Almost love.

Îi şterse obrazul ud de lacrimile abundente care curgeau. Îi mângâie faţa cu dosul palmei, apoi făcu o rotire de 180 grade şi plecă fără să-şi întoarcă privirea nici măcar o dată. Degeaba fata îl strigă şi-l rugă să se întoarcă la ea. El mergea nepăsător, rece pe drumul lui. Un rânjet îi era întipărit pe faţă, atât. Nici un muşchi nu îi tresărea. Privirea dură, rece te îngheţa. Părea că nu are nici un fel de sentimente pentru nimeni şi nimic în lumea asta. Era dur, de piatră, neînduplecat, rece. Era supranumit Heartless Joon. Contrar feţei şi felului lui de a se purta, până când ajungea unde voia, era un tip fără inimă. Un tip care nu cunoscuse dragostea, dar o producea. Nu era el singurul vinovat. Nu. Tuturor femeilor din viaţa lui le spusese acelaşi lucru. Să nu se îndrăgostească de el. Se hrănea cu nefericirea lor. Era un vampir emoţional. Nu se născuse femeia care să-l aducă pe calea cea bună. Iar el nu se simţea vinovat cu nimic. Totul pentru el era un joc. O loterie la care câştiga constant, mai devreme sau mai târziu. Cu cât mai târziu, cu atât satisfacţia era mai mare. Acum mergea spre casa lui să se odihnească. Era mulţumit de rezultatul de azi. Cu toate că fata rezistase stoic, el o fermecase până la urmă şi o făcu să se indrăgostesca fără scăpare. În clipa în care faţa îi mărturisi cu lacrimile şiroind pe obraji, dragostea ce-i purta, el îi întoarse spatele şi plecă fără remuşcări spre noi cuceriri, spre noi orizonturi. Joon era putred de bogat. Avea averi nenumărate, ceea ce-i lipsea era sentimentul iubirii. Se obişnuise. Ştia că nu va putea iubi niciodată. Aşa că se juca cu sentimentele altora şi degusta pe deplin durerea şi nefericirea acestora când pleca. Nu ştia ce-l făcuse să fie aşa. Credea că aşa era de când se născuse. Avea acest handicap cu care se obişnuise. Nu cerea nimic niciodată, dar toate femeile i se ofereau mai devreme sau mai târziu. Călca pe nefericirea lor, pe dragostea pe care i-o purtau. Nu avea niciodată regrete. Îi plăcea să fie învăluit în mister şi chiar şi porecla o găsea drăguţă. Era mulţumit că i se ducea renumele în cele patru zări. Cauta noi cuceriri. Noi obiective. Îşi dorea să cucerească o fată care avea acelaşi suflet rece ca şi el. Asta era încercarea supremă. Se înflăcăra doar la ideea de izbândă a uneia ca el, rece, calculată, dură. Încă cauta. Ştia că undeva în lumea asta există copia lui fidelă, aşa că o caută în orice fată pe care o întâlnea. Din pură dorinţa de a face un bine, ajuta o familie săracă cu mulţi copii, să poată supravieţui în lume. Nimeni în afară de un prieten foarte bun nu ştia acest lucru. Toată lumea îl ştia de Joon. Atât. Nu se fălea în faţa lor cu averile lui, din contră. Era un samaritean pentru cei de acolo. Nimeni nu bănuia că sub înfăţişarea lui de om bun stă de fapt un suflet rece incapabil să iubesca. În grădina acelor oameni sărmani trăia şi o fată, fiica lor, care era oarbă şi nu avea nici o şansă să se vindece. Cu toate acestea fata nu era supărată pe soarta. Era tot timpul veselă şi cânta cât o ţineau plămânii. Ea creştea iepuri. Mereu era cu câte unul în braţe şi îi vorbea monoton parcă îi spunea nu ştiu ce secret la urechile lungi ale lui. Fetii îi plăcea atingerea moale a blăniţei iepurilor. Nu îi plăcea pe toţi. Le dăduse nume şi îi cunoştea, doar dacă îi atingea uşor. Ea ştia după ce îi recunoştea, dar nu greşea niciodată. Pentru ea să fie veselă, era un mod de a fi. Chiar dacă nu era sătulă, de mâncarea puţină pe care o împărţea cu întreaga familie, ea era mereu cu zâmbetul pe buze şi fericită că trăia.

- Sun Min, strigă fata. Iar ai fugit? Să vezi ce ai să păţeşti când te voi prinde. Doar aşteaptă tu. O să mă omoare tata că ai scăpat iar în salată. Vino aici nu auzi? Nebunaticule. Vreau să te scap de la o moarte sigură ai înţeles? Dacă te prinde tată, tocăniţă te face şi ştii că abia aşteaptă asta. Dacă nu vii imediat o să ai de a face cu mine. Zău că de data asta îl las să-ţi facă ce vrea. Nu vii? Lasă că pun eu mâna pe tine.

- Poate că este acesta iepurele pe care îl cauţi? Spuse Joon şi îi întinse un iepure pe care îl prinsese în drumul lui.

- Ahh. Să văd. Nuu. E Min Su. Şi tu ai scăpat? Ce aveţi toţi de fugiţi care încotro? Mulţumesc Ahjussi. Ai venit din nou? Tata este la câmp. Azi culeg orezul. Nu ştiu în ce parte este ca să te pot îndruma. Îmi pare rău. Îi întoarse spatele şi continuă căutarea lui Sun Min.

- Ai nevoie de ajutor? Întrebă Joon mirat că fata nu îi ceruse nici un ajutor.

- Nu, mulţumesc. Mai devreme sau mai târziu or să vină acasă iepurii ăştia urechiati şi neascultători. Ahh. Se aude o zarvă. Cred că părinţii mei se întorc de la cules. Trebuie să le ies în cale. Ne mai auzim Ahjussi.

- Da, bine. Oricum venisem să îi întâlnesc pe părinţii tăi.

- Ce bine. Atunci să mergem împreună, zise şi porni cu încredere spre locul de unde se auzea zarvă. Joon se uită la ea cu admiraţie şi dacă nu ar fi ştiut din-nainte că este oarbă s-ar fi putut înşela privind-o. Mergea cu siguranţă, cu încredere. El o urmă şi aşa ajunseră la locul larmei. Tocmai se opriseră să-şi împartă recolta şi să vândă ce era de prisos. Avuseseră o recoltă bogată. Dar nu puteau trăi doar cu orez. Era nevoie şi de alte lucruri în viaţa lor. Tatăl fetii o primi cu braţele deschise pe fata lui. Era mândru de ea, chiar dacă era oarbă. Glasul ei ca de privighetoare îi liniştea nervii şi îl făcea să nu mai privească viaţa atât de sumbru.

- Aaa, bunule Joon eşti aici? Întrebă tatăl fetii cu simpatie.

- Da, aş fi vrut să vă ajut, dar văd că am ajuns destul de târziu.

- Lasă că nu era treabă pentru tine. Ne-am descurcat foarte bine azi. Mâine trebuie să merg la piaţă. Trebuie să vând ceva orez şi să cumpăr şi o bucăţică de carne. Vreau să îi fac o surpriză fetii mele. Nu a mai mâncat demult. Cred că nu mai ştie ce gust are, râse stânjenit de sărăcia evidentă a familiei lui.

- Păi dacă vinzi orezul, familia o să aibe suficient pentru iarnă? Întrebă Joon mirându-se în sinea lui.

- Sigur. Am pus deoparte proviziile pentru iarnă. Asta este în plus. Aşa că ne vom bucura mâine de acest rest.

- Sunt aproape sigur că mâine veţi mânca carne spuse Joon.

- Bineanteles. Voi face tot ce pot. Dar de ce m-ai căutat bunule Joon? Aveai vreo treabă cu mine?

- A nu, nimic deosebit. Voiam să te ajut la munca câmpului.

- He, he, he. Păi am familie destul de mare nu crezi? Oricum, dacă ajungeai erai bine venit.

- Rămâne pe altă dată atunci...

- Da vino mâine pe la noi. Vom avea carne. Mi-ar place să o împărţim cu tine.

- Sigur nu deranjez? Întrebă uimit Joon.

- Da, da. Vino! Te aşteptăm. Nu vom începe să mâncăm fără tine. Ne-am înţeles, da?

- Bine. Atunci pe mâine, spuse şi plecă îngândurat. Pe drum dădu de un alt iepure leneş care stătea la soare nemişcat. Îl prinse uşor şi îl aduse fetei care nu încetase să îl caute.

- Sun Min-ah. Răutate mică. Nu ai auzit cât te-am strigat? Mulţumesc Adjussi. Îl luă pe Sun Min în braţe şi plecă fără să mai spună nimic. Joon plecă şi el şi...

- Mâine de dimineaţă cu banii ăştia cumperi nişte orez de la piaţă. De la domnul Kim. Ai înţeles? Nu vreau de la altcineva. Doar de la el. Şi păstrează te rog secretul. Nimeni, nici chiar domnul Kim să nu afle. Mai ales el.

- Am înţeles stăpâne. Dar...

- Ai uitat regula de bază? Fără întrebări. Nu trebuie să înţelegi de ce fac ceea ce fac. Doar execută ordinul şi atât. Tăcerea câteodată este cea mai bună spuse şi îl bătu prieteneşte pe slujitor pe umăr. Îţi sunt recunoscător că nu îmi pui întrebări. Da?

- Stăpâne te pregăteşti să ieşi? Astăzi ai întâlnire.

- Hmm? Întâlnire. Azi sunt sătul. Nu am chef să ies deloc. Chiar te rog să nu mă deranjezi, azi nu vreau să văd pe nimeni, ai înţeles? Azi sunt în pauză. Mă odihnesc şi cu nici un chip să nu mă deranjezi. Ai înţeles? Oricine ar fi să revină mâine. Acum vreau să fac o baie şi să mă bucur de un pic de aer curat.

- Stăpâne cada te aşteaptă. Apoi mâncarea este pregătită şi odaia aerisită, numai bună pentru odihnă.

- Bine, du-te acum. Ne vedem mai târziu. Nu am nevoie de nici un ajutor. Vreau să fiu singur.

- Am înţeles. Spuse şi plecă să execute ordinele pe care le primise în timpul zilei. Rămas singur Joon se scufundă în apa călduţă. Aţipi în apa aceea, atât de relaxanta era. După o vreme ieşi şi se apropie de masa plină cu mâncare. Tocmai atunci când se aşeză să mănânce, o zarvă mare îl făcu atent. Uşa se izbi de perete şi înăuntru intră o femeie care cauta din priviri ceva, fiind foarte disperată. În urma ei, slujitorul lui părea neputincios şi făcea semne disperate de iertare către stăpânul lui care îl linişti cu un semn uşor făcut din cap. Când dădu cu ochii de Joon femeia căzu la pământ epuizată.

- Domnule, aici erai? Te-am căutat neîncetat. Trebuie să îmi dai o explicaţie. Sunt urâtă? Sunt săracă? De ce? De ce m-ai părăsit?

- Cred că este o neanţelegere. Ştii foarte bine care a fost condiţia mea de la bun început Să nu te îndrăgosteşti de mine. Numai aşa puteai să rămâi lângă mine. Doar aşa.

- Dar cum puteam să rezist? Ai făcut tot posibilul să mă seduci. Vorbe dulci şoptite la ureche, mângâieri întâmplătoare care îmi răscoleau toate simţurile, priviri pătimaşe care îmi săgetau inima, îmbrăţişări... O, da. Îmbrăţişări perfide ce se voiau prieteneşti, dar de care nu mă puteam sătura, ai făcut tot ce este omeneşte posibil. M-ai făcut să mă îndrăgostesc. Şi martor îmi este Dumnezeu cât m-am ferit şi cât am îndurat.

- Doamna mea. Îmi pare rău. Nu am nici o vină că tuturor gesturilor mele le-ai dat o altă semnificaţie. Acum vreau să fiu singur spuse şi cu nonşalanţă îşi desfăcu haina lăsând la vedere o parte din pieptul lui gol. Femeii îi străluciră ochii şi că hipnotizată întinse mâna să-l atingă. Nu cred că îţi doreşti asta spuse el rece. Te rog să pleci cât mai poţi. Dacă nu părăseşti încăperea imediat onoarea îţi va fi pusă la grea încercare. Nu voi fi responsabil de urmări. Privirea lui era rece şi dură. Simţeai cum taie în carne vie. Ea se uită la palmele ei aşteptându-se ca acestea să fie pătate de sânge. Se trezi imediat şi dispăru de urgenţă, aşa cum venise. Slujitorul lui se rugă mut de iertare. Cu un semn îl expedie şi continuă să mănânce şi să se bucure de singurătate. A doua zi ieşi la plimbare şi intră într-o casă unde locuia o peţitoare. Aceasta când îl văzu îşi dădu ochii peste cap.

- Nici de data asta stăpâne nu ai găsit ceea ce căutai?

- Ţi-am spus răspicat. Doresc cea mai avidă femeie, după bani, cea mai fără de inimă, cea mai materialistă şi cea mai rea cu putinţă. Este imposibil de găsit? Nu există?

- Înălţimea ta, o să caut. Trebuie să fie. Femeile (majoritatea dintre ele) cauta stabilitate, faima, bani. Un pic de răbdare vă rog.

- Ştii doar că am să te răsplătesc regeşte dacă reuşeşti.

- Ştiu stăpâne. Numai că ţi s-a cam dus faima şi au început să te ocolească, chiar dacă vor să câştige nişte bani. Oricât de calculate ar fi, în faţa farmecelor tale nu rezistă nici una.

- Ha,ha,ha. Asta cam aşa este. Oricum aştept cu nerăbdare, spuse şi plecă lăsând în urma lui o pungă cu bani, pentru cheltuielile pe care matroana le va avea. Mai colindă ceva vreme inima târgului şi apoi se retrase spre casă. Trebuia să se schimbe şi să plece spre casa domnului Kim. Doar fusese invitat la masă nu? Cumpără şi el la rândul lui un pachet de carne şi plecă spre casă.

- Bunule Joon, ai sosit? Tocmai la timp. Mâncarea este aproape gata.

- Domnule Kim, te superi? Aş vrea să mă plimb un pic prin grădină, se poate?

- Sigur de ce nu? Ai nevoie de însoţitor?

- Nu, mă descurc singur, mulţumesc.

- Cam peste o jumătate de oră ne aşezăm la masă

- Bine, până atunci vin.

