In sfarsit concediu,de
mult l-am asteptat.
- Dongsaeng,
sa mergem la mare in Europa, acolo s-ar putea sa nu fiu recunoscut de oameni pe
strada, ii spuse JunKi surorii lui mai mici.
- Daca vrei sa
merg cu tine, trebuie sa vorbesti cu seful meu. Ti-am spus ca e un nesuferit.
Mai mult decat atat, de fiecare data cand il rog sa-mi dea o zi libera, tipa la mine de parca i-as cere
jumatate din avere.Urma o clipa de tacere si apoi Seo Won isi auzi fratele
vorbind la telefon.
- Alo, buna ziua,
Lee Jun Ki la telefon.
- Buna ziua, Lee
Jun Ki? Renumitul Lee Jun Ki? Cu ce va pot fi de folos?
- Da, eu sunt. As
dori sa vorbesc cu domnul Park Shi Woo, daca se poate.
- Da , va fac
legatura imediat. A spus ca este ocupat, dar cu dumneavoastra sigur va dori sa
vorbeasca. Asteptati un moment va rog.
- Multumesc.
- Aici Park Shi
Woo, cu ce va pot fi de folos domnule Lee Jun Ki?
- Am sunat in legatura
cu sora mea, Lee Seo Won. As
dori sa mearga cu mine intr-o calatorie in Europa si v-as fi profund
recunoscator, sa-I acordati cateva zile de concediu, daca se poate.
- Daca se poate?
Bineanteles ca se poate. Nici nu stiam ca domnisoara Lee Seo Won este sora
dumneavoastra.
- Nimeni nu stie
asta si v-as ruga sa nu mai spuneti nimanui lucrul acesta. Nu vreau sa fie si
ea asaltata de reporteri zilnic.
- Da inteleg.
Atunci sa-i spuneti domnisoarei Lee Seo Won ca o asteptam la munca peste doua
saptamani.
- Multumesc
frumos. Ii voi spune. La revedere.
- Nu aveti pentru
ce....,dar Lee Jun Ki deja inchisese. Ce om grabit, sa nu astepte sa termin ce
am de spus. Si voiam sa-i cer un autograf pentru fica mea......
- Surioara draga,
s-a rezolvat, poti incepe sa impachetezi. Ai concediu doua saptamani din acest
moment. Sa nu iti iei prea multe haine, caci vom face cumparaturi in Europa.
- Esti bestial,
Oppa. Dar cu parintii nu vorbesti? Stiu ca esti inca certat cu tata, dar cred
ca a venit vremea sa va impacati. A trewcut destul de mult de cand ai plecat de
acasa si voi nu ati mai vorbit. Sa mergem sa-i vizitam inainte sa plecam.Fara
sa spuna nimic JunKi se intoarse, isi lua telefonul si cheile de la masina si
pleca. Oare ce treaba are ea cu mine? Daca tata nu vrea sa vorbeasca cu mine,
eu nu-l pot obliga...ce-i drept, nici nu am mai vorbit decand am plecat de
acasa. Nici la inmormantare la bunica,....m-a ocolit pur si simplu...si de ce
ar trebui sa ii cer iertare ca am plecat? Doar mi-am indeplinit visul.
Conducand masina pe autostrada, cu o viteza relativ mare. JunKi isi lua
telefonul si apela un numar.
- Buna seara. Lee
Jun Ki va deranjeaza la ora asta.
- JunKi? Nu ne
deranjezi niciodata, se auzi o voce de femeie. Ce faci puiule?
- Nu pot vorbi
prea mult acum. Am sunat sa untreb daca pot veni cu Seo Won pana la
dumneavoastra, in seara asta.
- Daca poti? Ce
intrebare este asta? Bineanteles ca puteti veni. Tatalui tau i-a fost cam rau
zilele astea, are probleme mari cu tensiunea si...
- Sa nu ii
spuneti tatei ca venim. As vrea sa vorbesc personal cu dansul. Ne vedem in
scurt timp. ‘Nu am mai vorbit cu mama de mult.... ce ciudat ma simt. Si totusi
imi lipseste mult’.In tre timp, Seo Won isi punea tot felul de intrebari
referitoare la fratele ei mai mare.’Oare unde s-a dus? Ar face bine sa se
intoarca devreme, daca vrea ca maine la prima ora sa plecam. Sa ii impachetez
lucrurile? Hmm, nu prea ii place sa-i umble cineva printre lucruri, mai bine
lasa, sa si-l faca singur. Acum sa ne ocupam de al meu. ‘, bombanea de una
singura Seo Won, cand...ii suna telefonul.
