Home sweet home

Japonia este tara care m-a primit cu bratele deschise atunci cand cei de acasa m-au renegat. Nu ma pot impaca cu gandul ca toti cunoscutii mei mi-au intors spatele si nu au mai vrut sa stie nimic de mine.
E greu sa fi un renegat in tara ta, iar apoi sa fi idolul altei tari. Sa fii atat de bine primit in alta parte, iti da o durere cumplita in piept, acolo unde ar trebui sa fie inima. Dar la mine locul este gol. Inima mea a ramas pe meleagurile copilariei, cand am cunoscut prima iubire, intr-o seara de mai sub o ploaie de flori de cires. In anul acela ciresii au inflorit mai devreme, si acum isi scutarau incet petalele albe, pe obrajii mei de copil. Atunci am intalnit-o pe ea. Era imbracata intr-o rochie alba diafana, parca facuta din petalele ciresilor care se scuturau. Cand pasea aveai impresia ca pluteste usor deasupra pamantului. Lumina care o raspandea in jur era calda,calma si dulce. Am deschis ochii si am zarit-o. Ma privea intr-un mod special. Nimeni nu ma mai privise asa. Mi-a intins mana si eu am apucat-o. Ca un nebun am inceput sa alerg. Nu voiam sa impart cu nimeni bucuria care imi cuprinsese sufletul. Inima mea se zbatea in piept, mai sa-l sparga. Oare de ce o luase razna asa? Ce putea sa insemne asta? Am alergat mult timp asa , fara sa spunem nimic. Nici in ziua de azi nu stiu cum o cheama. Nu am mai intalnit-o de atunci. Dar inima mea a plecat o data cu ea.
Oare de ce mi-am adus aminte de acest lucru, tocmai cand fanii ma aclama si cer un bis la spectacol? Nu stiu. Dau tot ce pot pentru ai multumi. Incerc sa compensez cu ceva iubirea pe care mi-o arata. Nu a contat nimic pentru tara mea. Simplul fapt ca oamenii au o gandire invechita si fara orizont, ma doare

• 
  
  

Povestea mea este asemanatoare cu cea a lui Oblio. Intr-o lume de capete rotunde, el, Oblio avea capul tuguiat. Nu il deosebea nimic alceva de restul oamenilor. Din contra, judeca si vedea lucrurile mult mai matur, pentru varsta lui. Se spune ca te simti bine numai acasa printre ai tai. Oare pot numi tara in care m-am nascut "acasa"?. Aceasta tara care s-a descotorosit de mine, care m-a indepartat, care a incercat sa-mi ucida visele?
Ma simt mai acasa aici in Japonia, unde oamenii se uita extaziati la mine, imi sorb fiecare cuvant, sunt atenti la fiecare gest pe care il fac si imi anticipeaza chiar si miscarile. Un singur lucru pot face pentru ei. Sa fiu ceea ce sunt si sa fac ceea ce fac.. Ce pot spune? Oameni buni va iubesc, ma simt iubit si va voi iubi.
Azi am un concert in parcul central din Okinawa. In seara asta mi-am adus si toti fanii. Parcul este plin. Lumini multicolore sunt miscate incet de vantul care adie usor. E o atmosfera placuta. Un zumzet usor ajunge la urechile mele. E o larma placuta de oameni care asteapta rabdatori, ca idolul lor sa apara si sa-i incante. In seara asta voi da tot ce pot. Iar maine o iau iar de la capat.
A inceput concertul. Lumea este in extaz. Toti fredoneaza in cor impreuna cu mine, melodiile pe care le cant. E o atmosfera de vis pentru orice cantaret. Florile aruncate de fani pe scena, au imbracat-o pe aceasta ca o patura groasa multicolora. Parfumul imbietor al florilor, m-a ametit dandu-mi o stare de betie. O betie de culori si mirosuri placute.
Dar ce vad? In mijlocul acestei mari de oameni, zaresc o rochie alba diafana, parca facuta

din petale de flori de cires. Ma frec la ochi, imi dau palme, ma ciupesc. Nu ,nu visez. e ea.
Se apropie usor plutind deasupra pamantului. Imi intinde mana si-mi zambeste. Inima mea a intrat la locul ei in cutia pieptului meu. Sta si ma priveste fara sa scoata nu cuvant, doar surade. Dintii ii sclipesc in lumina lunii. Timpul s-a oprit in loc. Suntem singuri. Suntem din nou copii.
In clipa cand am vazut-o, timp, spatiu a disparut. Totul in jurul meu a disparut. Am ramas singuri, doar eu si ea. Si atunci, m-am gandit sa cant, sa cant doar pentru ea

Statea si ma privea cu ochii flamanzi si plini de stralucire. Nu stiu cat... sau ce am cantat. Ii vedeam doar ochii si zambetul pe buzele-i tremurande. Canta. Canta impreuna cu mine si plutea spre mine. Atunci am intins mana si mi-am dorit sa fug din nou cu ea, la fel cum am fugit cand eram copil. Cu cat imi doream sa ii apuc mana, cu atat se indeparta de mine. Puteam sa-i simt parfumul parului despletit, puteam sa-i vad zambetul luminandu-i fata....Dar ce se intampla? De ce este asa de departe de mine? "De ce stai in intuneric, vino la lumina, unde te pot vedea. Doresc sa fi langa mine, sa te pot proteja. Imi doresc asta. Voi face tot ce este omeneste posibil sa te protejez. Vino langa mine....Te iubesc!"
Dar lumina s-a aprins si toata lumea a reaparut ca prin farmec. Atunci mi-am dat seama, ca sunt in mijlocul concertului. Toata lumea a izbucnit in aplauze, de parca fusese un succes. Oare nimeni nu a observat ca nu cantasem pentru ei? Oare toata lumea nu o vedea pe ea?
Unde esti? Vino te vreau langa mine. Te-am asteptat mereu. Sunt doar pentru tine aici....Vino!
Dar marea de oameni, parca o inghitise cu desavarsire. Nu o mai putem zarii. Am coborat in mijlocul multimii, dorindu-mi sa o regasesc. Lumea se imbulzea frenetic in jurul meu, incercand sa ma atinga si sa-mi ceara autografe. Eu imi ceream scuze ca nu puteam sa ma opresc. O voiam doar pe ea. Incercand sa-mi fac loc, imbranceam pe cei din jurul meu, 'imi pare rau, imi pare rau" cerandu-mi scuze si continuand sa inaintez.