- În drumul lui spre grădina, se opri la bucătărie unde femeile casei munceau de zor pentru pregătirea cinei. Joon o salută pe doamna Kim şi îi lasă pachetul cu carne, cu rugămintea ca domnul Kim să nu afle, chiar acum. Intră în grădină unde domnea o linişte deplină. Colindă printre rândurile de salată şi legume. Analiza fiecare plantă în parte şi mulţumea Cerului că acestea crescuseră frumoase şi sănătoase. Pe una dintre alei găsi doi iepuri năzdravani. Îi prinse cu usurinţa şi se uită prin prejur după fata care îi creştea. Iepurii prea graşi pentru a fugi stăteau cuminţi în braţele lui Joon. Acesta caută din priviri un loc unde să-i pună la adăpost. Găsi repede cuştile care aveau uşile deschise larg. Zâmbi şi îi bagă înăuntru pe cei doi neastâmpăraţi şi închise uşa cu mare grijă. Se auzi strigat şi porni imediat spre locul de unde se auzise. Toată familia era în jurul unei mese. Copiii cei mai mici abia se abţineau să nu sară pe mâncare. Cei mari erau mai răbdători şi stăteau calmi aşteptând începerea festinului. Locul cel mai bun era gol. Domnul Kim i-l arătă lui Joon şi îl pofti să se aşeze. Toată lumea urmărea scena cu cel mai mare interes. După ce se aşeză Joon, domnul Kim făcu o rugăciune şi dădu startul la mâncare. Cei mici se repeziră că ulii la carne, dar fură temperaţi de cei mai în vârstă. Domnul Kim îl servi întâi pe Joon, aşteptă ca acesta să ia prima înghiţitură şi apoi satisfăcut că acestuia îi plăcea, se servi şi el. Pe lângă Joon o servea şi pe Shin Hae, faţa lui cea oarbă. Aceasta mâncă fără grabă savurând fiecare înghiţitură. Lacrimi i se rostogoleau fetii pe obraji. Faţa i se însenină şi mulţumi frumos tatălui şi familiei sale pentru mâncarea pe care o mânca. Chiar dacă era înfometată, mânca ca o vrăbiuţă, având grijă ca din bucata ei de carne să îi dea înapoi tatălui ei.

- Tata trebuie să mănânci mai mult. Să ai putere pentru a munci.

- Lasă că am eu grijă de mine. Manâncă liniştită spuse şi îi puse din nou o bucată mare de carne peste bolul cu orez.

- Mâncarea asta este desăvârşită, suspină fata. Mama este o adevărată artistă în bucătărie.

- Hai nu mai vorbi atât şi mănâncă că se răceşte. Domnule Joon şi dumneata. De ce nu mănânci? Nu îţi este pe plac mâncarea?

- Oh, ce întrebare. E excelentă. Dar...

- Mănâncă liniştit. Avem destulă. Chiar dacă suntem mulţi la masă, avem mâncare suficientă.

- Atunci voi mânca. Abia se atingea de mâncare. Se uită la cei din jurul lui cât de uniţi erau şi cât de puţin îi făcea fericiţi. Se gândea că el este nedrept cu femeile din viaţa lui, dar ştia cât de perfide şi lacome erau unele dintre ele, aşa că voia cu orice preţ să le pedepsească. Ştia că mai devreme sau mai târziu acele femei vor cădea în plasa lui. Lăcomia lor va fi uitată din cauza sentimentului de iubire. Ştia din experienţă că multe şi-ar fi dat şi viaţa numai să-l aibe lângă ele. Zâmbi la acest gând şi mai luă o înghiţitură din mâncarea aceea care i se părea cea mai delicioasă din viaţa lui. Mâncarea nu avea nimic deosebit, dar simplul fapt că era împărţită cu cei dragi, îi dădea o savoare nepreţuită. Petrecu multă vreme în jurul acestor oameni calzi. Se simţea minunat. Toţi vorbeau în acelaşi timp, îşi dădeau coate şi râdeau din te miri ce. Îmbrăcat în haine simple se simţea foarte apropiat de aceştia. Plecă spre seară, parcă părându-i rău că îi părăseşte. Ajuns acasă lepădă hainele cele ponosite şi le îmbracă pe cele cu care era obişnuit. Ca şi cum o baghetă magică se învârti în aer, firea lui Joon se schimbă. Redeveni rece, insensibil la tot ceea ce se petrecea în jurul lui. Dădu porunci peste porunci, îşi dirijă slujitorii după voia inimii şi apoi se pregăti să iasă în oraş. Hainele îi străluceau de cât de bogate erau, bijuterii asortate la aceste haine, încălţăminte lucrată cu fir de aur şi din loc în loc cusute diamante şi rubine. Opulenta bogăţiei se vedea de la o poştă. De fapt se îmbrăcase aşa pentru a atrage cât mai mult atenţia asupra lui, ca să fie dorit de cât mai multe femei profitoare. Bineanţeles că la aceste haine avea şi un surâs angelic pe faţă, ca şi cum ar fi un naiv, amator. Multe femei se lăsaseră înşelate de zâmbetul acela nevinovat şi de opulenţa hainelor. Intră în casa de ginseng şi se lasă tratat de femei bine instruite care stiau ce fac. Nici una nu îndrăznea să ridice ochii sau să îi facă ochi dulci lui Joon. Îl ştiau cât de neanduolecat era. Nu avea rost să îşi irosească farmecele cu el. Un om atât de rece şi de insensibil. Fugeau toate repede din calea lui, lăsând doar matroana să fie prezentă alături de el. Privirea dură şi rece a acestui bărbat le făcea să le îngheţe sângele în vene. Zâmbetul lui glacial îţi baga suliţe de gheaţă în inimă. Iar mâinile lui reci, dacă le atingeau le paralizau fără putinţă de a mai face vreo mişcare. Toate erau îngrozite de prezenţa lui rece. Fiori de gheaţă le cutreierau trupurile. Singură, matroana nu lua în considerare aceste aspecte periferice. Ea bănuia că acestea sunt doar de suprafaţă. Ca o armă de auto apărare. Intuia ceva mult mai adânc la Joon şi ea nu se înşelase niciodată. Avea darul de a citi oamenii şi asta a ajutat-o mult în viaţă. Ea era calmă şi binevoitoare. Îl servea cu devoţiune pe Joon şi chiar zâmbea înapoi la el când acesta îşi lansă zâmbetul lui de gheaţă. Nu era intimidată deloc de el şi asta o făcea să fie admirată de Joon.

- Tinere stăpân şi azi ţi-ai făcut simţită prezenţa printre toate fetele mele.

- Ce vrei să spui cu asta doamnă mea?

- Le-ai speriat şi azi. Nu crezi că totuşi este prea mult?

- Ha,ha,ha, m-ai prins şi de data asta. Nu înţeleg ce au fetele tale de se sperie de mine. Sunt cumva urât ceva? De ce?

- Tinere stăpân, dar privirea? De ce te uiţi atât de dur şi rece la ele? Asta de fapt le sperie cel mai mult. Spun că eşti lipsit de sentimente.

- Lipsit de sentimente? Eu? Ha, asta este ceva nou. Nu ştiam că aşa sunt considerat de fetele tale. Am să încerc să fiu mai drăguţ. E bine aşa?

- Acum cu aşa faimă, crezi că ele te vor crede că te-ai schimbat?Nu este nici una aşa de naivă precum le crezi. Chiar dacă îşi lăsă ochii în jos, ele deja te-au citit.

- Chiar aşa? Atunci nu mai este nici o distracţie. Am să plec.

- Nu vreau să pleci de aici supărat. Mai bea ceva te rog.

- Chiar dacă aş bea până mâine, nu cred că mă voi linişti. Ceva în pieptul meu (ca o apăsare) nu mă lasa să respir.

- Şi ăsta este motivul...

- Motivul? Ce vrei să spui cu asta?

- Motivul pentru care nu laşi pe nimeni lângă domnia ta. Trebuie să laşi pe cineva să îţi încălzească inima.

- Ce vrea să însemne asta?

- Domnia ta, ai nevoie de o iubire. Asta îţi va încălzi inima şi sufletul.

- Doamne sunt condamnat atunci.

- Ce înseamnă asta?

- Păi eu...eu nu pot iubi pe nimeni.

- Domnia ta se înşeală. Dragostea va veni când nu este aşteptată. Nu trebuie să o planifici. Nu poţi spune mâine am să mă îndrăgostesc. Nu există aşa ceva. Era vine încet, furişându-se şi când nu te aştepţi ea deja ţi-a luat inima în stăpânire şi este prea târziu.

- Hmmm. Cam aberante cuvinte.

- Stăpâne, crede-mă pe cuvânt. Într-o zi o să-mi dai dreptate.

- Bine, bine. Pentru azi este suficient. Voi pleca.

- Cum doreşti stăpâne. Te voi mai aştepta şi altă dată. Joon ieşi repede din acea casă şi se îndreptă spre casa lui gânditor. Un slujitor veni repede la el şi îi şopti încet ceva. Figura lui Joon se înnegură. Se grăbi să se schimbe şi plecă spre casa domnului Kim. Aici toată lumea era în fierbere. Peste tot domnea semnele unei lupte. Răniţi peste tot. Cei care mai erau în viaţa îi plângeau pe cei morţi şi pe cei duşi în robie. Joon îl caută peste tot pe domnul Kim. Îl găsi rănit de moarte peste cadavrele celor din familia lui. Toţi fuseseră ucişi cu sabia. Domnul Kim încă mai sufla. Îl recunoscu pe Joon şi întinse mâna spre acesta încercând să vorbească.

- Domnule Kim. Nu spune nimic. Am trimis deja după doctor. Păstrează-ţi puterile.

- Nuuu. Joon, am o favoare să-ţi cer.

- Da domnule Kim, ce este?

- Fata mea. Ai grijă de faţă mea. Am ascuns-o în grădină. E într-o pivniţă care este în grădină. Este acoperită de iederă deasă...intrarea. Am pus şi lacătul pe uşă, aşa că ...nimeni nu bănuia că ar fi cineva acolo. Bunule Joon....poţi avea grijă de ea? A rămas orfană acum. Nu mai are pe nimeni în lumea asta. Dacă şi eu mor ce o să se aleagă de ea? Mai ales că este şi oarbă? Lacrimile îi curgeau necontenit din ochii care încet încet se stingeau. Cu o putere supraomenească îl prinse pe Joon de mână şi se uită la el rugător, aşteptând ca el să îi facă o promisiune. Cu ochii înlăcrimaţi, acesta accepta şi făcu promisiunea cerută. Cu ultimile puteri domnul Kim îl binecuvântă pe Joon şi îşi dădu sufletul, lăsându-şi fata orfană în grija bunului Joom. După ce se ocupă de cei morţi Joon se duse în grădină unde nu mai există nici măcar o vietate. Toate fuseseră trecute prin tăişul sabiei. Toţi iepurii iubiţi ai feţei celei mici fuseseră omorâţi cu cruzime, iar grădina răvăşită şi călcată în picioare până la ultima plantă. Găsi cu greu sub perdeaua de iederă, intrarea în pivniţă. Deschise lacătul şi dădu să o strige pe fata domnului Kim. Abia atunci îşi dădu seama că nu ştia cum o cheamă. Abordarea se făcea mult mai dificilă decât până atunci.

- Hei, strigă Joon când intră. Unde eşti? Nu se zărea nici o mişcare, nici un sunet nu răzbătea din acea grotă subpământeană. Joon nu avea nici măcar o idee cât de adâncă şi mare era acea pivniţă. Sunt Joon spuse cu voce tare. Sunt prietenul tatălui tău. Domnul Kim îmi spunea bunul Joon. Din întunericul cel mai profund se ivi fata care înainta repede acum că îl identificase pe cel care deschisese uşa cea grea.

- Bunule Joon, tata...tata unde este? îl întrebă pe Joon cu speranţa în glas.

- Hmm, hai întâi să te speli şi să te schimbi şi apoi vom vorbi.

- Nu... acum, răspunde-mi ce s-a întâmplat? Familia mea? Ce este cu ea? Unde sunt toţi? Au fost luaţi în robie? Spune-mi. Gândindu-se că pe moment este mai bine să îi ascundă adevărul îi răspunse.

- Da. Am ajuns prea târziu. Mult prea târziu. Îmi pare rău. Atât ştiu că tatăl tău a zis să am grijă de tine, iar eu am promis. Şi mă ţin mereu de promisiuni.

- Chiar toţi? Off. Am rămas singură oftă fata.

- Nu chiar singură. Eşti cu mine. Eşti în viaţă...liberă.

- Adică nu mă iei ca sclavă a ta? întrebă fata naiv.

- Nu. Vei trăi alături de mine. Ce este al meu, va fi şi al tău. Vei trăi bine. Vei avea tot ce îţi doreşti.

- Sun Min? unde este?

- Au fugit toţi. O să ai alţii. Acum să mergem. Sunt obosit, încercă el o scuză doar ca să plece cât mai repede din mijlocul masacrului, carnagiului.

- Trebuie să îmi iau ceva haine şi dădu să intre în casă. Joon o prinse de mână şi o târâ după el.

- NU. Nu mai ai ce lua. Totul a fost jefuit şi prăduit. Să plecăm repede. Fata nu se mai împotrivi. Se lasă dusă din acel loc care începuse să miroasă a sânge încins. Lacrimile îi curgeau din ochii lipsiţi de vedere. Ajunşi acasă dădu ordine şi conduse pe Shin Hae în clădirea anexă din spatele casei lui. Aceasta era situată într-o grădină lăsată în paragină. Nimeni nu se ocupase de acea parte a casei. Le fusese interzis de stăpânul lor să pătrundă în spaţiul acela. Acum cu venirea acestei fete, ordinul se schimbase şi o mulţime de slujitori se precipitau care încotro să îndeplinească ordinile stăpânului lor. O odaie fu repede curăţată şi gata să-şi primească musafira. O slujnică mai în vârstă o primi şi îi promise stăpânului ei că va avea grijă de fată şi că se putea baza pe loialitatea ei. Ştia când să vorbească şi mai ales ce. O ajută pe Shin Hae să se spele şi îi dădu ceva uşor să mănânce, apoi o culcă ca pe un copil mic. Fata se lasă ajutată, dar nu avea putere nici măcar să spună ceva. Era tristă şi îngrijorată. Dar pe moment nu putea face nimic.