- Oppa, unde
esti?
- Ia-ti ceva pe
tine si hai ca te astept afara. Trebuie sa mergem undeva. ‘Ce-l apuca la ora
asta?’ Repede sa imi pun o rochita pe mine, sa nu il las sa astepte prea mult,
ca e nerabdator. Deschise dulapul si lua de pe umeras o rochita albastra,
poseta albastra si niste sandale.
- Ce ti-a luat
asa de mult? O intreba fratele ei, fara macar sa-i deschida usa de lea masina.
Hai urca. Nu trebuie sa intarziem, suntem asteptati.
- Unde suntem
asteptati la ora asta?Oppa iar ai de gand sa-mi faci cunostiinta cu niste
baieti? Daca nu imi spui unde mergem, nu ma urc in masina.
- Bine, mergem la
parinti. Acum hai o data, stii ca este drumul destul de lung. Noroc ca s-au
mutat in Wonju. Spunand asta, amandoi se urcara in masina si pornira la drum,
fara a scoate un sunet, dar fiecare gandindu-se la momentul culminant in care
JunKi sa va intalni cu tatal sau. ‘Oare ce va zice tata? Ma va asculta pana la
final sau nici macar nu ma va lasa sa intru in casa? Si ce as putea sa ii
spun?...tot ce are legatura cu mine, deja se stie de la Tv, ziare, radio....dar
ce emotii am’, la astea se gandea JunKi, cand gandurile i-au fost intrerupte de
vocea surorii lui.
- Oppa, sunt
mandra de tine. Si te iubesc mult. Esti cel mai bun frate pe care il am.
- Ha, ha, acum
esti tare. Sunt sungurul frate pe care il ai. Si eu te iubesc pustoaico. Oare
ce o sa zica tata? Crezi ca te va lasa sa mergi cu mine?
- Pai nu ai spus
ca suntem asteptati? Cu cine ai vorbit?
- Cu mama. Plangea, a spus ca tatei i-a fost rau. Are probleme cu tensiunea si e mereu
epuizat cand ajunge acasa. Cred ca ar trebui sa se pensioneze... sa vorbesc la
spital pentru el?
- Eu zic sa nu te
bagi. Stii cum e tata. Dar
cred ca o sa se bucure, cand o sa te vada. De ani buni nu te-a vazut. Bine
macar ca ti-ai indeplinit visul, asa ca nu are motiv sa te certe.
Urma inca o
bucata buna de drum in tacere pana cand cei doi frati au ajuns la casa
parinteasca.’Ce ma bucur ca Oppa s-a gandit sa vorbeasca cu tata. Poate vor
reusi sa se impace si sa ajunga la un punct comun... e adevarat ca Oppa a
gresit plecand de acasa, dar nu este normal ca un parinte sa-i impuna copilului
un loc de munca’, asa gandea Seo Won, iar cand vazu poarta casei, a si sarit
din masina, strigand cat putu de tare.
- Mama, tata, am
ajuns. Ce dor mi-a fost de voi. Nu v-am vazut de cateva luni. Noroc cu Oppa ca
a sunat la munca si mi-au dat concediu.
- Cum? A sunat la
munca sa-ti dea concediu? Doar ca sa vizitezi doi batrani? O intreba mama,
strangand-o in brate pe micuta ei fica. Du-te inauntru, a spus ca vrea sa
vorbeasca cu tine separat, ii spuse mama baiatului, care nu mai astepta a doua
invitatie.
- Tata, am ajuns.
Ma bucur sa...si JunKi se trezi palmuit.
- Nu iti este
rusine? Ti-au trebuit cincisprezece ani ca sa-ti amintesti ca ai parinti? Crezi
ca daca vi aici cand vrei si vorbesti cu noi cateva ceasuri, o sa reusesti sa
stergi trcutul? Ai trecut peste dorinta mea si te-ai facut actor.Esti multumit
cu viata pe care o ai? Daca te faceai doctor sau avocat, la vaesta asta erai
deja la caca ta si poate ca aveai si copii, dar asa...ce viata ai?
