CHANCE OF HEAVEN

Era pentru a nu stiu cata oara in saptamana asta cand se lasa tarat de asa zisi prieteni la o bauta si apoi la karaoke. Nu era bautor din fire, dar trebuia sa tina pasul cu prietenii lui. Incercase de multe ori sa se sustraga, dar mereu sfarsea ducandu-se cu acestia impreuna. Nu stia nici el de ce se simtea singur cand toti roiau in jurul lui. Poate din cauza sensibilitatii lui? Cine poate stii? Cert este ca mereu sfarsea prin a fi ranit de cei pe care ii numea cu atata generozitate: „prieteni”. La inceput totul se invartea in jurul lui pana cand taria lua controlul trupului lui. Apoi totul devenea un vis. De cele mai multe ori neplacut, lasandu-i un gust amar si o dezamagire in suflet. Dar pe moment el era regele universului si toate se invarteau asa cum dorea el. Nu ii pasa ca mereu platea oalele sparte, ca sa nu mai vorbim de consumatie. Toti profitau de pe urma lui si il tratau ca si cum acest lucru era de datoria lui. Chiar nu intelegea de ce era mereu luat de fraier. Si cu toate astea...mergea inainte facand greseli dupa greseli. Cu timpul se gandea ca ceva in viata lui se va schimba, dar...ramanea acelasi timid in fata vreunei fete care ii cazuse cu tronc, acelasi om de care profitau toti pana la extrem. Cateodata nu este bine sa fi bun cu cei din jurul tau, caci vei fi luat de prost. Asa gandea si cu toate astea...mergea inainte cu aceeasi pasi ezitanti si nesiguri. In jurul lui nu era nimani sa-i intinda o mana. Nicaieri nu era cineva pe umarul caruia sa-si sprijine capul. Avea nevoie disperata de cineva, de cineva de incredere.

- Nu se poate. Iar ati venit impreuna? De data asta te rog sa nu iti mai lasi prietenul sa se imbete. Ai vazut si tu ce poate face. Ne alunga toti clientii. Mereu plange si canta pana nu mai poate. E atat de patetic.

- Ok. Am inteles. O sa avem mai multa grija.

- Acum serios. Chiar nu te inteleg. De ce te imbeti mereu? Si mai ales de ce plangi?

- Ce sunt eu pentru voi? Nu sunt doar sursa care va plateste distractia? Niciodata nu m-ati considerat prietenul vostru adevarat. Nu este asa? Si pentru asta sufar.

-Ei hai nu mai fi asa de suparat. Ti se pare, spuse prietenul dandu-si coate cu ceilalti cu subanteles. Sti ca mereu esti sufletul petrecerii, fara tine cum vrei sa mai traim noi? Continua zambind si cerand ajutorul celor prezenti. In ropote de aplauze acesta se aseza pe scaun si ii umplu paharul lui Junki, Joon cum ii placea sa fie numit. Seara decurse la fel ca altele, dupa acelasi tipar. Cand se ametii bine, fu pus intr-o masina si dus acasa. Totul pe acelasi tipar. Nimic nou. Maine va fi o alta zi. Nimeni nu observa fata aceea timida care veni in urma lor si stranse resturile de pe masa, ascunzand intr-un buzunar al sortului, paharul din care bause Joon. „ In stilul asta o sa imi dau tot salariul pe paharele pe care trebuie sa le inlocuiesc” isi spuse Yoona. Nume pe care ea si-l alesese cand venise in Coreea. Muncise cativa ani si stransese niste economii pentru as implini visul. Visul de a veni in Coreea si de a-l vedea. La inceput a zis ca va sta cateva zile, dar apoi nu a mai fost in stare sa plece. Mai ales acum cand il vedea aproape zilnic pe idolul de care era indragostita fara scapare. Se bucura cand il vedea, dar suferea cumplit ca era atat de singur si mai ales ranit. Ar fi vrut sa se duca la el sa il ia in brate, sa-si impleteasca degetele cu parul lui. I-ar fi oferit un umar pe care el sa-si odihneasca capul, atunci cand era trist si plangea. De fiecare data simtea cum lumea din jurul ei se naruie, cand lacrimile lui Joon curgeau pe obrazul sau. Voia sa il alinte, sa-l linisteasca asa ca atunci cand era copil. Contactul mainii ei calde sa-i linisteasca zbuciumul si furtuna din sufletul lui. Il intelegea perfect. Era inconjurat de o multime de oameni si totusi era atat de singur... Yoona sau Lia mai bine zis, venise din Romania urmarind dupa parerea ei o himera.-* Nici prin vis nu se gandise ca va ajunge sa stea atat de aproape de Joon si ca putea in treacat sa-l atinga. Stransese banut cu banut si ajunsese intr-un final in Coreea. Mergea pe strazile pe care Joon sigur mersese candva. Dintr-o eroare la aeroport ramase doar cu hainele de pe ea si cu ceva maruntis in buzunar. Supravietui o saptamana. Apoi isi recupera bagajele, dar deja hotararea era luata. Nu mai voia sa se intoarca. Simplul fapt ca putea respira acelasi aer cu Joon o facu sa-si doreasca sa ramana. Si ramase. Incerca sa-si gaseasca ceva de lucru. Dupa multe cautari, gasi slujbulita asta pe care o gasi destul de confortabila. Nu isi dorea prea multe. Un pat si o cina calda pentru ea era de ajuns. Propietareasa era o ardeleanca care se maritase in Romania cu un student din Coreea. Se hotarase sa-l urmeze si... Acum continua afacerea familiei. Se bucurase cand Yoona se aciuise acolo. Chiar daca nu o intelegea prea bine, pentru ea era un sprijin nesperat. Un petec de cer romanesc. Degeaba isi spusese (cand se trezi singura printre straini) ca traiesc toti sub acelasi cer. Singuratetea o innebunea. Acum cel putin mai avea cu cine schimba o vorba in limba materna. Yoona stia si limba engleza ceea ce ii era de un real folos. Asa ca o primise pe Yoona si ii asigura un trai decent, un pat, o masa si o vorba buna cateodata. Yoona nu regreta ca ajunsese aici. Era fericita. Il vedea pe Joon aproape zilnic. Putea sa-i simta mirosul atunci cand ii servea la masa pe Joon si prietenii lui. Zabovea mereu pe langa masa lor atingandu-l in treacat pe Joon. Se purta ca o obsedata, atunci cand acesta era acolo, isi dadea si ea seama. Incerca fara sa reuseasca sa-si infraneze dorinta de a-l atinge si de a-l strange in brate. Dupa ce acesta pleca ea se simtea stoarsa de orice putere. Se aseza si incerca sa-si linisteasca bataile inimii. Abia atunci realiza cat de patetica era, dar se simtea fericita. Nu se gandea la mai mult. Era multumita cu ce avea. Privind in urma, nimic nu semana cu ce ar fi vrut sa faca in viata. Intr-un moment de rascruce a vietii ei, luase hotararea si gata.. Nimic nu mai conta. Carpe die...Traieste clipa...

Ajuns in fata casei ofta adanc: „Inca o zi singur”. Ridica din umeri a neputinta si urca in casa goala, rece neprimitoare. „Parca ar fi locuita de fantome asa pare de parasita si rece. Isi facu un dus fierbinte ca sa inlature senzatia de frig care il cuprinsese indata ce intra in casa. Singuratatea asta il termina. Prefera sa fie in mijlocul oamenilor, in contact permanent cu ei. Dusul se prelungi destul de mult, caci Joon lasa multa vreme sa curga apa pe pielea lui avida de umezeala. Lacrimile care ii curgeau din ochi se impleteau cu picaturile de apa care curgeau pe fata lui. Nici el nu stia de ce plange. Asta simtea acum mai ales ca nu il vedea nimeni, dadu frau liber sentimentelor naucitoare care il invadau. Dupa un timp iesi cu apa siroindu-i inca pe corp. Isi puse neglijent un prosop in talie si se duse intins la calculator, unde se aseza cu incredere. Deschise pagina de socializare Twitter si incepu sa-si contacteze fanii care la acea ora tarzie nu dormeau. Ramase surprins de cit de multi ii asteptau aparitia pe pagina. Era singura lui dependenta: fanii. Atunci simtea ca este iubit si avea pentru cine sa lupte in continuare. Acestia il mentineau pe linia de plutire. Acum era fericit. Se conversa cateva ore si apoi se retrase obosit spre dormitor unde adormii fara vise. Ziua incepu ca oricare alta. Un jogging, un dus, un mic dejun frugal si era gata de munca. Era un ritual pe care il respecta cu strictete indiferent de evenimentele din ajun. Se disciplinase asa cativa ani si acum acesta dadea roade. Corpul lui raspundea automat programului zilnic, fara nici un efort in plus. Totul venea de la sine. Sedintele foto de azi ii vor ocupa tot programul zilei. Spre seara avea de turnat cateva scene din noul film la care lucra. Era intr-o continua miscare. Fara sa se mai gandeasca ca la sfarsitul zilei va fi iar singur, se bucura acum de toate activitatile care ii ocupau timpul. Muncea cu spor. Ii placea ceea ce facea. Ii placea ca o gramada de lume il iubea, cu toate ca mai obosea din cand in cand si dorea sa se ascunda de multimea de ochi care il urmarea continuu. Nu isi explica continua oboseala pe care o resimtea intotdeauna dimineata., dar o pusese pe seama programului foarte incarcat. Dupa un dus si un somn bun, voi fi ca un nou nascut isi spuse siesi si se pregati pentru dus, dezbracandu-se. Fara sa vrea isi privi corpul plin de muschii incordati. Ici colo se zarea cate un mic hematom si parca simtea si o durere cand atingea acea pata vinetie. „Ce mama naibi am facut? Unde oare m-am lovit in halul asta? Trebuie sa o las mai moale cu cascadoriile”, continua monologul uitandu-se mai atent in oglinda. Se rasuci pe calcaie si descoperi si alte semne care ii confirmara presupunerile. Parca fusese batut, asa de multe semne erau pe corpul lui bine lucrat. Dar nu isi amintea de nici o altercatie, nici o cearta macar darmite o bataie. Intra la dus si apoi se doftorici singur aplicandu-si plasturi medicinali pe locurile vatamate. „Hmm, noroc ca fata este neatinsa spuse cu voce tare Joon. Nu-i bai, maine voi fi ca nou.

Cap.2

Abia adormise cand se trezi si se ridica drept in picioare. Se imbraca cu haine inchise la culoare si pleca trantind usa dupa el. Parea treaz, dar daca te uitai mai atent la el, descopereai o privire stranie, nefireasca. In nici un caz nu era privirea lui. Sticloasa,fixa, fara sclipiri de viata in ea. Privirea aceasta te inghetea, te paraliza, te facea sclavul ei fara putinta de a te opune. Parea ca stie unde se duce. Nu ezita atunci cand mergea. Parca si mersul ii era nefiresc. Parca pasea prin aer. Ajunse intr-un cartier rau famat unde pasarile de noapte erau la panda pentru o noua prada. Barbati dubiosi stand in umbra zidurilor, fumand si invaluindu-se intr-o ceata fumeganda. Femei fardate strident care se agatau de orice trecator, oferindu-si trupul pe cativa banuti, promitand placeri nenumarate, atingerea extazului suprem. Din cand in cand un barbat ametit de baututra, de femei si de droguri se prabusea in raza unui felinar anemic cautand un punct de sprijin, incercand sa se ridice si sa inanteze cu orice risc. Chiar daca se ridica de jos, dupa cativa pasi anemici si ametiti, se sprijinea de zidul pe care i se parea ca il vede si cadea naucit in gol, pentru ca acolo nu era nimic de care sa se sprijine. Un altul se furisea grabit si temator pe langa ziduri, ferindu-se de lumina oarba a felinarelor de pe straduta intunecata. Privea mereu in urma cu teama si isi strangea haina la piept cu disperare. O femeie cu o rochie mult prea scurta si mult prea decoltata pentru seara rece, se chinuia sa opreasca trecatorii atat de rari pe strada, oferindu-se pe sine ca pe o rasplata binemeritata. Era mereu bruscata de cei pe care cu disperare ii aborda. Din umbra era privita de pestele ei care deja isi facuse planul sa o vanda. Numai asa mai putea sa scoata ceva pe ea. Era mereu in cautare de alte femei cat mai tinere, cat mai disperate. Le promitea raiul la inceput cand le racola si apoi se scufundau in cel mai urat iad posibil. Cand se trezeau ca au fost pacalite, era deja prea tarziu. Erau deja pierdute. Aici Joon se opri si se sprijini la randul lui de un zid umed, intunecos. Mirosul ranced si usturator de urina persista in aer. Joon isi scutura maneca murdarita si privi pe sub borul palariei la spectacolul oferit pe srada. Asa cu capul plecat, nu i se vedea deloc fata si putea fi usor confundat cu o parte din peisaj. Se confunda cu peisajul. Astepta tacut, cu o tigara aprinsa in coltul gurii. Din cand in cand o lumina venea de la ea. Totusi tragea din ea si jarul ei reanvia mereu.” Se pare ca in seara asta nu se va intampla nimic. Cred ca este timpul sa plec.” Isi afunda mainile in buzunare, dupa ce arunca neglijent restul tigarii. Isi ridica gulerul si dadu sa plece. Dar....o izbitura venita de nicaieri il lipi de zidul intunecos, lasandu-l cateva clipe fara suflare. Isi reveni repede si se puse in garda. Tocmai la timp pentru a para o noua lovitura care il avea drept tinta.