De afară se auzeau multe voci, iar asta o înfricoşa. Nu putea să spună dacă acei oameni erau buni sau răi. Adormi şi avu un somn agitat. De câteva ori se trezi strigând, dar slujnica era lângă ea şi o liniştea mereu. Se cuibări lângă aceasta şi aşa reuşi să adoarmă liniştită. Joon dădu ordine ca acea grădină să fie refăcută cât mai repede. Cumpără câţiva iepuri şi îi puse în cuşti ca Shin Hae să poată să-i găsească a doua zi, fără prea multă greutate. Un pic mai liniştit se retrase în camerele lui. Acea aripă a casei era închisă de când acolo murise iubirea lui. Trebuia să se căsătorească. El o iubea şi îi îndeplinea orice dorinţă. Chiar o adusese la el acasă, ca să fie mai aproape de el. Dar....ea...ea nu-l iubea. Iubea banii lui, bijuteriile, faima, rangul. Era o profitoare fără margini. Voia toate bogăţiile lui. Aşa că într-o seară pregăti nişte ceai şi puse otravă într-o ceaşcă cu gândul să-l omoare pe Joon ca să rămână cu toate averile ea singură. Patima asta a dus-o la pierzanie. Joon a aflat şi a fost foarte supărat, cu toate astea nu credea că ea va merge aşa departe. În seara când ea l-a chemat să bea împreună ceaiul, într-o clipă de neatenţie a schimbat ceştile între ele. Ea încrezătoare în victoria ei bău prima cu încredere, uitându-se pe deasupra ceştii la Joon. Puse ceaşca jos şi o clipă zâmbi triumfătoare, apoi durerea îşi făcu apariţia şi în scurt timp îşi dădu suflarea. Din clipa aceea Joon nu a mai crezut în iubire niciodată. Din cauza asta era atât de dur şi rece. Orice femeie îi aducea aminte de dragostea lui nefericită şi îşi jurase că va face toate femeile să se indrăgostesca de el fără scăpare. Apoi...apoi le va părăsi aşa cum a fost şi el părăsit. Shin Hae nu îi dădea acelaşi sentiment. Simţea nevoia acută să o protejeze. Nu ştia nici el de ce. Ştia doar că trebuie să o facă şi atât. Nu putea să îi spună situaţia lui materială, căci sigur ar fi speriat-o şi ar fi fugit mâncând pământul. Deocamdată păstră tăcerea şi spuse şi celorlalţi să facă la fel. Să fie discreţi şi să nu umble cu vorba. În câteva zile Shin Hae se ataşă de slujitoare. Primirea iepurilor înlocui uşor pierderea suferită. Fata îşi regăsi curând surâsul şi încrederea în viaţă. Aştepta cu încredere revederea cu familia ei aşa cum îi promisese bunul Joon. Acesta o privea de departe. Avea un sentiment ciudat în apropierea ei, aşa că pe moment o evita. Ştia că asta nu se putea la nesfârşit. Dar pe moment era bine aşa cum era. Nu voia nimic mai mult. Atât îi promisese domnului Kim să îi protejeze fata. Nu se gândise la mai mult. Încerca să nu gândesca mai mult. Shin Hae întreba zilnic de bunul Joon, dacă este bine sănătos şi dacă el poate să vină să vorbească cu ea. El era singura ei legătură cu familia ei pierdută. Când era în prejma lui, sunetul vocii lui o liniştea şi îi dădea siguranţa de care avea nevoie. Fetei nu îi trebui multă vreme ca să se facă plăcută pentru slujnica pe care acum o considera ca o parte a familiei ei. Îi plăcea prezenţa femeii lângă ea. De fapt îi plăcea tot în jurul ei. Florile din grădină, iepurii neastâmpăraţi, sentimentul de siguranţă pe care i-l dădea locul în care locuia. Toate o făceau fericită. Şi dacă bunul Joon ar fi venit mai des ar fi fost şi mai şi.

- Bunul Joon şi astăzi este ocupat? întrebă naivă Shin Hae.

- Da este plecat într-o călătorie îi răspunse servitoarea cu ochii aţintiţi la gesturile stăpânului care îi făcea semne disperate să nu îl dea de gol.

- Ce păcat, spuse fata. Aş fi vrut să vorbesc cu el din nou. Atunci când vorbesc cu el am impresia că imediat comunic cu familia mea. Sunt încântată. Are o voce atât de plăcută... Cum arată la faţă? La aşa o voce cred că este foarte frumos spuse fata extaziată şi roşi un pic.

- Da ai dreptate. Arată foarte bine, spuse servitoarea speriată şi ea de ceea ce tocmai spusese.

- Oh. Cred că este prima dată când îmi pare rău că sunt oarbă. Nu pot să mi-l imaginez. Nici măcar nu l-am simţit spuse şi întinse demonstrativ palmele înainte. Dacă l-aş fi atins măcar o dată aş fi putut să mi-l imaginez, dar aşa...

- Hai mai bine să ne vedem de treburile noastre. Trebuie să mergem în grădină, la iepuri. Cred că trebuie să îi hrăneşti. O luă de mână şi o conduse pe aleile grădinii până la locul unde iepurii erau strânşi. Joon privi mersul sigur al fetei şi se minună din nou de acest lucru. Fără să vrea îşi atinse faţa cu palmele ca şi când atunci se vedea prima oară.

- Doamne ce am? Sunt nebun? Ce-mi veni să fac aşa ceva? Se scutură şi porni gânditor spre casă. Uimitor era ca de când adusese fata asta la el, nu prea îi mai plăcea să iasă. Făcea orice numai să stea acasă.

- M-am plictisit? Nu mai are nici un haz plimbarea nocturnă pe care obişnuiam să o fac. Nu mă mai tentează nici jocul periculos pe care îl jucam de ceva vreme. Ce o fi cu mine? M-am inbunat? Am iertat? Am spus că voi ierta atunci când voi iubi din nou. Ori acum nu este cazul. Nu iubesc pe nimeni. Nici măcar nu am vreo femeie de care să fiu atras, darmite să o iubesc. Sincer? Chiar nu ştiu ce se întâmplă. Descoperi curând un nou mod de aş petrece timpul liber. Ieşea adeseori şi o privea de departe pe fata asta care găsea bucurie în orice. O privea cum era fericită că nu ştiu ce floare a înflorit mai devreme, o privea cum îi mirosea mirosul entuziasmându-se de aroma plăcută a ei. O privea cum cu atingeri delicate îşi dădea seama despre ce floare este vorba. Simţul ei tactil era foarte sensibil şi mult mai perceptiv. De câteva ori s-a surprins că zâmbea şi el când ea zâmbea şi râdea fericită. Cu greu îşi ştergea de pe faţa surâsul provocat de ea. Ceea ce vedea el în fiecare zi i se părea mai distractiv decât orice trăise el până atunci. Surâsul cald al fetei, sinceritatea şi puritatea ei îl învăluiau sinuos. Chiar dacă păstra distanţa şi nu se ducea aproape niciodată la ea, aceasta se micşora pe zi ce trecea fără ca cineva să îşi dea seama. Shin Hae îl aştepta mereu spunându-şi că el este legătura dintre rudele ei dispărute şi ea. Când bunul Joon se apropia de ea, ei îi venea să îl ia de mână, să i-o strângă, să i-o sărute cu recunoştinţă. Era convinsă că este plină de recunoştinţă. Cu toate astea tresărea de câte ori îi auzea paşii şi roşea fără voie când glasul lui îi furnica şira spinării provocându-i fiori. Începuse să se teamă. Ceva nu era în regulă cu ea. Ştia că trebuie să îi fie recunoscătoare până la moarte, dar ceva din recunoştinţă asta rezona altfel. Începuse să se teamă şi încerca să-l evite căutând diferite motive ca să dispară atunci când acesta trecea ( aparent fără nici un motiv) pe acolo. Călcătura fermă şi totuşi moale ca de felină în aşteptare, îi producea fetei o stare de panică vecină cu nebunia. Nu inţelegea nici ea de ce. Doar îl ştia pe bunul Joon de foarte multă vreme şi niciodată nu simţise aşa ceva, atunci când tatăl ei era în preajmă. Starea de panică o înnebunea, mai mult decât faptul că nu vedea. Când îi auzea vocea lui, Shin Hae simţea cum aceasta rezona multă vreme în interiorul ei ca un ecou pierdut în vârf de munte. Mult timp simţea vocea lui în interiorul fiinţei ei, parcă mângâindu-i fiecare nerv, fiecare părticică a pielii. Atunci un frison din cap până în călcâie o străbătea făcând-o să se scuture puternic, încercând fără scăpare să revină la normalitatea pe care ea o ştia şi care îi umplea inima de o pace liniştitoare. Pacea pe care ea o cunoştea atât de bine. Parcă intuind că se întâmplă ceva cu Shin Hae, Joon evita pe cât posibil să se întâlnească cu ea. Se mulţumea să privească din depărtare, să-şi bucure ochii cu veselia fetei şi să zâmbească când aceasta era fericită şi râdea în soare dându-şi capul pe spate, lăsând să-i cadă părul lung în valuri pe umeri. Şi acesta ieşea din tipare. Niciodată nu stătea prins cu panglicile de mătase. Mereu ca un cal nărăvaş scapa din legătura lui şi îşi urma propriul drum. Chiar dacă Shin Hae îl strângea cu putere, chiar dacă îl lega să nu se mai desfacă, acesta reuşea într-un final să iasă învingător şi se răsfira în bătaia vântului ca fluturarea unui steag. Păr mai nărăvaş că a lui Shin Hae nu mai văzuse nici Joon şi mereu făcea pariuri cu el însuşi în privinţa părului ei. Tot timpul o şuviţă rebelă reuşea să scape de toate agrafele şi toţi pieptenii care menţineau părul strâns şi până la a se elibera tot nu era decât un mic pas. Ăsta era unul dintre motivele pentru care Joon îşi petrecea timpul uitându-se peste gard. Erau rare momentele când cei doi erau unul în apropierea celuilalt. Trebuiau păstrate aparenţele. Într-unul dintre aceste momente....

- Bunule Joon, aş vrea...dacă nu te superi...să îmi confirm părerea pe care mi-am făcut-o în legătură cu înfăţişarea ta. Îţi cer oare prea mult? Sunt prea îndrăzneaţă? Îmi cer scuze...

- Nu, nu este asta, dar...înfăţişarea mea mi-a adus numai necazuri. Am atras ura şi gelozia femeilor din viaţa mea, iar bărbaţii din jurul meu mă cred un fel de păpuşel pe care îl pui unde vrei. Un singur lucru vreau să spun. Aparenţele înşeală. Datorită feţii mele am reuşit multe în viaţă. Şi bune şi rele. Ăsta sunt eu. Nu cred că o faţă drăguţă sau urâtă trebuie să îţi dicteze viitorul. Mama m-a învăţat că sufletul conteza cel mai mult. O faţă drăguţă vine şi pleacă, dar sufletul rămâne. Chiar dacă mâine faţa mea este brăzdată de cicatrice care nu se vor vindeca niciodată, sufletul meu rămâne acelaşi. Nu am dreptate? o întrebă întorcându-se cu faţa spre ea.

- De ce simt în vocea ta, atâta tristeţe? Nu ai greşit cu nimic. Şi da...sufletul contează.

- Aşa că înainte să afli cum arăt, mai lasă-mă să mă bucur că îmi vezi sufletul.

- Iertare bunule Joon, nu am să mai cer asta niciodată, dar...mi-ar fi plăcut să văd că plăzmuirea din imaginaţia mea a fost corectă. Chiar dacă nu pot vedea, degetele mele fac asta în locul ochilor mei şi rar m-am înşelat.

- Dacă pui aşa problema, atunci...spuse şi se aşeză aproape de ea. Îi luă mâinile şi o ajută să ajungă cu ele la faţa lui. La atingerea feţei lui Joon, degetele ei (şi aşa tremurânde) tresăriră şi le retrase grăbită.

Joon zâmbi şi îi luă iar mâinile şi le puse pe faţa lui. Shin Hae lasă degetele moi să-i cutreiere faţa creând fără să vrea valuri de frisoane în corpul lui Joon. Atingea pielea netedă şi delicată a feţei lui şi zâmbi uşor.

- E ceva comic, aici? întrebă Joon curios şi bucuros că nu putea să i se vadă expresia feţei.

- A nu, dar am zâmbit, căci mi-am adus aminte de cuvântul păpuşel spuse şi râse în pumni.

- Deci şi tu crezi asta? se supără Joon deabinelea.

- Nu. Chiar nu. Dar într-un fel ai perfectă dreptate şi nu pot să îi condamn nici pe cei care au spus aşa ceva. Ai pielea netedă şi delicată ca petalele de flori. Până şi perii bărbii sunt moi şi lasă un sentiment plăcut la atingere spuse şi continuă explorarea ajungând la ochi şi sprâncene, pe care le mângâie delicat. Mii de fiori îl trecură pe Joon şi acesta tuşi încurcat. Shin Hae zâmbi. Îşi plimbă degetele pe fruntea lui simţind o uşoară umezeală. Bănuia că transpira uşor, dar nu lăsa asta să se vadă. Apoi nasul cunoscu şi el degetele cercetătoare şi zâmbi fericită, apoi buzele lui. La atingerea uşoară a degetelor ei, buzele lui se întredeschiseră şi cu o voianta puternică abia se stăpâni să nu le sărute. Când degetele ei atinseră buzele lui pline şi moi, uită un moment să respire. Joon o privi şi văzu cum fata roşise până la rădăcina părului şi el zâmbi. Tuşi şi se retrase din faţa ei, eliberând-o şi pe ea de stânjeneală.

- Ei bine? întrebă Joon. Cum este? Eşti mulţumită de rezultate? Este aşa cum te aşteptai?

- Sincer?

- Normal, da.

- E mai mult, mult mai mult. Atât pot spune. Nu mă face să intru în amănunte. Mă simt inconfortabil să vorbesc despre asta. Te rog să pleci. Pentru astăzi ajunge, spuse şi o rupse la fugă cu obrajii în flăcări. Nici Joon nu era mai zdravăn. Vocea îi tremura. Dar când s-a ridicat să plece, genunchii nu l-au ascultat şi a căzut din nou. Îşi spuse sieşi că a amorţit, dar în adâncul sufletului ştia că nu este aşa. Altă dată cei doi beau ceai împreună. Fata turnă cu precizie o ceaşcă de ceai, apoi o luă şi o întinse către Joon.

- Te rog să bei acest ceai de crizantemă. Este deosebit de relaxant şi îţi lasă şi un gust plăcut în gură. Joon luă ceaşca de ceai din mâinile fetei. Atingerea mâinilor le creă celor doi un moment de stânjeneală peste care trecură cu greu. Cea de a doua ceaşcă nu mai reuşi să o umple cu aceeaşi precizie deoarece mâinile îi tremurau vizibil. Joon luă ceainicul din mâinile ei şi îi turnă el o ceaşcă pe care apoi i-o înmână. Din nou atingerea electrizantă îi zăpăci pe cei doi, dar îşi reveniră imediat.

- Adevărat. Ceaiul este foarte bun. Aromat şi liniştitor. Este exact ce aveam nevoie. Îţi mulţumesc. Ai nevoie de ceva? Îţi doreşti ceva? Spune-mi.

- În afară de faptul că îmi este dor de părinţii şi de rudele mele nu îmi doresc nimic. Trăiesc aici mult mai bine decât în propria mea casă. Toată lumea este extrem de bună cu mine. Într-un cuvânt sunt fericită. Dar de cele mai multe ori evitau întâlnirile acestea care îi lăsau fără suflare. Când dorea el să fie invitat, atunci Shin Hae avea ceva urgent de făcut şi nu putea să îl primească, iar ea nu avea curajul să spună că doreşte aşa ceva. Se ascundea într-un ungher întunecos şi stătea ghemuită acolo. Ea şi gândurile ei. Nu...nu îmi permit aşa ceva. Nu trebuie să mă gândesc. Nu trebuie să mă gândesc la el. Nu este de nasul meu. Chiar dacă am visat, vreau să rămână vis. Când Shin Hae făcea aşa Joon se mulţumea cu situaţia creată. Acest duş rece îl readucea la realitate. Se scutura şi pleca în treburile lui pe care de la o vreme le cam neglijase. Se adâncea în muncă cât mai epuizantă, special să uite. Sunt nebun, cred că sunt nebun. Îmi place de ea? Cham. Chiar sunt nebun. Dintre toate femeile din lume tocmai ea? Şi nici măcar nu este o mare frumuseţe. Omo. Chiar nebun. Muncea până la epuizare şi pentru puţin timp reuşea să-şi adoarmă simţurile, dar...Nebun. Dintre toate femeile tocmai o oarbă? Cum aş putea să-i ofer daruri pe care ochii ei nu vor putea să le admire? Cum pot şti că-i place ce îi dau? Ce complicată situaţie. Pe Shin Hae nu putea să o cucerească cu haine şi podoabe frumoase. Ochii ei nu erau apţi pentru a vedea frumuseţea acestora şi până acum el nu întâlnise femeie care să reziste hainelor şi podoabelor pe care el cu mâna lui le alegea. Dar de ce aş vrea să o cuceresc? Nici nu s-a pus problema. Ea este doar o fată pe care eu am jurat să o protejez cât pot mai bine. Gândurile îi fură întrerupte de vizita unui prieten cu care Joon copilărise. Un băiat de bani gata care nu făcea nimic altceva decât să se distreze, să mănânce şi să bea.