- Tata, stiu ca
am gresit atunci, dar nu regret nimic. Mi-am realizat visul de a deveni actor
si sunt multumit de viata mea. Stiu ca nu iti place lucrul asta, dar pentru
mine ceea ce conteaza cel mai mult e sa iubesc si sa fiu iubit. Si sunt.
- Da te iubesc toate fetele care nu au nimic
altceva de facut decat sa stea cu ochii lipiti de calculatoare si televizoare.
- Tata, se auzi
vocea fetei. Te simti mai bine? Nu il certa asa tare pe Oppa, el chiar si-a
dorit sa vina sa te vada. Oppa,
pot sa le spun eu? Te rog, te rog, te rog. Si fara sa astepte raspunsul fratelui ei, Seo Won
spuse:
- Ok. Mama,
tata... eu si Oppa placam maine in vacanta in Europa pentru doua saptamani.
Sunt asa de nerabdatoare.
- Ce va trebuie
Europa acum? V-ati saturat de Coreea? Tu vrei sa iti mariti sora prin vagaunele
Europei? Sa plece si ea de acasa? il intreba cu voce aspra tatal lor.
- Draga, lasa-i
sa mearga sa viziteze si ei lumea. Sunt tineri, nu trebuie sa stea lipiti de
casa, il mai linisti putin sotia lui.
- Dar el a vazut
lumea, de ce trebuie sa o duca si pe Seo Won a mea acolo printre oamenii aia?
Veni raspunsul tatalui.
-Draga amandoi
sunt copii nostrii. Si sunt amandoi maturi, daca vor sa mearga, lasa-i. Nu le
poti dicta cum sa-si traiasca vietile si nu...ii raspunse sotia destul de
serioasa, cand fu intrerupta de fiul ei.
- O sa am grija
de ea, ii raspunse JunKi si se intoarse iesind afara.
- Nu il baga in
seama. De fapt se bucura ca ai venit sa ne vizitezi, il imbratisa mama din
spate. Ne era dor de tine, iar tatal tau urmareste fiecare stire care are
legatura cu tine, iti stie replicile din filme si seriale pe de rost. E mandru
de tine.
- Chiar? Mama
nu-l inteleg de loc. Nu intelege ca sunt fericit? De ce ma tot bate la cap cu
insuratoarea? Am timp pentru asta mai incolo.
- Oh, de cate ori
mi s-a plans tatal tau cand venea acasa
de la spital. Toti colegii lui au nepoti numai el nu are. Si da ai timp pentru
insuratoare mai incolo, dar acum esti tanar. Cum ar fi sa ai o sotie frumoasa,
un copil?
- Mama, maine
dimineata plec in concediu. Nu am timp acum sa meditez la neveste si copii.
Puteti va rog sa o chemati pe Seo Won? Mai trebuie sa ne si odihnim, in noaptea
asta. ‘Asta-i buna...ce-mi trebuie mie nevasta si copii? Eu sunt multumit cu
viata mea de acum’.
- Oppa deja
plecam? Eu ma gandeam ca o sa dormim aici si...
- Cum sa dormim
aici? Ai innebunit? Nu pot dormi decat in casa mea, in camera mea, in patul
meu, ii raspunse scurt JunKi.
- Si , si vrei sa
te cred? Ok. Merg sa-mi iau ramas bun de la parinti. Si ai face bine, sa faci
acelasi lucru sau o sa mergi singur in concediu.
- Imi termin
tigara si intru si eu, veni raspunsul lui, dar Seo Won nu il mai auzi.’Cine m-a
pus sa ma intorc aici? Toata lumea se pare ca stie tot, mai putin eu...’
- Lee Jun Ki-shi?
Nu ma recunosti? Am fost colegi de clasa in gimnaziu.
- Daaa, da. Imi
amintesc, cum sa nu-mi amintesc de cea mai buna eleva din clasa. Ce mai face
fratele tau? Mai joaca fotbal? Fara sa apuce JanDi sa ii raspunda se auzi vocea
tatalui lui JunKi.
- Ai de gand sa
intri azi in casa sau stai la taclale toata noaptea?
- Se pare ca
trebuie sa intru. Mi-a facut placere ca te-am vazut. Transmite salutari
fratelui tau.
