Home sweet home

Japonia este tara care m-a primit cu bratele deschise atunci cand cei de acasa m-au renegat. Nu ma pot impaca cu gandul ca toti cunoscutii mei mi-au intors spatele si nu au mai vrut sa stie nimic de mine.
E greu sa fi un renegat in tara ta, iar apoi sa fi idolul altei tari. Sa fii atat de bine primit in alta parte, iti da o durere cumplita in piept, acolo unde ar trebui sa fie inima. Dar la mine locul este gol. Inima mea a ramas pe meleagurile copilariei, cand am cunoscut prima iubire, intr-o seara de mai sub o ploaie de flori de cires. In anul acela ciresii au inflorit mai devreme, si acum isi scutarau incet petalele albe, pe obrajii mei de copil. Atunci am intalnit-o pe ea. Era imbracata intr-o rochie alba diafana, parca facuta din petalele ciresilor care se scuturau. Cand pasea aveai impresia ca pluteste usor deasupra pamantului. Lumina care o raspandea in jur era calda,calma si dulce. Am deschis ochii si am zarit-o. Ma privea intr-un mod special. Nimeni nu ma mai privise asa. Mi-a intins mana si eu am apucat-o. Ca un nebun am inceput sa alerg. Nu voiam sa impart cu nimeni bucuria care imi cuprinsese sufletul. Inima mea se zbatea in piept, mai sa-l sparga. Oare de ce o luase razna asa? Ce putea sa insemne asta? Am alergat mult timp asa , fara sa spunem nimic. Nici in ziua de azi nu stiu cum o cheama. Nu am mai intalnit-o de atunci. Dar inima mea a plecat o data cu ea.
Oare de ce mi-am adus aminte de acest lucru, tocmai cand fanii ma aclama si cer un bis la spectacol? Nu stiu. Dau tot ce pot pentru ai multumi. Incerc sa compensez cu ceva iubirea pe care mi-o arata. Nu a contat nimic pentru tara mea. Simplul fapt ca oamenii au o gandire invechita si fara orizont, ma doare

• 
  
  

Povestea mea este asemanatoare cu cea a lui Oblio. Intr-o lume de capete rotunde, el, Oblio avea capul tuguiat. Nu il deosebea nimic alceva de restul oamenilor. Din contra, judeca si vedea lucrurile mult mai matur, pentru varsta lui. Se spune ca te simti bine numai acasa printre ai tai. Oare pot numi tara in care m-am nascut "acasa"?. Aceasta tara care s-a descotorosit de mine, care m-a indepartat, care a incercat sa-mi ucida visele?
Ma simt mai acasa aici in Japonia, unde oamenii se uita extaziati la mine, imi sorb fiecare cuvant, sunt atenti la fiecare gest pe care il fac si imi anticipeaza chiar si miscarile. Un singur lucru pot face pentru ei. Sa fiu ceea ce sunt si sa fac ceea ce fac.. Ce pot spune? Oameni buni va iubesc, ma simt iubit si va voi iubi.
Azi am un concert in parcul central din Okinawa. In seara asta mi-am adus si toti fanii. Parcul este plin. Lumini multicolore sunt miscate incet de vantul care adie usor. E o atmosfera placuta. Un zumzet usor ajunge la urechile mele. E o larma placuta de oameni care asteapta rabdatori, ca idolul lor sa apara si sa-i incante. In seara asta voi da tot ce pot. Iar maine o iau iar de la capat.
A inceput concertul. Lumea este in extaz. Toti fredoneaza in cor impreuna cu mine, melodiile pe care le cant. E o atmosfera de vis pentru orice cantaret. Florile aruncate de fani pe scena, au imbracat-o pe aceasta ca o patura groasa multicolora. Parfumul imbietor al florilor, m-a ametit dandu-mi o stare de betie. O betie de culori si mirosuri placute.
Dar ce vad? In mijlocul acestei mari de oameni, zaresc o rochie alba diafana, parca facuta

