si dusa la spital. Acum un pic mai devreme am ajuns si eu acasa.

- Vezi de ce te tot bateam la cap cu telefonul? Intreba usor nervos LJK.

- Greseala mea recunosc, raspunse spasit Soo Jin.

- Acum cum te simti? Esti mai bine? Intreba ingrijorat. Poti veni la munca maine? Deja suntem in intarziere. Sper ca nu iti cer prea mult nu? O intreba si se apropie incet de ea, cuprinzand-o in brate.M-ai speriat rau de tot. Am fost ca un nebun zilele astea. Nimic nu mi-a iesit. Nu credeam ca voi simti asa ceva pentru cineva, dar m-ai facut sa ma ingrijorez o gramada.

- Imi pare rau. Chiar nu m-am gandit ca o sa ingrijorez asa de mult pe cineva. A. Asa e. Trebuie sa sun pe cineva. Mai tarziu insa.

- Daca vrei iti dau telefonul meu. Suna. Toata lumea a fost ingrijorata pentru tine. Ar fi bine sa nu mai amani de loc zise si ii intinse mobilul lui.

- Iti multumesc. Chiar trebuie sa sun acea persoana. Probabil ca este ingrijorata pentru mine spuse si forma numarul de telefon. Hmm, ciudat. Suna ocupat.

- De ce ciudat? Ce , acea persoana nu mai vorbeste cu nimeni , decat cu tine?

- Da, ai si tu dreptate. Ce prostuta sunt nu-i asa? Rase silit Soo Jin si ii returna telefonul, un pic dezamagita. Dar de fiecare data cand am sunat, mi-a raspuns mereu. O las pe mai tarziu.

- Ce? Ai de gand sa mai iesi dupa ce ti-ai facut baie? Ei nu, tu chiar vrei sa te pazesc toata noaptea? Pentru mine nu este nici o problema, dar tu sigur te vei simti stanjenita. Lasa, pe maine ce vrei sa faci in seara asta. Daca vrei iti las telefonul meu. Eu oricum mai am unul acasa. Vrei?

- Ai putea? Il privi cu speranta in ochi pe LJK. Ti-l voi inapoia maine la munca. Da?

- Normal. Desi sunt o persoana foarte cautata pentru tine ma sacrific, spuse si ii dadu telefonul. Aaa, da...ce sa fac acum? I l-am cedat in noaptea asta. Ma rog sa nu ma sune necunoscuta. Oricum nu mai stiu nimic de ea. Oare ca s-a intamplat? Trebuie sa mi-l returnezi maine, caci astept un telefon spuse cu glas tare LJK.

- Da, spuse Soo Jin si deja forma din nou numarul de telefon. Acelasi ton de ocupat ii zgarie urechea. Ce sa fac? Isi sopti ea.

- Te las, spuse LJK vazand ca nu mai prezinta nici un interes  pentru fata. O fi si ea obosita se incuraja el plecand. Oricum. E bine ca este bine. Era foarte important acest lucru. Dar oare pe cine vrea ea sa sune asa de insistent? O sa aflam cat de curand. Trebuie. Fata inchise usa dupa LJK si se puse iar sa telefoneze. Oare ce o fi cu telefonul asta? Suna iar ocupat. Ei, la naiba. Poate il are defect. Sunt obosita. Adormi cu telefonul langa tampla. Dimineata se anunta frumaosa. Salcamii in floare raspandeau un miros imbatator. Ziua era insorita, iar mii de pasarele cantau in limba lor, facand ziua mai frumoasa. Nici un nor pe cer. Asa ca hotararea lui Soo Jin era luata. „Stiu ca este un playboy, ii place sa se joace cu inimile celor din jurul lui. Asa ca il voi trata si eu la fel. Mai am putin si voi pleca departe. Voi lasa totul in urma si voi pleca pe meleaguri mult mai placute. Voi pleca unde am fost fericita. Chiar daca nu il gasesc pe Oppa, voi pleca”.

- Multumesc pentru telefon. Cred ca avea telefonul stricat caci nu am reusit sa vorbesc. Atat doar ca am descarcat bateria tot incercand. Imi cer scuze.