Unde esti? Te rog ... vino.
Deodata totul s-a facut negru in jurul meu si mi-am pierdut cunostiinta. Am cazut in mijlocul multimii, cuprins de spasme si zvarcolindu-ma fara nici o noima. Vag am auzit sirene si am zarit ca prin ceata oameni in alb, incercand de zor sa imi dea primul ajutor.
Oare mai doream sa traiesc? Oare mai doresc sa traiesc? Viata pe care am dus-o pana acum nu mai avea nici o noima, nici un rost.
Incet imaginile au prins forme si culoare si totul in jur a inceput sa capete viata. Auzeam voci ingrijorate, care vorbeau despre mine.
- A muncit fara clipe de ragaz. Hulirea asta de catre tara lui l-a marcat profund. A muncit fara odihna incercand sa compenseze izgonirea, ignorarea. A vrut sa, si, sa-si demonstreze ca oamenii din tara lui l-au hulit degeaba.
- Hmmm, dati-mi o chitara si ceva de scris.
- Ce? Doar ce ti-ai revenit si vrei sa te apuci de munca iar?-intreba iritat managerul.
- Nu auzi? Da-mi chitara si ceva de scris. Ce nu intelegi?- am spus rastindu-ma usor. - Sukki stai linistit. Suntem langa tine, opreste-te. Nu te mai comporta ca un nebun. Ce-i cu tine? Te doare ceva? Spune-ne. Vrem sa te ajutam.
- Baieti a fost doar o mica ameteala. Acum sunt ok. Hai fi-ti cuminti si ascultati-ma. Chitara, unde imi este chitara! Ati lasat-o pe scena?
- Va mai dura putin pana echipa tehnica v-a strange totul

- Ei atunci sa imi dati ceva de scris. Hai si mai repede. Ce-i cu voi baieti, ce se intampla? Nu mai vorbesc pe limba voastra?
- Hai stai linistit Sukki. Acum s-au dus sa caute ceva de scris. Stii, culmea, toata lumea ne cauta sa dam autografe, dar cand avem nevoie de ceva de scris , noi personal nu avem.
- Ok, am inteles. Off, dar nu mai pot astepta. Melodia asta, melodia asta se plimba libera prin mintea mea. Trebuie sa o scriu undeva, este atat de calda si frumoasa. Versurile ii lipsesc, dar muzica este divina.
Intr-un sfarsit apare si pixul.
- Repede da-mi o foaie.-cerere fara sens, bineanteles. Ce se intampla cu voi? Unde va sunt mintile? Ajutooor.
toti se precipita, se lovesc unii de altii, se misca haotic incercand sa imi aduca o foaie pe care sa scriu
- Off, uite aici o foaie. E cam mototolita, dar merge pentru ceea ce vrei tu.
O iau cu mana tremuranda de nerabdare si incep sa fac o gramada de linii si sa desenez niste semne ciudate (pentru altii). Mana mea se misca singura, fara ajutorul nimanui. Scrie cu o frenezie ciudata. Culmea este ca in cap, chiar aud aceste note. Toate se leaga intr-oarmonie deplina formand o muzica divina.
Totul prinde alta culoare si in fata mea, o vad din nou pe ea.
- Ai venit? In sfarsit. Ce demon te-a indepartat de mine? Vino langa mine. Vino sa te ating. Esti reala? De ce nu vorbesti? Spune ceva. Lacrimile incep sa-mi curga pe obraji. Nu ma pot abtine. Ele curg fara oprire.
Am deschis ochii si m-am trezit la realitate. Sunt intr-un pat de spital, cu o gramada de lume ingrijorata pentru starea in care ma aflu. Am in mana o foaie mototolita pe care am scris se pare, o parte dintr-o melodie.
Managerul si trupa sunt toti aplecati asupra mea. Eu ma uit imprejur si caut cu privirea pe cineva.
- Unde este? Unde a plecat? intreb in dreapta si in stanga
- Cine? Pe cine cauti? Nu a mai fost nimeni aici, doar noi.Nici macar o asistenta nu a intrat in salon.
- Multumesc cerului ca ti-ai revenit. Ne-ai speriat rau de tot. Am crezut ca ai murit. Nu mai aveai puls iar respiratia iti incetase. Te-ai albit tot si ai devenit tot mai rece. Ce se intampla cu tine?
Un lucru este clar. Acum te vor supune unor teste. Un RMN, ceva teste de sange si radiografii, toate te vor pune pe picioare. Cel putin o sa stim cu ce ne confruntam. Te-aiextenuat, esti super obosit.Noroc ca asta era ultimul concert programat. O perioada nu ai nici filmari, nimic. Nu trebuie decat sa te odihnesti. E o perioada de relas. Toata lumea a lucrat bine ( se aud aplauze), asa ca suntem foarte multumiti. Conturile banesti s-au umplut. Dupa ce achitam tot ce avem de platit, o sa ne ramana si noua destui bani pentru o vacanta de vis.
- Nu stiu ce sa zic. Cred ca ar trebui sa ma odihnesc un pic. As vrea sa plec acasa in Coreea. Am un loc special pe care doresc sa il revad. Acum am mai mult timp liber, imi doresc sa vad locuri si oameni pe care i-am cunoscut in copilarie. Acasa vreau sa fiu, doar eu si nu vreau sa fiu vedeta. Sa ma trezesc dimineata cu cateva picaturi de roua pe obraz, sa simt parfumul florilor, sa vad adierea vantului printre ramurile copacilor, sa aud fosnete de pene si cantecul pasarilor. Sa ma bucur de viata mai bine zis.
- Hai nu mai fii asa de melodramatic. O sa te duci acasa si toate se vor intampla asa cum iti doresti. Poate ca o sa ai si vreun fanmeeting acolo acasa. Nu? Ce zici?