din petale de flori de cires. Ma frec la ochi, imi dau palme, ma ciupesc. Nu ,nu visez. e ea.
Se apropie usor plutind deasupra pamantului. Imi intinde mana si-mi zambeste. Inima mea a intrat la locul ei in cutia pieptului meu. Sta si ma priveste fara sa scoata nu cuvant, doar surade. Dintii ii sclipesc in lumina lunii. Timpul s-a oprit in loc. Suntem singuri. Suntem din nou copii.
In clipa cand am vazut-o, timp, spatiu a disparut. Totul in jurul meu a disparut. Am ramas singuri, doar eu si ea. Si atunci, m-am gandit sa cant, sa cant doar pentru ea

Statea si ma privea cu ochii flamanzi si plini de stralucire. Nu stiu cat... sau ce am cantat. Ii vedeam doar ochii si zambetul pe buzele-i tremurande. Canta. Canta impreuna cu mine si plutea spre mine. Atunci am intins mana si mi-am dorit sa fug din nou cu ea, la fel cum am fugit cand eram copil. Cu cat imi doream sa ii apuc mana, cu atat se indeparta de mine. Puteam sa-i simt parfumul parului despletit, puteam sa-i vad zambetul luminandu-i fata....Dar ce se intampla? De ce este asa de departe de mine? "De ce stai in intuneric, vino la lumina, unde te pot vedea. Doresc sa fi langa mine, sa te pot proteja. Imi doresc asta. Voi face tot ce este omeneste posibil sa te protejez. Vino langa mine....Te iubesc!"
Dar lumina s-a aprins si toata lumea a reaparut ca prin farmec. Atunci mi-am dat seama, ca sunt in mijlocul concertului. Toata lumea a izbucnit in aplauze, de parca fusese un succes. Oare nimeni nu a observat ca nu cantasem pentru ei? Oare toata lumea nu o vedea pe ea?
Unde esti? Vino te vreau langa mine. Te-am asteptat mereu. Sunt doar pentru tine aici....Vino!
Dar marea de oameni, parca o inghitise cu desavarsire. Nu o mai putem zarii. Am coborat in mijlocul multimii, dorindu-mi sa o regasesc. Lumea se imbulzea frenetic in jurul meu, incercand sa ma atinga si sa-mi ceara autografe. Eu imi ceream scuze ca nu puteam sa ma opresc. O voiam doar pe ea. Incercand sa-mi fac loc, imbranceam pe cei din jurul meu, 'imi pare rau, imi pare rau" cerandu-mi scuze si continuand sa inaintez.

Unde esti? Te rog ... vino.
Deodata totul s-a facut negru in jurul meu si mi-am pierdut cunostiinta. Am cazut in mijlocul multimii, cuprins de spasme si zvarcolindu-ma fara nici o noima. Vag am auzit sirene si am zarit ca prin ceata oameni in alb, incercand de zor sa imi dea primul ajutor.
Oare mai doream sa traiesc? Oare mai doresc sa traiesc? Viata pe care am dus-o pana acum nu mai avea nici o noima, nici un rost.
Incet imaginile au prins forme si culoare si totul in jur a inceput sa capete viata. Auzeam voci ingrijorate, care vorbeau despre mine.
- A muncit fara clipe de ragaz. Hulirea asta de catre tara lui l-a marcat profund. A muncit fara odihna incercand sa compenseze izgonirea, ignorarea. A vrut sa, si, sa-si demonstreze ca oamenii din tara lui l-au hulit degeaba.
- Hmmm, dati-mi o chitara si ceva de scris.
- Ce? Doar ce ti-ai revenit si vrei sa te apuci de munca iar?-intreba iritat managerul.
- Nu auzi? Da-mi chitara si ceva de scris. Ce nu intelegi?- am spus rastindu-ma usor. - Sukki stai linistit. Suntem langa tine, opreste-te. Nu te mai comporta ca un nebun. Ce-i cu tine? Te doare ceva? Spune-ne. Vrem sa te ajutam.
- Baieti a fost doar o mica ameteala. Acum sunt ok. Hai fi-ti cuminti si ascultati-ma. Chitara, unde imi este chitara! Ati lasat-o pe scena?
- Va mai dura putin pana echipa tehnica v-a strange totul