- Si eu ma bucur
ca te-am vazut. Cat mai stai pe aici? Poate vei veni sa te intalnesti cu Oppa,
inainte sa pleci, va veni maine aici cu sotia si cu cei trei copii.
- Nu cred ca il
voi intalni. Dupa ce imi iau ramas bun de la ai mei, merg acasa , pentru ca
maine plec in Europa. Oricum transmite-i toate cele bune din partea mea. Ai
grija de tine, JanDi.
- Si tu sa ai
grija de tine JunKi-shi. Dupa o scurta imbratisare, JunKi intra in casa.
- Tata, mama, am
intrat sa imi iau ramas bun. O sa ne vedem dupa ce ne intoarcem din concediu. O
sa vin, cu siguranta pe aici, se auzi tanarul, nevenindu-i sa creada ce spune.
- Bineanteles ca
vei veni pe aici, il intrerupse tatal vorbele...doar aici iti sunt parintii.
Totusi inainte sa pleci, vreau sa te intreb ceva...cava legat de munca ta. Esti
intr-adevar fericit? TE simti implinit interpretand tot felul de roluri?
- Sunt si fericit
si implinit dar ceea ce spun eu mereu, poate m-ati auzit nu vreau sa fiu o stea
care straluceste si apoi dispare. Vreau sa fiu un actor adevarat care isi
marcheaza locul prin multime. Asta e ceea ce vreau sa fiu... si nu ma poate
schimba nimeni.
- Ma bucur sa aud
asta . Pentru asta ai nevoie de sprijin si suport din partea familiei. Dragul
meu baiat, din acest moment ai sprijinul si suportul familiei tale. Acesta fu
raspunsul tatalui, iar baiatul il imbratisa repede spunandu-i:
- Multumesc.Intotdeauna
mi-am dorit sa fiti mandri de mine. De acum voi fi un actor adevarat pentru
voi.. Mama ai grija de tata te rog. Seo Won sa mergem acum. Mai avem putin timp
si trebuie sa ne facem si bagajele.
- Da sa mergem.
Mama, tat ramaneti cu bine. Ne vom intoarce cat de repede putem, le spuse fata
si pleca impreuna cu fratele ei.
- Sa conduci cu
grija, baiete ii spuse tatal facandu-le cu mana.In masina Seo Won isi lua
fratele de mana.
- Oppa, ma bucur
ca te-ai impacat cu tata. Eram foarte trista cand trebuia sa iau autobuzul
pentru a-l vizita. Acum putem merge impreuna asa-i?
-Da, o sa venim
de multe ori, dar probabil ca voi fi foarte ocupat si apoi vei veni tot singura
cu autobuzul.
- Cum? De ce sa
merg singura? striga fata.
Hey, nu striga ca
nu sunt surd. Muncesc, sunt ocupat. Noroc ca filmarile le-am terminat pe moment
si am putut sa-mi iau concediul asta acum.
-Imi pare
rau....Stiu ca ai si tu viata ta, dar.... mi-e dor de acele timpuri.
- Seo Won...promit
sa-mi fac timp liber pentru tine si parinti. Ah ti-am spus? Vom merge la San
Marino.
- Chiar? Credeam ca vei alege si tu o destinatie
mai exotica. Marea Adriatica e frumoasa? Vazand ca nu primeste nici un raspuns,
Seo Won se uita la fratele ei care eraaproape adormit la volan si striga:
- Oppa,
masina.....
Un moment de
neatentie si cei doi ar fi putut sfarsi intr-un tragic accident de masina.
Tanarul JunKi, fiind obosit atipi la volan si masina scapata de sub control o
lua pe contrasens si aproape se izbi de o alta care circula regulamentar.
-Iarta-ma Seo
Won. Se pare ca sunt obosit Te rog nu mai tremura asa, incearca sa te
linistesti.
- Oppa, era sa
murim...nu-mi spune acum sa ma linistesc si sa ma calmez, ca nu pot. Hai sa
mergem acasa si vorbim atunci. Ai grija cum conduci da? Am 24 de ani si nu
vreau sa mor inca. Nu stiu cum esti tu asa de linistit.’Doamne, cum de am
atipit asa? Daca se intampla ceva? Nu mi-as fi iertat-o niciodata. Seo Won este
cea mai pretioasa fiinta din viata mea.’