- A nu, nu vreau asta. Vreau sa fiu eu, cu mine insami. Vreau tot ce am spus mai devreme. Poate ca asta este un semn. Poate ar trebui sa renunt?
- Ceeeee? Sa renunti? Ai temperatura? Ce-i cu tine?! Nu poti renunta. Nu vezi cata lume te iubeste si te idolatrizeaza? Cine isi doreste un idol mort? Caci asta inseamna sa renunti. Nu ai dreptul sa renunti. Nu te voi lasa. Tu nu iti mai apartii. Esti al lor, al fanilor. Trezeste-te. Nu, nu esti tu. Sukki nu ar renunta niciodata. El iubeste sa fie iubit, el este incantat de atentia care i se acorda si face orice pentru ea.
- Da poate ai dreptate. Nu sunt eu. Chiar si eu realizez acest lucru. S-a intamplat ceva in timpul concertului. Inca ma doare locul. Isi duce incet mana spre locul inimii. Se atinge usor, parca cu teama. Apoi coboara si privirea incercand sa vada de unde vine durerea. Pe locul inimii este un semn. Un semn ca de arsura. Parca cineva i-a pus ceva incins in acel loc. Poate ca inima lui inflacarata i-a provocat aceasta rana. Nu . Trebuie sa existe o explicatie. Poate ca....Ea....cand i-a dat inima inapoi, i-a dat-o cuprinsa de flacarile iubirii.
- Oare o iubesc?....Unde esti? Te vreau langa mine sub ciresii infloriti. Vreau sa te tin de mana si sa alergam fericiti, My Precious. Parca as canta melodia cu acelasi nume. Cuvintele din cantec se potrivesc de minune la starea de spirit care ma apasa. Imi doresc o iubire. Oare nu sunt sortit sa o am?
Sunt iubit de multa lume si cu toate astea sunt atat de singur. O fi ceva neinregula cu  mine?Nu conteaza ce varsta are. Poate fi cu 10, 20 de ani mai mare. Daca este fata buna si ne intelegem atunci totul este ok. Imi doresc putin timp si pentru mine. Ce este atat de greu de inteles?
- Ok, ok. Am inteles-managerul se uita ca la un nebun incontrolabil. "oare ce o fi cu el? Este chiar atat de bolnav?"managerul nu-si poate explica ce se intampla. Chiar nu intelege. Se uita lung la el si nu il recunoaste. Vede un tanar, singur, trist, gata de a izbucni in lacrimi. Simte pentru el sentimente materne, calde. " Hei cred ca ma inbolnavesc si eu. Ce o fi si cu mine? Oare de ce gandurile o iau razna asa? Hai coboara cu picioarele pe pamant, macar unul din noi sa fie un pic mai lucid".
- Cred ca analizele sunt gata-spuse managerul intorcand usor capul spre usa care s-a deschis fara zgomot.
Dar surpriza! Nu era decat vantul. Nimeni nu a intrat.Toata lumea si-a indreptat privirile catre usa deschisa. Si chiar managerul s-a indreptat spre ea, incercand sa vada cine a deschis-o
- Ai venit? Esti aici langa mine. Nu imi vine sa cred. Te-am asteptat ani de- a randul. Iti multumesc ca ai venit cand te-am chemat. Sincer chiar aveam nevoie de tine. Multa nevoie. Azi as fi putut muri, si chiar nu mi-am dorit asta. Te asteptam si nu puteam muri. Voiam sa te mai vad o data. Vreau sa stiu totul despre tine. Cine esti, de unde esti. Esti reala sau doar visez? Vreau sa-ti aud vocea, sa-ti simt parfumul parului despletit, sa te iau de mana si sa ti-o pun pe inima mea. Nu stiu de ce , dar parca inima mea te cheama. -Ce-i?-intreaba managerul, cu cine vorbesti Sukki?. Ma ingrijorezi.
- Ce chiar nu vezi ca vorbesc cu fata asta care a intrat pe usa? O asteptam de mult. O cunosc din copilarie. Am fost prieteni buni, chiar daca nu stiu cum o cheama si cine este.
- Cum? Ce , care fata? Nu a intrat nimeni pe usa. S-a deschis singura, cred ca din cauza vantului-spuse managerul cu ochii cascati de mirare si totodata de teama

Ei hai manager nu mai fi asa. Orice gluma are limitele ei.
- Dar trebuie sa ma crezi. Chiar nu a intrat nimeni.
- Ah, iar melodia asta. Repede foaia si pixul. Ce poate insemna asta? E clar , ceva nu este in regula aici spuse Sukki notand de zor pe foaie, notele muzicale.
Cand isi ridica privirea de pe foaie, Ea, ea nu mai era. Se evaporase lasand in urma ei un parfum de flori de cires.
- Gata maine plec acasa in Coreea. Sunt hotarat. Nimic si nimeni nu ma poate opri.
- Ok Sukki. Poate ca toti trebuie sa ne reintoarcem o perioada acasa. Ai dreptate. Se spune ca nicaieri nu-i ca acasa.
- Domnule doctor, e ceva grav cu Sukki? Este foarte bolnav?
- Ce pot spune, este ca analizele ne arata o sanatate de fier. Nu imi pot explica lesinul si pierderea cunostiintei. E mai mult o chestie de stres. Poate ca are o problema la care s-a gandit mult si asta i-a cauzat starea de stres excesiv.
- Isi doreste de ceva vreme sa revina acasa in Coreea.. Credeti ca este bine sa se reintoarca in tara care pur si simplu l-a gonit?
- Cred ca tot raul e spre bine. Din punctul meu de vedere, zic ca este bine sa se intoarca acolo unde in copilarie a fost fericit (asta inainte sa devina vedeta). Poate ca vederea locurilor natale va avea un impact benefic asupra lui. Pot sa ii dau si un nume bolii lui. Ii este dor de tara. Ii este asa de dor ca pur si simplu asta il doare.
- Atunci nu imi ramane decat sa pregatesc plecarea. Multumesc domnule doctor. A doua zi, luam avionul spre casa. Eram cuprins de o frenezie fara margini. In sfarsit voi merge acasa.
In Seoul la aeroport, o mare incredibila de oameni asteptau in tacere. In clipa in care Sukki a intrat in sala aeroportului, toata lumea a izbucnit in ropote de aplauze. "Doamne este asa de bine acasa". Urarile de bun venit si manifestarile de iubire nu mai conteneau. In mijlocul multimii, era Ea, intr-o rochie alba ca florile de cires. Se apropie incet cu teama si imi intinde mana.
- Buna. Ma numesc Myjoo. Ne cunoastem din copilarie. Iti amintesti? Luna mai,... ciresi infloriti?... Hei de ce taci?
- Nu, nu pot crede ca esti reala
- Sunt. Nu asta ti-ai dorit? Eu mi-am dorit, dar erai mereu plecat din tara si eu nu puteam ajunge la tine.
-Iti multumesc ca ai venit. Voiam de mult sa te cunosc mai bine, sa-ti aud glasul, sa stiu cum te cheama.
Cei doi au pornit impreuna, unul langa celalalt, mana in mana, ochi in ochi.
Doamne ce bine este acasa.