- Credeai ca ai scapat in seara asta? Auzi o voce venita de niciunde. Momentan pentru cateva ore imi aparti.

- Ce? Ce vrei sa spui cu asta? Arata-te. Nu iti apartin deloc. Sunt propriul meu stapan. Nu te voi lasa sa scapi asa usor azi. Arata-te. Nu te mai ascunde. Sunt pregatit. Hai sa terminam mai repede azi. Sunt obosit.

- Ha ha ha.... si vrei sa imi fie mila de tine pentru ca esti obosit? Spuse un barbat atletic, oprindu-se in lumina slaba a unui felinar. Strivi si el la randu-i tigarea cu talpa pantofului ascutit. Abia isi stinse tigarea ca isi lua pozitia de lupta, tocmai la timp pentru a se apara de lovitura de pumn care ii era adresata. Nu ma prinzi asa usor cu garda jos. Imi pare rau, dar mereu sunt in alerta si sunt pregatit sa ma apar, spuse toate acestea si sari in sus, rotindu-si piciorul drept incercand sa-l loveasca pe Joon. Acesta sari lateral si reusi sa se fereasca la timp, dar pumnul lui atinse fata adversarului sau cand acesta incerca sa se echilibreze dupa saritura. Pocnetul sec care se auzi ii anunta pe cei doi ca a fost lovit in plin. Se retrase doi pasi si isi scutura pletele lungi care se desfacusera din coada pe care o purta stransa.

- Se pare ca nu prea esti pregatit azi surase Joon, dar facu o eschiva si primi pumnul in umar salvandu-si la timp fata. Cu toate astea icni de durere si se rezema de zid pentru a putea sa se redreseze. Se luptara ceva vreme. Puterile erau cam egale. Dupa un timp Joon ramase singur. Oponentul lui pleca asa cum venise. Se intrebase mereu ce aveau ei doi de impartit. Parca forte exterioare le dirijau miscarile. Ei erau simple marionete. Dansau precum li se canta. Isi scutura hainele de praf si se retrase tacut spre casa lui. Intra si isi vazu de somnul lui fara nici o grija. Dimineata, dupa dus se privi in oglinda unde imaginea trupului sau ud se reflecta si isi vazu noile semne. Umarul ii era tumefiat, iar muschii abdomenului il dureau cumplit. Pe brate o multime de vanatai iar pe picioare sa nu mai vorbim. Toate astea il puneau pe ganduri. „Oare merg in somn? Ma lovesc singur?” De ceva vreme se gandea sa isi instaleze un sistem audio-video care sa ii inregistreze orice miscare. Asa ca contactase o firma de securitate care venea azi sa-l instaleze. Apoi platise bani grei sa fie monitorizat nonstop pentru o bucata de vreme. Avea incredere in acestia. Mai lucrase cu ei si era multumit. Stiau sa pastreze intimitatea celor pe care ii pazeau. Lua un prosop si incepu sa isi stearga restul de apa de pe trup cu multa energie. Hotararea cu care se stergea insemna ca se gandeste in cu totul alta parte decat la ceea ce facea. Manca ceva si apoi intra pe o retea de socializare, unde posta o poza cu umarul invinetit sub care a scris: „riscurile meseriei” si a pus un happy face. Imediat raspunsurile celor contactati au venit din eter facandu-l sa zambeasca. Conversa ceva vreme si apoi isi lua scenariul si se afunda in studierea lui. Sosi firma si cei cativa baieti isi vedeau de treaba fara sa-l deranjeze pe Joon care era cufundat in studiu. Montara aparatura si disparura asa cum venisera...in tacere. Joon se uita la ceas si constata ca era vremea sa plece si el pe platou pentru niste scene care trebuiau filmate. Oricum voia sa vada cu ochii lui ce a iesit. Ii placea sa vada rezultatele muncii, ii placea sa se implice. O saptamana nu se intampla nimic. Semnele de pe trupul lui disparura si incepu sa se intrebe daca facuse bine ceea ce facuse. Acum zambea si radea in sinea lui de teama care il cuprinsese atunci. Chiar isi spunea ca o sa desfiinteze camerele de luat vederi. Nu se simtea bine stiindu-se privit continuu. Dar...In urmatoarea dimineata durerile pe care abia le uitase reaparura. Semne destul de vizibile erau pe tot trupul lui care il durea la fiecare miscare. Se uita in oglinda de la baie si se sperie. Avea o buza sparta si o vanataie la ochiul stang. Zgarieturi pe gat si brate, iar degetele zdrelite si umflate. Aproape ca nu se recunostea. Suna de urgenta la studio, spunand ca nu poate veni la filmari si apoi lua contact cu firma de securitate. De acolo afla ca a plecat bine mersi din casa la o ora tarzie in noapte si se intorsese aproape spre dimineata, abia tarandu-se, lovit si plin de sange. Se uita la pat si-l vazu murdar de noroi si sange inchegat. Hainele erau aruncate pe jos si ele erau la fel de murdare. Se aseza pe marginea patului si isi lua capul in maini, incercand cu greu sa-si limpezeasca mintea. Nu isi aducea aminte de nimic. Doar ca se dusese la culcare si atat. „Oare ce se intampla cu mine? Sunt somnambul? Da unde am plecat asa de nebun? Trebuie sa consult un medic. Dar pe care? Ce specialitate? Poate ar trebui sa merg la un psihiatru, sa ma hipnotizeze. Doar asa voi afla ce se imtampla.” Hotararea era luata. Suna mai multi cunoscuti, care ii recomandara mai multi medici.

- Dar ce iti trebuie psihiatru? Pentru tine? Ai probleme?

- A nu, vreau doar sa-mi ajut o cunostinta. Dar vreau mare discretie. Persoana pe care o ajut nu este persoana publica. Asa ca nu vreau sa se afle ca eu o ajut, iti dai seama. Toata lumea ar sari pe bietul om si i-ar face mai mult rau decat bine.

- Bine am inteles, nu o sa suflu o vorba, dar imi ramai dator sa stii. Va veni o zi cand voi avea si eu nevoie de ceva de la tine.

- Ok. Stai linistit. Imi platesc intotdeauna datoriile. Sti doar ca sunt bun platnic nu?

- Ha,ha,ha, da. Ok. Vezi ca medicul acela este foarte discret. Nu ii place publicitatea, este un introvertit, si un singuratic. In rest este un bun specialist.

- Este exact ce cautam. Multumesc. Cu toate acestea medicul nu prea se lasa convins usor. Joon umbla ceva vreme pana fu acceptat la o consultatie. In interiorul lui era multumit ca medicul nu era usor de abordat. Se programa cu greutate la acel doctor, dar o data ajuns...

- Ce te-a determinat sa vii aici? Il intreba doctorul morocanos. Timid Joon ii povesti tot ceea ce i se intampla de cateva saptamani.

- A si inca ceva. Cand am urmarit caseta cu inregistrarea, ceva mi-a captat atentia. Parca nu sunt eu cel ce ma ridic din pat.

- Ai adus-o cumva cu tine? Intreba plin de interes medicul.

- Mda. Am vrut inca o opinie. Este ceva ciudat acolo. Asa percep eu. Dar as fi vrut si alta parere, spuse trist Joon. Dupa ce caseta se termina, medicul ramase pe ganduri si...

- Sunt de parere ca ai facut bine ca m-ai cautat. Se intampla ceva ciudat la un moment dat pe caseta, dar nu pot sa ma pronunt. Hei ce zici? Esti pregatit? Il intreba usor iritat pe Joon.

- Sincer? Nu, dar nu am de ales. Trebuie...trebuie sa o fac.

- Relaxeaza-te. Goleste-ti mintea. Vizualizeaza un camp inverzit cu o multime de flori colorate. Vezi o multime de fluturi. Auzi falfaitul aripilor lor. Fi atent la miscarea lor. Voi numara pana la 10 si apoi te vei cufunda intr-un somn adanc. 1, 2, 3...10. Acum sa ne intoarcem la seara de alaltaieri. Ai venit acasa, ai facut dus, ai vorbit cu prietenii si apoi te-ai culcat. A trecut o ora. Ce simti?

- Sunt obosit, cu toate astea dorm. Dar...

- Ce este? Ce simti?

- Un aer rece ma invaluie. Mi-e frig. Ma sperie. E din ce in ce mai frig. A intrat in mine. E aici. Parca cineva imi comanda ce sa fac. O alta constiinta este prezenta in corpul meu. Ma simt ca teleghidat. Trupul nu ma asculta. Ooo. Ce caut eu pe strada asta? Si ce urat miroase. Ce o fi cu femeile astea vopsite asa de strident? Ce vor de la mine? Se agata si trag de mine. Ma feresc din calea lor. Nu stiu cine este barbatul care s-a apropiat de mine. Ma loveste. Ma feresc. Lovesc si eu. O vreme ne caram pumni unul altuia. Apoi acesta dispare si eu ma reantorc acasa.

- Cand spun gata te vei trezi. Batu din palme si striga „Gata”. Ofta si ramase pe ganduri.

- Doctore! Ce....ce s-a intamplat?

- O prima impresie? Esti posedat de un suflet ratacitor, care are ceva de impartit cu altcineva. Trebuie sa mai vi macar la o sedinta. Trebuie sa vad cine este si mai ales de ce te chinuie pe tine. Se pare ca nu ai nici o legatura cu acest spirit. Trebuie sa gasesc raspunsul. Te rog sa revi. Pana nu descoperim raspunsul, nu pot veni cu o rezolvare.

- Doctore, parca vorbesti de un film stiintifico fantastic rase silit Joon.

- Nu imi arde de glume sa stii. Nu sunt chiar o persoana amuzanta, cred ca ai observat asta nu? Un pic speriat de tonul doctorului Joon incuviinta din cap si raspunse ca va reveni. Apoi pleca precipitat uitandu-se cu teama in urma. Isi sterse sudoarea rece de pe frunte si pleca ingandurat. Ce naiba mai era si asta? Soarta ii juca o festa? Nu a crezut niciodata in povestile cu fantome si spirite.

Cap 3.

Dintr-o realitate alternativa cele doua entitati rivale reusisera sa treaca printr-o bresa facuta in timp si spatiu in aceasta lume. Trecuse multa vreme de cand erau rivale si se razboiau intre ele incercand sa castige suprematia impotriva celeilalte. Motivul era uitat de mult. Nu mai ramasese decat ura si dorinta de razbunare, atat. De prea mult se luptau. Calatorisera prin timp si spatiu de foarte multa vreme. Vazusera atatea lumi. Din timp in timp in realitatea in care erau se crea o bresa prin care cele doua calatoreau. Pierdusera realitatea din care veneau si asta era un motiv pentru care calatoreau, incercand sa ajunga acasa iar. Singurul  inconvenient care ramanea, era ura atroce pe care o simteau una fata de cealalta si se cautau mereu pentru a se distruge, pentru a subjuga entitatea mai slaba. Nu stiau niciodata cat timp era de la o bresa la alta. Niciodata nu era un timp anume. Dar cele doua erau mereu in alerta, pregatite sa sara din nou. Pregatite de plecare mereu. Sperau sa ajunga din nou acasa si sa redescopere motivul pentru care se razboiau. Nu aveau un cliseu dupa care alegeau fiintele pe care le posedau. Incercau doar sa gaseasca fiinte singure ca sa nu complice prea mult sederea lor. Dupa ce le observau catva timp, se contopeau cu acestea si puneau stapanire pe ele si pe constiinta lor pentru o scurta perioada de timp in care isi cautau partenerul de lupta, apoi intrau intr-o stare de meditatie lasandu-si gazda sa-si traiasca viata de zi cu zi. Pentru ele (entitatile) timpul se scurgea monoton pana la urmatoarea confruntare. Momentele cand se confruntau treceau foarte repede, mult prea repede pentru amandoua. Dar exista o limita pe care nu aveau voie sa o treaca niciodata. De cand se stiau nu au trecut-o niciodata. Saltul pe care il facusera acum in aceasta lume a fost oarecum ciudat. O afinitate  simteau cu aceasta lume. Era parca mai calda, mai primitoare decat altele. Pana si gazdele umane erau mai pline de sentimente calde. Se simteau bine in pielea lor. Poate ca in adancul sufletelor lor sperau sa nu faca saltul atat de repede. Puteau sa-l faca si peste cinci minte, sau in clipa care urma sau poate peste cativa ani, luni, zile. Totul era relativ. Nu urma o cronologie bine stabilita. Totul era la voia intamplarii. Daca nu ar fi fost vrajmasia asta seculara, poate ar fi reusit sa se bucure de experintele prin care treceau. Lumea asta inconjuratoare era atat de plina de oameni... oameni dornici sa zambeasca, sa iubeasca, sa fie alaturi de cei dragi lor. Totul avea sens aici. Pana si plantele erau minunate aici. Mii de culori impanzeau pamantul inverzit. Adierea vantului era ca o dezmierdare, valurile marii erau atat de frumoase cand spalau nisipul plajelor, soarele incalzea vietatile iar ploaia era o binefacere pentru oameni, plante si animale. Incepusera sa se gandeasca la rostul vietii lor. La insemnatatea pe care oamenii o acordau prezentului. Oare ele nu se puteau bucura de mediul inconjurator? Macar o zi sa nu se mai urasca, macar o zi sa dea drumul emotiilor care ii strabateau. O clipa sa uite de razbunare. Doar o clipa. Niciodata pana acum nu interactionasera cu gazda in care salasuiau pentru o vreme. Acum parca simteau o legatura cu cei posedati. O dorinta.