‘Ce linistit
este....oare chiar nu-i pasa ca aproape ne-a omorat pe amandoi? Trebuie sa ma
linistesc, bineanteles ca nu a facut-o intentionat. Nu trebuia sa-l las sa
atipeasca, trebuia sa-l tin de vorba, doar stiam ca este obosit’, gandea Seo
Won in timp ce-si privea fratele. Dupa inca o jumatate de ora, au ajuns acasa.
Lee Jun Ki se dadu jos din masina si ii deschise portiera lui Seo Won.
-Dongsaeng, te
rog sa ma ierti. Nu mi s-a mai intamplat sa atipesc la volan. Nu am vrut sa te
sperii asa. Nu imi pot explica ce s-a intamplat, dar iti promit ca nu se va mai
intampla niciodata. Hai sa intram. Dupa ce ii spuse astea surorii lui, deschise
poarta si-i facu semn sa o ia inainte...
El ramase in urma si isi aprinse o tigara. Se
pare ca fumul ei nu reusi sa-l calmeze deloc. Respira adanc si incerca sa se
linisteasca. Nu isi explica cum a adormit la volan, el... el care este atat de
atent. Intra incasa un pic mai linistit. Isi facu bagajul si se culca ostenit.
Trebuia sa se trezeasca peste 4 ore. Bineanteles ca nu se trezi la timp.
Intarziara si pierdura avionul. Abia peste zece zile puteau sa mai ia aceasta
cursa. Aceasta companie avea zborurile foarte rare, datorita traseului foarte lung.
Obosit si tracasat incerca sa se gandeasca , ce sa faca. A decis sa ia o alta
cursa, care ocolea, dar dupa multe escale si schimb de avioane, ajungea in
Europa cat mai aproape de destinatie.
- Seo Won, vom
lua alt avion. Nu vom avea cursa directa, dar macar nu stam blocati in
aeroport. Stiu ca nu am pornit cu dreptul, dar ia-o ca pe o aventura.
Oppa! Nu are
importanta. Nu ne grabim nicaieri. Suntem in concediu, spuse vesela Seo Won. O
sa fie un concediu de pomina. O sa ne distram bine.
Isi contacta prietenii
pe internet si le povesti patania. Apoi ceru sfaturi de la ei, cum sa
calatoreasca, in ce directie. Dupa doua zile petrecute prin aeroporturile
lumii, ajunsera pe aeroportul din Timisoara. Tara? Romania.
- Oppa, ai mai
auzit de aceasta tara? Intreba curioasa Seo Won.
- Mda. Am
impresia ca am primit o scrisoare cu mesaje pentru ziua mea. Da. Imi aduc
aminte acum. Pe langa urarile de La multi ani, au fost fani care au scris sa am
grija de sanatatea mea si sa ma las de fumat. Au fost chiar simpatici. Oricummai
auzisem de aceasta tara, dar am fost placut surprins ca au un fanclub si un
forum de discutii, in care zeul lor sunt eu, rase plin de voie buna. Si daca imi amintesc bine cea care a infiintat
acest forum (unde toti isi spun parerilesi afla noutati uni de la altii), este
chiar din acest oras. Oare....?
- Ce ai de gand
Oppa? Vrei sa o intalnesti? Vrei sa o dai pe spate?
- Ar fi
interesant sa o cunosc,mai ales ca este
dintr-o tara atat de indepartata de a noastra. Ce zici? Sa-i facem o surpriza?
Avem timp suficient, trebuie sa stam o zi aici. Nu cred ca-ti doresti inca o
noapte in aeroport nu?
- Da. Chiar. Am
nevoie de o baie si de un somn bun. Cred ca este o idee foarte buna. Dar cum
crezi ca o poti contacta?
- Ei cu minunea
zilei, internetul si cu toate legaturile pe care le au toate forumurile din
toate tarile. Trebuie macar sa incerc nu?, asa vorbi JunKi si incepu sa
butoneze laptopul pe care il avea in permanenta cu el. Conecta stickul pentru internet si lua usor legatura
cu prietenii din Coreea, care asteptau noutati despre el. Dupa mai multe
formalitati si politeturi schimbate intre ei afla cum sa ia legatura cu Flory-
asa o cheama.Capata adresa siteului, pe care se inregistra imediat si ceru
urgent date de contact.Nu avu mult de asteptat, caci Flory intrigata de aceasta
inregistrare, care era in limba engleza, lua contact direct. La mesaje private
isi lasa numarul de telefon si rugamintea
de a fi contactata de urgenta. Nu avu nici ea prea mult de asteptat si
telefonul suna insistent.
