Ganduri

De ce in capul meu umbla mereu o gramada de ganduri? Am mereu in cap un film care se deruleaza continuu. O multime de ganduri tipa, urla sa iasa afara. Se invalmasesc toate deodata cerand impetuos iesirea din spatiul stramt al creierului meu. De multe ori imi doresc sa plang ca prin curgerea lacrimilor mele mintea sa se limpezeasca un pic. Dar durerea pe care o simt cand plang o insuportabila si doare cumplit. Incerc sa trag storul peste gandurile astea multe dar cateodata ele ma sufoca si tot timpul am nevoie de aer. Simt cum se blocheaza in gatul meu si ma strang ca o menghina. Parca doua maini zdravane de barbat  ma strang dorind sa-mi culeaga ultima suflare. Incet o lacrima rebela se scurge pe obraz sapand un sant adanc si rece. Nu pot sa o opresc, nu pot sa o sterg. Ramane pe obraz ca pentru a-mi aminti ca trebuie sa plang. Dar e doar una singura. O lacrima asa cum spun: rebela. De ce se incapatanesza sa curga, nu stiu. Am inchis robinetul lacrimilor mele de mult, dar din cand in cand o rebela lacrima curge. Se prelinge nestiuta de nimeni, parcurgand un drum extrem de lung. Imi doresc ca toate gandurile astea sa iasa, dar viteza lor sa fie una normala. As vrea sa imi cunosc toate gandurile, si incet incet sa....Sa ce? Am pierdut gandul. S-a dus. Prea repede se deruleaza, nici nu apuc sa vad despre ce este vorba. Ma doare. Oare ce? Nu stiu, dar sentimentul de durere nu imi da pace. Daca as fi poet, as reusi sa insir cuvintele necesare pentru a-mi elibera sufletul, dar asa...........Asa incerc sa-mi explic, de ce? De ce sunt trista si ma doare? De ce nu mi-am gasit iubirea la care am tanjit toata viata?
Poate exista in lume si oameni ca mine care nu au fost iubiti niciodata? Care au suferit din lipsa unei dragoste impartasite?
A venit vremea depresiilor. Am inceput sa simt acut nevoia unei schimbari. Vreau sa fiu si eu iubita, sa simt fluturi in stomac cand se uita la mine, sa nu intoarca capul degustat, din contra sa isi doreasca mangaierea mea si strangerea in brate. Am sufletul greu. Mi-e dor sa fiu tanara, sa pot iubi fara restrictii, sa fiu iubita si sa apreciez acest lucru. Poate ca asta e o pedeapsa pe care trebuie sa o ispasesc, ca nu am stiut din vreme sa apreciez ce am avut si ca mereu mi-am dorit altceva? IUBIREA ? O utopie. Nu exista. Iubirea este doar dorinta si atat. Nimic palpabil doar o dorinta. E intangibila.
In curand voi parasi aceasta lume. Dar mi-as dorii sa pot simti iubirea in cealalta viata daca o exista asa ceva. Acolo sa mi se implinesca dorintele si sa traiesc viata la maxim, sa nu mai am regrete niciodata, sa fiu macar o data fericita. Poate sa dureze doar o clipa . Dar clipa asta conteaza cat o eternitate. Respir adanc. Gata. Plang. Acum totul va reveni la normal. Oare ce inseamna normal?
Nu stiu. Nu vreau sa stiu. Murim singuri si goi. Nu luam nimic cu noi din asta viata. Ne zbatem mereu sa adunam averi. Oare de ce ? Pentru ce? Cu ce ne incalzeste? Nu mai murim? Sau ce? E vremea care ma deprima cel mai tare. Frig, ploaie, o vreme care parca plange ca si mine.Si iar ma doare.