- Joon spuse acesta. Am trecut să te văd. Nu te laşi văzut aşa de uşor. Ţi-ai găsit cumva nasul şi eu nu ştiu? râse de el şi îl cercetă cu ochi iscoditori. Joon îşi feri privirea şi fără să vrea se uită panicat către reşedinţa unde locuia Shin Hae parcă cerând ajutor din partea ei. Prietenul lui îi urmării privirea intrigat de faptul că Joon nu îi răspundea şi mai ales de faptul că privea spre acea parte a casei lui care nu era locuită, cel puţin aşa ştia el. Şi cunoştea şi motivul pentru care acea parte de casă era închisă. Dus cu privirea către spatele casei, zări o grădină plină de flori... Tocmai atunci Shin Hae se ridică dintre straturile de flori cu un iepure în mână şi îi vorbea molcom la ureche. Îi mângâia urechile lungi lăsate pe spate. Prietenul lui Joon fu fermecat de priveliştea aceea şi îl luă cu putere de braţ pe Joon.

- Ce se întâmplă aici? Cine este frumoasă aceea? Şi ce păr superb poate să aibe...

- Despre...despre ce vorbeşti? se bâlbâi Joon şi încercă să o ascundă pe Shin Hae în spatele lui.

- Dă-te la o parte. Despre ea, spuse şi o arătă cu degetul pe Shin Hae.

- Aaa...ea? E o rudă îndepărtată. Trebuie să stea ceva timp la mine. E rugămintea unchiului meu de al doilea. Nu îl cunoşti. Şi eu abia acum ceva vreme l-am văzut pentru prima oară.

- Doamne cât este de frumoasă.

- Este? Nu îmi dau seama. Nu am privit-o niciodată aşa.

- Înseamnă că eşti orb. Ce-i cu tine? Nu mai recunoşti frumuseţea atunci când o întâlneşti? Trebuie să mi-o prezinţi, auzi? Şi oricum eram în căutare de o fată cu care trebuia să mă căsătoresc.

- Ce? Cum poţi gândi aşa ceva? E prea mică. Mai trebuie să crească până la vârsta de măritiş.

- A cu cât este mai tânără, cu atât mai pură şi nevinovată este. Aşa o să pot să o învăţ ce doresc. Hai prezintă-mă, îl luă de braţ şi îl târâ cu forţa spre casa unde fata trăia.

- Nu. Azi nu. Este ocupată şi nu are timp de vizite se eschivă Joon şi îi abătu atenţia prietenului său cu altceva. Acesta nu prea se lăsa convins uşor. În cele din urmă...

- Dragul meu Shin Hae nu va putea fi în veci soţia ta.

- De ce? Ce îmi lipseşte? Bogat sunt, frumuşel sunt. Am nevoie doar de ea aşa cum este acum. Celelalte femei din anturajul nostru sunt prea cu ochii după faimă şi avere. Aş putea să mă îndrăgostesc uşor de Shin Hae. Hai să nu mai zăbovim. Simt deja cum îmi sare inima din piept.

- Trebuie să îţi spun un adevăr crunt despre Shin Hae.

- Ce? Ce poate fi? E deja dată altcuiva? Aşteaptă un copil? Ce? Ce poate să mă facă să renunţ?

- Este...este oarbă.

- Off, am crezut că este însărcinată. Doar asta mă putea face să renunţ.

- Cred că nu ai înţeles. Nu vede, nu vede nimic.

- Şi? Cu un pic de ajutor, totul se poate rezolva. Hai repede să mă prezinţi. Acum că ştiu asta mai mult mi-o doresc. Doamne cât este de frumoasă. Cineva care nu ştie că ea este oarbă nu şi-ar da seama. OMG. Se mişca cu atâta siguranţă...O ador. Râsul fetei se auzi până la ei. Iar prietenul lui Joon căzu pur şi simplu în extaz. Wow, ce râs plăcut are şi ce voce caldă. Trebuie, auzi, trebuie să fie a mea. Joon la insistenţele prietenului său se enervă vizibil şi îşi dori ca această întâlnire să nu fi avut loc. Cu greu îl făcu să renunţe pe moment, dar prietenul lui îi promise că se va întoarce, nu înainte de a-l pune să jure că o să-l ajute cu Shin Hae. Din acea zi dădu dispoziţii clare să nu mai fie deranjat de acel prieten. Pentru el va fi mereu ocupat. Niciodată nu va mai dori să-l primească la el în casă. Nu-i părea rău. Prietenul lui era foarte zgomotos şi lui Joon nu-i plăcea asta. Acum va avea mai multă linişte. Motivul invocat de Joon? Învaţa, citea, nu trebuia să fie deranjat. Voia să ajungă magistrat şi se pregătea temeinic pentru examen. Chiar dacă era un nobil, trebuia să câştige postul pe drept în urma unui examen. Asta cel puţin le spuse apropiaţilor lui şi astfel îşi motiva şi absenţa destul de îndelungată din lumea mondenă. O vreme îşi amâna propria vânătoare, doar ca să alunge curioşii care prinseseră de veste despre Shin Hae şi care acum se imbulzeau la uşa lui ca să afle ştirea cea nouă. Tuturor le închise uşa în nas şi îi ţinu la distanţă ceva vreme. Dar asta nu va merge mult timp. Trebuia să....Nu ştia nici el ce trebuia să facă mai departe. În lungile nopţi de vară, Joon se obişnui să îşi petreacă timpul alături de Shin Hae. Chiar dacă nu vorbeau, erau conştienţi de prezenţa celui de lângă ei. Joon citea o carte sau pur şi simplu aţâţa focul, sau stătea pe spate şi privea luna şi stelele în nopţile senine. Shin Hae avea veşnicii iepuri cu ea pe care îi mângâia uşor gânditoare. Rareori simţea nevoia să vorbească. Rareori Joon deschidea o discuţie. Dar azi....

- Câteodată....doar câteodata mi-aş fi dorit să văd. Mi-aş fi dorit să văd florile care au mirosul acesta plăcut, să văd oamenii din jurul meu, să văd curcubeul după ploaie, să văd toată frumuseţea care mă înconjoară. Câteodată, doar câteodată sunt tristă şi ochii mei şi aşa orbi se îneacă în râuri de lacrimi. Atunci îmi doresc...aş vrea...aş vrea să-ţi văd chipul, să-ţi cunosc zâmbetul, spuse ea încet ca pentru ea. În liniştea care se lăsase Shin Hae se simţea stingheră, părăsită. Întinse mâinile căutând parcă ceva. Chiar puse o întrebare.

- Bunule Joon eşti aici? Ai plecat? Sunt singură? Nu auzea nimic în jurul ei şi o panică cumplită o cuprinse. Shin Hae se ridică brusc speriind iepurele care dormita în poala ei făcându-l să fugă înspăimântat. Joon o apucă de încheietura mâinii şi o forţa să ia loc lângă el. Nu îi spase nimic dar...

- Câteodată, doar câteodată aş vrea să nu pot vedea nimic, să pot intra în lumea ta şi să fac parte din ea. Aş vrea să simt şi eu ceea ce simţi tu. Se sperie singur de ceea ce spusese şi tuşi încurcat. Nu vreau să mă înţelegi greşit. Aş vrea să te înţeleg eu mai bine. Aş vrea să te pot ajuta.

- A nu, stai liniştit. Ai făcut tot ceea ce era omeneşte posibil. Nu aş putea să cer mai mult de atât, doar că...am început să simt acut faptul că sunt oarbă şi nu pot face orice ca alte femei.

- Că alte femei? Ce vrea să însemne asta? Ce vrei de fapt?

- Cred că niciodată nu mă voi putea îndrăgosti. Cum aş putea iubi fără să îl văd pe cel de lângă mine? Sunt sigură că am multă dragoste de împărţit dar cine îşi va dori să aibă lângă el o femeie care nu vede?

- Ai fi uimită să afli că sunt deja câţiva care doresc cu tot dinadinsul să te cunoască, poate chiar să se căsătorească cu tine. Ce zici de asta?

- Omo, cum? Nu m-am gândit niciodată că aş putea să mă mărit. Chiar există cineva care mă doreşte aşa cum sunt?

- Da şi cu greu l-am îndepărtat. Se pare că s-a îndrăgostit de tine într-o clipă, doar ce te-a zărit.

- Bine dar eu...eu nu îl cunosc. Îmi este teamă. Nu vreau, nu acum. Te rog mai lasă-mă să stau cu tine o vreme.

- Sigur. Stai liniştită. Stai cât doreşti. Dacă vrei să-mi cunoşti prietenii, doar o vorbă să spui şi se rezolvă.

- A nu, încă nu. Te rog să nu faci asta. Nu aş şti cum să mă port în prezenţa unui bărbat.

- Dar eu? Eu nu sunt bărbat? O să te porţi ca de obicei atât. Nimic special.

- Să înţeleg că doreşti să scapi de mine? Sunt o povară pentru tine? Ajută-mă să-mi găsesc familia şi atât. Nu vreau nimic mai mult. Nu vreau să cunosc pe nimeni, nu vreau să mă mărit. Fără părinţii mei alături? Nu. Niciodată. Spuse şi alergă în casă împleticindu-se şi împiedicându-se de nişte straturi de flori. Căzu şi se răni la genunchi. Lacrimile se iviră instantaneu. Joon fugi să o ajute iar fata se agăţă disperată de ajutorul pe care îl primea. Îl strânse cu putere şi apoi îl îndepărtă cu forţa de lângă ea. Se puse şi mai mult pe plâns şi reuşi să se ridice dispărând repede în casă. Joon rămase fără suflare. Nu ştia ce i se întâmplase, nu ştia ce trebuie să facă. Îmbrăţişarea subită a fetei îi ardea pielea. Fiecare por din corpul său îi simţise apropierea. Fiorii deja cunoscuţi îi străbăteau trupul în valuri. Năucit şi buimăcit se îndepărtă împleticindu-se spre odăile lui. Dădu drumul servitorilor şi el se prăbuşi pe podeaua caldă. Respiraţia îi devenise rară şi sacadată. Era în imposibilitate de a face o cât de mică mişcare. Mintea i se golise toată şi nu putea procesa informaţiile primite. Stătea ca lovit de trăznet. Niciodată nu mai simţise acest val uriaş de sentimente. Nici nu ştia ce să facă cu ele. Nu ştia ce urmează. Prima dată în viaţa lui când rămăsese fără replică. Nu mâncase nimic şi totuşi simţea că este sătul. Nu băuse nimic şi totuşi era ameţit. Zăcu în nesimţire până dimineaţă fără să-şi facă patul, fără să vrea ceva. După un somn agitat şi cu vise care mai de care mai ciudate, se trezi lac de apă, cu faţa şifonata şi cu gura uscată. Caută cu înfrigurare ceaşca cu care să bea apă dar nu putu să o ridice. Era fără vlagă. Încercă să strige slujitorii, dar nu îi ieşi nici un sunet din gâtul uscat. Cu greu să târâ pană la uşă şi o deschise cerând ajutor oricui trecea pe acolo. După un timp se iviră slujitorii care îl ajutară să se ridice, să facă o baie şi îl primeniră înviorându-l. Printre frânturile de vise de care îşi aducea aminte cu claritate acum, era şi unul în care era el şi Shin Hae. Era atât de clar încât avea impresia că este real şi că totul se întâmplă aievea. Stăteau unul lângă celălalt, nu îşi spuneau nimic. Fata îl ţinea de mână, iar el îi îndepărta de pe faţă o şuviţă rebelă de păr. Apoi îi mângâia acea claie încercând să o domolească cu mângâierea lui. Mâna ei era atât de caldă şi toată fiinţa ei emana un miros floral nemaiântalnit. O beţie îl cuprinse de la acel miros sau de la atingerea mâinii ei, sau de la apropierea lor, nu stia de la ce. Trăi o clipă într-un extaz total. O mângâia cu privirea şi sentimentul de fericire era fulminant. Oftă la aducerea aminte a acelui vis. O clipă se uită spre spatele curţii sperând să o zărească măcar o clipă, dar fata nu ieşi deloc din casă. Nu ieşi nici a doua zi şi nici în zilele următoare. O linişte nefirească se aşternu în curtea din spate. Râsul ei cristalin nu se mai făcu auzit nici măcar o singură dată. Trimise slujitorii să afle ce se întâmplă, iar aceştia îi aduseră veşti nu tocmai bune. Fata refuza să iasă din casă, mânca mai nimic şi toată ziua stătea şi privea în gol fără să facă ceva anume. O lasă ceva vreme în legea ei, dar nu foarte mult timp. La câteva zile după discuţia lor, Joon bătu la uşa casei. Nu îi răspunse nimeni. Tocmai se pregătea să plece când slujitoarea fetei veni în fugă spre el cerând îndurare şi iertare.

- Stăpâne, te rog să îmi iei viaţa, se tânguia femeia disperată.

- Ce s-a întâmplat? De ce îmi ceri aşa ceva? Ce vrea să fie asta?

- Stăpâne...Shin Hae, ea...

- Ce este cu ea? Nu vrea să mănânce, ce?

- A dispărut. Shin Hae a dispărut.

- Ce spui? întrebă zâmbind neâncrezator Joon.

- A dispărut. Dimineaţă am lăsat-o dormind şi am plecat în treburile mele. Când m-am întors...

- Ce spui tu acolo? Unde putea să se ducă?

- Lipsesc şi câteva haine. Bănuiesc că a plecat singură.

- Hai că nu am chef de glume. Spune-mi că mă păcăleşti. Te rog.

- Stăpâne ia-mi viaţa, merit să mor. Am lăsat-o singură.

- Lasă asta acum. Vorbim după ce o găsim. Am o datorie morală faţă de ea. E mult de când ai lăsat-o singură?

- Nu chiar aşa mult. Fără ajutor nu cred că a ajuns prea departe.