Intr-o seara tarziu cand Yoona se intorcea acasa dupa ce facuse curat si stransese taraba, se impiedica pe o straduta slab luminata. Abia isi stapani injuratura care porni in cea mai neaosa limba romaneasca. Abia reusi sa-si revina si se uita uimita in jur. Cu toate ca inima ii batea sa-i sparga pieptul se apleca sa vada de ce se impiedicase. Isi auzea sangele pulsand cu putere in cap, frica ii paraliza mainile si corpul nu mai raspundea la comenzi decat dupa lungi asteptari. In lumina aceea difuza reusi sa vada ca era un corp omenesc chircit langa zidul pe langa care abia trecuse. Primul instinct a fost de panica si a voit sa fuga cat mai departe de acel loc, dar...ceva parca o tragea in loc. Urmatoarele miscari le-a facut parca sub puterea unei vraji. Nu isi putea explica de unde la ea curajul acela nebun. Incet cu teama se apleca si la lumina unei mici lanterne de care nu se despartea niciodata, cerceta trupul care parea fara viata. O mica tresarire si un spasm usor ii confirma ideea ca nu era un cadavru, ci un om care din „n” motive era chircit acolo. Ii lua pulsul. Acesta era destul de slab si apoi ii lumina fata cu lanterna....

-O Cerule! exclama cu groaza Yoona si scapa lanterna din mana. Aceasta se rostogoli cu zgomot la doi pasi mai incolo. Isi acoperi gura cu mainile amandoua oprind la timp strigatul care ii venea din gat. Respira de cateva ori sa-si revina si apoi lua repede lanterna si mai lumina o data mormanul acela de picioare, maini, si haine in dezordine. Se uita in stanga si in dreapta cerand muta ajutor de nicaieri. La ora aceea tarzie din noapte straduta era pustie, lipsita de viata. Cu un efort supraomenesc se opinti si il puse in capul oaselor pe Joon (caci el era). Se apleca asupra lui si-l mirosi. Azi nu mirosea a bautura deloc, de unde deduse ca fusese jefuit si batut ca se opusese. Ce sa faca? Sa sune ambulanta? Tocmai cand se gandea la ce sa faca....

-Te rog, nu chema ambulanta, se auzi abia soptit din dreptul lui Joon.

-Dar...Esti ranit. Nu te poti tine pe picioare...

-Chiar si asa, te rog sa nu o faci.  Daca se afla asta maine toate ziarele vor vui de stirea asta senzationala. Incerca sa se ridice, tinandu-se cu mana de piept si recazu, imediat strapuns de o durere acuta in picioare, piept si brate. Capul ii era foarte greu si simtea durere de cate ori il misca. Nu vrei sa ma ajuti un pic?

-Cine? Eu? Intreba Yoona nevenindu-si sa creada.

- Mai vezi si pe altcineva aici? Zambi Joon si imediat se stramba  de durerea provocata.

-Bine, dar nu stiu cum sa te ajut. Pierduta si fara putinta de a gandi, se balbaia si isi frangea mainile nevenindu-si  inca sa creada ceea ce i se intampla. Nu stiu unde stai si nu cred ca la motel ar fi tocmai bine.

-Nu, nu. Tu? Tu unde stai? E in apropiere? Stai cu cineva? Poti sa ma duci la tine? Macar pana imi  mai revin? Scuze ca iti cer asa ceva dar nu ma pot gandi la nimic acum. Ca sa ajungem la mine este mult de mers, iar un taxi in halul in care sunt este exclus. Yoonei nu ii venea sa creada. Se ciupi discret de brat si scoase un tipat usor, spunandu-si „nu visez. Este chiar Joon. Si este ranit si vrea ajutorul meu. Trezeste-te din visare Yoona si ajuta-l cat mai repede”

-Da...Da stau in apropiere, de fapt la poarta aceea si arata cu degetul o poarta de metal, din apropiere. Stai putin. Te voi ajuta sa te ridici. Spuse acestea si il sprijini cu greu de peretele murdar, reusind intr-un final sa-l puna in picioare. Apoi se strecura sub un brat al lui si il sustinu cu stoicism, abia rasufland. Joon isi lasa toata greutatea pe umarul firav al fetei si se lasa condus cu greu in locuinta ei. Aceasta era o camera micuta cu o mica bucatarie si o baie si mai mica. Oftand din greu aceasta depuse comoara ei pe podeaua calda si aduse repede asternuturi si il ajuta pe Joon sa se intinda. Apoi cu mainile tremurande ii dadu geaca murdara jos, ii descheie si camasa ca sa se uite la eventualele rani pe care le-ar fi putut avea. Ramase intr-un extaz total cand ii privi abdomenul bine lucrat. Acesta era tumefiat, dar nu avea rani la suprafata. O compresa rece ii mai alina durerea. Joon o ajuta sa il dezbrace si Yoona il pansa pe brate, unde avea niste rani destul de serioase. Picioarela parca fusesera calcate de tren in asa hal erau. Ii spala fiecare bucatica a  corpului care necesita ingrijiri, il pansa si ii obloji ranile. Mainile inca pastrau tremurul, dar stiau ce sa faca. Multumii Cerului ca in tara facuse cursuri de prim ajutor care acum o duceau pe culmile extazului. Chiar daca ii pansa ranile nu se putea opri sa nu fie fericita ca il atingea pe Joon, iubirea vietii ei. Dupa ce termina....

-Vrei ceva de baut? Sa sti ca nu am decat apa spuse timida fata. Dupa ce se mai potoli si el un pic, privi in jurul lui si ramase surprins de ceea ce vedea. De pe pereti isi zambea singur. O multime de fotografii, reportaje, toate cu si despre el.

-Ce....Ce vrea sa insemne asta? Esti cumva un stoker? Ce naiba esti? O privi putin ingrozit Joon, aratand spre mormanele de pahare cu etichete puse pe ele.Ce naiba....

-A...nu. Te rog sa nu te sperii. Sunt un fan al tau si atat. Joon se uita cu luare aminte la fata de langa el.

-Hmm. Nu stiu ce sa zic. Imi pari cumva cunoscuta. Am un sentiment bun. Oare ne-am cunoscut cumva?  Intreba Joon privind-o atent.

-Nu ne-am cunoscut, dar eu...eu te cunosc. Bei cu prietenii aproape in fiecare seara la taraba noastra. Te-am servit mereu dar...

-Dar...eu nu am avut ochi pentru tine, asta vrei sa spui nu? Zambi trist Joon

-A, nu, nu. De ce sa ma fi remarcat? Cine sunt eu?

-Si cu toate astea....arata cu degetul peretii plin de mirare.

-E singura pasiune a vietii mele, spuse si ii intinse o sticla de suc, din care Joon bau cu sete pana la ultima picatura. Eu sunt din alta tara si mi-am dorit sa vizitez Coreea. Unul dintre motivele calatoriei mele ai fost tu. Ti-am urmarit cariera, din tara mea si m-am....m-am indragostit. Am facut eforturi supraomenesti si am ajuns aici. Am venit in vizita si apoi nu am mai vrut sa plec. Si am ramas. Mi-am gasit de lucru si am avut noroc ca soarta mi te-a scos in cale. Se opri si indrazni sa-si arunce o privire catre Joon, ca sa vada ce crede el despre ea. Ramase surprinsa sa vada ca acesta adormise cu sticla in mana. Zambi. Ii lua sticla si il ajuta sa stea confortabil, il inveli si ii potrivi perna sub cap. Ii lua o suvita ce ii cadea in ochi si i-o indeparta incet si cu grija ca sa nu il trezeasca. Voi sa se ridice, sa-l lase singur, dar mana lui o opri. Se  resemna si se intinse alaturi de asternuturi si adormi epuizata de tot ceea ce se intamplase. Din cand in cand ofta in somn si tresarea. Nu...nu era un vis. Joon era acolo. O tinea de mana. Incerca de cateva ori sa-si retraga mana, dar Joon o strangea de fiecare data, cand simtea si cea mai mica tresarire. Ceda in fata somnului si adormi cu mana in mana lui Joon. „Oare sunt prea lacom? Se intreba Joon privind fata aceea care zambea acum in somn avand mana in mana lui. Nu stia de ce, dar se simtea atat de cald langa ea. Uman. Peretii de gheata din jurul lui se topeau incet. Pentru prima data se simtea bine. O caldura necunoscuta ii invada stomacul. Langa nici un prieten nu se simtea asa. Nu stia nici el, dar simtea ca fata era sincera cu el. La inceput se speriase, dar apoi s-a calmat incet si a ascultat increzator povestea fetei. Ii admira curajul si puterea pe care a avut-o sa urmareasca o himera. Nu stia daca el ar fi fost in stare de asa ceva. Gemand usor, si oftand inchise si el ochii si adormi fara vise.  Dimineata ii gasi pe amandoi imbratisati. Yoona cum se trezi se sperie cand se vazu in bratele lui Joon. Pentru cateva momente nu a mai respirat. Il privea de aproape si nu reusea sa-si revina, nu voia sa-si revina. O clipa isi lasa privirea sa-i mangaie chipul si apoi cu parere de rau se ridica si merse sa pregateasca ceva de mancare. Joon, se trezi si se uita uimit in jur incercand  sa-si aduca aminte unde este. Un miros placut de mancare ii facu stomacul sa-si ceara drepturile. Indiferent unde era, ii era foame. Incet, incet isi aduse aminte ca fusese gasit de o fata pe strada. Incerca sa se ridice, dar nu exista nici o parte a corpului care  sa nu il doara. Cu toate astea trebuia sa se miste. Cu greu reusi sa se ridice in picioare, dar tocmai la timp, caci fata aparu cu o masa pentru mancare plina de boluri, care mai de care mai interesante. Cu ochii in farfuriile intinse inghiti instinctiv in sec.

-Vrei sa mergi la baie? Doresti sa te speli? Il intreba Yoona fara a putea sa isi ridice ochii catre el. Ai nevoie de ajutor?

-A...nu. Multumesc. Ma spal si revin imediat. Ma simt de parca nu am mancat de o vesnicie. Surase si jenat intra in baia stramta unde se spala si se privi intens in oglinda. Hmm, arat ca naiba. Cum m-o fi recunoscut fata asta nu stiu.Nu ma recunosc nici eu. Off. Nu stiu cand se va termina nebunia asta.  Dar trebuie  sa stau ascuns de ochii lumii un timp. Oare fata asta o avea ceva impotriva?

-Am cerut cateva zile libere de la munca, auzi Joon din baie. As vrea sa te ajut daca m-ai lasa, continua Yoona sa vorbeasca.

-M-da. As vrea spuse si se aseza sa manance cu toate ca fiecare miscare il durea de ii sareau ochii in cap. Manca in tacere fara se se uite la fata de langa el nici macar o clipa. Ce naiba am? Sunt timid? Imi este teama de ochii fetei? Ce naiba? Eu sunt Joon. Un actor pe care il indrageste. Trebuie sa fiu mai calm, mai linistit.

-Ai putea sa ma ti la tine cateva zile? Intreba Joon cu ochii in farfuriile de pe masa. Nu pot pleca. Nu pot pleca asa....nu? Zambi trist.