- Ei atunci sa imi dati ceva de scris. Hai si mai repede. Ce-i cu voi baieti, ce se intampla? Nu mai vorbesc pe limba voastra?
- Hai stai linistit Sukki. Acum s-au dus sa caute ceva de scris. Stii, culmea, toata lumea ne cauta sa dam autografe, dar cand avem nevoie de ceva de scris , noi personal nu avem.
- Ok, am inteles. Off, dar nu mai pot astepta. Melodia asta, melodia asta se plimba libera prin mintea mea. Trebuie sa o scriu undeva, este atat de calda si frumoasa. Versurile ii lipsesc, dar muzica este divina.
Intr-un sfarsit apare si pixul.
- Repede da-mi o foaie.-cerere fara sens, bineanteles. Ce se intampla cu voi? Unde va sunt mintile? Ajutooor.
toti se precipita, se lovesc unii de altii, se misca haotic incercand sa imi aduca o foaie pe care sa scriu
- Off, uite aici o foaie. E cam mototolita, dar merge pentru ceea ce vrei tu.
O iau cu mana tremuranda de nerabdare si incep sa fac o gramada de linii si sa desenez niste semne ciudate (pentru altii). Mana mea se misca singura, fara ajutorul nimanui. Scrie cu o frenezie ciudata. Culmea este ca in cap, chiar aud aceste note. Toate se leaga intr-oarmonie deplina formand o muzica divina.
Totul prinde alta culoare si in fata mea, o vad din nou pe ea.
- Ai venit? In sfarsit. Ce demon te-a indepartat de mine? Vino langa mine. Vino sa te ating. Esti reala? De ce nu vorbesti? Spune ceva. Lacrimile incep sa-mi curga pe obraji. Nu ma pot abtine. Ele curg fara oprire.
Am deschis ochii si m-am trezit la realitate. Sunt intr-un pat de spital, cu o gramada de lume ingrijorata pentru starea in care ma aflu. Am in mana o foaie mototolita pe care am scris se pare, o parte dintr-o melodie.
Managerul si trupa sunt toti aplecati asupra mea. Eu ma uit imprejur si caut cu privirea pe cineva.
- Unde este? Unde a plecat? intreb in dreapta si in stanga
- Cine? Pe cine cauti? Nu a mai fost nimeni aici, doar noi.Nici macar o asistenta nu a intrat in salon.
- Multumesc cerului ca ti-ai revenit. Ne-ai speriat rau de tot. Am crezut ca ai murit. Nu mai aveai puls iar respiratia iti incetase. Te-ai albit tot si ai devenit tot mai rece. Ce se intampla cu tine?
Un lucru este clar. Acum te vor supune unor teste. Un RMN, ceva teste de sange si radiografii, toate te vor pune pe picioare. Cel putin o sa stim cu ce ne confruntam. Te-aiextenuat, esti super obosit.Noroc ca asta era ultimul concert programat. O perioada nu ai nici filmari, nimic. Nu trebuie decat sa te odihnesti. E o perioada de relas. Toata lumea a lucrat bine ( se aud aplauze), asa ca suntem foarte multumiti. Conturile banesti s-au umplut. Dupa ce achitam tot ce avem de platit, o sa ne ramana si noua destui bani pentru o vacanta de vis.
- Nu stiu ce sa zic. Cred ca ar trebui sa ma odihnesc un pic. As vrea sa plec acasa in Coreea. Am un loc special pe care doresc sa il revad. Acum am mai mult timp liber, imi doresc sa vad locuri si oameni pe care i-am cunoscut in copilarie. Acasa vreau sa fiu, doar eu si nu vreau sa fiu vedeta. Sa ma trezesc dimineata cu cateva picaturi de roua pe obraz, sa simt parfumul florilor, sa vad adierea vantului printre ramurile copacilor, sa aud fosnete de pene si cantecul pasarilor. Sa ma bucur de viata mai bine zis.
- Hai nu mai fii asa de melodramatic. O sa te duci acasa si toate se vor intampla asa cum iti doresti. Poate ca o sa ai si vreun fanmeeting acolo acasa. Nu? Ce zici?