- Atunci ce mai aşteptăm? La treabă. Mobiliză de urgenţă câţiva slujitori şi chiar el însuşi plecă în căutarea ei, neavând încredere totală că aceia o vor găsi. Acum în clipa asta nu se gândea decât cum să facă să o găsească. Nimic nu mai conta. Alerga ca un nebun pe străzile prăfuite urmat îndeaproape de slujitorii lui. La o răscruce îi împărţi în cele patru zări să caute cât mai bine. Îl cuprinse deznădejdea..."Dacă nu am să o mai găsesc niciodată? Ce îi voi spune domnului Kim când mă voi întâlni cu el? Nu voi putea să fac faţă ruşinii, aşa că trebuie să o găsesc cu orice pret. Dar ia stai. Doar asta să fie motivul? Doar promisiunea pe care i-am făcut-o domnului Kim? Ce mai contează? Mă voi gândi mai profund atunci când o voi găsi. După un timp o zări stând pe o piatră la soare. Cu capul dat pe spate, cu pletele fluturând nărăvaşe, se bucura de lumină caldă a soarelui. Asculta atentă zgomotele din jurul ei, încercând să-şi imagineze ce era în prejma ei. Îşi îndreptă privirea către o larmă făcută de o mulţime de copii care se jucau prinselea şi baba oarbă. Shin Hae zâmbi fascinată. Joon nu putea să-şi ia ochii de la fata asta care pe zi ce trecea parcă i se băga şi mai mult în suflet. Îi admiră temeritatea, îi privea părul care căpătase în lumina soarelui reflexe strălucitoare. Faţa i se îmbujorase de la soare, iar fata se vedea că se bucura de libertatea aceea nesperată.

- Pot să ştiu şi eu ce cauţi aici? Shin Hae ştii câte griji mi-am făcut pentru tine? De ce? De ce ai plecat aşa fără să spui un cuvânt?

- Am vrut să ştiu dacă nu cumva sunt prizonieră.

- Prizonieră? Ha! Ce naiba umblă prin capul tău? Cine te ţine prizonieră? Ai zis că vrei să mergi undeva şi eu m-am opus? Te-am închis în casă? Dacă aşa a părut îmi cer iertare. Am vrut doar să te protejez. Afară pe stradă este o lume sălbatică şi crudă.

- De ce spui asta? Până acum nu mi s-a părut aşa cum spui. Îmi pare rău că ţi-ai făcut griji pentru mine. Promit să nu mai repet greşeala.

- Chiar te rog. Voi face tot ce doreşti numai să nu mai dispari din faţa ochilor mei. Ai înţeles? Niciodată să nu-mi întorci spatele. Voi fi alături de tine mereu.

- Chiar şi când te vei însura?

- Să mă însor? Cine spune asta?

- Am auzit servitorii că este iminentă căsătoria ta şi eu...eu nu am vrut să încurc pe nimeni.

- Nu mă căsătoresc. Nu am de gând. Una la mână, nu am găsit cu cine şi doi nu mă mai interesează acum. Am alte priorităţi.

- Priorităţi? Şi eu sunt una dintre ele?

- Da bineânteles

- Ei vezi? Tocmai asta încercam să evit. E vina mea până la urmă şi a tatălui meu? E de vină promisiunea?

- A nu, nu spune asta. Eşti o prioritate, dar nu din cauza promisiunii. Chiar vreau să te pot ajuta.

- În regulă atunci. Am două favoruri să-ţi cer.

- Zi, te ascult.

- Unu, să nu-mi mai pomeneşti în veci de măritiş şi doi în clipa in care te vei hotărâ să te căsătoreşti, să mă laşi să plec. Numai cu condiţiile astea două mă întorc la tine. Eşti de acord?

- Da sigur. Îţi promit. Mi-am ţinut mereu promisiunile, poţi avea încredere în mine.

- Bine atunci hai acasă, spuse şi îi întinse mâna să fie ajutată. Joon îi luă mâna şi o ghidă uşor spre casa lor. O strângea uşor de mână şi se bucura de fiecare clipă în care mâna ei era în mâna lui. Îşi potrivea paşii în ritmul paşilor ei. Ar fi vrut să stea la capătul pământului, să nu mai dea drumul mâinii deloc. Mârâi înfundat când se trezi în faţa casei lui. Servitorii deja schimbau feţe, feţe când îl zăriră ţinând-o de mână pe Shin Hae.

- Hei ce înseamnă figurile astea? Aţi uitat că este oarbă? Cum puteam să o aduc inpoi? Să o mân ca pe vite? Sau să îi spun: ai grijă este o piatră? Acum fă la stânga? Am să vă pedepsesc dacă vă gândiţi la prostii şi mai ales dacă umblaţi cu vorba. Pe care am prins bârfind, nu mai lucrează pentru mine. S-a înţeles? Slujitorii dădură repede din cap şi o preluară pe Shin Hae, conducând-o în casa unde locuia. Bătrâna servitoare o certă şi apoi o luă în braţe spunându-i cât de teamă i-a fost pentru ea.

- Te rog să nu mai faci aşa ceva. Era să mor de inimă rea. Am crezut că ţi-am greşit eu cu ceva. Hai vino să te speli. Uite ce picioare pline de praf ai. Shin Hae se lasa îmbrăţişată, certată şi mângâiata. Se simţea bine când cineva îşi făcea griji pentru ea.

- Da oma. Nu o să mai fac. Hai să mâncăm. Îmi este aşa o foame...

- Imediat aduc ceva de mâncare. Ai puţintică răbdare. Voi fi aici imediat. Să nu pleci nicăieri.

- Da oma. Nu plec. Ca să evite şi alte bârfe Joon se ţinu departe de Shin Hae o perioadă, dar nu fu scutit de întâmplări neplăcute care îi stricau buna dispoziţie. Se văzu asaltat de prietenul lui Yongguk. Oriunde se ducea Joon era şi el prezent şi îl presa să îi facă cunoştinţă cu Shin Hae. Degeaba încerca Joon să-l îndepărteze, spunându-i verzi şi uscate, că Yongguk nu asculta deloc. El nu ştia decât una şi bună. Era îndrăgostit şi voia să se însoare cu femeia care îi acaparase inima.

- Dacă nu mă prezinţi sunt în stare de orice nebunie, Joon. Nu ştiu ce mi-a făcut, dar nu îmi mai găsesc liniştea de când am văzut-o.

- Eşti deadreptul nebun zău. Ţi-am spus că nu vrea să cunoască pe nimeni. Chiar m-a ameninţat că fuge dacă o presez. Ce vrei? Vrei să o fac să plece? Vrei să nu o mai vezi deloc?

- A nu. Nu. O să am răbdare. Dar mi se pare tare ciudat.

- Ce? Ce-i atât de ciudat?

- Am impresia că nici tu nu vrei...

- De ce spui asta? Ţi-am spus doar să o mai laşi să crească.

- Dacă nu aş ştii că sunteţi rude, aş crede că eşti interesat de ea. Eşti?

- Omo, ce vorbe sunt astea? Ţi-am spus doar că vrea să stea o perioadă aici. Nu a venit să se mărite.

- Şi ce. Ai spus că nu mai are părinţi. Unde crezi că ar putea pleca aşa singură în lumea largă?

- Da şi tu ai dreptate. O să-i vorbesc despre tine. Atât pot face pentru tine. Ai înţeles? Şi să te ferească Domnul să faci vreo prostie, că te omor cu mâinile mele. Te voi găsi şi în gaură de şarpe să ştii. Mă cunoşti doar, ştii că vorbele nu le arunc niciodată în vânt.

- Bine am înţeles. Dacă nu va voi să mă cunoască să îmi spună chiar ea. Doar aşa voi renunţa. Nu ştiu de ce dar vorbele tale nu mă liniştesc de fel. Prea mi-ai pus beţe în roate de când am văzut-o. Sper că nu te-ai îndrăgostit de ea, nu?

- Eu îndrăgostit? Ai uitat cu cine stai de vorbă?

- Chiar aşa. Ştiam eu că nu se poate aşa ceva. Trecură mai multe zile şi totul se reveni la normal. Toate curgeau după un tipar bine stabilit. Lucrurile se liniştiseră oarecum. Joon începu să o viziteze invocând tot felul de motive. De multe ori stăteau doar unul lângă celălalt, fără să vorbească nimic, doar ei cu gândurile lor. Câteodată Joon îi atingea mâna ca din întâmplare, dar nu şi-o retrăgea şi rămânea în aşteptare să vadă dacă fata îi respinge gestul său nu. La început Shin Hae se sperie de atingerea aceea şi îşi retrase mâna. Un suspin uşor o făcu să fie atentă şi îşi cântări altădată gesturile. Alteori Joon îi acoperea umerii cu un şal călduros şi zăbovea într-o îmbrăţişare uşoară. Atunci Shin Hae ridica mâna şi îi cerceta faţa cu ea. O clipă Joon se îmbata de atingerea mâinii ei şi se lasa răscolit de un şuvoi de sentimente, care mai de care mai ciudat. Simţea nevoia, dorinţa să o protejeze de orice. Nu îşi explica nici el ceea ce simţea. Încă nu voia să tragă linia şi să adune. Îi era teamă de rezultat.Îşi spunea că este imposibil ca el să simtă şi altceva în afară milei şi a obligaţiei pe care o avea faţă de promisiunea făcută tatălui ei. În una din zile, Joon trebui să plece pentru o perioadă de acasă. Chiar dacă îşi făcea griji pentru Shin Hae, îi lasă suficienţi servitori şi oameni care o păzeau zi şi noapte. Plecă aşadar liniştit după ce îi spusese acest lucru şi ei. Se uită de mii de ori înapoi să se asigure că totul era în regulă. Se sui pe cal şi plecă. Însă a patra zi venii în goană unul dintre servitorii lui care descalecă neântarziat şi ceru să îl vadă pe stăpân.

- Chiar acum nu se poate. Este cu un vizitator important. Când va termina, te va primi i se răspunse.

- Da dar... e o urgenţă. O să mă omoare dacă nu îi dau vestea asta la timp.

- Nu ştiu ce să fac şi mie mi-a spus să nu îl deranjeze nimeni.

- O să fim morţi amândoi te asigur, dacă nu vorbesc cu el urgent. Încă cu neâncredere se duse şi îl deranjă pe Joon, care la vederea acestuia se grăbi afară să vadă ce are de spus. Slujitorul îi spuse tot ce avea de spus într-o suflare. Joon se prăbuşi pe un morman de pământ, năucit. Nici nu se putea să primească o lovitură atât de mare. Până procesă toate informaţiile îi trebui ceva vreme. Apoi sări şi dădu câteva comenzi scurte, încalecă calul şi făcu drumul înapoi spre casa lui. Zbură pur şi simplu până la locuinţa lui Shin Hae, unde totul era răvăşit. Unii slujitori erau legaţi, alţii erau plini de vânătăi, alţii încă erau sub influienta băuturilor pline de prafuri de somn. O caută pe Shin Hae peste tot, dar aceasta dispăruse fără urmă. Primul pe care îl bănui fu prietenul lui Yongguk. Dar acesta era acasă şi nu dădea semne că Shin Hae ar fi la el. Joon stătu o vreme la palavre cu el apoi invocă un motiv oarecare şi plecă încercând să pară cât mai calm şi relaxat. Continuă căutarea lui Shin Hae dar aceasta intrase parcă în pământ. Ceva totuşi îl neliniştea. Când vorbise cu Yongguk acesta nu a adus deloc vorba despre Shin Hae şi asta l-a pus pe gânduri. Bănuia că la mijloc era mâna prietenului său, aşa că lasă câţiva oameni să îl urmărească. Ştia că nu va rezista mult şi se va da de gol. Îl cunoştea mult prea bine. Avu dreptate să aştepte, căci imediat Yongguk se puse în mişcare. Joon îi văzu pregătirile de plecare şi îl urmării de la o oarecare distanţă, ca să nu îşi dea seama că este urmărit. Spera că Shin Hae să nu se fi speriat prea tare şi mai ales Yongguk să nu îi fi făcut nimic rău." Am să îl omor" îşi spunea în gând. " Cum naiba i-a vent ideea asta? Lasă că vei face cunoştinţă cu tăişul sabiei mele, dacă i-ai clintit şi un singur fir din cap lui Shin Hae. Dacă este în regulă am să te bat doar până când nu ai să mai poţi sta pe fund ceva vreme." Într-o casă retrasă intră Yongguk, după ce se asigură mai întâi că nu fusese urmărit. Îşi lăsă slujitorii în dreptul porţii şi intră în casa unde se zărea o lumină slabă. Un strigăt slab îl puse în mişcare pe Joon care anihilă toţi slujitorii de la poartă şi intră în tăcere în casa semiobscură. Când deschise uşa se împiedică de corpul care era întins pe jos. O fracţiune de secundă dură şi apoi văzu negru în faţa ochilor şi căzu peste cel care deja era jos. Slujitorii lui Joon o opriră cu greu pe Shin Hae să nu îi atace şi pe ei.

- Shin Hae, l-ai lovit pe tânărul stăpân. A venit să te salveze şi tu îl omori?

- Omo, chinchae? Ce mă fac? Haideţi repede să îi dăm cu apă rece poate reuşim să-l trezim. Joon se trezi ud fleaşcă.

- Eşti criminală, zău aşa, spuse când îşi reveni un pic. Tu nu ai nevoie de ajutor. Ci cei care sunt în prejma ta au nevoie de protecţie.

- Îmi cer scuze, dar eram speriată. Sunt închisă aici de două zile şi abia azi a venit cineva. Când a intrat şi mi-a vorbit, mi-am dat seama că este un necunoscut pentru mine şi am făcut ce mi-a dictat primul impuls. M-am apărat.

- Bine, bine. Acum nu mai trebuie să fi speriată. Vom merge acasă imediat ce mă răfuiesc cu nemernicul ăsta.

- Nu crezi că l-am pedepsit eu destul? Dacă nu mă înşel încă nu şi-a revenit nu?

- Ha, ha, ha. Ai dreptate, este încă inconştient. Dar tot trebuie să îi trag o săpuneală. Măcar să-şi aducă aminte să îşi vadă de ale lui şi să nu se mai uite peste gard la vecini şi să poftească ce nu-i al lui.

- Dar sunt atât de obosită. Nu am dormit deloc aşteptând să se întâmple ceva. Vreau să merg acasă întâi. O să ai timp suficient să-i dai pedeapsa pe care o merită.

- Bine zici. Hai spuse şi o luă de mână ducând-o până la calul care îl aştepta răbdător. O sui în şa şi apoi urcă şi el. O conduse aşa până acasă. Apropierea aceea îl umplu de transpiraţie şi cu toate astea o senzaţie ciudată de frig îi străbătea corpul. Ţinând frâiele calului era conştient că de departe acest lucru semăna cu o îmbrăţişare. Sudori reci îi curgeau pe şira spinării. Bine că drumul nu ţinu foarte mult. Când ajunseră acasă slujitorii se grăbiră să o ajute pe Shin Hae să descalece şi să intre în casă. Joon rămas singur se dădu şi el jos în dreptul grajdurilor şi constată cu stupoare că genunchii îi tremurau fără încetare. Se şterse pe frunte cu dosul palmei şi plecă spre odăile sale oftând neâncetat. După ce întări paza casei se culcă şi el liniştit. Fusese o zi extrem de lungă şi obositoare. Plecase într-un iureş călare şi reuşise să readucă lucrurile la normal. Era obosit, dar mulţumit de rezultat. Până la urma asta conta. Câteva zile ezită să se întâlnească cu Shin Hae, cu toate că fata dorea să afle ştiri despre el. Aproape că îi spărsese capul când l-a lovit cu vaza aceea grea. Se simţea responsabilă pentru durerile lui de cap. Joon o evita deliberat. Mai avea nevoie de un timp de gândire. Printre altele, îşi rezolvă problemele pentru care fusese plecat şi se întâlni cu Yongguk, fără să-i dea de bănuit acestuia că ştia ceea ce făcuse. Yongguk era neliniştit. Nu ştia ce se întâmplase cu Shin Hae. Oricât se chinui, nu află nimic. Riscă să aducă vorba despre Shin Hae în faţa lui Joon.