-O sigur, sigur. Nici nu am visat vreodata asa ceva . Ma bucur ca te pot ajuta. Trebuie sa ma duc sa cumpar cate ceva. Ma astepti da? Zise toate acestea cu o viteza uimitoare. Fugi repede cu frica ca Joon sa nu se razgandeasca. Cumpara de la farmacie, pansamente si un unguent special pentru vanatai si contuzii, iar din piata cumpara legume si fructe. Era in al noualea cer. Nu crezuse niciodata ca va face mancare pentru Joon. Chiar si cele mai indepartate vise i se implinisera. Era fericita. Ii intelegea perfect dorinta de a ramane cateva zile. Stia ca trebuia ca el sa isi vindece ranile si vanataile. Daca nu avea nici o explicatie pentru ele, era mai greu pentru el sa fie crezut. Ceva i se intamplase. Noaptea trecuta nu fusese beat. Cineva il batuse fara mila. Cine naiba o fi fost? Si ce a avut cu el? Gata nu vreau sa o fac pe detectivul. Vreau doar sa il ajut sa-si revina si atat. Intra incet in casa, dorind sa nu il deranjeze pe Joon. Acesta dupa ce terminase de mancat adormise din nou, un pic mai linistit. Spera ca fiind cu cineva, spiritul care salasuia in el sa nu puna din nou stapanire pe el. Si chiar asa era. Spiritul era ingradit. Nu putea face absolut nici o miscare. Nu putea stapani doua fiinte o data, asa ca intra intr-o stare de letargie, lasandu-l pe Joon in pace. „Doamne cat este de frumos” isi spuse Yoona uitandu-se la el. Stranse masa si il lasa pe Joon sa se odihneasca. Nu isi aducea aminte daca avea sau nu telefonul la el. Poate ca avea nevoie sa dea de cineva, sa comunice. Il lasa pe moment in pace si se odihni si ea dupa ce puse toate vasele la locul lor. Dormi destul de mult, dar se trezi mult mai bine. Se pare ca ii pria prezenta fetei. Se uita spre ea si o cerceta mai amanuntit. O miscare a fetei il facu sa tresara si se sperie singur. Ii veni sa rada. O privi cum se intindea ca o mata cand da de o raza de soare. Culoarea ochilor ei il fascina. De un albastru intens. Oare unde mai vazuse culoarea asta? La cer, la mare? Dar nu numai culoarea il socase. Aveau o stralucire in ei, ceva viu, ceva cald. Cautase acest ceva si in ochii altor asa zisi prieteni dar...ochii lor erau avizi, lacomi, recm, nepasatori.

-Iarta-ma am adormit si eu se scuza Yoona. Poate vrei sa dai un telefon, spuse si ii intinse telefonul ei, care nu era un model foarte nou. Privindu-l cu curiozitate Joon i-l inapoie.

-Scuza-ma. Nu tin minte numerele de telefon. Am nevoie de telefonul meu dar.... nu cred ca il am la mine. Nu stiu. Ori este acasa ori l-am pierdut spuse trist Joon.

-Atunci ce facem? Se ingrijora fata.

-Ce ai zice sa te duci la mine acasa si sa vezi daca nu este acolo. Si as avea nevoie si de ceva schimburi, nu crezi? Surase el aratandu-i hainele murdare de langa el.

-Da cred ar fi o idee spuse ganditoare Yoona. Sa imi spui cum pot ajunge acolo. Ai menajera ceva?

-A....nu. Ea vine o data pe saptamana si mai este pana ar trebui sa vina. Da-mi o foaie si un pix. Iti scriu adresa, codul de la casa si toate detaliile unde poti gasi ceea ce am nevoie. Scrise infrigurat adresa si codul si i-le inmana fetei. Aceasta se uita pe bucata aceea de hartie si nu ii venea sa creada. Ce ai ramas asa? O intreba Joon. Nu intelegi ce am scris sau ce?

-A, ba da, dar.....da voi pleca imediat spuse si dadu sa plece.

-Stai. Sa iei un taxi ca sa ajungi mai repede. Nu imi place sa stau singur. Da?

- Ok. Am inteles asa am sa fac. Iesi impleticindu-se din casa. Simtise dintr-o data o caldura innabusitoare si nevoia de a respira mai mult aer. Opri un taxi , ii dadu adresa si se relaxa un  pic pana ajunsera in fata casei lui Joon. Chiar daca ii spusese ca nu este nimeni la el acasa, ea suna si astepta ceva vreme pana cand se convinse ca nimeni nu va veni sa-i deschida usile cele mari. Folosi codul de acces si acestea  se deschisera cu un declic scurt. Intra si ramase cu gura cascata. Era imensa casa asta. Fata de odaita ei...OMG. Cum oare se simte Joon in camera aceea micuta. Si baia lui este mai mare isi zise dupa ca isi satisfacu dorinta de a o vedea. Cauta cu infrigurare telefonul pe care il gasi in dormitor. Cauta niste haine de schimb, lua periuta de dinti si niste cosmetice, le indesa intr-o geanta si pleca val-vartej spre taxiul care o astepta. Ii luase si portofelul, caci se gandise ea ca ar avea nevoie de ceva acte sau pur si simplu sa il aibe la el. Acum ca era pe bancheta din spate a taxiului incepu sa proceseze tot ceea ce vazuse. Wow ce casa imensa avea. Putea foarte bine sa gazduiasca mult mai multe persoane. Ajunsa acasa intra si ii dadu geanta lui Joon si scoase si telefonul din buzunar si i-l dadu cu sfiala ca pe ceva sfant. Joon il inhata la propriu si se pierdu in cercetarea lui. Se pare ca altceva nu prea conta pentru el. Telefonul era lumea lui, legatura cu fanii si viata lui. Dupa un timp se relaxa si ii multumi din priviri fetei. “Un mic accident ma tine departe de voi. Pana cand o sa-mi vindec ranile usoare nu o sa mai apar. Va iubesc si va multumesc ca v-ati facut griji pentru mine”. Asa a raspuns la toate mesajele de pe reteaua de socializare. Auzi un mic chicotit din bucatarie si curios intra sa vada ce a fost atat de amuzant acolo, incat sa o faca pe fata asta taciturna sa rada. Aceasta ridica telefonul si zambi. Cand vazu mesajul pe care fata i l-a dat sa-l citeasca rase si el. Era acelasi mesaj pe care el il trimisese in eter.

- Sa nu imi spui ca si cu tine am conversat asa zambi Joon.

- Ba da. De foarte multe ori. Te rog sa te uiti daca ti-am adus tot ce ai nevoie. Daca mai trebuie ceva, mai cumparam de prin zona.

- De ce? Ti-e frica sa te mai duci la mine acasa? Spuse zambind Joon, intuind ca apartamentul lui o impresionase pe fata.

- Mda un pic. Ai o casa atat de mare....de spatioasa. Ai putea cu succes sa mai iei cateva persoane care sa locuiasca acolo.

- Stii ca mi-ai dat o idee? O idee geniala de fapt. Am sa ma gandesc la asta. Cred ca esti o fata pe gustul meu pana la urma. La inceput sincer sa fiu, am fost un pic speriat de toate astea, zise si arata spre pereti si spre spatiul dedicat lui de catre Yoona.

- Mda si eu daca as fi fost in locul tau, m-as fi speriat, rase si Yoona cu simplitate. Hai acum, este timpul sa-ti schimb pansamentele spuse si se apropie cu emotie de Joon. Acesta se lasa pansat si uns cu alifia pe care fata o cumparase. Ii urmarea dexteritatea mainilor, chiar daca acestea tremurau, stiau ce au de facut. O ruga sa-i povesteasca despre ea, despre familia ei, despre tara si obiceiurile de acolo. Ii placea vocea ei si faptul ca acum vorbea aproape fara oprire, ii facea bine. Isi dorise o intimitate ca aceasta. Se relaxa si nu mai asculta decat timbrul vocii, care il ducea cu gandul la anii copilariei. La cei fericiti. Ca fiecare om a avut si perioade proaste si nefericite. Acum isi aducea aminte numai de cele mai frumoase amintiri. Ce ciudat se simtea cu fata asta langa el. Se simtea viu. De mult senzatia asta ii disparuse din memorie. Era ceva dupa ce tanjea. Acum nu se simtea deloc singur. Zambi unei amintiri si adormi fara sa stie cand. Yoona il aseza cu grija si se retrase si ea intr-un colt al camerei sperand sa poata pastra distanta cat mai mare intre ei. Chiar daca inima ii batea sa-i sparga pieptul, chiar daca il privea extaziata, chiar daca fericirea de a fi langa el o sufoca adormi si ea cu gandul doar la Joon. Cateva zile trecura cam la fel, acum Joon se misca mai bine, fara sa mai simta dureri. Vanataile se retrageau repede, iar ranile se inchideau usor si fara urme. Acum Joon zambea mai des si avea fata senina. Radea. El? Oh, da. Fata asta il facea sa rada si sa se simta bine. Telefoanele incepura sa curga. Toata lumea il cauta. Serialul se oprise din cauza lui. Isi dadea seama ca se apropia timpul sa plece. Cu toate astea sovaia. O durere surda simtea in piept cand se gandea la plecare. Se obisnuise in camaruta aceea, se obisnuise cu prezenta fetei langa el. Daca pleca va fi din nou singur. Trebuia sa....Habar nu avea ce trebuia sa faca. Chiar si Yoona se temea de clipa cand el va pleca. Stia ca va pleca si,.... si clipa aceea se apropia cu repeziciune. In fiecare zi se gandea: „Poate maine va pleca, poate va ramane pana maine”....

- Yoona! Spuse Joon cu tristete. Inima fetei o lua razna. Si-o simtea in gat. Ceva....se  va intampla ceva.

- Hmm,raspunse si ea cu glasul gatuit de emotie.

- Cred....cred ca este timpul sa plec. Am fost o pacoste pe capul tau spuse zambind trist.

- A, nu... nu. Eu...eu chiar m-am bucurat. Adica nu m-am bucurat ca ai fost ranit, se balbai fata rosindu-se la fata.

- Gata, gata, stiu ce vrei sa spui. Mai am o singura rugaminte....

- Sigur, sigur, orice nu il lasa sa continue Yoona. Joon rase si ii lua mana in mana lui. Fata isi pierdu si ultima picatura de ratiune. Nu auzea decat cum sangele ii pulsa in tot corpul, dar mai ales in cap si in inima.

- As vrea ca tu sa ma insotesti acasa, spuse Joon nesigur nici el.

- Da. Ma imbrac, chem un taxi si pornim incerca ea sa fie vesela. Joon isi dadu seama tarziu ce ii spusese fetei, dar se pare ca fata nu intelesese adevaratul sens al spuselor lui. Pe moment lasa totul asa. O sa fie mai explicit cand vor ajunge acasa. Va trebui sa o roage sa ramana. Va voi ea sa ramana cu el? Il va lasa singur din nou? Stia ca ii bulversa fetii viata, dar viata lui avea nevoie de calmul zilelor trecute. Avea nevoie de cineva care sa il astepte acasa. Avea nevoie disperata de caldura unei asteptari. Voia sa aibe la cine se intoarce. Nu isi explica nici el ceea ce simtea. Se bucura doar de puterea sentimentelor. Se grabira, isi stranse bagajul, se uita in urma cu regret si porni in urma fetei care astepta in fata taxiului, palida ca un mort, cu o tristete fara margini in priviri. Va ramne singura din nou. Ofta si se consola cu gandul ca acum are amintiri frumoase la care sa se gandeasca. Sufletul ei si-a luat portia de fericire. Va continua ca si pana acum sa traiasca, asteptand mereu ca el sa apara in calea ei. Urcara in taxi si peste putina vreme ajunsera acasa la apartamentul lui. Il ajuta sa se instaleze si apoi cu parere de rau il parasi. Joon nu avu puterea de a-i spune sa ramana. Ochii i se umplura de lacrimi si fugi in nestire pe strazi. De azi trebuia sa ajunga la munca. Patroana o privi cu curiozitate. Yoona avea o noua sclipire in ochi, o sclipire vie. Nu o intreba nimic. Poate ca isi gasise si ea fericirea. Muncii toata ziua, incercand sa nu se gandeasca la nimic. De cateva ori se surprinsese ca se uita dupa cineva. Scruta lumea care se aseza sa manance si sa bea. Cadea pe ganduri, dar apoi se scutura si isi vedea de treaba. Nu stia nici ea ce spera. Spera sa vina Joon? „Cred ca este extrem de ocupat. Trebuie se revina in randul oamenilor la viata lui. Ofta si isi vedea de ale ei fara sa protesteze. Trecura cateva zile in care Joon nu aparu deloc la taraba ei. Yoona se obisnuise, isi spuse ca fusese un vis. Visul viselor. Zambea amar acum cand se gandea ca era singura. Cand ajungea acasa totul era atat de pustiu, de tacut. Chiar daca el era extrem de ocupat, gandurile ii fugeau din cand in cand la fata aceea cu ochii ca cerul. Se simtea atat de singur. Parca plutea in realitate nu era constient de nimic in jurul lui. Isi facea treaba ca de fiecare data cu multa abnegatie si daruire, dar o parte din inima lui nu se putea bucura pe deplin. Acasa la el totul parea normal. Nu se mai trezise dimineata cu dureri si urme de bataie pe corp si pe fata. Credea ca totul a trecut ca era un om normal si el....in sfarsit. Zilele erau extrem de ocupate, iar noptile pur si simplu dormea epuizat dupa efortul de peste zi. Nu incerca sa se gandeasca la Yoona. Se ferea de gandurile acelea. Prefera sa nu isi raspunda atunci cand intrebari mute ii umpleau clipele de ragaz. Nu isi permitea asa ceva.