- Hai, te rog sa nu mai iti ceri scuze  mereu. Hai sa mergem. Avem multa treaba de recuperat.

- Ok. Hai, spuse zambind. Ziua trecu repede pentru ca toti aveau nevoie de ea. Nu a avut timp sa se gandeasca la ea deloc. Nici cei doi nu au presat-o deloc. Fiecare si-a vazut de treaba cu profesionalism. Glumele nu isi aveau rostul acolo. LJK era mirat ca nu fusese sunat nici macar o data, dar isi aduse aminte ca telefonul il lasase la incarcat pe birou. Isi recupera telefonul si il deschise. Curiozitatea era mare. Oare ce numar de telefon a format? Pe cine voia sa sune Soo Jin? Tocmai se pregatea sa vada ce si cum, dar aparitia fetei ii muta gandul.

- A ce bine ca nu ai plecat, il intampina fata. Pot avea telefonul tau din nou?

- Oh? A da. Poftim. Il intinse automat LJK. Fata mai forma o data numarul si astepta linistita sa poata vorbi la telefon. Sunetul de ocupat ii confirma din nou ca acel numar avea probleme. Cu grija sterse numarul format din telefon si apoi il inapoie posesorului. Dezamagit LJK il lua si il puse in buzunar. Ofta si ramase si acest lucru o enigma pentru el.

- Iti multumesc spuse Soo Jin.

- Pentru nimic. Mergi acasa? Te pot conduce? Intreba LJK.

- Nu. Mai am cate ceva de facut. Mergi inainte. Eu mai raman. Oricum drama se termina curand asa ca mai am de facut mici aranjamente.

- Cum ramane cu achizitionarea unui telefon? Intreba curios.

- Ah, in nici un fel. Nu are rost sa imi cumpar unul atata timp cat nu doresc sa raman in tara nu? Ti-am mai spus ca am venit sa caut pe cineva. Acum vreau un pic de timp pentru a cauta acea persoana. Spunand toate acestea, ii intoarse spatele si pleca spre locul unde lasase lucrarile insirate. LJK era interzis. La orice se astepta, dar fata asta este asa de imprevizibila. Nu ii putea anticipa niciodata viitoarele miscari. Era un mister pentru el. Ridica neputincios din umeri si pleca oftand din greu. Ascunsa dupa paravane, Soo Jin il urmari plecand si se rezema de perete. Se tinu cu mana de piept incercand sa-si potoleasca bataile puternice ale inimii.

- Te ascunzi de cineva? O intreba incet directorul la ureche.

- Off, m-ai speriat, spuse tresarind puternic Soo Jin.

- Tu...tu chiar il placi atat de mult pe LJK, sau e doar din cauza ca este faimos si arata bine?

- Recunosc ca arata bine, dar nu stiu cat de faimos este, pentru ca eu am venit in tara de prea putin timp si nu prea cunosc lucrurile astea.

- Ai putin timp liber? Mergem sa bem o cafea?

- Aaa, asta...nu stiu se balbai Soo Jin. Mai aveam ceva de terminat, incerca sa se scuze fara succes Soo Jin.

- Lasa-le. Poti termina si mai tarziu. Hai acum. O lua de brat si o conduse mai mult fortat spre iesire. Trebuie sa vorbim. Nu poti sa ma refuzi acum. Asta este ultima mea sansa. Daca nu spun acum ce am de spus, nu voi mai spune in veci.

- Te rog sa ma asculti pe mine intai. Nu am de gand sa raman in aceasta tara. Aici doar am venit sa caut pe cineva. Atat. Nu am planuit sa ma indragostesc si sa-mi fac o familie aici. Nu te supara. Nu pot sa raspund sentimentelor tale. Imi pare rau. Esti un prieten bun, doar atat. Te rog sa ne oprim aici, da? Spuse cu lacrimi in ochi Soo Jin. Impresionat de aceasta fata, directorul ceda si pleca fara a mai scoate un cuvant. La primul telefon public Soo Jin forma numarul de telefon, fara speranta, dar..........

- Alo? Cine este? Se auzi in receptor. Soo Jin izbucni in plans si...