- Prietene ce mai zici? Nimic nou? Ai găsit-o pe Shin Hae? Este bine? Îmi este dor de ea. Abia stăpânindu-şi nervii Joon răspunse

- Oh. Cred că s-a întors în satul ei. O fi venit prietenul ei. Nu ştiu. Aştept veşti din partea ei. Ce neruşinată. Să plece ea fără să spună un cuvânt.

- De ce vorbeşti aşa de fata aceea atât de dulce? Nu crezi că eşti nedrept cu ea? Doamne când o să-ţi recapeţi inima? Nu mai fi atât de sobru şi rece. Nu o cred în stare pe Shin Hae să plece fără să spună nimic. Poate că altceva s-a întâmplat.

- Nu înţeleg ce vrei să spui. A plecat şi gata. Nu mă interesează prea mult.

- Dacă eu o găsesc? Ce îmi dai atunci?

- Ce vrei? Şi de ce să o cauţi? Eu nu vreau să o caut. Mi-am făcut datoria. Te rog să o laşi în pace. Dacă a vrut să plece...cale bătută.

- Am să o caut şi...am să o păstrez, spuse cu hotărâre Yongguk.

- Ştii ce meriţi tu? O bătaie soră cu moartea. Ai speriat copila aceea de moarte. Cum poţi să mai vorbeşti acum aşa?

- Eu...eu...eu o iubesc. Am vrut să fie a mea. Trebuia să o am.

- Zi mersi că sunt calm acum. Dacă mai faci un pas spre ea eşti mort. Îţi jur.

- Să înţeleg că ea este bine?

- Slavă Domnului da şi asta nu mulţumită ţie.

- O Doamne, îţi mulţumesc.

- Eşti nebun ce ai?

- Da sunt nebun de fericire că este bine, că nu i s-a întâmplat nimic grav. Să îi trimiţi felicitările mele. Cu toate că este oarbă a reuşit cu precizie să-mi spargă capul cu ce naiba a dat nu ştiu, dar a făcut-o temeinic.

- Acum îmi este milă de tine zise râzând Joon bătându-l cu palma pe umăr. Eşti pierdut pentru vecie. Te credeam mai tare nu aşa slab de înger. Omo. Eşti terminat. Joon se ţinea cu mâinile de burtă să-şi oprească râsul isteric care îl apucase şi care nu voia de nici un fel să se oprească. Lasă-mă că mă omori zău aşa. Hai că am plecat spuse şi se ridică cu greu lăsând în urma lui pe Yongguk cu privirea pierdută în visare. Joon încă mai râdea de prietenul său cel prins până peste cap în mrejele dragostei. Ajuns acasă o vizită pe Shin Hae.

- Am ajuns acasă, spuse Joon când intră în odaia fetei. Shin Hae se repezi şi îi lua faţa cu amândouă mâinile. Îl cercetă să vadă dacă este în regulă, dacă nu este rănit cumva. O clipă cât o eternitate, se lăsă mângâiat de degetele prietenoase ale fetei, apoi se redresă şi tuşi încurcat, îndepărtându-se de lângă ea. Pe scurt o puse pe fată în temă cu tot ceea ce se întâmplase şi îşi ceru scuze pentru prostia prietenului său. Shin Hae după ce ascultă tot ce s-a întâmplat izbucni veselă în râs.

- Şi spui că i-am spart capul? Aşa îi trebuia. De ce trebuia să recurgă la răpire nu ştiu zău.

- Eu ştiu, spuse Joon. A vrut de mult să te cunoască, iar eu m-am opus mereu şi l-am ţinut la distanţă, nu îndeajuns de departe după cum vezi. Te-a zărit şi te-a auzit cântând şi râzând şi a fost suficient. Zău, îmi este milă de el. Era disperat că ţi s-a întâmplat ceva. Chiar am râs de figura lui. A riscat chiar să mă întrebe ştiind cum sunt eu când sunt supărat. Cu toate astea prefera să fie bătut, dar să afle că eşti bine. Aşa că...

- Aşa că l-ai bătut? Cum ai putut să faci aşa ceva? Zău câteodată te cred atât de fără inimă.

- Nu aveam pe cine să mai bat. Soarta mi-a luat-o înainte. E terminat. E lovit rău.

- Adică? Ce i s-a întâmplat?

- S-a îndrăgostit de tine, dar rău de tot. A spus că va trăi de acum în colo, doar ca să te servească pe tine. Dorinţele tale vor fi porunci pentru el. Va face totul pentru tine. Am râs de era să mor nu alta.

- Mda. Asta nu prea cred, dar...Nu mă cred o fiinţă prea frumoasă. Plăcută poate, dar frumoasă până la a face un bărbat să moară nu prea cred.

- Oricum, va sta la distanţă şi te va proteja mereu. Asta mi-a spus, zise Joon încurcat, încercând să schimbe subiectul. Încă nu voia să recunoască că fata era frumoasă şi că putea uşor să concureze cu cele mai mari frumuseţi ale timpului. Dacă se îmbrăca şi folosea accesoriile reuşea uşor să le pună în umbra pe multe femei. Naturaleţea, simplitatea ei, îi dădea chipului ei o lumină aparte. Chiar dacă ochii ei erau lipsiţi de viaţă, asta nu însemna că nu îi străluceau. Mai ales când era fericită de ceva, faţa ei îi radia. În tonul acesta vesel Joon plecă de lângă Shin Hae uşurat că fata nu se resimte după atacul asupra ei. În câteva zile Joon i-l prezentă pe Yongguk fetei. Surprinzător, dar aceştia se împrieteniră repede şi acum făceau haz de întâmplările trecute. Yongguk era fericit în postura cea nouă. Era în stare să stea nonstop lângă Shin Hae, care îi tolera prezenţa foarte bine. Cine ar fi crezut? Joon se surprinse de câteva ori fiind deadreptul gelos pe relaţia lor. Îşi dorea şi el aşa ceva dar...Acum că Yongguk era mai tot timpul în preajma fetei, îl împiedica pe Joon să o viziteze mai des, aşa cum îşi dorea. Nu voia să creeze suspiciuni. Oricum când venea şi el în vizită, Yongguk era numai cu ochii pe el. Îl observa cu ochi ageri încercând să pătrundă prin înfăţişarea lui rece şi aparent dură. Ochii unui îndrăgostit văd mult mai multe lucruri. Observă când în jurul lor apar diverşi rivali, declaraţi sau nu. Cel mai greu de depistat erau cei de genul lui Joon, aparent reci, aparent nepăsători, dar mistuiţi de flăcări puternice. Aceştia se consumau latent, mocnit, ca apoi să explodeze. Aşa îl vedea şi Yongguk pe Joon, ca o bombă cu ceas, oricând predispusă la explozie.

- Dacă nu te-aş cunoaşte aş zice că eşti interesat de Shin Hae îi spuse într-o zi Yongguk lui Joon.

- Ce vrei să spui cu asta? Eu interesat? Ai uitat cumva că este rudă cu mine? se prefăcu ofensat Joon.

- Da, aşa este, dar atât de îndepărtaţi încât nu prea ar conta nu crezi?

- Hai nu mai vorbi prostii. E normal să vin în vizită. Asta făceam şi înainte. Acum pot spune că vin mult mai rar pe aici. Dar voi se pare că vă înţelegeţi minunat.

- Da. M-am gândit să mă confesez. Crezi că am vreo şansă?

- Nu ştiu ce să zic. Ştiu doar că nu o interesează căsătoria. Poţi să o întrebi.

- Mda. Poate că ai dreptate, dar trebuie să ştiu în ce ape mă scald. Vreau să ştiu dacă am şi eu loc în inima ei sau nu. Nu pot sta la infinit aşa, fără măcar să încerc nu?

- S-ar putea să o sperii şi atunci te va alunga de lângă ea. Vrei să rişti chiar şi aşa?

- Da. Trebuie. Pot să-i fiu prieten devotat toată viaţa, dar sincer vreau mai mult. Sper doar să nu o sperii şi mai ales să nu mă alunge de lângă ea.

- Să nu spui că nu te-am avertizat. Dacă se va întâmpla asta trebuie să te declari învins şi să cedezi. Ai înţeles?

- Nu o să ai tu satisfacţia asta. Chiar îţi doreşti ca eu să eşuez. Am să mă ţin de promisiune. Chiar dacă Shin Hae nu i-a spus direct să plece, Yongguk se simţea în plus. Acum că îi spusese fetei ce simte pentru ea, el se mai liniştise dar cu ce preţ? Shin Hae făcu zece paşi înapoi şi nu mai voia să vorbească deloc cu el. Se retrăsese în carapacea ei imediat ce Yongguk îşi pusese sufletul pe tavă.

- Nu vreau să mă căsătoresc. Iubire? Nu ştiu ce înseamnă. Nu cred că sentimentul ăsta îl voi cunoaşte vreodată. Te rog să mă laşi singură. Am nevoie de spaţiu.

- Te rog Shin Hae nu mă alunga. O să fiu prietenul tău pentru totdeauna.

- Ai şi tu dreptate. Nu poţi să fi doar prietenul meu. Eu...eu nu pot iubi pe nimeni. Nu ştiu cum este să fi îndrăgostită. Acum te rog să pleci. Mă simt din ce în ce mai inconfortabil. Şi o perioadă nu mai veni. Trebuie să plec undeva. Să nu vii până nu te chem, ai înţeles?

- Pleci? Unde, de ce, cu cine, pentru ce...

- Oooo, ce multe întrebări. Nu îţi dau nici un răspuns la ele. Atât îţi spun. Trebuie.

- Bine, am înţeles. Mi-a spus Joon...

- Ce? Ce ţi-a spus?

- A spus că te voi speria şi tu mă vei alunga. Doamne câtă dreptate a avut.

- Nu, nu te alung, dar deocamdată fă cum îţi spun. Bine?

- Bine, bine. Aştept veşti de la tine. Shin Hae se simţea tristă. Încă un prieten pierdut. Nu voia să mai aibe de a face cu el. Ideea unei căsătorii nu îi surâdea deloc. Singurul lucru care conta pentru ea cu adevărat era dorul de părinţi, de rudele lângă care a crescut. Acest lucru o întristă şi îşi pierdu încet, încet pofta de viaţă. Joon vedea că fata trăia o tristeţe adâncă, dar nu putea să-şi explice de ce. Era ferm convins că nu Yongguk era pricina. Atunci?

- Bunule Joon, am o rugăminte să-ţi fac.

- Da Shin Hae, spune-mi cu ce te pot ajuta?

- Nu vreau să par nerecunoscătoare, dar....chiar îmi este dor de părinţi, de rude. Când le voi putea vedea în sfârşit? Chiar nu se poate face nimic în privinţa asta?

- Acum, acum nu. Încă nu am primit nici o veste de la domnul Kim. Când mă va căuta, atunci te voi anunţa. Te rog să nu mai aduci vorba despre asta. Urechi străine ar putea auzi şi atunci nu ştiu ce ar trebui să facem. Ştii doar că este un secret pe care vreau să îl protejăm. Viaţa lor depinde de felul cum noi păstrăm secretul. E ok aşa? Eşti mulţumită de răspuns? Plecă în grabă evitând să îi mai răspundă fetei. Servitoarea care locuia cu ea îl înştiinţă că fata nu mai mânca, îşi pierduse pofta de mâncare şi nici nu mai râdea. Nu mai era aşa de veselă ca înainte. Parcă ceva se stingea în viaţa ei încet, încet. După o perioadă în care lucrurile nu luară o întorsătură favorabilă, Joon se hotărâ să-i spună fetei adevărul. Ştia că va fi un şoc puternic pentru ea, dar poate aşa o făcea să nu mai trăiască cu speranţa revederii, care o mistuia încet.

- Shin Hae! spuse Joon într-o zi când ei doi erau în grădina plină cu flori înmiresmate.

- Hmm, răspunse şi fata cu gândul în altă parte.

- Am ceva foarte important să îţi spun. Sunt un pic neliniştit, pentru că nu este nimic bun şi te va durea foarte mult.

- Omo, mă sperii. Ce este? Eşti bolnav? Te însori?

- Oh, nimic de genul ăsta. După multe ezitări Joon se hotărâ şi îi povesti fetei despre tragedia care se întâmplase cu mult timp în urmă şi de promisiunea pe care i-o făcuse domnului Kim. Chiar dacă şocul aflării acestei veşti o lăsă mută şi inertă, lacrimile curgeau rău pe obrajii fără culoare. Încercă să se ridice, încercă să intre în casă, dar se prăbuşi fără suflare. Îngrijorat, Joon o cără în casă pe braţe şi chemă de urgenţă un medic. Depresia, epuizarea şi acum acestă veste o puseră la pat pe Shin Hae. Multe zile nu îşi reveni, iar când în sfârşit se trezi, era apatică, letargică, fără voinţă de a mai trăi. De mâncat nu mânca mai nimic, dormita în continuu. Nu mai ieşea nici afară. Nu o mai bucura minic. Nici florile, nici iepurii, nici timpul frumos. Când era trează stătea cu gândurile rătăcind aiurea. Nu vorbea cu nimeni şi nu mai primea pe nimeni lângă ea. Se topea încet. Dorinţa de a mai trăi dispăruse complet. Disperat Joon la recomandarea mai multor medici, a decis să o trimită de acasă, să-i schimbe clima şi modul de viaţă. Insula Jeju i se păru cea mai bună locaţie pentru ea, aşa că o trimise (cu strângere de inimă) de acasă, într-un templu budist de pe insulă. După un timp se hotărâ că este vremea ca el să se căsătorească, să-şi facă datoria faţă de clanul lui şi faţă de părinţi. Trebuia să se însoare şi să aibe cât mai repede un copil. Nu conta fericirea. El nu mai credea de mult în iubire. Trebuia să aibe doar un moştenitor, atât. Aşa că încet, încet o dădu uitării pe Shin Hae şi se concentră asupra găsirii unei femei cât de cât decentă pentru el. În acest timp situaţia fetei se înrăutăţi grav. Aproape că văzu moartea cu ochii, iar ea era atât de nepăsătoare încât situaţia se agrava din ce în ce mai mult. Câteva luni viaţa ei atârna de un fir de păr. Se zbătea între viaţă şi moarte. Când era inconştienta avea coşmaruri care îi smulgeau strigăte fără sens. În timpul bolii visă mult. Îl visă pe Joon mult. Pe cel pe care şi-l închipuia că este Joon. După multe luni a început să-şi revină. Prinse un pic de culoare şi pofta de mâncare îi reveni. Începu să simtă lipsa prezenţei lui Joon. Curios, a fost că Joon a fost prima persoană la care s-a gândit când şi-a revenit. Cu cât îşi revenea mai repede, cu atât îşi dorea să se întoarcă la Joon. Într-una din zile, când stătea la soare, o durere o străfulgeră în ochi făcând-o să lăcrimeze puternic. Îşi şterse lacrimile cu dosul palmei şi-o geană de lumină îi încântă privirea. Chiar dacă acum vedea doar lumini şi umbre era fericită că întunericul de nepătruns se risipea încet, încet. Nu ştia nici ea de ce sau cum, prin ce miracol reuşise să îi revină vederea, dar în lume miracolele chiar există. Acum singura ei dorinţa era să îl vadă pe Joon să îşi poată confirma imaginea din mintea ei. Pe zi ce trecea privirea i se limpezea. Acum nu mai vedea doar lumini şi umbre, ci distingea şi culorile. Era fericită, era într-o beţie continuă. Toată frumuseţea din jurul ei o copleşea. Nu contenea să se minuneze de tot ceea ce o înconjura. O dorinţă îşi făcea loc în inima şi sufletul ei. Dorea să-l vadă pe Joon. Curiozitatea o măcina profund. Fără să spună cuiva ceva, se pregăti de plecare.