Obosita si epuizata mergea spre casa. Isi legana alene geanta si lovea absenta niste pietre de pe drum. „Inca o zi din viata....fara Joon”. Speriata de ce a gandit se uita in jurul ei fiind convinsa ca vorbise cu glas tare. „O crede lumea ca am luat-o razna” zambi trist si inteti pasul. Se prabusi fara putere pe podeaua rece. Uitase sa ii dea drumul. Acum ii era indiferent. Ce rost are sa ii dea drumul? Peste cateva ore va pleca din nou. Se intinse si adormi asa imbracata. Se trezi cu inima bubuind. „Ce a fost asta”? Statu nemiscata incercand sa auda ceva. Parca batuse cineva la usa ei. Rase fara entuziasm: „Cine naiba sa ma caute pe mine? Si mai ales in toiul noptii”? Atipi din nou, dar senzatia ca ceva se intampla puse stapanire pe toata fiinta ei. Cu toti nervii intinsi la maxim atipi din nou. Nu mult insa. O zgarietura si o bataie usoara in usa o facu sa sara direct in picioare cu inima palpitandu-i in gat.

-Cine, cine este? Intreba ingrozita fata. Nu ii raspunse nimeni, dar zgomotul se repeta din nou un pic mai slab. Cu frica lua o bata pe care o avea pentru asa ceva langa usa si o ridica deasupra capului. Deschise incet usa si ....peste piciare i se pravali....

-Omo. Joon? Ce cauti tu aici? Intreba fata dupa ce acesta i se pravalise la picioare. Omo, iar? Intreba fata surprinsa. Joon era din nou batut si plin de rani. Nici nu putea vorbii de durere. Doar ochii ii vorbeau in cap cerand ajutor neantarziat. Pf, oare cine iti face asa ceva? Spuse fata opintindu-se sa-l traga inauntru pe Joon. Ii obloji din nou ranile, ii spala si pansa ranile. Ii scoase hainele murdare si ii puse un tricou peste bustul plin de vanatai. Bun, acum ca am facut-o si pe asta spune-mi ce s-a intamplat de data asta.

-Nu stiu. Sincer sa fiu nu stiu. Cand mi-am revenit eram pe aceeasi straduta si casa ta era aproape si m-am tarat pana aici. Mi-am pierdut cunostiinta de cateva ori. Nu stiu de ce mi se intampla toate astea. Nu am un raspuns la intrebarea asta. Se intampla ceva foarte ciudat. Nu am vrut sa te sperii cu povestea mea, dar se pare ca nu am incotro si trebuie sa o afli. Si ii povesti si fetei tot ceea ce stia si el. Si cred ca singura solutie este.....(ofta) sa locuiesc cu cineva. Cred ca instinctul m-a adus din nou in pragul casei tale. Iarta-ma spuse spasit si cu ochii umezindu-i-se fara voie. Cred ca avem o conexiune, sau cel putin asa cred. Ajuta-ma si de data asta. Fara sa spuna o vorba sau macar sa inteleaga ceea ce ii spusese Joon, fata pregati patul pentru el si ea se retrase intr-un colt al camerei. Nu voia sa stie nimic altceva decat ca Joon are nevoie de ea, atat. Il va ajuta si ea cum va putea. Se pare ca destinul ei se impletea cu al lui Joon.

-De ce stai atat de departe de mine? Iti este frica ca sunt nebun? Si eu mi-am pus intrebarea asta. Oare sunt nebun? Ah ma doare capul, cred ca am si febra. Chiar atat de inspaimantator sunt de te-ai retras asa de departe? Yoona veni si ii controla temperatura, punandu-i o mana rece pe fruntea infierbantata a lui Joon.

-Cerule! Arzi. Se grabi sa ii puna comprese ude pe frunte. Joon incepu sa delireze. Franturi de cuvinte, spasme, gemete si zbucium il zvarcolea din cand in cand. Yoona incepu sa ii vorbeasca in limba ei natala, povestindu-i multe lucruri marute din viata ei, dorind ca sa-i abata gandurile lui Joon. Sfarsi prin a-l linisti. Probabil ca vocea ei avu un efect calmant si ii potoli demonii care il chinuiau. Yoona incerca sa se indeparteze dar Joon o apuca de mana retinand-o langa el. Abia adormise si Yoona nu voia sa ii strice somnul, asa ca se cuibarii si ea alaturi de asternuturile unde Joon adormise. Ii schimba din cand in cand compresiile ude cu care pana la final reusi sa-i scada febra. Ii umezi si buzele care erau uscate si crapate de febra. Ii indeparta o suvita rebela care se umezise de la sudoarea care ii acoperise fruntea, il mangaie involuntar iar Joon ofta fericit, zambind prin somnul datator de viata si care il insanatosa. Aproape spre dimineata atipi si ea cu mana in mana lui. Abia ce atipise si Yoona, ca Joon se trezi. Privi in jur si cu greu isi reaminti unde era. O privi pe Yoona care se ghemuise in apropiere. Lua patura si o inveli. Fata se misca in somn si murmura niste cuvinte necunoscute. Joon zambi. Incepu sa se gandeasca febril. Pana dimineata hotararea era luata. Spera din toata inima ca si fata sa fie de acord. Luata hotararea se culca la loc tragandu-se cat mai aproape de fiinta aceea care emana atata caldura. Cand Yoona deschise ochii isi tinu rasuflarea cateva momente. Deschise ochii si chiar in fata ei, dormea Joon. „As putea sa ma obisnuiesc” isi spuse fata zambind. Se scutura si tot ea se gandi. „E un vis. Trezeste-te”. Se ciupi intens si nu facu altceva decat ca isi cauza singura dureri si vanatai. „Sunt nebuna, nebuna”. Se trezi si Joon care in momentul in care o zari ii zambi. Zambetul acela ar fi muiat si cel mai mare bloc de gheta din Antartica, darmite inima unei biete fete care si asa suspina dupa el. Senzatia de frig o surprinse neplacut pe Yoona. Incepu sa faca mici miscari ca sa isi alunge frisoanele din corp. Se uita din nou la Joon care zambea amuzat in continuare. Acum inima i-o lua din loc si o caldura simti in stomac si ii colora obrajii. Nu mai intelegea ce era cu ea.

-Hmm, buna dimineata spuse fata si incerca sa ii evite privirea lui.

-Oare este buna? Intreba si el zambind si incercand sa-i prinda privirea macar un pic. Yoona se ridica grabita si isi facu de lucru cu asternuturile. Le plia si le aseza la locul lor.

-Stii? Eu trebuie sa ma duc la munca. Daca vrei sa ramai este mancare in frigider si te poti odihni pana ma intorc. O sa incerc sa vin cat mai degraba spuse fata cu ochii in pamant.

-Chiar voiam sa te rog sa ma lasi sa raman la tine, macar pana se innopteaza. Nu vreau sa fiu vazut asa.

-Da nu e nici o problema. Ramai cat vrei spuse repede si se repezi spre usa.

-Oho. Chiar asa de rau arat incat te-ai speriat de mine? Zise Joon parand suparat.

-A nu, nu. Nu este asta, se balbai fata. Te rog sa te simti confortabil. Vorbim cand ma intorc. Da? Deja sunt in intarziere. Ne vedem mai tarziu spuse si fugi pe usa. „Hmm, imi place fata asta din ce in ce mai mult”. Acum ramas singur avu timp sa priveasca in jurul lui, la pozele si articolele de pe pereti. Erau si cateva instantanee. Se vedea ca fata le facuse cu telefonul la locul ei de munca. Joon zambi la unele dintre ele. Isi facu de lucru pana fata se intoarse acasa si mai ales ca se innoptase. Acum putea sa mearga acasa. Chiar daca nu il deranja camera mica a fetei, el credea ca pentru ea era destul de inconfortabil. Se framanta, nu stia cum sa inceapa.

-Am o favoare sa iti cer se trezi Joon vorbind. Luata prin surprindere Yoona scapa capacul pe care tocmai il spala de zor. Oaa. Nu am vrut sa te sperii.

-Da te rog sa imi spui. Fac orice pentru tine isi lua angajamentul fata fara sa gandeasca.

-Chiar orice? Intreba Joon strengareste. Fata se innrosi la fata si se fastaci toata.

-A, adica, bineanteles spuse intr-un cuvant atunci cand isi dadu seama ca Joon glumea cu ea.

-Nu ca nu imi place aici la tine, dar...

-Da stiu e o camera mica. Acum ca stiu unde stai imi este si rusine ca am insistat sa ramai la mine

-Hello!!! Eu am insistat si chiar imi place aici la tine, dar pentru tine nu cred ca este tocmai comod. As vrea sa ma ajuti sa merg acasa, vorbi repede fara sa ii lasa timp sa dea vreo replica. Stii doar ca nu pot merge cu taxiul. Nu vreau sa circule ciudatenii despre mine. Acum in acest moment esti singura in care am incredere. Te rog?

- Ok. Hai sa o facem si pe asta. Hainele le-am curatat cat de cat, asa ca te poti imbraca cu ele spuse Yoona intinzandu-i hainele bine curatate. Joon zambi din nou (isi dadea seama ca zambeste mult de cand o cunoaste pe Yoona).

- Poate vrei sa ma ajuti? Spuse aratand spre ranile cale noi pe care le avea.

- Sigur, sigur se precipita spre el si lua hainele cu mainile tremurande. Il ajuta sa se imbrace, apoi se imbraca si ea si iesira in noapte. Joon ii cuprinse umerii si se sprijini usor de ea. De departe pareau o pereche care se plimba in noapte si care aveau nevoie de intimitate. Yoona ii cuprinse mijlocul, sustinandu-l si pornira incet spre casa lui. Nu vorbira nimic pe drum. Amandoi erau atenti la drum, la fiecare pas pe care il faceau.

Cap. 4

In ultima perioada entitatea care salasuia in Joon obosise. Nu mai voia sa se lupte. Din cauza asta Joon (gazda) manca bataie la greu. Incercase o conciliere cu cealalta entitate, dar fara rost. Cel cu care se batea era preocupat sa castige. Acum ca Joon era in prezenta fetei, i-a acordat si entitatii o clipa de ragaz. Daca gazda lui incepea sa traiasca cu cineva, trebuia sa-i paraseasca corpul si sa caute un alt singuratic. Il Placuse pe Joon. Daca nu era chestia asta cu suprematia si pofta de razbunare, i-ar fi placut sa ramana cu el vesnic. Ii placea de firea lui si ii simtea sufletul cald. I-ar fi placut de Joon ca prieten. Vazuse cum se comporta cu cei din jurul lui. Mereu ajuta pe cineva si niciodata nu astepta sa fie recompensat in loc. Ii parea rau ca trebuie sa il paraseasca dar...ii trebuia un alt singuratic. Ori Joon se pare ca nu mai era chiar asa de singur de la o vreme. Trebuia sa-l paraseasca, nu mai putea sa stea sa astepte urmatorul salt. Cine stie cand va fi...”Dar poate ca totusi va ramane singur” isi spunea. Voia si nu voia. Pe de o parte ii era mila si de Joon care in ultimile dati mancase bataie sora cu moartea, pe de alta ii era mila si de el. De faptul ca trebuia sa caute din nou. Cand iesea din Joon era prea vulnerabil. Putea fi prins si lichidat pe loc, si numai asta. Nu putea sa stea prea mult in afara gazdei. Atmosfera nu ii pria. Trebuia sa aibe o gazda ca sa poata respira. Momentan statea potolita si privea cum Joon se zbatea pentru ca nu intelegea ce este cu el. Ar fi dorit sa-l absolve de orice durere, dar ii producea mult mai multa decat ar fi putut el sa suporte. Nu intelegea de ce, de ce i se intampla toate astea si asta il innebunea mai mult. Zilele treceau una cate una si momentul cand trebuia sa-l paraseasca pe Joon se apropia vertiginos.

-Oare astazi o fi? Se intreba si privea la fata care il ajuta pe Joon sa mearga spre casa fara sa fie vazuti de nimeni. Ocolea locurile luminate si pline de lume. Se ferea de locurile aglomerate si ocolea pe strazile cele mai intunecate. Yoona se mira si ea de ea. De unde atata putere, cand invatase ea strazile astea laturalnice. Credea ca este ghidata de instinct. Parca o forta interioara o ajuta si ii spunea pe unde sa mearga. Intr-un final au ajuns in dreptul casei lui Joon. Introduse codul care era retinut de memoria ei si intrara in casa. Joon se arunca pe o canapea si ramase multa vreme nemiscat, sufland din greu. Yoona se invartea ca un leu in cusca. Nu stia ce sa faca. Astepta ca Joon sa-si revina. Ar fi vrut sa-l ajute sa se dezbrace si sa-i puna haine curate pe el, sa-l ajute sa se culce, sa-i dea un medicament sa-i mai calmeze durerile. Era atat de nervoasa si de nelinistita, incat nu isi gasea locul. Isi frangea mainile si se fataia de colo, colo. Dupa ceva vreme i se paru ca Joon se mai linistise si se apropie incet de el....