END

                                                             

O seara de neuitat

- Omma?! Tu ma iubesti? intreba Sun Eun, ciufulita si cu ochii carpiti de somn.
- Desigur, de ce ma intrebi?
- Atunci de ce nu m-ai trezit? tipa Sun Eun. O sa ma dea afara directorul. Nu ai pic de mila pentru mine. Tu nu ma iubesti, ma urasti. Nu vrei sa fiu si eu in randul oamenilor?spuse toate acestea cu o viteza uluitoare si tot atunci isi tragea si hainele pe ea. Apa de la baie a trecut foarte repede pe fata ei micuta.
- Hei nu stai sa mananci? striga mama in urma ei. Tarziu,... deja era la coltul strazii, ciufulindu-si parul de nervi.
- Iar am intarziat. Poate reusesc sa ma strecor de data asta. Noroc ca sala de teatru nu este asa de departe. Putina gimnastica nu strica. Off, nu pot crede ca iar m-a lasat mama sa dorm in nestire. E adevarat ca aseara am ajuns tarziu, tot din cauza serviciului. Saptamana asta are loc un fanmeeting, in sala de teatru si se fac pregatiri mai ceva ca la o premiera de teatru. Cine o fi de data asta? Nu ne-a spus nimeni nimic in detaliu. Doar se pregateste sala, cu lumini, reflectoare de diverse culori, sonorul care trebuie sa fie impecabil. Trebuie sa avem grija si de decorurile care trebuie sa apara pe fundal. Va fii un adevarat spectacol. O ce bine ca am ajuns. Oare pe unde este directorul, ca sa fug din calea lui si sa ma ascund? Cine stie cum ma pedepseste de data asta? Gandind aceste lucruri Sun Eun, mergea usor aplecata, cu ochii cautandu-l pe director. Nu vedea pe nimeni in jur. Doar pe director il cauta din priviri. Tot uitandu-se dupa director se ciocni de un tip. Nu i-a zarit decat adidasii,usor murdari si sosetele albe Nike (de firma). Din pozitia in care era Sun Eun nu putea vedea decat, adidasii si blugii rupti pe ici, colo (artistic)usor murdari (sau poate asa erau ei). Isi ridica privirea manioasa, gata de luat la harta, dar a ramas fara suflare. In fata ei, un tip, aproape inalt cu niste ochelari de soare mari, care ii acopereau destul de mult fata, cu parul destul de lung si ravasit (artistic), cu niste buze care au lasat-o fara grai, statea protapit in mijlocul drumului, uitandu-se cu mirare la fata care aproape ca mergea dea busilea.

Avea un aparat de fotografiat ultra performant, atarnat de gatul lui. Un tricou inchis cu nu stiu ce emblema pe el, intregea tinuta (un pic studiata) lui
-Hei (tipa Sun Eun), ce crezi ca faci? Unde te crezi sa te plimbi asa ca un dandy? Lumea mai si munceste pe aici. Bineanteles ca nu ar fi trebuit sa tipe.
- A scumpa noastra Sun Eun!-directorul a zarit-o si se indrepta spre ea zambind machiavelic. Cred ca azi vei aranja reflectoarele acolo (ii arata cu degetul- pasarela de deasupra scenei). Vei fi la inaltime. Ha, ha, ha. Nici daca ma gandeam nu-mi iesea asa de bine.
- Hai pe schela repejor.Suntem in intarziere. Cei care se vor ocupa cu organizarea fanmeetingului vor aparea curand. Hopa sus. Hai mai cu talent.
- Off, cu ce am gresit in viata asta? Ce pacate voi fi facut? Gata, am inteles directore. Reflectoarele sunt ale mele azi. Cu umerii cazuti si pasi tarsaiti se indreapta fara putere spre scara de metal care ducea spre pasarela. O asa e . Trebuie sa-mi iau si sculele de data asta. Inseamna ca azi, acolo imi fac veacul. Ei lasa. Tot raul spre bine.Poate mai trag si un pui de somn. Oricum nu ma vede nimeni acolo. Ei dar unde a plecat? Tipul ala era interesant, chiar daca era un pic cam necioplit. Auzi sa stai infipt in mijlocul drumului. Tz, tz, ce lume ciudata. Dar de ce imi bate inima asa de tare? Cred ca m-am speriat de director. Asta trebuie sa fie. Da sigur. Dar de ce o fi asa de suparat directorul? Stiu ca saptamana asta si cea de dinainte am intarziat zilnic, dar asta nu inseamna ca mi-am facut un obicei din asta. Oare pe unde o fi tipul ala? Avea un aparat super tare. Mi-ar fi placut sa am unul la fel. Fotografia a fost pasiunea mea din totdeauna. Daca as fi avut si eu asa o scula....!!!Ei , dar la munca. Urcand in graba treptele scarii s-a poticnit pe la jumatatea ei, lovindu-se de un decor care atarna neglijent. O zgarietura. La naiba inca una.

Trupul meu are o gramada de semne, parca nici nu ar fi corp de fata. Bratul ranit incepu sa sangereze abundent. Off. Plasturele unde l-am pus? Din senin, un plasture ateriza pe bratul fetei lipindu-se exact la locul potrivit. Pe pasarela statea tipul de mai inainte, zambind.
- Te-ai ranit destul de rau, ii spuse el. O Doamne ce voce superba. O fi vis? Sa ma ciupesc? O voce cu o rezonanta puternica, calda care te invaluie parca intr-o lume ireala. Cred ca inca visez. Ce este oare cu mine? Inima imi bubuie fara incetare. Cred ca urechile si obrajii imi iau foc. Ce ciudat!!!. Nu sunt sfioasa sau timida de felul meu, asa ca nu stiu de ce ma comport asa.
- Nu zau!! Chiar nu stiu cum ai ajuns aici, spuse Sun Eun urcandu-se pe pasarela. Cine ti-a permis sa urci aici? Numai personalul teatrului are voie aici.
- Atunci nu mai tipa atat. Nu vreau sa se stie ca sunt aici. Te rog, un pic de tacere se poate? Tu nu stii sa vorbesti decat tipand? Slow down. Incerc sa fac niste poze si chiar am nevoie de liniste. Si apropo-"multumesc"
- Ce? intreba uimita Sun Eun. De ce imi multumesti? Cred ca nu este cazul.
- Esti stupida sau te faci?intreba el usor amuzat. Tu trebuie sa-mi multumesti.
- Pentru ce ma rog? Pentru care motiv?
- Pentru asta, spuse el aratand cu degetul spre plasturele de pe bratul ei.