- Oppa...Nici nu stii ce mult mi-ai lipsit.

- Oh, tu esti....Esti bine? Stii cat de ingrijorat am fost? Spuse vadit ingrijorat LJK.

- Oppa...Stii...Nu am planuit sa vin in Coreea sa ma indragostesc, nu am planuit sa am parte de primul sarut aici, dar nu am ce face acum. Totul s-a petrecut. Nu pot da timpul inapoi. Curand voi pleca si voi uita tot. Am sa plec departe de prima mea dragoste. Cineva a spus ca prima dragoste doare. Asa este. Poate ca nu stim sa pretuim fiecare clipa impreuna si din aceasta cauza ne ranim unii pe altii. Nu stiu daca te voi mai cauta. Oricum ce am avut de spus, am spus. Sunt sincera. Cred ca am venit in Coreea dupa o himera. Voi pleca spre locuri mai bune, unde am fost fericita. Aici am avut parte numai de amintiri urate si de multa durere. Vreau sa uit. Vreau sa fiu uitata. Nu sunt de folos numanui. Nimeni nu are nevoie de mine.

- Asculta...te rog sa nu inchizi telefonul. Hai sa ne intalnim. Hai sa ne cunoastem macar pentru putin timp ha?

- Ce rost are? Stiu ca nu esti Oppa al meu si nu am pretentia de a fi. Pentru mine a fost suficient ca am avut cui spune toate acestea. Acum sunt fericta, mi-am usurat sufletul si inima nu ma mai doare chiar asa de tare. Poate cand ma voi hotara sa plec, o sa te caut si te voi ruga sa ne vedem atunci, doar pentru a fi cu cineva care sa-mi ureze drum bun.

- Asculta. Te rog...Hai sa ne intalnim acum. Hai sa bem ceva impreuna vrei?

- Abia am iesit din spital si acum vrei sa beau alcool? Nu. Te voi suna curand, da? Spuse repede si inchise telefonul.

- Alo...alo...of, iar a inchis. Dar cum? A fost in spital? Ciudat! Si Soo Jin a fost in spital. Ce coincidenta. Acum , daca stau si ma gandesc, sunt mai multe coincidente. Hmm. Am inceput sa primesc telefoane cam in aceeasi perioada cand am intalnit-o pe Soo Jin. Si ea este venita din strainatate ca si Soo Jin. Soo Jin a spus ca va pleca si ea curand. Ce ciudat. O fi vreo legatura intre cele doua? Or fi surori sau ceva de genul asta? Daca stau si ma gandesc bine, amandoua cautau pe cineva. Hmm, nu-mi spune....ganditor, pleca spre casa lui Soo Jin.

- Oh. Ai venit? Spuse un pic stanjenita fata.

- Oh. Unde ai fost? Te astept de mult.

- Aaa, am fost sa dau un telefon si apoi m-am plimbat un pic.

- Tu? Tu ce cauti aici? Il intreba un pic nauca.

- Simteam nevoia sa te vad si mi-am dat seama ca am ceva sa-ti spun.

- Si eu am ceva sa iti spun, spuse Soo Jin privind in jos si jucandu-se cu o pietricica.

- Ok. Spune tu. Incepe tu, ceda cu menajamente LJK.

- Nu de mult timp am venit din strainatate sa caut ceva, mai bine zis pe cineva. Nu aveam decat un numar de telefon si amintirile vagi dintr-un orfelinat. Mi-am pierdut parintii adoptivi si am ramas singura pe acest pamant si de aceea cautam singura persoana care putea sa mai aibe pentru mine vreun sentiment. In timp ce fata povestea cu lux de amanunte, LJK se foia nelinistit, parca anticipand mereu ce fata voia sa-i spuna. Povestea ei era simpla, plina de bucurie pe de o parte si plina de tristete pe de alta. Radea cu ea si suferea cu ea odata. Incet, incet, povestea fetei incepu sa se suprapuna cu ceea ce intuise el. Fara un cuvant scoase telefonul si il intinse fetei.

- Te rog sa suni inca o data la numarul pe care l-ai format aseara de pe telefonul meu.

- De ce? Ce treaba ai tu, cu asta? Intreba curioasa fata.