- Hei, il scutura usor de un umar, putem vorbi? Intreba Yoona.

- Au, au, ce vrei sa faci cu mine? Sa ma omori? Intreba Joon printre oftaturi.

- A, nu, nu. Scuze. Nu am vrut sa te doara. Voiam...voiam doar...

- Da, da. Dupa ce ma lasi lat, iti ceri scuze. Crezi ca asta are sens?

- Mi-am cerut scuze. Ce vrei mai mult de la mine? Chiar ma doare ca nu ma crezi. Am crezut ca ma cunosti de acum. Voiam doar sa fiu de folos cumva.

- Gata, gata. Stai linistita. Am glumit un pic cu tine. Iarta-ma. Bineanteles ca am nevoie de ajutor. Vezi si tu ca nu prea sunt in stare de ceva. Yoona se linisti si zambi putin. Se apropie de Joon si il ajuta sa se aseze normal. Isi lua libertatea sa-i aduca haine curate. Lua trusa de prim ajutor si un lighean cu apa. Il curata bine, si il pansa cat putu ea mai bine.

- Poate ar trebui sa mergem la spital? Intreba Yoona incet.

- A, nu, nu si iar nu. Iarta-ma. Te rog sa-mi dai si mie telefonul. Cred ca il gasesti tot acolo, unde era si prima data. Un pic mai repede te rog...

- Poftim spuse si ii intinse telefonul. Am venit cat de repede am putut. Joon suna la firma de securitate si ii ruga sa inceteze monitorizarea pana cand ii suna el inapoi. Usurat, se lasa pe spate si dadu sa atipeasca din nou.

- Nu crezi ca te-ai simti mai bine daca te-ai intinde in patul tau? Intreba Yoona si te-am rugat sa vorbim putin.

 - Te rog. As vrea sa vorbim maine de dimineata, acum nu pot tine ochii deschisi. Fa-te comoda. Du-te in camera din dreapta baii si dormi acolo. Nu vedem maine spuse acestea si adormi imediat.

- Dar eu, incerca fata sa vorbeasca, as fi vrut sa fiu langa tine, poate ai nevoie de ceva, de mine? Spuse abia soptit Yoona. Fara sa aibe incotro se retrase si lasand usa deschisa larg (sa-l auda daca o striga) adormii si ea epuizata. Somnul ei fu de scurta durata. Se trezi transpirata si panicata rau. Alerga intr-un suflet sa vada cae face Joon si se linistiim abia cand ii observa respiratia ritmica. Dimineata Joon o gasi la marginea patuluim adormita. Zambi unui gand rebel si se abtinu cu greu sa nu ii maingaie fata si sa-i dea suvitele de par de pe fata. Statu ceva vreme asa uitandu-se la fata si se gandea daca nu cumva era prea lacom. Oare era bine ceea ce voia sa faca? Bine pentru cine? Pentru fata sau pentru el. Ezita mult timp daca sa o trezeasca sau nu, dar...

- Hey...Ti-am spus sa dormi in camera aia. Nu era pe placul tau? Intreba cand fata dadu semne ca se trezise.

- Da, dar, eu...Am crezut ca ai nevoie de mine si de acolo nu te puteam auzi, spuse incet Yoona.

- De ce iti este teama? Chiar asa de rau sunt? Iti inspir teama?

- A nu, dar am crezut ca te-ai suparat. Nu vreau sa te supar spuse Yoona repede. Iti este foame? Ma duc sa pregatesc ceva. Da? Se ridica si nu astepta ca Joon sa-i dea aprobarea. Deschise frigiderul si se pregati sa faca ceva cu ce era pe acolo.

- Hey, striga Joon, imi aduci si mie o sticle rece cu apa? Imi simt gura uscata si imi este teribil de sete. Yoona se repezi sa-i indeplineasca dorinta si era cat pe aci sa cada gramada dupa ce s-a impiedicat. Fi mai atenta. Nu vreau sa patesti ceva cat esti la mine zise speriat Joon.

- Nu-i nimic. O mica vanataie si atat. Poftim spuse si ii intinse sticla cu apa.

- Multumesc. Acum nu crezi ca ar trebui sa vorbim putin? O intreba Joon serios.

- Oh. Sa vorbim, dar intai nu vrei sa mananci? Intreba grijulie Yoona.

- Mai tarziu. Vino aici spuse si ii arata un loc langa el. Yoona nu indrazni sa se aseze chiar asa de aproape. Alese un loc mai indepertat si isi feri mainile din raza lui Joon. Ii tremurau atat de tare. O sa am nevoie de ajutor cateva zile, daca nu si o saptamana sau mai mult. Pot conta pe ajutorul tau? (ah nu voise sa-i spuna asa). Am nevoie de tine. Yoona isi ridica ochii pe care pana atunci ii tinuse plecati. O lumina straluci in ei. Un curent il strabatu pe Joon cand privirea ei se oprise asupra lui. „Ce Dumnezeu”? isi spuse singur. Yoona nu stia ce sa spuna sau cum sa o spuna.

- Adica? Ce, cum te pot ajuta eu? Se balbai fata rosindu-se la fata.

- As vrea sa stai cu mine o perioada si sa ai grija de mine. E in regula? Un fan adevarat ar face orice pentru idolul lui, incerca sa glumeasca Joon. Acum serios. Vrei? Dupa cum vezi nu prea sunt in masura sa ma ajut singur. Si cea mai buna solutie mi s-a parut asta. Te rog, spune ceva. Orice.

- Adica eu ? Sa locuiesc aici o saptamana? Cu tine? Fata incepu sa tremure cand vorbea.

- Ei hai, ca nu ar fi prima oara cand stam impreuna nu? Doar am stat si la tine cateva zile nu? As vrea sa stai si sa ma ajuti, sa imi faci si ceva de mancare, sa ma ajuti cu pansamentele sa....Yoona nu il mai auzea. Totul se invartea in jurul ei si aproape ca lesina. Ceea ce ii propunea Joon era minunat. Sa stea in prejma lui, sa-l ajute, sa-l panseze, sa ii faca de mancare. Da...Nici nu gandise vreo data asa ceva. Cand se dezmetici ii venea sa topaie intr-un picior, dar se temea ca Joon ar fi crezut-o sarita de pe fix. Isi drese glasul si ii accepta oferta lui.

- A...Te voi plati, continua Joon. ”Ah nu voiam sa spun asta. Eu si gura mea sloboda”.

- Nu, asa ceva nu accept, striga ingrozita fata. Fara plata. Asta e conditia mea. Daca nu o accepti atunci plec.

- Hai ca vom vedea pana la urma. Acum chiar imi este foame. Apoi trebuie sa fac un dus. Nu ma mai suport. O vazu rosindu-se si zambi. Stai linistita, voi incerca asta singur. Sper sa-mi reuseasca. Se infrupta din bunatatile pe care Yoona i le pregatise si apoi isi facu dus, dupa ce fata il ajuta pana acolo. Cand termina nu reusi sa-si puna halatul ci doar prosopul in talie si o striga pe Yoona.

- Poti veni sa ma ajuti? Mi-am pierdut toata puterea. Zambi cand o vazu pe Yoona ca inainteaza cu mana la ochi. Il bufni rasul si spuse: Hai nu mai fi copil. Doar nu strigam la tine cand eram gol-golut. Minimul necesar l-am facut. De restul ocupa-te tu. Am sa imi pun halatul daca ma ajuti si ia mana de la ochi. Nu o sa te raneasca nimic, iti garantez rase de ea. Reusira cu chiu cu vai aceasta operatie si apoi a inceput operatiunea pansatul. Fiecare muschi tumefiat si care ii producea durere fu oblojit si uns cu alifie.

- Daca vom sta o perioada impreuna ma simt dator sa-ti spun tot adevarul. Tot. Analiza doctorului, concluzia lui precum si recomandarile lui. Spuse acestea si ii aduse un dosar destul de gros, cu analize, radiografi si prescriptii medicale. I le puse fetei in brate si o lasa singura sa citeasca. Isi puse o bere rece si incepu sa se plimbe dintr-o parte in alta a camerei in timp ce Yoona citea. Ii urmarea fiecare reactie de pe fata fetei. Ii citea limbajul trupului sa afle ceea ce fata gandea.

Dupa o lectura aprofundata, fata se lasa pe spatele canapelei oftand.

- Asta da scient-fiction. Inca nu imi cred ochilor, inca nu pot sa cred  ca este adevarat…asta aratand spre teancul de hartii. Asta chiar este adevarat? Sigur?

- Ma faci mincinos cu toate dovezile astea? Intreba Joon facand pe suparatul.

- A nu, nu. Este uimitor. Fantastic. Si sa inteleg acum ca trebuie sa stai impreuna cu cineva? Sa eviti pe cat posibil singuratatea? Si de ce tocmai eu? De ce m-ai ales pe mine? Intreba fata cu obrajii in flacari.

- Crezi in destin? Intreba serios Joon. Daca iti spun ca asa era scris in stele ma vei crede? Nu eu te-am ales, ci destinul. Asta este raspunsul meu. Si sincer? Nu vad pe nimeni mai de treaba decat tine. Altii ar fi profitat de ocazie sa castige niste bani. O sa trebuiasca ca sa ma simt si eu mai confortabil.

- Chiar nu stiu ce sa zic. Lumea de aici din prejur nu va barfi? O sa se intrebe ce caut eu la tine. De ce locuiesc aici?

- Pai tocmai de asta ma bucur ca esti tu. Asa putem pastra secretul mai bine. Am incredere in tine. Deplina. O sa lasam sa se afle doar cat dorim noi, atat si nimic mai mult. Ii cuprinse umerii si se sprijinii de ea cu putere. Acum ma poti ajuta sa merg la culcare? O intreba zambind Joon.

- O da, da sigur. Sa mergem spuse si se avanta pe scari.

- Poti merge mai incet? Nu suntem la curse. Fata incetini si isi potrivi pasii cu Joon. Cu ajutorul fetei facea vizite regulate la doctoral psihiatru, calatorind incognito. Sedintele de hipnoza continuara si ii dovedira a mia oara ca strategia adoptata era perfecta. Entitatea se parea ca intrase intr-o stare de hibernare si ca il lasase in pace pe Joon momentan. Chiar daca incercase sa preia din nou controlul asupra vietii lui, fata era un obstacol de temut peste care nu reusea sa treaca. Avand somnul usor tresarea la orice zgomot si se ducea sa-l controleze pe Joon. De cateva ori reusise sa-l intoarca din drum. Singura problema era, ca atunci cand se intampla asta Joon o tinea strans langa el nemailasand-o sa plece. Resemnata adormea tinandu-l de mana. Se obisnuisera repede unul cu celalalt. Yoona ajunsese sa-i citeasca dorintele lui Joon din priviri. El se obisnuise sa o aibe mereu in preajma. Incepuse din nou sa mearga la filmari, si mereu era insotit de ea. Lumea incepuse sa-si puna intrebari: “Cine este? Ce hram poarta ea in prezenta lui Joon”?

- E bodyguardul meu. Nu va uitati ca este micuta de statura si slabuta. Are ea meritele ei va jur. Si chiar nu mintea deloc. Chiar daca la inceput era destul de timida, incetul cu incetul a reusit sa priveasca lumea drept in ochi fara sfiala. Joon zambea nestapanit cand se intampla asta. Totul reintrase in normal. Lumea redevenise ceea ce fusese si inainte. Era atat de fericit ca isi revenise. Nu se gandea nici o clipa ca va veni o vreme cand Yoona va trebui sa plece. “Sa plece? De ce? Unde? Si pentru ce”? De ceva timp Joon era muncit de niste ganduri sumbre pe care nici el nu voia sa le aprofundeze. Oare va veni o vreme cand Yoona va pleca? El ce se va face atunci? Ce va face daca fata va vrea sa plece? Se va satura si va pleca pur si simplu? Nu, nu vreau sa ma gandesc la asta. Yoona nu trebuie sa ma lase singur. E totusi inspaimantator cat de mult depind de prezenta ei. Indiferent ce fac, indiferent unde sunt, mereu caut sa am contact visual cu ea. Cand nu o zaresc inima mea bate foarte repede. Cred ca este din cauza panicii. Ii placea prezenta ei si faptul ca mergeau impreuna acasa dupa o zi incarcata de activitati. Ii placea mult intimitatea care se crease intre ei.