- A nu, nu vreau asta. Vreau sa fiu eu, cu mine insami. Vreau tot ce am spus mai devreme. Poate ca asta este un semn. Poate ar trebui sa renunt?
- Ceeeee? Sa renunti? Ai temperatura? Ce-i cu tine?! Nu poti renunta. Nu vezi cata lume te iubeste si te idolatrizeaza? Cine isi doreste un idol mort? Caci asta inseamna sa renunti. Nu ai dreptul sa renunti. Nu te voi lasa. Tu nu iti mai apartii. Esti al lor, al fanilor. Trezeste-te. Nu, nu esti tu. Sukki nu ar renunta niciodata. El iubeste sa fie iubit, el este incantat de atentia care i se acorda si face orice pentru ea.
- Da poate ai dreptate. Nu sunt eu. Chiar si eu realizez acest lucru. S-a intamplat ceva in timpul concertului. Inca ma doare locul. Isi duce incet mana spre locul inimii. Se atinge usor, parca cu teama. Apoi coboara si privirea incercand sa vada de unde vine durerea. Pe locul inimii este un semn. Un semn ca de arsura. Parca cineva i-a pus ceva incins in acel loc. Poate ca inima lui inflacarata i-a provocat aceasta rana. Nu . Trebuie sa existe o explicatie. Poate ca....Ea....cand i-a dat inima inapoi, i-a dat-o cuprinsa de flacarile iubirii.
- Oare o iubesc?....Unde esti? Te vreau langa mine sub ciresii infloriti. Vreau sa te tin de mana si sa alergam fericiti, My Precious. Parca as canta melodia cu acelasi nume. Cuvintele din cantec se potrivesc de minune la starea de spirit care ma apasa. Imi doresc o iubire. Oare nu sunt sortit sa o am?
Sunt iubit de multa lume si cu toate astea sunt atat de singur. O fi ceva neinregula cu  mine?Nu conteaza ce varsta are. Poate fi cu 10, 20 de ani mai mare. Daca este fata buna si ne intelegem atunci totul este ok. Imi doresc putin timp si pentru mine. Ce este atat de greu de inteles?
- Ok, ok. Am inteles-managerul se uita ca la un nebun incontrolabil. "oare ce o fi cu el? Este chiar atat de bolnav?"managerul nu-si poate explica ce se intampla. Chiar nu intelege. Se uita lung la el si nu il recunoaste. Vede un tanar, singur, trist, gata de a izbucni in lacrimi. Simte pentru el sentimente materne, calde. " Hei cred ca ma inbolnavesc si eu. Ce o fi si cu mine? Oare de ce gandurile o iau razna asa? Hai coboara cu picioarele pe pamant, macar unul din noi sa fie un pic mai lucid".
- Cred ca analizele sunt gata-spuse managerul intorcand usor capul spre usa care s-a deschis fara zgomot.
Dar surpriza! Nu era decat vantul. Nimeni nu a intrat.Toata lumea si-a indreptat privirile catre usa deschisa. Si chiar managerul s-a indreptat spre ea, incercand sa vada cine a deschis-o
- Ai venit? Esti aici langa mine. Nu imi vine sa cred. Te-am asteptat ani de- a randul. Iti multumesc ca ai venit cand te-am chemat. Sincer chiar aveam nevoie de tine. Multa nevoie. Azi as fi putut muri, si chiar nu mi-am dorit asta. Te asteptam si nu puteam muri. Voiam sa te mai vad o data. Vreau sa stiu totul despre tine. Cine esti, de unde esti. Esti reala sau doar visez? Vreau sa-ti aud vocea, sa-ti simt parfumul parului despletit, sa te iau de mana si sa ti-o pun pe inima mea. Nu stiu de ce , dar parca inima mea te cheama. -Ce-i?-intreaba managerul, cu cine vorbesti Sukki?. Ma ingrijorezi.
- Ce chiar nu vezi ca vorbesc cu fata asta care a intrat pe usa? O asteptam de mult. O cunosc din copilarie. Am fost prieteni buni, chiar daca nu stiu cum o cheama si cine este.
- Cum? Ce , care fata? Nu a intrat nimeni pe usa. S-a deschis singura, cred ca din cauza vantului-spuse managerul cu ochii cascati de mirare si totodata de teama