- Te rog, doar sa o faci. Atat.

- Ce mister mai este si asta? Trebuie sa deranjez oamenii asa degeaba?

- Vei vedea tu singura de ce te rog sa faci asta.

- Ok. Sper sa nu ma pui intr-o situatie dificila.

- Doar suna si ai sa vezi, ca nu este nimic de genul asta. Cineva asteapta telefonul pe care tu trebuie sa il dai acum.

- Doamne, dar misterios mai esti. Bine, sun. Forma numarul de telefon si in apropiere se auzi un telefon sunand. Se uita curioasa la LJK si il intreba din priviri de ce nu raspunde la telefon.

- Ok, ok, raspund. Alo!

- Ce, ce se intampla? Tu? Tu ai raspuns la... Ce este asta? Spune-mi, striga Soo Jin.

- Da asa e. Acum mi s-a confirmat si mie. Eu sunt, tu... tu esti. Ce soarta, nu-i asa? Daca asta nu este destin, atunci ce este? Sunt la fel de surprins ca si tine. Pot spune ca placut surprins. Tu? Intreba curios LJK.

- Eu, eu nu stiu ce sa spun. Mi-am pus sufletul pe tava si am spus cuvinte pe care fata de cineva nu as avea curajul sa le repet. Dar faptul ca le spuneam lui Oppa, pentru mine era de ajuns. Acum nu mai pot spune ceva. Imi este atat de rusine, spuse si privi timida in jos. Sunt un pic trista dar, si fericita. Ridica privirea , ochii ii erau scaldati in lacrimi si straluceau fascinant. LJK o privea, incapabil de a scoate vreun cuvant. O stranse in brate si depuse un sarut cast pe fruntea ei.

- Acum ca ne cunoastem in sfarsit, ce ai de gand sa faci? Vei mai pleca? Ma vei parasi si ma vei uita, asa cum ai zis la telefon? Acum mai mult ca oricand te doresc langa mine. Acum mai mult ca oricand simt ca nu pot merge mai departe fara tine. Stiu ca ma consideri un playboy, dar cu tine nu sunt. Cu tine am fost mereu sincer. Te-am vrut doar pentru mine.

- Te rog sa taci. Acum trebuie sa ma gandesc si nu o pot face daca vorbesti mereu si ma tii in brate. Vorbim mai incolo. Lasa-ma acum. Te rog. Vreau sa fiu singura, incerca sa scape din stransoarea bratelor lui.

- Daca iti dau drumul acum, simt ca nu te mai pot atinge niciodata, asa ca....trebuie sa suporti. Vreau sa fiu si eu pentru cineva, micul ei univers. Vreau ca cineva sa ma iubeasca pentru mine, nu pentru ca sunt idol. As sta toata noaptea asa. Pot ramane la tine in seara asta?

- Hei, cine ma crezi? Iti par asa de usoara? Intreba furioasa Soo Jin.

- Ha, ha,ha esti frumoasa cand te infurii rase LJK cu un ras molipsitor.

- Ha, ha, ha rase si Soo Jin. Ce glumet esti. Sper sa poti dormi bine la noapte. Esti cuprins de sindromul Printului.

- Pai nu-i asa ca sunt un print? Si poza ca pentru a fi fotografiat. O mica neatentie si Soo Jin scapa din stransoare si se refugie in spatele usii pe care o inchise cu mare atentie.

- Noapte buna. Sa ma visezi spuse Soo Jin.