- Bunule Joon, strigă fata când îl zării în mijlocul curţii. În vânzoleala care se crease cu ocazia nunţii lui Joon, fata reuşise să intre neobservată. Văzând acea agitaţie, regreta că a venit neanunţata, dar luase hotărârea să-i spună lui Joon că a început să vadă. În momentul în care s-au întâlnit faţă în faţă, îl recunoscu pe Joon şi pierzându-şi stăpânirea de sine, alergă spre el îmbrăţişându-l. Lacrimile i se împleteau în barbă şi era incapabilă să mai spună ceva. Printre sughiţuri şi oftaturi îi mărturisi lui Joon că a început să vadă şi că el a fost prima persoană pe care a dorit să o vadă şi să-i spună acest lucru.

- Eşti singura persoană la care m-am gândit. Am fost atât de recunoscătoare, pentru tot ceea ce am primit de la tine. E uimitor cât de aproape de adevăr am fost. E exact faţa pe care mi-am închipuit-o că o ai, spuse şi întinse instinctiv mâinile şi îi mângâie faţa cu tandreţe.

- Shin Hae, reuşi şi Joon cu greu să rostească. Ce faci aici, cum ai venit, când?

- Bunule Joon, abia am ajuns. Nu am spus nimănui că plec. Doar am făcut-o.

- Shin Hae nu îţi dai seama cât de periculos a fost drumul? Cum ai putut să pleci aşa fără să spui nimănui? Dacă ţi se întâmplă ceva şi eu....eu nu aş fi ştiut nimic de tine. Eu....eu ce mă făceam fără tine? (şopti doar pentru el).

- Sunt bine. Atât contează acum. Dar...ce se întâmplă aici? De ce este aşa de multă lume, agitaţia asta? Sărbătoreai ceva? Ai musafiri sau ce. Nu cred că am ales prea bine timpul de întoarcere.

- Ba este cel mai perfect timp din lume. Cel mai bun. Intră. Dădu ordine noi în jurul lui şi reuşi să oprească pe moment ceea ce pregătea. Trimise vorbă la casa viitoarei mirese amânând nunta. Dacă nu ar fi fost putred de bogat ar fi avut multe necazuri. Urmară zile noi pentru Shin Hae. Totul era nou pentru ea. Privea totul în jurul ei cu luare aminte. Cânterea din priviri, fiecare persoană pe care o întâlnea. Rămânea în plin extaz privind florile care aveau mii de culori. Urmărea cu o atenţie extremă o furnică care căra o greutate mult prea mare pentru corpul ei. Dar atracţia cea mai mare era piaţa. Acolo îşi dorise mereu să meargă.

- Maine vreau să merg în piaţă îi spuse într-o zi lui Joon. Luat prin surprindere, acesta se uită mirat la ea şi nu ştia ce să spună.

- Crezi oare că este indicat? E prea multă lume acolo.

- Hai nu mai fi aşa grijuliu. Doar am venit singură acasă. Asta este deja doar o formalitate.

- Bine, vom vedea...mâine.

- Da! Da! bătu bucuroasă din palme şi sărea de fericire. Bătea necontenit din palme şi îi stârnea mii de zâmbete lui Joon. Acesta îi admiră bucuria cu care se bucură. O vedea mereu ca pe un copil care avea o jucărie nouă şi era fericit. Cu toate astea, nu vedea în ea un copil, ci o femeie. O femeie care aştepta să fie iubită, o femeie dornică de a da iubire celui iubit. De ceva vreme Joon se gândea aşa la ea. Inima lui rezona altfel când fata asta era lângă el, când îi vorbea sau când îl atingea în treacăt. Tresărea mereu şi bătăile inimi lui deveneau neregulate. Nici crampele stomacului nu îi dădeau pace. Acestea îşi făceau de cap tocmai când se întâlnea cu Shin Hae. Fiorii de pe şira spinării îl electrocutau când o atingere fugară şi nevinovată a fetei se întâmpla să aibe loc. Atunci privea în ochii ei să găsească motivul, dar mereu aceştia erau senini şi nevinovaţi. Mulţimea de oameni, mulţimea de tarabe din piaţă o zăpăciseră un pic pe Shin Hae şi instinctiv întinse mâna după un punct de sprijin. Joon o prinse de mână la timp, şi o ţinu strâns redându-i încrederea în forţele ei. Shin Hae îi zâmbi larg şi îşi retrase mâna din strânsoare.

- Ce loc minunat este piaţa, spuse zâmbind Shin Hae. Nici măcar nu îmi imaginam cum poate fi. Este incredibil. Ce de culori, ce de lucruri frumoase. Sunt încântătoare. Aş dori să iau din fiecare câte puţin.

- Ce vrei să iei? Alege şi eu ţi le voi lua.

- A, nu, nu. Nu vreau aşa. Lasă-mă să mă uit mai mult. Asta cred că va fi deajuns.

- Joon! se auzi strigat. Yongguk stătea doar la doi paşi de ei şi încerca cu disperare să ajungă lângă ei trecând printr-o mare de oameni.

- Da Yongguk. Ce faci aici? întrebă Joon un pic îngrijorat privind spre Shin Hae care se întorsese cu faţa spre cei doi.

- Yongguk? întrebă Shin Hae ezitând.

- Shin Hae, nu ne-am văzut de ceva vreme. Am auzit veştile bune. Sper că acum mă vei lăsa să te vizitez nu? Sentimentele mele sunt încă....

- Te rog, îl întrerupse fata, să nu vorbim despre asta acum. Deci aşa arăţi. Nu eşti rău deloc. Ha,ha,ha. Am glumit. Mă bucur că în sfârşit te cunosc.

- Îmi place de tine şi mai mult acum. Văd că ai învăţat să zâmbeşti şi eşti atât de frumoasă atunci când o faci...

- Dacă mai vorbeşti aşa am să mă fac că nu te cunosc. Suntem prieteni ce naiba. Nu mai fi aşa siropos. Îmi vine să leşin.

- Bine, bine. Îmi daţi voie să vă însoţesc? Jonn?

- Nu ţine de mine. Dacă vrea Shin Hae e bine şi pentru mine.

- Maine Yongguk. Mâine. Azi este ziua pentru Oppa spuse şi fugi fericită la o tarabă cu podoabe sclipitoare. Joon se făcu că nu a înţeles ce tocmai fata spusese. Îşi drese glasul...

- Atunci pe mâine Yongguk. Şi aşa am mâine nişte probleme de rezolvat. Te rog să o însoţeşti tu se poate?

- Mai întrebi? Bineânteles.

- Atunci ne vedem mâine spuse şi plecă spre Shin Hae care se îndepărta periculos de repede prin mulţimea de gură cască din piaţă.

- Shin Hae, aşteaptă strigă Joon înaintând cu greu. Aceasta încerca să se oprească dar valul de oameni o purta mai departe tot mai departe. Cu ochii aţintiţi spre ea, Joon innota pur şi simplu prin marea aceea şi în sfârşit ajunse la Shin Hae pe care o îmbrăţişă încercând să o protejeze. O trase pe marginea drumului şi o ţinu strâns în braţe până când oamenii din jurul lor se răriră şi ei puteau merge confortabil.

- Oare va veni o zi când nu mă vei mai ocroti aşa? întrebă fata ţinându-l pe Joon de braţul care o înconjura protector. Cred că va veni cât de curând.

- De ce spui asta o întrebă desfăcându-şi braţele fâstâcit. Cred că m-am născut pentru asta, spuse Joon zâmbind.

- Am fost oarbă nu surdă. Ştiu că te pregăteai de nuntă. Venirea mea a amânat-o un pic. Dar...Totul va trebui să intre pe făgaşul normal cât de curând. De data asta am să mă asigur că te vei însura şi vei fi fericit.

- Fericirea la tine asta înseamnă? Trebuie să mă însor şi gata? Dar ce să-i faci? Eu nu îmi iubesc viitoarea soţie. Totul este pentru un moştenitor. Trebuie să fac un copil ca numele familiei mele să nu moară.

- Cum? Te căsătoreşti fără dragoste? întrebă oripilată Shin Hae.

- Da.

- Nu...nu pot să cred. Tu care ai o inimă atât de caldă, dornică de iubire? De ce nu te-ai îndrăgostit?

- Cine ştie? Poate că sunt îndrăgostit şi nu ştiu. Sau nu ştiu cum să-i spun persoanei pe care o iubesc. Habar nu am. Niciodată nu am fost prea deştept cu sentimentele mele. Am iubit o dată şi am fost rupt în bucăţi, nu a fost decât dragoste unilaterală din partea mea. Atât. De atunci sentimentele mele s-au răcit sau au dispărut pur şi simplu. Tentaţia era prea mare ca să-i reziste aşa că Shin Hae îl mângâie tandru încercând să-i aline suferinţa vizibilă. La atingerea aceea neaşteptată Joon închise ochii şi gemu uşor. Înclină capul spre mâna care îl mângâia, cerând tacit mai multă afecţiune. Shin Hae se conforma zâmbind uşor. Umbrele nopţii îi înconjurară încet învăluindu-i, ascunzându-i de ochii indiscreţi. O lacrimă rătăcită udă mâna fetei care privi speriată spre ochii care acum erau plini de lacrimi. O dorinţă puternică puse stăpânire pe Shin Hae şi îl cuprinse în braţe încercând să-i aline durerea mută a lui Joon. Acesta îşi sprijini capul de umărul fetei şi lăsă lacrimile să-i curgă pe obraz. După un timp acestea încetară şi fata reuşi să-l linistescă. Îşi desfăcu strânsoarea braţelor, eliberându-l pe Joon. Un pic ruşinat, un pic bucuros Joon îşi reveni şi...

- E timpul să mergem acasă. Servitorii noştri cred că au intrat în panică. Cred că ne caută. Ar trebui să ne grăbim. Nu vreau să sperii pe nimeni. A şi ai fost serioasă cu Yongguk? I-ai promis că îl primeşti mâine.

- Da bineânteles. Nu îmi place să arunc vorbe în vânt fără rost.

- Of, o luăm de la început, vorbi ca pentru el Joon.

- Ce spui? Te superi că va veni la mine mâine?

- Şti doar că el speră că tu...

- Da ştiu, dar asta nu înseamnă că se va întâmpla. Oricum trebuie să mă gândesc serios. Trebuie să plec din casa ta.

- De ce? De ce? Nu este nevoie. Casa mea poate fi şi a ta atât timp cât îţi doreşti tu asta.

- Parcă am vorbit ceva mai devreme. Am spus că trebuie să continui cu planurile pentru căsătorie. Iar eu trebuie să plec ca tu să ai familia ta.

- Păi şi tu faci parte din familia asta. Am promis domnului Kim, aşa că eşti binevenită la mine mereu. Nu te voi abandona niciodată. De când domnul Kim nu mai este, nici măcar o clipă nu m-am gândit la tine altfel. Mereu ai făcut parte din familie şi acum spui că vrei să pleci? De ce? Nu mai vrei să stai împreună cu mine?

- Ba da, dar tu vei aduce o soţie în casă şi nu cred că mă va privi cu ochi buni, mai ales că nu suntem rude de sânge. Oricine ar privi din afară ar gândi ceva ciudat, aşa că...

- Aşa că nu trebuie să faci nici un pas de care să nu ştiu eu. Nu lua decizii de una singură. Eu...eu sunt aici. Vorbeşte cu mine. Vom găsi o soluţie, îţi garantez. Îmi promiţi? Îmi promiţi că nu îmi vei întoarce spatele niciodată? E dureros să vezi spatele cuiva cunoscut. Nu cred că aş rezista. Să nu iei decizi de una singură.

- Omo. Am înţeles. Promit. Numai simplul gând că mâine va apărea din nou în viaţa fetei Yongguk şi îi întorcea stomacul pe dos. Se vedea neputincios. Era prima dată în viaţa lui când rămânea fără răspunsuri. "Oare ce ar trebui să fac acum? Să accept aşa cum am mai făcut-o? Doamne şi ce a durut atunci. Nu ştiu ce şi de ce. Dar a durut al naibi de mult. Nu mai vreau să trec din nou prin asta. Să mă eschivez şi să inventez o scuză? Cu ce drept? Ce drept am eu să-i interzic asta? Cine sunt eu pentru ea? Să-i interzic lui Shin Hae să îl vadă şi să-l primească în preajma ei? Cu ce drept? Cine este ea pentru mine?" Se învârteau mii şi mii de gânduri în capul lui. Simt ca şi când în sufletul meu este o rana deschisă care sângerează. Cu cât mă gândesc mai mult cu atât doare mai tare. Sunt nebun. Nebun. Mă doare mai mult acum că a venit înapoi decât atunci când am trimis-o departe. Cu toate că este lângă mine, o simt atât de departe. Ce să fac? Ce ar trebui să fac? Sufletul meu s-a umplut de tristeţe, care doare. Cu toate că este lângă mine îmi este aşa de dor de ea. Simt că pentru ea aş putea să mut şi munţii din loc, doar să mi-o ceară. Nu pot să mă gândesc la nimic acum. Toată viaţa mea este bulversată. Toate hotărârile mele au căzut în praful străzii. Acum trebuie să regândesc totul. Trebuie să o iau de la capăt. Oare ar trebui să vorbesc cu Shin Hae? Să îi spun? Oho! La ce mă gândesc? Ce să-i spun? Şi mai ales cum. Când am strâns-o în braţe mai devreme, am simţit că este pansamentul necesar rănii mele. M-am simţit împăcat cu mine însămi. Nimic nu mai conta. Eram eu şi ea, atât. Să fie asta oare....Să fie cumva....Să fie dragoste? O iubesc? Sentimentul simt că l-am mai avut, cu toate că acum este altfel. Îl simt altfel. Simt cum inima mea bate nebuneşte când sunt lângă ea, când îmi atinge mâna sau pur şi simplu îmi dă părul din ochi. Simt ca şi cum am alergat o distanţă lungă într-un timp foarte scurt. Cum aş putea să-i spun acum că o vreau lângă mine. Cum să fac să nu înţeleagă greşit? Oare de ce nu am putut să-i spun mai demult aşa ceva? Acum o să creadă numai prostii. Sunt nebun, nebun. Nu ştiu ce să fac. O să văd mâine. Mâine. Dimineaţa îl găsi fără vlagă, nedormit şi îngândurat. Când trebui să se scoale din pat nu făcu altceva decât că se întoarse pe partea cealaltă şi adormi. Slujitorii veniră care mai de care să îl trezească, dar mormăitul lui morocănos îi alungă repede. Dormi până spre prânz când încercă din nou să se scoale din pat, dar era fără putere, aşa că rămase în pat. Îi aduseră de mâncare, dar Joon o îndepărtă scârbit. Se întinse înapoi în pat şi zăcu fără nici o putere. Shin Hae veni de câteva ori şi deschise uşa, dar Joon nu făcu nici o mişcare, iar ea se retrase ruşinată de curiozitatea şi îngrijorarea ei. Întrebă în dreapta şi în stânga dacă Joon a mai fost vreo dată aşa, dar toţi clătinau din cap şi ridicau din umeri neputincioşi. Chiar dacă îi spusese lui Yongguk să vină la ea în vizită,când acesta veni, fata se eschivă şi nu îl primi, amânând pe altă dată acea vizită. Acum era prea preocupată de Joon şi de ceea ce i se întâmpla lui. Nu ştia ce să facă, nu ştia cum să-l ajute. Era neliniştită. Se învârtea pe lângă odaia lui, aşteptând veşti de la el. Mâncarea era neatinsă. Sticla cu apă era întreagă. Nici o mişcare nu trăda că acolo era cineva. Shin Hae îşi frângea mâinile de îngrijorare şi chemă un medic să verifice ce este în neregulă cu Joon. Când acesta ieşi din odaia lui Joon....