- Off, Doamne,
sper ca nu este vreo gluma proasta. Chiar nu am chef azi de asa ceva. Si asa
sunt suparata ca mama nu ma lasa la Bucuresti la fanmeeting. Spune ca sunt
visatoare si sa ma trezesc. Doamne, ce o avea cu mine? Cand a fost de varsta
mea, ea nu a visat niciodata?
- Hello! Auzi in
telefon. I’am Lee Jun Ki. Cu cine
vorbesc? Oare cu Flory? Alo! Esti?.
Cu o voce
tremurata Flory raspunse la telefon.
- Hello! I’am
Flory. Sper ca nu va arde de glume nu? Sunt destul de suparata si nu pot
inghiti glumele de prost gust.
- Nu esti
administratora forumului? Eu pe ea o caut. Sunt intr-o situatie cam proasta in
clipa de fata si as dori un pic de ajutor se poate? Am ajuns in Timisoara
dintr-o greseala si am spus ca daca tot sunt aici , de ce sa nu te cunosc?
- Hai domnule, nu
mai face glume nesarate. Cine crezi ca te-ar crede? Ce sa caute starul Lee Jun
Ki aici in Romania si mai ales in Timisoara, fara sa-l cheme nimeni. Daca ar fi
pe sfert adevarat, atunci s-ar fi oprit in Bucuresti nu la Timisoara.
- Avionul cu care
am venit nu facea escala in Bucuresti, decat aici. Hai te rog . Poti sa ma
ajuti te rog? Sunt cu sora mea intr-o calatorie de placere si sincer sa fiu
mi-as dori sa te cunosc. Stiu atat de putine despre tine, despre tara ta. Poti
sa ma luminezi un pic? Hai sa ne intalnim si daca tu crezi ca nu sunt Lee Jun
Ki pleci. E ok asa? Ne intalnim in centru, da? Cred ca nu este nevoie sa-ti
spun cum arat sau cum sunt imbracat nu? Te descurci tu.
- Ok. Am inteles.
Ne vom intalni in centru,
peste o jumatate de ora. Sper sa fi acolo si spre binele tau sa nu fie o gluma
proasta, ca esti mort.
- Ha, ha, ha, tu
chiar ti-ai insusit stilul nostru de a vorbi. Pe curand. Inchid acum, da?
-Seo Won cred ca
fata asta este greu de convins. Nu vrea si nu pare sa creada ca sunt cine spun ca sunt.
- Ha, ha, ha,
Oppa nici eu nu as crede asa ceva. Mare mirare sa nu vina la intalnira cu vreun
bat, ca sa te ia pe fuga. Imi si imaginez cum fuge cu batul dupa tine. E asa de
haios, radea in continuare Seo Won.
Ajunsera in
centru si se asezara pe o banca. Timpul trecea cu viteza melcului. Flory si cu
prietena ei Ellora stateau pe banca si asteptau tacute, venirea unor straini.
Oare chiar o fi adevarat? Oare Oppa sa fie cu adevarat? Citise ceva pe internet
inainte sa ajunga aici dar....Nu, nu era de crezut.Era o fantasmagorie. Cu
toate astea nu era intr-o buna dispozitie pentru a rade. Poate peste ceva timp
va zambi, dar azi nu cu siguranta. De cele doua fete se apropie un cuplu format
dintr-un tanar barbat si o fata caruia cu greu i-ai fi dat 20 de ani. Nu puteai
sa confunzi, era cuplul pe care ele il asteptau. Flory sari de pe banca, parca
trasa de un resort si intepeni pur si simplu. Intr-o engleza impecabila Lee Jun
Ki i se adresa usor amuzat.
- Flory? Hello.
Ma bucur sa te cunosc. Cred ca nu trebuie sa ma mai prezint nu? Spuse Lee Jun
Ki studiind reactia fetei, care intepenise, dupa ce se ridicase de pe banca.
- O..ppa, o..ppa. Chiar tu esti? Nu imi vine sa
cred. Ellora ciupeste-ma. Visez oare? Auu, doare zise Flory dupa ce fusese
ciupita de catre Ellora care era la fel de uimita ca si ea.