Cap.5

Serialul la care lucra se apropia de sfarsit. Joon era si el multumit de ceea ce jucase. De mult nu mai fusese asa de multumit. Vizitele la medicul psihiatru se rarisera considerabil si asta era din cauza fetei. Intr-o noapte Joon se trezi. Era perfect constient de prezenta a cuiva langa el. Vedea un vartej luminos chiar in apropiere si un zgomot surd facea ca totul sa para real. Se pare ca gaura de vierme se deschisese si entitatea putea sa faca saltul si sa-i paraseasca corpul. Era constient de ce avea sa i se intample. Un abur, o ceata, se ridica usor deasupra capului lui. Joon simti cum toata fiinta lui se eliberase de ceva nedefinit. Se simtea mai usor, se simtea liber. Apoi acel abur se avanta spre gaura de vierme care se inchise repede dupa el scotand un mic suierat. Joon se pipai neancrezator. Se duse la oglinda incercand sa vada vreo urma pe fata lui. In afara faptului ca din oglinda se privea el cu ochii mariti, nu zari nimic rau. Era fericit. Ar fi vrut sa fuga la Yoona si sa-i spuna...., de fapt a ajuns pana la usa ei, dar se opri strafulgerat. „Daca Yoona va afla si apoi va voi sa plece? Daca ea va crede ca prezenta ei nu mai era necesara? A nu, nu. Inca nu sunt pregatit sa raman iar singur. Stiam eu ca fericirea asta nu poate tine prea mult”. Ofta si se retrase la el in camera, unde adormi imediat. A doua zi isi suna doctorul si facu o programare de urgenta la el. Yoona se mira de lucrul asta, dar oricat il iscodi nu reusi sa-l faca sa-i raspunda la intrebari. Asa ca se conforma si pleca impreuna cu el la medic. In timp ce Yoona il astepta rabdatoare in salonul de asteptare, Joon ii povesti medicului ce i se intamplase in noaptea care trecuse. Se lasa din nou hipnotizat, iar medicul constata ca entitatea parasise cu adevarat corpul lui Joon. Ii comunica si lui acest lucru. Joon il ruga pe medic sa pastreze deocamdata secretul fata de Yoona. Il ruga sa ii dea aceleasi indicatii ca pana acum si sa ii acorde lui un timp suficient, ca sa ii spuna fetei adevarul. Nebanuind nimic, prelua indicatiile medicului si apoi pornira spre casa.

- Oare voi scapa vreodata de nenorocirea asta? Intreba Joon precaut.

- Sigur. Va veni o vreme cand o sa fi foarte bine, spuse increzatoare fata.

- Adica te-ai bucura sa scapi de mine nu? Izbucnii Joon ranit de raspunsul fetei.

- Nu...nu m-am gandit la asta. Dar ai drepatte. Am uitat ca daca....

- Daca? Intreba furios Joon.

- Daca te faci bine eu...eu trebuie sa plec nu? Nu asa ne-am inteles? Nu o sa mai ai nevoie de mine spuse fata trist.

- Cine a zis? Cine a zis asta? Trebuie sa intelegi ca...

- Ca? A stiu. Nu iti place sa fi singur. Dar acum poate ca o sa gasesti si tu pe cineva. Poate te indragostesti. Nu pot sta toata viata langa tine.

- Ha? Sa ma indragostesc? De cine? Nu am incredere in nimeni. Tu...tu esti singura in care am crezut. Nu stiu cum este sa te indragostesti. Daca nu erau filmele in care am jucat cred ca nici acum nu as fi sarutat vreodata pe cineva.

- Ei hai. Ma faci sa rad. Nu te pot crede. Par naiva dar nu sunt. Nu uita ca pe mine dragostea m-a adus pe taramurile astea departe de tara mea natala. Nu se poate sa nu fi simtit si tu fiorul unei iubiri. Tremurul primului sarut. Patima din piept. Fluturii din stomac si toate emotiile posibile. Treci pe langa ele, atunci cand iti joci rolurile in filme. Nu se poate ca tu chiar sa nu fi simtit niciodata nimic.

- E chiar atat de greu de inteles? Pot spune cu mana pe inima, ca inca nu am gasit fata pentru care inima mea sa bata. Nu am simtit nimic din ceea ce ai spus tu. Joc bine pentru ca intotdeauna mi-am dorit sentimentele astea si mi le-am inchipuit mereu. Asta nu inseamna ca le-am si trait pe pielea mea.

- Si de ce esti furios acum? Pentru ca nu te-ai indragostit pana acum? O sa ai timp, vorbi fata trista. Nu stia de ce era trista. Ar fi trebuit sa se bucure ca idolul ei va cunoaste si el dragostea. Isi dorea tot ce era mai bun pentru el. Iubirea ei era atat de profunda incat pentru fericirea lui ar fi fost in stare de orice sacrificiu. Asta si fusese motivul pentru care acceptase sa locuiasca o perioada la el. A vrut sa-l ajute neconditionat. Ceea ce reusise in mare parte. Dragostea ei capatase alte forme acum. Era fericita alaturi de el si se speria de momentul cand va trebui sa plece. Nu voia sa plece. Voia sa ramana langa el pana cand acesta o va lasa. Si spera ca acest moment sa fie foarte foarte departe.

- Nu stiu, daca ma voi indragosti vreodata. Chiar nu stiu. Deocamdata nu este cazul.

- Da asa zici tu, dar sa stii ca dragostea vine cand nici nu te astepti. Se furiseaza si iti pune stapanire pe inima subjugand-o.

- Ha, ha, ha. Asa este sau asa a fost si la tine? Intreba Joon razand.

- Mda. La mine a fost dragoste la prima vedere. Cand am vazut persoana am ramas fara aer. O clipa am uitat sa respir. M-a strafulgerat, asta este termenul. Sunt constienta ca este doar de partea mea, dar nu ma pot abtine. Oare voi fi si eu iubita de cineva? Intreba ea trist.

- Bineanteles. De ce nu? Ce iti lipseste? Tanara esti, draguta esti, linistita esti si pot spune ca esti si desteapta (doar ai invatat limba coreeana atat de repede) si o persoana plina de bunatate si de intelegere. Ce ar mai putea dori cineva de la o femeie?

- Hai nu mai glumi cu mine. E timpul sa mergi la culcare. Acum ca ti-ai revenit poti sa o faci singur nu? „Hmm, ce vrea sa spuna cu asta? Oare banuieste adevarul de spune ca mi-am revenit”?

- Da ca bine zici. E timpul. Cred ca si tu esti foarte obosita. Hai sa ai un somn cat mai placut zise si intra in  camera lui inchizand usa dupa el. Yoona mai statu ceva vreme si apoi se duse si ea in camera ei, dar lasand usa deschisa, ca sa poata auzi orice miscare in casa. Dormea mereu cu grija si pandea orice zgomot suspect, fiind gata mereu sa intervina. Trecu ceva vreme decand Yoona adormise. Joon iesi din camera lui si ajungand in dreptul camerei fetei, o privea din cadrul usii. „Oare ce simt eu pentru ea? Daca va pleca ii voi simti lipsa? O vreau langa mine doar din dorinta de a nu fi singur? De ce am ezitat sa ii spun adevarul? De frica singuratatii sau...?Sau? Imi place teribil zgomotul pe care il face dimineata cand se trezeste, imi place sunetul apei curgandu-i pe piele. Ador mirosul micului dejun... Daca ar pleca eu...eu ce m-as face? A venit in sfarsit o vreme in care pot spune ca pot trai. Ceva, ca un fluid cald imi cutreiera corpul cand ma gandesc la toate astea. Ce sa fac, daca toate aceste sunete le asociez cu Yoona? Oare mai pot trai daca va pleca intr-o zi? O auzi din nou cum vorbea prin somn in limba aceea necunoscuta. Chiar daca nu intelegea nimic, muzicalitatea limbii ii producea o stare de bine. Zambi. Ar fi vrut sa se duca sa o mangaie, sa o stranga usor de mana, poate chiar sa o imbratiseze. Ar fi vrut ca fata sa-si puna capul pe pieptul lui si el sa o stranga in brate. „OMG! Am inceput sa visez? Ce sunt dorintele astea la mine? Oare de ce nu vreau sa ii spun adevarul? Ce simt oare pentru ea? Sa fie asta...? Nu, nu. Este imposibil. Eu nu sunt capabil sa plac pe cineva. Cred ca a venit momentul sa-i spun. Sa-i spun ce? Sa plece? Sa ramana? O Doamne. Ce ma fac? Cum ies eu din dilema asta?” Isi lua capul in maini si se aseza pe canapea. Statea asa tacut intr-un vaiet mut. Dupa un timp se simti luat in brate si capul lui fu sprijinit de pieptul fetei, care crezand ca are o criza venise incet sa il consoleze si sa il tina aproape. Il alina ca pe copiii mici, ii mangaia fata si ii ingana un cantec lin, linistitor. Il legana asa usor pana cand toata tensiunea din corpul lui ceda si se relaxa. Joon isi ridica ochii spre ochii aceia adanci ca marea si se ineca in ei. Simti cum coboara in abisul lor pierzindu-si toata impotrivirea. Se lasa purtat pe meleaguri necunoscute, dar totusi primitoare. Se lasa in voia apelor acelea cristaline si se pierdu in imensitatea lor. Un val de liniste il cuprinse iar el fericit o imbratisa si o stranse la pieptul lui fara sa-i spuna nici un cuvant. Ce rost mai aveau cuvintele aici? Ar fi stricat armonia clipei. Daca Raiul exista, era aceasta liniste si pace sufleteasca. Se simtea implinit, multumit, fericit. Fericit? Da fericit. In secunda doi avu o revelatie. „Sunt indragostit. O plac pe Yoona. O iubesc”.

- Yoona. As vrea sa vorbim. Se poate? Intreba Joon timid.

- Acum in plina noapte? Nu mai poate astepta pana dimineata? Este ceva atat de urgent?

- Da. Daca nu spun acum, cred ca nu as putea sa o mai spun vreodata.

- Ok. Se aseza cat mai departe de el.

-De ce te-ai asezat asa de departe de mine? Ti-am gresit cu ceva? Spuse suparat Joon.

- A nu, dar acum ca ti-ai revenit, era normal nu? Doar nu suntem in relatia aceea nu?

- Ce fel de relatie?

- Exact asta spuneam si eu. Ce fel de relatie? Era doar pentru a te calma. Am urmat prescriptia medicului. Ai uitat? Vorbi timida fata.

- Mi-am revenit la normal. Sunt din nou Lee Jun Ki. Nu mai am nici o problema spuse furios Joon uitandu-se cu coada ochiului la reactia fetei. Fata ei se albise. Pierduse orice culoare din obraji. Balbaindu-se reusi sa vorbeasca.

- Inseamna ca...trebuie sa plec. Aveai dreptate, nu mai puteam amana pana maine dimineata. Nu are rost sa mai raman. Ma duc sa-mi fac bagajele. „Ce naiba? Nu asta am vrut sa iasa. Nu stiu deloc cum sa vorbesc cu fata asta. Mereu iese altceva decat vreau sa spun. Naiba sa ma ia. Ma port ca un copil razgaiat. Oare cum indrept acum situatia asta”? Fata fugise pe scari plangand incet, neauzita de nimeni. Isi indesa dea valma hainele in geanta de voiaj cu care venise. Voia sa iasa cat mai repede de acolo ca sa poata plange linistita. Inchise geanta cu hainele atarnand din ea si o lua la fuga spre usa de la intrare. Joon era in aceeasi pozitie consternat de turnura lucrurilor.

- Unde ai de gand sa pleci in toiul noptii? O intreba Joon incercand sa o opreasca.

- Trebuie...trebuie sa plec. Ai dreptate nu pot astepta pana maine dimineata. Ce ar zice lumea?

- Ha, de cand iti pasa tie de gura lumii? Pana acum nu te-a afectat cu nimic.

- Da, dar erai bolnav rabufni fata.

- Si ma rog cine stia asta? Numai noi doi atat. Asa ca nu vad de ce te-ar deranja acum.

- Nu stiu. Dar...e ciudat sa raman acum aici. Scapa geanta din mana si fugi afara fara sa se mai uite inurma.

- Hey, unde pleci? Striga Joon in urma ei.

- Am sa vin altadata dupa geanta, sau mai bine trimite-mi-o prin curier striga toate acestea si opri un taxi.

- Doamne ce am facut?  Se intreba Joon. In loc sa-i spun ca imi place de ea, am facut-o sa plece. Si ea cum de a putut pleca asa fara sa intoarca macar capul? Ei nu ca m-am enervat rau de tot. Treba ei. Poate ca este mai bine asa. Au intrat toate in matca lor. Se duse in patul lui. Ofta si incerca sa adoarma. Ha, oare cine poate inchide ochii acum? „Oare Yoona o fi ajuns in siguranta acasa? Oare ca face ea acum? Ce naiba m-a palit si pe mine sa vorbim in toiul noptii? Cred ca totul ar fi iesit mult mai bine daca am fi vorbit dimineata. Trecura cateva zile in care nu se intampla nimic. Joon tot spera ca Yoona sa se intoarca. Statea pana seara tarziu si astepta. Dar.... S-a hotarat ca ar fi timpul sa o caute el. „Da-o naibi de mandrie”. Acum ca luase hotararea asta simtea cum inima ii batea cu putere. Dar unde sa o caute? La munca? Acasa? Unde? Cum asa zisi prieteni ai lui voiau mortis sa mearga sa bea ceva, le facu pe plac. Cu cat se apropiau de restaurantul stradal cu atat ii batea inima mai tare. Se asezara zgomotosi si vesli si comandara de baut. Cand comanda fu onorata Joon ramase descumpanit. O alta fata ii servea acum. Ne mai rezistand curiozitatii o intreba pe aceasta despre Yoona, dar fata ridica din umeri si il indruma spre patroana pentru mai multe detalii.