Ei hai manager nu mai fi asa. Orice gluma are limitele ei.
- Dar trebuie sa ma crezi. Chiar nu a intrat nimeni.
- Ah, iar melodia asta. Repede foaia si pixul. Ce poate insemna asta? E clar , ceva nu este in regula aici spuse Sukki notand de zor pe foaie, notele muzicale.
Cand isi ridica privirea de pe foaie, Ea, ea nu mai era. Se evaporase lasand in urma ei un parfum de flori de cires.
- Gata maine plec acasa in Coreea. Sunt hotarat. Nimic si nimeni nu ma poate opri.
- Ok Sukki. Poate ca toti trebuie sa ne reintoarcem o perioada acasa. Ai dreptate. Se spune ca nicaieri nu-i ca acasa.
- Domnule doctor, e ceva grav cu Sukki? Este foarte bolnav?
- Ce pot spune, este ca analizele ne arata o sanatate de fier. Nu imi pot explica lesinul si pierderea cunostiintei. E mai mult o chestie de stres. Poate ca are o problema la care s-a gandit mult si asta i-a cauzat starea de stres excesiv.
- Isi doreste de ceva vreme sa revina acasa in Coreea.. Credeti ca este bine sa se reintoarca in tara care pur si simplu l-a gonit?
- Cred ca tot raul e spre bine. Din punctul meu de vedere, zic ca este bine sa se intoarca acolo unde in copilarie a fost fericit (asta inainte sa devina vedeta). Poate ca vederea locurilor natale va avea un impact benefic asupra lui. Pot sa ii dau si un nume bolii lui. Ii este dor de tara. Ii este asa de dor ca pur si simplu asta il doare.
- Atunci nu imi ramane decat sa pregatesc plecarea. Multumesc domnule doctor. A doua zi, luam avionul spre casa. Eram cuprins de o frenezie fara margini. In sfarsit voi merge acasa.
In Seoul la aeroport, o mare incredibila de oameni asteptau in tacere. In clipa in care Sukki a intrat in sala aeroportului, toata lumea a izbucnit in ropote de aplauze. "Doamne este asa de bine acasa". Urarile de bun venit si manifestarile de iubire nu mai conteneau. In mijlocul multimii, era Ea, intr-o rochie alba ca florile de cires. Se apropie incet cu teama si imi intinde mana.
- Buna. Ma numesc Myjoo. Ne cunoastem din copilarie. Iti amintesti? Luna mai,... ciresi infloriti?... Hei de ce taci?
- Nu, nu pot crede ca esti reala
- Sunt. Nu asta ti-ai dorit? Eu mi-am dorit, dar erai mereu plecat din tara si eu nu puteam ajunge la tine.
-Iti multumesc ca ai venit. Voiam de mult sa te cunosc mai bine, sa-ti aud glasul, sa stiu cum te cheama.
Cei doi au pornit impreuna, unul langa celalalt, mana in mana, ochi in ochi.
Doamne ce bine este acasa.

END