- A asta? Mda multumesc. Hai fa repejor pozele si coboara pana nu te vede directorul. Stii este un director foarte razbunator si s-ar putea ca tu sa sfarsesti curatand scena cu periuta de dinti.
Ha, ha , ha , rase ea cu un ras cristalin. Imi si imaginez scena. Ai fi chiar potrivit pentru asta. Acum serios. Pleaca. Am nevoie de spatiu. Oamenii care nu au nimic de a face cu munca mea ma deprima.
- Intotdeauna esti asa de nervoasa? spuse el cu mirare. Parca esti mereu nemultumita. Am impresia ca foarte greu te multumeste cineva.
- Normal, am standarde inalte, rase Sun Eun. Acum serios, trebuie sa mai si muncesc. Gata cu distractia. Grabeste-te si coboara, cat sunt inca binedispusa.
-Hei Sun Eun, ce faci acolo sus? Ai adormit? Noi- cel putin unii dintre noi, mai trebuie sa si muncim. Reflectorul rosu, indreapta-l spre scena, cel albastru spre decorul din spate.
- Off. Gata cu joaca, se rasuci Sun Eun spre locul unde tipul fusese mai devreme. Ciudat, pe pasarela nu mai era nimeni. Oare chiar am adormit? spuse cu mirare Sun Eun. Isi cobora privirea spre bratul ei. Plasturele trona fara nici o grija. Nu, nu a fost vis. Oare unde este? Facandu-si munca, mutand de zor reflectoarele spre punctele cheie indicate de director, il cauta cu privirea pe tipul cel bagacios. Chiar sunt stupida. Ce motive ar avea sa mai fie prin preajma? Dar totusi..., cand se astepta mai putin il zari. Era rezemat intr-un colt al scenei de un copac decor. Statea si privea lung la forfota din jurul lui. Isi lasa ochelarii mai jos si privea pe deasupra lor tot ceea ce il inconjura. Sclipirile din ochii lui frumosi nu scapara lui Sun Eun. A ramas cateva secunde fara suflare. Si-a acoperit gura care voia sa strige. Oare sa fie "el? Oricum asemanarea este izbitoare. Flacarile din ochii lui, le mai vazuse undeva...idolul ei.

Privirile astea inflacarate sunt ale lui. Oare este cu putinta? Ce ar cauta JunKi Oppa aici? Sa nu-mi spui.... O fi fanmeetingul pentru el?
- Oppa! murmura Sun Eun, neluandu-si ochii de la el. Doamne, cat mi-am dorit sa-l vad in carne si oase. Oare nu este imaginatia mea care imi joaca feste? Nu. Este chiar el. Face poze celor care trec pe langa el. Toti sunt grabiti si nu i-au aminte la cei care stau pe margine, aparent fara nici un rost. Flashul blitzului nu contenea o clipa. Sun Eun ramase multa vreme inerta, incapabila sa se miste. Ii era frica sa nu cumva sa dispara el, daca ea face vreo miscare. Intr-un tarziu, realiza ca sala se golise de oamenii care pana atunci fusesera acolo. Ea ramasese singura pe pasarela. Toti plecasera in pauza de pranz. Se lasa sa alunece usor, pana cand a ajuns sa se aseze jos pe pasarela. Picioarele ei atarnau in voie , in spatiul gol de sub pasarela.
- La ce te gandesti? auzi clar intrebarea in spatele ei. Sa nu spui ca la mine. Ha, ha, ha, rase vocea cu un ras molipsitor. Intorcandu-se incet, Sun Eun il zari aproape de ea pe JunKi
- Oppa! Mai mult nu putea spune. Era uluita ca era langa ea. Inima ii batea sa-i iasa din piept. Oppa. ce faci aici? Stie cineva ca esti aici? intreba ea cu un glas pierit. Nu-mi spune ca toata pregatirea asta este pentru fanmeetingul tau. Asa este? il intreba plina de speranta.
- Nu stiu sigur. Nu imi cunosc programul. Acum sunt doar in vacanta, cateva zile si imi place sa fac poze. Este un hobby al meu. Imi plac oamenii. Ii iubesc. Din cauza ca mi-i doresc aproape, le fac poze ca sa-i pot pastra mai mult timp.
- Nici noi nu stim al cui fanmeeting va fi. Aflam doar cu douasprezece ore inainte ca sa mai putem face ultimile pregatiri la cererea celui care va fi prezent. Stii? Nici in visele cele mai frumoase nu am crezut ca te voi intalni.
- De ce? Crezi ca sunt asa de inabordabil? Nu uita ca sunt si eu om ca toti oamenii. Mananc, dorm, visez, am dorinte. Sunt si eu un om. Iubesc, si imi place sa fiu iubit. Fac totul pentru iubirea fanilor mei. Cateodata sunt chiar timid in relatiile cu alti oameni. Dar pe parcurs ma adaptez. Sunt o fire deschisa care isi doreste sa-i ajute pe cei de langa el. Sunt vesel, imi place sa cant si sa dansez, imi place sa ma distrez cu prietenii. Am multi sa sti.

- Oppa...,stiu ca esti asa, dar nu ma asteptam sa te cunosc in felul asta. E un vis ce a devenit pentru mine o realitate. Ma bucur ca am reusit sa te cunosc in sfarsit. Incet sala a inceput sa se umple de oameni. Pauza s-a terminat.
- Sun Eun! se auzi strigata de jos de director. Ti-am spus ca in afara de tine, nu mai are voie nimeni acolo sus. Nu-i asa? De cate ori ti-am spus? Coboara. Nu, coborati amandoi imediat. Sunt de-a dreptul revoltat. O sa te concediez auzi? Vino mai repede jos.
- Directore..., vin, stai o clipa. Si apoi eu, eu.... spuse balbaindu-se Sun Eun. Indreptandu-se spre scara abrupta, Sun Eun se impiedica si aproape cazu pe burta. LJK o prinse din zbor de mana, si o ridica incet, usor, tragand-o la pieptul lui. O imbratisa tandru si o retinu cateva clipe, apoi ii dadu drumul. Sun Eun era naucita. Nu i se intamplase niciodata asa ceva. Oppa o stransese la pieptul lui. Oppa o tinuse de mana. Ce minune. Avea cerul la picioarele ei. Plutea de fericire. Chiar daca povestesc cuiva, o sa creada ca spun basme. Cui as putea sa-i spun si chiar sa ma si creada? Nici eu una nu m-as crede. Incet isi ridica privirea catre JunKi. Inima o luase razna de tot. Cu rasuflarea taiata,si cu picioarele moi cobora scara. Se uita in urma ei sa vada daca Oppa coborase si el. Isi trasese ochelarii de soare din nou pe fata si statea indiferent la tot ceea ca directorul incerca sa-i spuna. Datorita atitudinii lui indiferente, directorul se enerva la maxim. Tipa, gesticula, scotea fum pe nari, dar JunKi statea linistit si desena cu piciorul, desene complicate in praful care se asternuse pe scena.
- Sun Eun! se intoarse directorul catre fata, mai ai atat (si ii arata cava foarte mic) si vei fi concediata.
- Directore!... De ce? Ce am facut? Nu stii cine este? De ce ma pisezi atat?... Sun Eun inceta sa vorbeasca dupa ce JunKi i-a facut un semn discret sa nu-i divulge existenta.
- Hai gata. E timpul sa terminam ce avem de facut- raspunse directorul un pic mai linistit. Faptul ca gasise un tap ispasitor ii ameliora furia.
- Dumneata (se intoarse spre JunKi), te rog sa te retragi sau cel putin nu sta in drumul nostru