- Ma bucur de
cunostiinta. Lee Jun Ki, iar ea este sora mea mai mica Seo Won, spuse si
intinse mana pentru a le saluta.
- Si noi suntem
fericite ca nu visam, ...adica ca te cunoastem personal. Nici in visele cele
mai frumoase nu am crezut ca se poate intampla asa ceva. Dar...cum... ce s-a
intamplat?
- Un mic
accident. Nu ne-am trezit la timp si din cauza asta am pierdut avionul. Si de aici o gramada de lucruri
neasteptate. As vrea daca se poate sa ne recomanzi un hotel ceva unde sa stam cateva zile, iar tu sa fii ghid
pentru noi. Ce zici? Se poate? Hei Flory! Trezeste-te. E chiar atat de greu
sa-ti revii? Nici acum nu crezi, ce vezi?
- Seo Won, fetele
astea sunt inca in stare de soc. Ce putem face?
- Oppa! Mai lasa-le un pic. Trebuie sa-si revina
singure. Oricum si eu daca ma pun in locul lor nu as putea sa cred ce mi se
intampla. Dupa mai multe minute, Flory si Ellora isi revenira si incepura sa se
gandeasca la ce au de facut.
- Intai de toate
trebuie sa va cazam undeva nu? Stati sa dau un telefon. Mama, avem ceva liber
la noi in pensiune? Am nevoie de un apartamant cu 2 camere si sa fie lux. O
sa-ti prezint pe cineva. O sa-ti prezint la ce visez eu. Si apoi o sa-mi dai
dreptate.
- Problema cazarii s-a rezolvat. Vreti sa mergem
acum? Va faceti comozi si apoi ne intalnim si vorbim tot ce doriti.
- Oppa, fetele
astea chiar sunt bestiale. Ce repede au rezolvat.
- Da si eu sunt
mirat. Oricum mergem sa facem o baie, sa ne schimbam si apoi trebuie sa mergem
sa mancam ceva.
- A si nu va
faceti probleme. Masa este din partea casei. Asa ca nu va grabiti.
- Hai ca am
nimerit super bine Oppa. Nu imi pare rau ca am ajuns aici. Ce primitoare sunt. Acum sunt curioasa sa vad ce zic ele si
as vrea sa cunosc si tara asta. Tu ce crezi?
- Da. Ca sa vezi
unde ne-a aruncat soarta. Intr-o lume noua. O sa vedem maine ce vom face.
Pentru azi doar odihna. S-ar putea sa stam mai mult decat ne-am planuit. Asta
numai in cazul , ca ne-ar place asta. Vedem.
Avura parte de o
baie raconfortanta, de o masa copioasa si apoi odihna din plin.
- Flory ce poti
sa ne arati maine?
- In primul rand
Oppa (sper sa nu te superi ca-ti spun asa, dar obisnuinta ce sa-i faci), va pot
oferi o plimbare prin padurea din apropiere, calare. Avem niste cai superbi si
stiu ca si tie iti plac Oppa.
- O ce bine. Nu
am mai calarit demult. Imi era dor. Abia astept.
- Apoi vizitam
mai multe locuri memorabile din oras. Te duc si la o stana sa vezi animalele
cum sunt mulse si cum se face branza. Apoi te duc sa vezi izvoarele termale.
Sper sa itim placa traseul. Vom merge calare peste tot. Sper sa te simti bine.
Sunt cateva locuri frumoase in natura pe care as vrea sa ti-le arat. A da si am o intrebare. Nu ai
vrea sa te intalnesti cu fanii la Bucuresti? Peste cateva zile este
fanmeetingul de anul acesta. Ce zici? Ti-ar place? Acolo ai ocazia sa mananci
ca la mama ta acasa. Exista un restaurant cu specific coreean, si multi, multi
oameni care iubesc Coreea si tot ce tine de ea.
- A nu stiu, ma
mai gandesc. Abia am scapat de baile de multime din Coreea. Nu credeam ca aici
nu voi pati la fel ca acasa, unde cand te recunoaste cineva, te sufoca cu
dorinta de a te atinge.