- Are temperatură. Arde tot. Nu îl doare nimic, numai că şi-a pierdut pofta de mâncare. Cred că are ceva pe suflet. Fizic în afară de temperatură nu are nimic. Să aşteptăm câteva zile.

- Câteva zile? Dumnezeule.

- În tot acest timp trebuie să bea multe lichide şi să i se scadă temperatura. Trebuia să mănânce ceva uşor, puţin câte puţin.

- Şi cum să facem asta? Nu vrea nimic. Doctore..ce soluţie ne dai?

- Trebuie supravegheat mereu şi forţat să bea şi să mănânce, altfel....

- Altfel? Ce vrea să însemne asta?

- Nu garantez nimic. Voi veni peste câteva zile. Pentru temperatură şi pentru întărirea organismului, aveţi aici reţeta. Trebuie să vă duceţi să-i luaţi medicamentele, apoi trebuie să faceţi.... şi îi explică ce şi cum trebuie acţionat. Shin Hae trimise după medicamente si apoi ceru apă, un vas cu apă şi începu să-i pună compresii ude şi reci pentru a-i scădea febra. Cu o cârpă udă îi spală mâinile şi picioarele, îi şterse gâtul şi pieptul încins de febră. Îi schimbă compresa de pe frunte şi avu grijă de el. Chiar dacă Joon nu mânca şi nu bea nimic, fata îl forţă să ia puţin din fiecare. Îi muia buzele arse de febră şi printre ele îi picura câte un pic de medicament sau apă pur şi simplu. Încet febra începu să scadă şi atunci respiraţia greoaie se temperă, se linişti încet şi căzu într-un somn adânc. Shin Hae respiră şi ea uşurată, dar tot nu îl părăsi. Aţipi lângă patul lui Joon ţinându-l de mână, parcă cu teamă să nu îl piardă. După un somn adânc Joon se trezi şi privi cu mirare la fata care dormea cu capul sprijinit de patul lui, ţinându-l de mână. O privi, curios şi chiar îi îndepărta şuviţele rebele care îi acopereau faţa. Shin Hae gemu şi mormăi ceva de neânteles, dar nu se trezi. Joon mai că îl bufni râsul, de hazul situaţiei. O mai lăsă un timp pe Shin Hae să doarmă şi apoi....

- Ei frumoasă adormită, trezeşte-te. Soarele este sus pe cer.

- Mai lasă-mă un pic, suspină ea şi încercă să adoarmă din nou.

- Tu chiar nu ai nici o frică de nimic? o întrebă mângâindu-i obrazul care păstra căldura somnului în el. Shin Hae sări ca arsă şi se pierdu în cuvinte bâlbâite.

- Eu...eu, adică. Să vezi...

- Gata linişteşte-te spuse şi o bătu pe mâna care încă îl strângea. Dar promite-mi că nu ai să dormi aşa fără grijă în prezenţa altui bărbat. Ai înţeles?

- O da, sigur, spuse şi roşi până în vârful urechilor. Îi dădu drumul mâinii şi îl întrebă ingrijoarată.

- Cum îţi este? Eşti mai bine? Să chem medicul din nou?

- Datorită ţie nici să mor nu am putut, zâmbi Joon făcând haz de necaz. Da. Nu te îngrijora. Sunt bine. Îmi cunosc bine corpul. Vreau doar să mă schimb. Ar trebui să fac o baie nu crezi?

- Nu ştiu de baie, dar hainele hai să le schimbăm. Trebuie să mă laşi să te ajut. Nu aş avea încredere în nimeni chiar acum.

- Mă dezbrac să şti, spuse mai în glumă mai în serios Joon. Nu eşti jenată deloc?

- Ar trebui? Eu...eu nu am mai văzut niciodată un bărbat cu bustul gol. Dar acum nu este vorba despre asta. Tu...tu eşti bolnav, aşa că trebuie să te privesc ca pe un bolnav. Nu o să salivez dacă de asta îţi era teamă. Hai mai repede, ai putea răci şi temperatura ti-ar putea creşte iar. Hai un pic mai repede. Doamne ce încet poţi fi câteodată, spuse şi îi trase cămaşa repede peste cap. În doi timpi şi trei mişcări Joon fu repede schimbat de haine. Aşternuturile i le schimbă tot atât de repede şi îl ajută să stea rezemat de perne, în timp ce îi întindea masa să mănânce.

- Nu poţi mânca orice. Se pare că stomacul tău s-a revoltat un pic. Sper să îţi placă ce mănânci.

- Off, cui i-ar place să mănânce mâncare fără gust ca pentru bolnavi? Mie nu. Ia-o de aici şi adu-mi ceva normal de mâncat.

- Azi trebuie să mă asculţi. Trebuie să faci numai ce spun eu. Ai înţeles? Fi băiat bun şi ascultător.

- Da oma, spuse şi începu să râdă. Parcă ai fi o mamă cu copilul ei. Aşa te porţi cu mine.

- Azi asta sunt. Ai face bine să asculţi. Din cauza ta mi-am schimbat toate planurile. Nu am mai primit nici vizite şi nici nu am plecat nicăieri. Drept pedeapsă am să te pun să mă înveţi să citesc şi să scriu.

- Omo. Tu chiar vrei să mă pedepseşti văd.

- Nu vrei? Am să îl rog pe Yongguk să mă înveţe...

- Am înţeles, sigur că te învăţ, doar te tachinam. Şi chiar nu ai primit pe nimeni azi? Nu trebuia să vină Yongguk?

- A venit, dar eram atât de îngrijorată pentru tine că l-am trimis acasă şi i-am spus că îl primesc în altă zi.

- Ai făcut tu asta pentru mine?

- Cum adică pentru tine? Nu l-am primit şi gata. Nu eşti vinovat tu cu nimic.

- Atunci să mă inbolnavesc mai des? Aşa ai sta lângă mine mai mult şi ai avea grijă de sănătatea mea.

- Atât îţi trebuie să te imbolnăveşti din nou. Am de gând să te fac bine de fiecare dată. Dar asta nu trebuie să se întâmple des. Tu....

- Eu?...

- Tu trebuie să te însori. Apoi soţia ta va sta lângă tine şi te va ajuta. Eu trebuie să păstrez distanţa.

- Deocamdată nu este cazul. Nu sunt însurat şi tu trebuie să ai grijă de mine să mă vindeci.

- Da, aşa am să fac. Acum odihneşte-te. Eu voi pleca, dar mă întorc curând.

- Nu pleca. Rămâi cu mine. Până...până adorm.

- Dar trebuie să pregătesc medicamentul şovăi Shin Hae.

- Nu, nu trebuie. Atât te rog, nu pleca. Rămâi cu mine. Shin Hae cedă rugăminţilor, şi rămase să-i vegheze somnul, acum mult mai liniştit. După un timp Joon se trezi. Privi în jurul lui mirat peste poate. Nimic din jurul lui nu i se părea cunoscut. Părea că este în altă lume. Doar Shin Hae. La vederea ei se bucură nespus. Îşi mişcă mâna şi fata se trezi speriată.

- Oppa!!! Te-ai trezit? Ooo! Un adevărat miracol. Se ridică şi apasă butonul soneriei. La apelul acela o armată de doctori şi de asistente năvăliră înăuntru toţi îmbrăcaţi în halate albe imaculate. Unul îi lua pulsul, unul îi ridică patul, unul îi scotea firele care îl menţinuseră în viaţă timp de câteva luni. Altul îi aranja perna. După un control amănunţit, fu decuplat definitiv de la aparate, iar medicul specialist răsuflă uşurat.

- M-ar fi omorât fata mea dacă nu te trezeai spuse zâmbind. Acum eşti în afara oricărui pericol. Câteva zile de repaos şi eşti ca nou. O să-ţi reiei viaţa de la capăt. Acum odihnă. Cât timp toată lumea fusese agitată în jurul lui, Joon nu vorbi cu nimeni, doar uimit privea în stânga şi în dreapta nemaiştiind ce să creadă. După ce liniştea se aşternu din nou...

- Oppa! spuse Shin Hae apropiindu-se de patul lui. Am crezut că o să mor de grijă. Dacă se întâmpla ceva cu tine, eu...eu nu mai voiam să trăiesc. Ce mă făceam eu fără tine? spuse şi începu să plângă nestăpânit.

- Shin Hae! Ce se întâmplă? Cine erau oamenii aceeia? Şi de ce erau îmbrăcaţi aşa? Şi tu...tu ce ai pe tine? Ce se întâmplă mai exact?

- Oppa! Mă sperii. Nu te mai juca cu viaţa mea. Nu face glume prosteşti, te rog.

- Oppa? Yaa. Ce vrea să însemne asta? De când sunt eu Oppa pentru tine? Cheamă slujitorii, vreau să mă îmbrac şi să plec din acest loc ciudat.

- Oppaa! Chiar mă sperii. Ce slujitori? Ce loc ciudat? Suntem la spital. Ai suferit un accident şi câteva luni ai fost în comă, legat la nişte aparate care te-au menţinut în viaţă. Se poate să fi uitat tot? M-ai uitat şi pe mine?

- Bine’nteles că nu. Ştiu bine cine eşti, numai că...timpul nu se potriveşte. Nu se potriveşte nimic din ce îmi spui tu. Am avut febră şi atât. Nu este mult de când s-a întâmplat.

- Oppa!

- În ce zi suntem azi? 12 Decembrie nu?

- Da aşa este. Dar...

- Dar? Ăă...cred că trebuie să întreb şi anul? Oare asta să fie? 1813. Nu?

- Oppa, nu mai glumi. Este 2013.

- Ce?? 2013? E imposibil. Se ridică şi fugi la geam. Dădu perdeaua la o parte şi privi afară. O clipă stătu nemişcat iar apoi căzu în nesimţire. Shin Hae nici măcar nu apucă să strige. Se repezi să-l ajute şi îl readuse în pat apoi chemă medicul din nou.

- E normal ce s-a întâmplat. După atâta timp de stat în pat, era firesc să i se facă rău, când s-a ridicat brusc. Stai liniştită, o să-şi revină.

- Doctore! Mă îngrijorează că nu îşi aduce aminte de nimic.

- Da a suferit o traumă atunci când s-a accidentat, iar creierul lui a blocat tot ceea ce ţine de accident.

- Dar spune că este în anul 1813. Şi pare foarte mirat de tot ceea ce este în jurul lui.

- Mda. Asta se poate numi o problemă. O să facem un RMN să vedem cauza. RMN-ul nu scoase nimic rău la iveală iar medicul o linişti pe Shin Hae. Joon se trezi după ceva vreme şi zâmbi când o zări lângă patul lui pe Shin Hae.

- Se pare că te-am speriat destul de mult. Te uiţi ciudat la mine. Par a fi un om nebun?

- Nu Oppa. Bine că ţi-ai revenit. Încet, încet o să-ţi aduci aminte de tot. Încetişor. Nu ne grăbim. Am aşteptat atât de mult. Vom face totul pe rând. Îi strânse mâna şi îl mângâie tandru.

- Un singur lucru nu s-a schimbat. Tu eşti lângă mine. Chiar şi în visul meu erai tot aici. Se pare că destinele noastre au ceva comun.

- Sigur Oppa, mereu am fost lângă tine şi voi fi atât timp cât mă vei lăsa.

- Shin Hae...Să ne căsătorim. Asta voiam şi în vis, asta vreau şi acum. Se pare că sunt foarte îndrăgostit de tine. În vis nu voiam să recunosc asta. Dar când am avut febră totul s-a limpezit în capul meu. Îmi propusesem să te iau de nevasta când mă trezeam din somn. Se pare că acum chiar m-am trezit. Doresc....vreau să fi a mea pentru totdeauna. Nu vreau să te pierd pentru nimic şi pentru nimeni. Tu ai rămas singurul adevăr în viaţa mea. Te iubesc.

- Oppa! Cu lacrimile curgându-i pe obraji Shin Hae se aruncă la pieptul Lui Joon. Oppa ce mult mi-am dorit să aud aşa ceva. Sunt fericită.

- A şi să ştii că mi-am revenit. Ştiu bine unde sunt şi ce am păţit. Tocmai de aceea, această experienţă mi-a dat puterea să-ţi spun ce simt. Te-am iubit din prima clipă, de când te-am vzut. Şi aici în viaţa reală şi în visul meu. Oricâte oprelişti am întâlnit nu mi-au dat decât certitudinea că eu sunt îndrăgostit de tine. Şi în realitate şi în vis nu ştiam cum să-ţi spun. OMG. Dar....

- Dar?...

- Tu? Eu am fost preocupat de ceea ce simţeam eu. Tu? Eşti în regulă cu ce am spus eu?

- Păi...Da. Nu concepeam viaţa fără tine. Doar ţi-am spus, că doream să mor şi eu dacă tu nu te trezeai. Ce sens mai avea viaţa mea? Oppa te iubesc. Te-am iubit mereu. Mi-am jurat mie însămi că te voi avea cu orice preţ.

- Ha, ha, ha. Se pare că până la urmă eu sunt victima aici. O strânse la piept şi o mângâie uşor. Fata începu să plângă cu suspine eliberându-se de tensiunea în care stătuse aceste luni. Acum putea respira uşurată. Totul intrase pe făgaşul cel mai normal. De mâine se va gândi la viitor. Acum faptul că Joon se trezise, că o strângea în braţe, că îi spusese că o iubeşte şi că se vor căsători conta cel mai mult. Fericirea nu are nume. Fericirea se întâmplă şi atât.

END