Nu vreau ca pe scena mea cineva sa sufere vreun accident. Directorul se indeparta, ridicand din umeri. Oare ce o fi in mintea lui? Oare nu l-a recunoscut pe Oppa? Este evident. Cine nu il cunoaste pe Oppa? Sun Eun se intoarse spre JunKi si....
- Ce ai de gand sa faci? il intreba.
- Ce as putea face? Am de gand sa stau vreo doua zile pe aici. Cunosti cumva pe cineva, care inchiriaza o camera?
Doamne ce voce superba are, si ce alura si cum se misca... Sunt total ametita. Dar stai. Omma spunea ceva de camera din fund.
- Daca nu te deranjeaza, mama mea inchiriaza una dintre camere. Stiu ca ofera si micul dejun inclus in pret. Ce zici? Iti convine? il intreba plina de speranta
- Hai sa o vad. Cu toate ca nu sunt pretentios. Sper ca este aproape nu?
- O, da este foarte aproape; Un sprint de 3-4 minute si am ajuns.
- Stai sa imi iau bagajul si sa mergem. Cum spuneai ca te cheama? Sun Eun? Dragut nume. Bagajul consta in cutia aparatului de fotografiat si un micut rucsac in care avea un tricou, niste sosete, o sapca si o pereche de pantaloni scurti, aidoma celor cu care faci sport, in special surfing. Ce zici, o sa avem valuri pentru surfing? Tare mult mi-as dori. Imi place la nebunie, marea, valurile inalte, adrenalina care ti-o provoaca atunci cand esti calare pe val. Sun Eun nu isi mai lua ochii de la JunKi. Ii era teama sa si respire, de frica sa nu se spulbere visul.
-Omma, am venit. Unde esti?
- Ei, dar asta este chiar o minune. Ai ajuns acasa inainte de apusul soarelui. Dar cine... este? o intreba privind atenta la cel de langa ea.
- Omma, este un chirias. Nu ai zis ca ai nevoie de unul? Ei ti-am adus. Dar trebuie sa ii asiguri si micul dejun in pret, e ok asa?
- Da, da. Vino te rog si il trase dupa ea pana la camera goala si care isi astepta un stapan. Pretul nu este mare. Si cat stai?
- Pai 2-3 zile, sper. Chiar daca se intampla ceva eu voi plati pentru zilele astea. E bine asa?
- As fi vrut sa stai mai mult spuse Omma uitandu-se cu drag la el. Ii admira mersul imperios,structura fetei, masculinitatea lui debordanta, zambetul luminos si ochii. Ochii aceia parca vorbeau. Se scutura de vraja care pusese stapanire pe ea si se gandi.
- Daca eu simt asta, oare Sun Eun cum se simte?

Sun Eun era in al 9 lea cer. Oppa al ei este la ea acasa sub acelasi acoperis. OMG. Nici in vise nu isi imagina asa ceva. Noaptea se astenu calda si linistita peste sufletul zbuciumat al lui Sun Eun.
- E prea liniste. Oare ce face Oppa? Incet ca o pisica pasi in varful picioarelor spre camera inchiriata. Tusi usor in dreptul usii. Nici un raspuns. Mai tusi inca o data, acelasi rezultat.Deschise usor usa si ramase de-a dreptul traznita. JunKi dormea ca un bebelus, cu gura usor intredeschisa,murmurand de zor ceva.
- Apropo, multumesc! deslusi Sun Eun. O bufni rasul. Isi acoperi repede gura cu mana sa nu se auda nimic. Apoi se aseza si incepu sa-l priveasca lacoma, sa nu piarda nici un detaliu. Parul ravasit ii acoperea jumatate din fata, inclusiv ochii. Tentatia este mult prea mare. Nu, ...nu pot. Intinse usor mana si ii dadu parul la o parte de pe fata. Mana ii zabovi in parul razletit. Dorea sa-l dezmierde, sa-l stranga la piept. A, da. Doamne ce bine a fost in bratele lui. La prima vedere ai impresia unor brate firave, dar a vazut pe pielea ei ca sunt puternice si bine lucrate. Ar fi dorit in clipa aceea ca timpul sa se opreasca in loc si imbratisarea sa dureze for ever. Stia ca imbratisarea nu a fost ceva voit. Stia ca a fost un accident, dar la naiba, ce bine a fost. Si acum simte blandetea bratelor care au cuprins-o. Parca i-au ramas bratele in imbratisarea aceea. Brrr, am luat-o razna. Doamne,.. frumos mai e. A uite si o alunita pe obraz. Ce draguta este. In filme nu se vede, probabil ca o acopera la machiaj ! Pot spune ca a rasarit soarele pe strada mea. Hai, du-te, du-te la culcare. Off, chiar trebuie? As sta toata noaptea sa-l privesc. Un plescait usor o trezi la realitate. Oppa se intoarse pe partea cealalta. Gata e timpul sa plece. Oare voi putea dormi?
Ajunsa in camera ei se aseza sa doarma si ofta din toti rarunchii. Nici nu simtii cand somnul puse stapanire pe ea. Avusese o zi incarcata cu peripetii. Dimineata o prinse totusi treaza. Din cand in cand se ducea sa-l mai vada o data pe Oppa. De fiecare data cand il vedea, se minuna. Oare ce cauta el in casa ei oricum?
O zi superba se anunta astazi. Soarele a rasarit din mare, luminand tot orizontul. Pescarusii zboara si isi cheama perechile. E o noua zi. Valuri inspumate se sparg de tarm. E o zi splendida pentru surf. Valuri mari vin cu o viteza uluitoare spre tarm. Deja plaja se umplu de amatorii de surf. Se duse in goana sa-l trezeasca pe Oppa.
- Hei, Oppa trezeste-te, striga din spatele usii Sun Eun. Hei nu auzi? Deschise usile.... si stupoare. Nu era nimeni acolo. Se duse sa o caute pe mama ei. Aceasta vorbea de zor cu cineva si era foarte ocupata. Se misca tot timpul zanganind vase si pregatind masa de dimineata. Cand intra in camera, il vazu pe Oppa stand de vorba cu mama ei, asteptand cuminte masa care se pregatea. Mama ei era rosie toata la fata si foarte fastacita. Se purta ca o tinerica indragostita.
-Omma! De ce nu m-ai trezit? intreba Sun Eun. Azi trebuie sa ma duc la munca, chiar daca este sambata. Fanmeetingul se apropie si noi nu am terminat de pregatit sala. Asa ca eu voi pleca. Sa aveti o zi buna-spuse in fuga Sun Eun.
- Hei iar nu mananci? Sun Eun!
JunKi isi ridica mirat privirea, dar deja era prea tarziu. Sun Eun disparuse din vedere. Alerga spre teatru zambind. Oppa este la mine. A dormit la mine acasa. Cui sa spuna? Nu avea prietene asa de bune care sa pastreze secretul.
- Omma, hai sa mancam noi doi si apoi imi pui un pachet pentru Sun Eun. Ii duc eu sa manance. Macar atat sa fac si eu. Bine? intreba JunKi. Mancarea este delicioasa. Pot sa mai iau?