- Scuzati-ma, o caut pe Yoona. As dori sa vorbesc cu ea ceva. Se poate? Unde o pot gasi? Patroana il masura suspicioasa de sus pana jos cu mare atentie si apoi catadicsi sa raspunda.

- Yoona? Pai nu a mai venit de ceva vreme la munca. Dar fiindca o cunosc bine, am fost si am cautat-o acasa. Isi facea bagajele. Cred ca deja este plecata.

- Bagaje? Plecata? Unde? Cum? De ce?

- Nu mi-a spus. A zis doar ca pleaca un timp sa-si limpezeasca mintea.

- Sa inteleg ca nu a plecat acasa nu?

- De unde sti....nu. Nu a plecat din tara.

- Acesta este numarul meu de telefon. Va rog, va rog cand apare sau aveti vreo stire despre ea sa ma sunati, da? E ceva urgent care trebuie sa lamuresc impreuna cu ea. Intelegeti? Am nevoie de ajutorul ei.

- Am inteles, zambi ingaduitoare patroana.

- Ma bazez pe dumneavoastra. Trebuie sa o faceti. Ati inteles? Trebuie.

- Ok. Si eu sper sa vina cat mai repede. O multime de clienti ma intreaba deja de ea. O sa incerc sa o sun. Nu garantez ca imi va raspunde, dar....

- Dati-mi si mie numarul. O sa incerc si eu. „Cum de nu am nici macar numarul ei de telefon? Am fost dus cu capul, dar faptul ca ea era cu mine mereu nu mi-a trecut prin cap asa ceva”.

- Nu prea ar trebui sa-i dau numarul de telefon oricui mi-l cere. Nici ea nu ar fi de acord.

- Ok. Inteleg. Atunci astept telefonul dumneavoastra. La revedere, spuse si pleca lasandu-si prietenii sa isi plateasca singuri consumatia. „Lasa ca asa le trebuie”, zambi usor Joon gandindu-se la acestia care nici macar nu observasera ca Joon nu mai era la masa cu ei. Cu toate ca patroana ii spusese ca Yoona plecase, isi incerca si el norocul. Dar....Nu stia adresa. Ajunsese la Yoona de cateva ori, dar fusese tarat de entitatea care salasuia in el. Acum ca era liber, nu mai isi aducea aminte drumul. Se invarti in jur de cateva ori si apoi pleca spre casa lui. „Daca eram baut, gaseam adresa pe care o doream?Ce prostie. Bineanteles ca nu”.

In timpul acesta Yoona ajunsese deja pe plaja. Privea rasaritul soarelui stand ghemuita pe nisipul destul de rece la acea ora. Chiar daca se anunta o zi caldurosa, dimineata intotdeauna iti dadea frisoane. Isi stranse hainele pe langa ea si continua sa fixeze rasaritul pana cand ochii incepura sa-i lacrimeze. Atunci se ridica si incepu sa se plimbe alene printre valurile care se spargeau de tarm. Senzatia aceea racoritoare pe care o simtea atunci cand picioarele ii atingeau nisipul ud si erau spalate de valurile marii, reusi in mare parte sa-i linisteasca zbuciumul sufletului. Chiar daca in acest moment era in imposibilitate de a se gandi la viitor, reusi sa se bucure de prezent. Asa ca isi propusese ca eliberarea de toate frustrarile din ultima vreme sa o ajute sa mearga mai departe. Chiar daca voise sa-si lase telefonul acasa, pana la urma nu se indurase. Acesta incepu sa sune reamintindu-i de lumea reala in care era.

- Da eu sunt! Ceee???? M-a cautat? A cerut numarul de telefon? Sper ca nu i-ai spus nimic da? Ok multumesc. Te rog sa nu ii spui ca ai luat legatura cu mine. Inca nu sunt in stare sa-i raspund. Multumesc si imi pare rau ca te-am lasat balta. Da ma voi intoarce candva. Te anunt. Pa, pa. „OMG! Ce mai voia de la mine acum? Nu pot da ochii cu el acum. Trebuie sa-mi revin. M-am lasat dusa de vise si acum sufar. Ce naiba a fost in capul meu? Nu as fi fost umana daca nu as fi inceput sa visez. Sa visez? Da sa visez la o viata in doi. A fost minunat cat a durat”. Plimbarile lungi si dese pe malul marii reusira sa o aduca din nou pe linia de plutire in cateva zile. In fiecare zi era sunata de patroana ei care o intreba cand vine inapoi. Inca se eschiva sa-i raspunda. Satula de insistentele patroanei dupa zece zile se hotara sa se intoarca. Nu ii spuse nimic acesteia ci doar se reantoarse acasa. Se pregati si se duse la munca.

- Oh. Ai venit! In sfarsit. M-a disperat individul ala. In fiecare zi a venit si insista tot timpul sa te sun si sa te chem inapoi. Ce i-ai facut maica de este asa de disperat?

- Da? Nu stiu. Poate are ceva de vorbit mine. De unde sa stiu eu?

- Oh. Ai venit in sfarsit, spuse si Joon aparand de niciunde. Mi-a fost dor de tine ii spuse si o stranse la piept, lasand audienta fara suflare din cauza socului. Tie nu ti-a fost dor de mine? Fata rea. De ce ai fugit asa? Stii cat de greu mi-a fost? Incercand sa se desprinda cu greu din stransoarea bratelor lui, fata rosi pana in varful urechilor. Dupa o mica impotrivire Joon ii dadu drumul si se uita cu deamanuntul la fata fetei. Ai slabit. Esti trasa la fata. Nu iti este bine? Hai sa mergem la spital, spuse si incerca sa o ia de mana. Fata se feri si...

- Nu am nimic. Doar un pic obosita. Ce vrei de la mine? Mai bine zis ce mai vrei....

- Omo, de ce imi vorbesti asa de dur? Nu mai suntem prieteni? O intreba si ii indeparta o suvita de par de pe obraz. Ferindu-se de atingerea lui, facu doi pasi lateral lasandu-l cu mana suspendata in aer.

- Mda. Te rog sa-mi spui pentru ce ma cautai? Ce doresti? Il intreba ea rece. Un fior il strbatu si il facu sa se clatine si sa se dea inapoi si el.

- Tu....tu nu esti Yoona mea. Ce ai facut cu ea? Unde e? Nu se poate sa fi tu, nu se poate sa te fi schimbat asa de repede. Intinse mana si o prinse de mana, tragand-o dupa el. Trebuie sa vorbim. Acum. Ea se zbatea si se opunea, dar forta lui o domina.

- Nu nu acum. Trebuie sa muncesc. Dupa ce termin, te voi cauta eu. Acum te rog sa pleci. Se uita lumea la noi.

- Nu plec. Esti in stare sa fugi din nou.

- Iti promit ca nu plec. Iti promit ca te voi cauta si vom vorbi atunci. Ai incredere in mine.

- Pentru ultima oara o sa am incredere in tine (iar cu voce joasa) mereu am avut. Mereu am crezut in tine. Bine atunci. Pe mai tarziu, da? Te astept acasa. Neaparat sa vi. Ai inteles?

- Da, da. Hai pleaca, pleaca o data, spuse si se apuca de treaba. Munci fara repaos, parca incercand sa uite ca trebuie sa se intalneasca cu Joon. Pentru Joon timpul trecea cu viteza unui melc. Se tara incet. Aproape palpabil. De cateva ori i s-a parut ca acesta se oprise in loc. A trecut prin toate chinurile iadului pana s-a facut timpul ca Yoona sa apara. Incerca sa se linisteasca. Chiar bau un pic. Putin caci dorea sa fie cat mai coerent. Nu voia ca Yoona sa il creada ca vorbeste la betie. Nu si-ar fi iertat-o niciodata.

- Ai venit, spuse cand ii deschise usa. Facu un pas spre ea, dar fata se trase doi inapoi. Il privi ciudat, cu neancredere.

- Oh, spuse si se aseza intr-o pozitie cat mai decenta. Ce era atat de urgent? Spuse si se intoarse catre Joon. Acesta avea emotii si isi frangea mainile cu disperare.

- Vrei ceva de baut? O am uitat. Ai mancat ceva?

- Te rog. Vreau sa terminam cat mai repede. Sunt obosita, vreau sa dorm.

- Ok am inteles. Poti dormi aici, spuse cu un calm care il mira si pe el.

- Poftim? Cum adica? De ce? Intreba fata balbaindu-se si rosindu-se la fata. Daca am facut-o ca aveai nevoie de mine am inteles. Ti-am fost alaturi. Atunci exista un motiv. Acum? Acum exista vreun motiv sa ma faca sa raman din nou aici?

- Da exista, spuse Joon repede. Exista. Vreau, ....te vreau in viata mea. Niciodata nu m-am simtit atat de in siguranta ca atunci cand am fost cu tine. Sentimentele care m-au cuprins cand tu erai prezenta tot timpul langa mine, le-am simtit calde, pline de speranta. In sfarsit eram si eu cu cineva. Aveam motive sa ma grabesc acasa. Nu stiu inca ce denumire as putea sa le dau. Stiu doar ca mi-ai lipsit. Mi-a fost dor de tine. Ti-am simtit lipsa cu fiecare particica a corpului meu. Cat ai lipsit, nici sa respir ca lumea nu am putut. Cand esti langa mine simt o fericire fara margini. Cred...cred ca imi place de tine. Spuse toate acestea si ingenunche in fata fetei luandu-i mainile in mainile lui. Yoona incerca sa si le retraga, dar inima ii bubuia in piept si in urechi. Culoarea fetei i se schimbase de mult. Mainile i se racisera si pareau fara vlaga. Credea ca nu aude bine, credea ca viseaza. Numai Dumnezeu cunostea cat de mult isi dorise Yoona sa fie placuta (chiar si un pic) de Joon. Ii venea sa strige cu putere, sa il stranga la piept pe Joon si sa-i spuna ca-l iubeste. Dar alese doar sa ii maingaie fata, sa-si treaca mana prin parul lui, sa viseze. Zambea pierduta. Era prinsa in mrejele lui. Indiferent ca radea sau plangea Joon era iubirea vietii ei. Se apleca si ii saruta fruntea. Surprins de gestul tandru al fetei Joon isi ridica privirea si o privi in alpa albastra a ochilor ei, cautand un raspuns mut. Ochii aceia erau atat de stralucitori, de vii. Zambi si el si ii cuprinse fata cu amandoua palmele si o saruta scurt pe buze. Gustul dulceag pe care il simti Joon cand isi trecu limba peste buzele-i fierbinti, ii dadu un nou imbold. De data aceasta sarutul care veni fu unul plin de pasiune. Ii gusta fiecare bucatica a buzelor, depunand cate o sarutare pe buzele frematande ale fetei. La fiecare atingere a buzelor lui, buzele fetei se deschideau ca o floare atunci cand este atinsa de lumina soarelui. Tremuratoare primeau sarutarile lui Joon si ii raspundeau la ele. O cuprinse in brate, ca sa micsoreze distanta dintre ei. Yoona isi ridica si ea bratele si-l cuprinse de gat, agatandu-se de el ca o liana. Pasiunea dintre ei devenii palpabila. Timpul chiar se oprise in loc. Lumea devenise dintr-o data un loc numai pentru ei doi. Cei doi se lasau imbatati de sentimentele profunde pe care le nutreau unul fata de celalalt. Nu isi spuneau nimic, dar trupurile lor spuneau totul. Cu greu se desprinsera din imbratisare.

- Deci? Raspunsul tau? Este? O intreba Joon pe fata cand se mai linistisera putin.

- Tu...tu ce crezi? Stii ce ranita m-am simtit cand mi-ai spus ca ti-ai revenit? Stii cat de mult as fi vrut sa raman? Intreba fata cu ochii plini de mici perle care voiau sa se rostogoleasca pe obrajii ei.

- Dar tu stii cat de mult as fi vrut sa ramai atunci cu mine? Nu am reusit, nu am gasit cuvintele potrivite care trebuiau. Iarta-ma.

- De ce sa te iert? Sunt fericita. Nu, nu am visat nicodata asa ceva. Era atat de utopic si totusi....nu visez? Sigur? Daca este vis nu vreau sa ma trezesc niciodata.

- Nu e vis. Sunt real. Esti reala. In sfarsit a venit o zi in care sa fiu pe deplin fericit, multumit, impacat cu mine insami. Draga mea, imi pare rau.....te iubesc!