- Hai ca azi m-ai pacalit si ai scapat, dar promit sa nu mai fiu asa de usor de pacalit de acum inainte. Pleca surazand. Se pare ca viata chiar este frumoasa. Adormi fara vise. Ultimul lui gand fu: „Hmm, de mult nu am mai avut cosmarul ala. Doamne ce bine este”. Pentru prima data in viata, viata i se paru frumoasa si senina ca o zi de vara. Avea in sfarsit un motiv de a fi fericit. Maine se va intalni din nou cu Soo Jin. Nu isi dorea un motiv mai bun pentru a trai. A doua zi Soo Jin nu veni la munca. Oricum isi terminase treaba, asa ca prezenta ei nu mai era necesara. Cu toate ca stia asta LJK nu se simtea in largul lui. Avea un presentiment ciudat. Tot timpul filmarilor s-a gandit la Soo Jin. Spre sfarsitul filmarilor primi un biletel. Mana ii tremura cand il lua si simti ca se sufoca cand vazu de la cine este. Fara sa-l deschida, stia. Stia ce scria in el. Ofta si il puse deoparte in buzunar. Reusi cu greu sa termine filmarea. Se retrase intr-un colt si desfacu biletelul. „Am decis sa plec. Mi-am primit banii azi. Nu ma mai retine nimic aici. Vreau sa....am nevoie de timp, de spatiu. Lasa-ma sa vad ce este in inima mea. Daca exista destin si ne este sortit sa fim impreuna, atunci sigur ne vom revedea. Nu ma cauta, nu incerca sa ma opresti. Daca inima mea va bate pentru tine, atunci voi veni la tine.Nu stiu cat timp voi lipsi sau daca ma voi mai intoarce vreodata. Atat iti pot spune : continua sa traiesti, continua sa iubesti si daca poti si vrei asteapta-ma. Nu iti promit nimic, dar daca ne este sortit sa fim impreuna, atunci intr-o zi vom fi. Nu uita ca ai fost prima mea dragoste, mi-ai dat primul sarut din viata mea. Inima mea a tresarit pentru tine. Eu....eu te iubesc. Adio sau ramas bun, nu stiu pana la final ce va fi.” Biletul ii cazu din mana si el se prabusi disperat, cu lacrimi multe pe obraji. „ A plecat....a plecat” nu reusea sa spuna decat asta. Socul a fost puternic, asa ca zacu cateva zile pana reusi sa-si revina. Timpul incepu sa zboare. Proiectul dramei pe care il filma se termina, urmara altele si altele.Viata mergea inainte. Doar sufletul lui s-il simtea gol si pustiit. Soo Jin plecase....plecase cu inima lui. Trecu un an in care LJk nu reusi sa uite ochii aceea fascinanti. Acum nu mai avea cosmarul obisnuit. O visa pe Soo Jin. Era prezenta in visele lui. O saruta, o mangaia, o strangea in brate, iar ea ingana un cantecel si il mangaia, alintandu-l. Abia venise de la filmare si acum se pregatea sa faca un dus si apoi sa plece din nou la un fan meeting. Telefonul suna insistent.

- Ei la naiba! Cine oare poate sa ma sune si asa insistent, mai ales ca am programul stiut de toata lumea, spuse nervos si pe jumatate dezbracat striga in telefon, Alo! Ce naiba?

- Oppa, eu sunt. Nu m-ai uitat? Esti bine? Ai mancat? Intreba Soo Jin linistita de parca ar fi sunat zi de zi.

-SOO JIN? TU? Unde esti? Se uita la telefon incercand sa identifice de unde este sunat. Spune-mi unde esti? Esti bine?... Mi-e dor de tine, spuse pe nerasuflate LJK.

- Si mie imi este dor. Am venit Oppa. Mai am loc in inima ta? Intreba abia soptit Soo Jin.

- Ce?...ce? Esti aici? Unde? Te-am asteptat spuse nerabdator LJk.

- Sunt in fata usii. Daca nu imi vei deschide? Ma vrei in viata ta? Intreba cu vocea tremuranda Soo Jin. LJK aproape ca smulse usa de la intrare cand se repezi sa o deschida si...o imbratisa si o saruta si o stranse in brate.

- Esti aici. Stii ca daca mai faci un pas nu te voi mai lasa sa pleci, nu?

- Stiu. Chiar doream sa aud asta din gura ta.

- Soo Jin , Te iubesc!!!!

- Si eu te iubesc. Nu voi mai pleca niciodata. Nu te voi mai parasi niciodata. Desi am plecat, inima mea a ramas aici cu tine. Acum chiar am gasit ce cautam. Iti multumesc ca ma iubesti. Lacrimile celor doi se amestecara atunci cand se sarutara. Acum fiecare devenise micul univers pentru celalalt.

END!!!!!