Intr-un tarziu aparu si JunKi la teatru, ducand un pachetel cu mancare pentru Sun Eun. Tocmai se facuse o mica pauza si Sun Eun vorbea cu directorul.
- Directore si chiar nu stiti cine v-a veni la noi? intreba plina de speranta.
- Oho! De unde sa stiu? Nu am primit nici macar un mail. Vom afla cel tarziu duminica. Dar am uitat sa te intreb. Cum ai facut de ai ajuns azi inaintea tuturor? Si i-a spune, s-a intamplat ceva bun in viata ta? Esti schimbata. Parca plutesti, si mai ales nu esti nervoasa de loc. E ciudat.
- Directore nu este nimic. Am dormit bine si atat. A , Oppa ai sosit?
- Ti-am adus mancare la pachet, Ommoni a gatit delicios azi.
Directorul a ramas fara replica. Oare cine este acest barbat care a aparut in viata lui Sun Eun? De ce ma preocupa lucrul asta? Oare sunt gelos? Pentru cine pentru Sun Eun? Am innebunit? Ce-i cu mine. E adevarat ca este draguta si cuminte, dar nu este genul meu de fata. Cand mana lui JunKi, o lua pe a ei, pamantul de sub picioarele directorului fugi, la propriu. Se impiedica si cazu pe un genunchi.
- Au, ce doare. Cred ca am ametit, de am cazut, spuse rusinat directorul
- Directore esti bine? Sa chem pe cineva? Hei veniti si ajutati-l pe director, striga Sun Eun. Zadarnic, nimeni nu aparu. Se vazu nevoita sa il roage pe JunKi sa o ajute . JunKi ii aduse un scaun si ii dadu un pahar cu apa.
- Esti bine? intrebe mai mult formal.
- Da, multumesc. Imi revin imediat. Cred ca am fost prea stresat in ultima vreme.
- Hei Sun Eun, hai sa mananci spuse LJK.
- Directore, vrei sa mananci cu mine? intreba Sun Eun cu sfiala.
- Hmm, tusi, cred ca am sa gust ceva, miroase asa de bine, O si este delicios, spuse directorul cu gura plina. Dupa ce mananci Sun Eun sa vi sa stam de vorba un pic. Vreau sa vorbim despre ceva. Sun Eun pali usor. Oare ma concediaza? Te pomeni ca i se indeplineste visul lui omma. Dupa un sfert de ora, batu sfioasa la usa directorului.
- Intra se auzi din incapere. Pentru ca ai venit azi mai devreme si pentru ca este sambata, poti pleca. Du-te, distreaza-te. Fa o baie in mare si maine te rog sa vi la sala la ora 11. Mai avem mici retusuri de facut si nu pot sa le fac de unul singur. Tusi incurcat. Ai sa vii?
- Da directore spuse vesela Sun Eun. Iesi in fuga din birou strigand.
- Oppa, hai sa mergem la plaja. E o zi superba. Poti face surf, spuse Sun Eun voioasa.Sunt niste valuri superbe. Eu nu stiu sa fac surf, dar tu daca te pricepi este foarte bine. Te vei relaxa. Am sa fac eu poze pentru tine. E in regula asa?
- Oooooo, daca ai vrea ar fi super. Hai sa mergem. O apuca de mana si o trase dupa el. In urma lor directorul, ramase mahnit. Oare de ce nu a avut curajul nici de data asta sa ii spuna ce simte pentru ea? Inima i-a stat in loc, cand mainile celor doi s-au impreunat. Ii venea sa strige si sa fuga dupa ei. Dorea ca mana ei micuta sa fie in mana lui barbateasca si puternica. Dorea sa o protejeze. In preajma ei se simtea stangaci si nu stia cum sa se poarte, de aceea credea ca a fi dur si sever cu ea e foarte bine. Nimeni nu stia ce este in sufletul lui. O iubea pe Sun Eun de doi ani. Doi ani in care a fost sever cu ea si a tinut-o din scurt. Nu i-a dat de inteles nici o clipa, ca el ar place-o. Ce dragoste cu nabadai. Simt totusi ca este timpul sa ii spun. Trebuie sa ii spun, pana nu este prea tarziu. Oare cine este tipul asta care a rasarit asa ca din pamant? Si de ce sta la Sun Eun? Si ce face de sta numai cu ea? Off, multe intrebari. Dar nu-i nimic. Maine, maine voi afla totul.
Plaja era plina de oameni. JunKi isi puse costumul de surf care se mula imediat pe corpul atletic. Renunta la ochelarii de soare si isi puse casca.

Isi lua placa si alerga spre Sun Eun. Ea se asezase pe plaja cu genunchii la piept. JunKi o atinse usor pe umar si poi fugi in apa.
- Yeeeee, ce bine este. Minunat. Mereu mi-am dorit sa pot face asta. Iti multumesc, Sun Eun, asta este din cauza ta, spuse razand. Alerga fericit spre marea care parca il chema. Facu fericit cateva ture de surf. Iesi cu apa curgand, isi scoase casca si isi scutura parul. Sun Eun ramase iar fara suflare, parca contempla o opera de arta. Ii studia fiecare muschi, fiecare miscare. Ii facuse o gramada de poze.
- Hei, ai ramas stana de piatra? Hai sa mergem. Mi-e foame. Mergem sa mancam ceva?
- Immm, a da. Hai sa mancam cu toate ca nu imi este foame. As bea ceva.
- Atunci hai. Sa mancam si sa bem pana cadem sub masa, rase cu toata fata JunKi. Spune-mi ce poze ai facut?
- Am pozat intai valurile marii, apoi pe tine Oppa, taind valurile in doua. Ti-am facut o gramada de poze. Am pozat si oamenii de pe plaja, copii care se joaca in nisip, tinerii care joaca volei si batraneii aceeia care privesc cu drag la tot ce-i inconjoara. Sper sa fi multumit.
- Da-mi aparatul un pic te rog, spuse JunKi. Sun Eun ii intinse aparatul si apoi se intoarse cu fata spre mare, parca sa isi ia la revedere de la ea. Sun Eun iubea marea. Nu credea ca in lume poate fi ceva mai frumos.
JunKi se uita la niste poze pe care fata le facuse.
- Ai fler nu gluma. Imi plac pozele. Sunt superbe. AI reusit sa prinzi multe lucruri frumoase. Iti multumesc. In clipa cand Sun Eun se intoarse spre el sa-i raspunda, JunKi ii facu o poza, si apoi inca una si inca una.
- Hei ce faci? striga la el Sun Eun. Nu imi place sa fiu pozata. Imi plac pozele sa le fac eu. Nu vreau sa fiu subiect in ele. Te rog inceteaza.
- Hai gata, nu mai tipa. Am terminat. Esti multumita? spuse JunKi razand. Asa o sa te am aproape.
- Atunci cand scoti pozele sa imi dai si mie cateva din cele pe care le-am facut pentru tine, da?
- Ok, am inteles. Asa voi face. Hai acasa. Sunt tare obosit. Plecara spre casa si in curand fiecare dormea in camera lui. Uitasera de mancare si de bautura. Sun Eun se trezi intr-o larma de nedescris.
- Omma? Ce-i, ce s-a intamplat?
- Sun Eun!. Stii cine este omul pe care l-ai adus si care doarme in camera aceea? E LJK. Actorul ala care ne place la amandoua.
- De unde stii Omma? intreba Sun Eun surprinsa.
- Mi-a spus vecina, ca v-a vazut ieri cand ati vent acasa. E sigura ca este el.
- Da Omma. El este , dar nu vrea sa se stie asta. A venit in vacanta. Sper ca nu o sa-l faci sa plece mai repede, nu?
Imi doresc sa stea mai mult. Ai grija de el pana ma intorc da? Trebuie sa ma duc pana la teatru.Directorul cred ca vrea sa ma concedieze. I-ai dat o mana de ajutor Omma. Totusi sper sa fie din alt motiv.
- Hei iar pleci fara sa mananci? striga fara succes in urma ei. Off, ce ma fac cu ea? Oare se va casatori vreodata? Dar ce vorbesc eu. Nu are nici macar prieten, de unde sot? A te-ai trezit? Hai vino sa mancam. De ce nu mi-ai spus cine esti?
- Buna ziua, nu m-ati intrebat. Dar ce bine miroase. Immmm. Ce bine arata, o si ce bun este. Ommoni, esti grozava. Mama lui Sun Eun rosi si se fastaci toata.
- Dar unde este Sun Eun? intreba JunKi.
- A chemat-o directorul la teatru. Cred ca v-a fi concediata in curand. Dar hai sa mancam. A spus ca v-a reveni curand. Pana atunci mananca.
Directorul se plimba ca un leu in cusca, asteptand-o pe Sun Eun. De doi ani ii batea inima pentru ea, dar nu a avut curajul sa-i spuna niciodata. Acum ca a aparut un rival, i-a venit ideea ca ar putea sa o piarda . Asa ca si-a luat inima in dinti si s-a hotarat sa-i faca o marturisire.
- Directore! Directore unde esti? Am ajuns.
- Aici, vino in birou. Ce ai patit? Ai ajuns si tu o data la timp.
- Hai directore, nu mai fi asa. Ce voiai sa-mi spui? Sper ca nu ma concediezi. Stiu ca am gresit, dar nu se va mai intampla.
- Sun Eun, opreste-te. Stai jos. Nu te-am chemat din cauza asta. Vreau sa-ti spun ceva. Sunt doi ani de cand eu simt pentru tine altceva decat simpatie.

Adica vreau sa spun,...eu...,eu...,vreau sa ne intalnim. Vreau sa mergem la o intalnire. Sun Eun se uita stupefiata. Nu stia ce sa creada. Suna telefonul.
- Da. Spuneti. Pentru cine? Da, am inteles. In seara asta? La ce ora? Da, am inteles. Totul este pregatit. Da , multumesc. Sun Eun, fanmeetingul este in seara asta la ora 19. O sa iti vezi visul cu ochii. Va veni Lee Jun Ki. Sper ca esti incantata nu?
- Oppa? Va veni Oppa? Ce bine. Dar stai, trebuie sa fug sa-i spun. Directore, voi reveni. Trebuie sa fac ceva mai intai, spuse toate acestea fugind ca din pusca. In cinci minute a ajuns acasa, unde JunKi se pregatea de plecare.
- Pleci deja? il intreba cu parere de rau. Ai aflat? Fanmeetingul este in seara asta la ora 19.
- Da am aflat adineauri. Trebuie sa merg la teatru sa facem o repetitie. Se poate?
- Da, da. Directorul este deja acolo si ne asteapta. Nu se poate descrie uimirea directorului cand o vazu pe Sun Eun impreuna cu LJK. Dar nu era timp pentru explicatii. Repetitia decurse foarte bine, iar JunKi nu a avut nimic de obiectat. A venit seara si spectacolul a inceput. In sala ne incapatoare, o multime de oameni au venit sa-si intalneasca idolul. Sun Eun era si ea prezenta, inca in primele randuri. Muzica a inceput si....
- Dedic aceasta melodie, unei persoane foarte dragi mie, care a facut posibila intalnirea noastra de azi. Sun Eun, pentru tine. Si melodia a inceput. Ochi, in ochi, atat cel care dadea cat si cel care primea erau fericiti. Nu mai era nimeni in jur. Doar muzica se auzea si JunKi Oppa canta. Canta pentru ea. Ce putea sa-si mai doreasca? Era fericita.Tot spectacolul a fost dedicat lui Sun Eun, care era peste poate de fericita si colac peste pupaza, JunKi a coborat in sala, a imbratisat-o si a sarutat-o, lasand-o moale ca o carpa. Era primul ei sarut. Nici ca si-ar mai fi dorit ceva de la viata. Se simtea cineva. In doi timpi si trei miscari a facut-o vedeta. Toata lumea, dorea sa fie langa ea. Toti o admirau si erau fericiti ca sunt aproape de ea.A fost cea mai frumoasa seara din viata ei. O seara de neuitat. De acum totul va fi bine. Portile fericirii s-au deschis si pentru ea.Viata a capatat un alt sens. Dupa spectacol, cineva ii aduse un pachet. Cu maini febrile, il desfacu. Gasi inauntru lui, un aparat de fotografiat si cateva poze. Un bilet.
- "Fie ca pasiunea sa nu moara niciodata. O mica piedica in calea uitarii. Vei ramane mereu in inima mea. Te iubesc Sun Eun. Eu nu te voi uita niciodata. Ramai asa cum esti. Nu te schimba niciodata." Oppa JunKi

End.