Dimineata se
anunta a fi una promitatoare. Un soare cald ca de sfarsit de vara isi facea
timid loc printre ramurile bogate ,inca verzi ale pomilor din fata
ferstrei.JunKi era treaz de ceva vreme si statea la fereastra respirand aerul
proaspat al diminetii. O adiere de vant ii aducea, din cand in cand un miros
proaspat de fan cosit. Iubea mirosul asta. Ii aducea aminte de copilarie. De
perioada cand el si sora lui erau mici si alergau desculti prin iarba,
bucurandu-se de zilele fara griji.
Un ciocanit usor
in usa il trezi din visare.
- Oppa! Zise si
intra Seo Won. Si la tine se vede asa de frumos pe fereastra? M-a trezit un
ciripit vesel de pasarele. Soarele a rasarit si e timpul sa mergem in drumetie
nu crezi? Ma simt minunat. Am dormit bine si acum sunt curioasa. Mergem?
- Da . Hai sa
coboram.
Micul dejun ii
astepta, iar Flory si Ellora erau nerabdatoare sa-l revada pe JunKi. Erau
cuprinse de euforie. Stateau ca pe ghimpi. Aseara anuntasera pe toata lumea
posibila de minunea ce s-a intamplat.Forumul se inrosise de la atatea mesaje
cate a primit. Toata lumea era intr-un extaz total, si le invidiau pe fete ca
il vad in realitate. Bineanteles ca toata lumea a rugat-o pe Flory sa-l aduca la
Bucuresti. Raspunsul ambiguu al fetei a starnit valuri de proteste si
insistentele au continuat tarziu in noapte. Ca sa puna capat la orice polemica,
a promis ca face tot ce poate pentru a-l convinge. Asa a mai linistit putin
spiritele. Acum statea cu Ellora si asteptau trezirea celor doi musafiri, cu
inima de sa le sparga pieptul de emotie. O inspectie scurta facuta de dimineata
la grajduri, le anunta ca totul a fost
pregatit cum trebuie si ca sunt pregatiti pentru vizita.’Oppa adora
caii. Ce bine ca mama nu mi-a refuzat
ideea de a avea si caii pentru agrement. A fost o investitie buna care
in timp si-a scos inzecit banii. Caii pregatiti, au fost scosi din grajduri si
toti au plecatcalare in drumetie. O zi superba cu soare, si cu o adiere usoara
de vant. Un drum plin de frumuseti care meritau sa fie privite. Copacii
incepeau sa prinda pe ici colo reflexe aramii. Inca nu a venit toamna, dar se
face simtita oriunde te uitai. JunKi si Seo Won erau incantati de locurile prin
care treceau. Isi incarcau sufletul cu frumusetile din jur. La stana au ajuns
tocmai cand era mulsul oilor aproape de sfarsit. Acum ciobanii preparau branza
si servira pe acesti straini(ciudati dupa parerea lor), cu cas proaspat. Apoi
au plecat spre izvoarele termale si si-au spalat picioarele in apa care parea
ca fierbe. O senzatie de liniste le cuprinse sufletul si se simtira usori ca
niste fluturi. Se intoarsera cu parere
de rau din drumetie, pentru ca s-a terminat.
- Multumesc
Flory. A fost minunat. Sper sa mai putem face inca o data asa ceva. Mai avem
ceva de facut in seara asta?
- A, da, Oppa.
Facem un foc de tabara si avem ceea ce noi spunem o sezatoare.
- Sezatoare? Ce-i
asta? Intreba curioasa Seo Won.
- E ca la un
picnic pe timp de noapte, unde se face un foc mare, se spun povesti, balabe, se
canta si se danseaza. E foarte frumos. E un loc unde costumul nostru national
este purtat de toti participantii. Noi ii spunem costum popular. O sa vedeti. O
sa ne distram pe cinste. Pentru voi o sa fie ca la spectacol.
Seara era calda,
cu toate ca vantul era mai rece acum, dar datorita focului care se facu, toata
lumea se simtea bine. Mancarea si bautura la discretie le deschise gurile si
inimile uitand de cei doi straini. Cantecele incepura sa rasune, doine,
fluierele incepura sa-si spuna povestile pline de dor. Apoi incet, incet se inveselira si incepura sa
danseze multe dansuri populare. JunKi si Seo Won priveau acesti oameni simpli
care se bucurau de tot cei inconjurau. Bucuria ca traiesc, ca iubesc, ca sunt
impreuna, era pe fetele tuturor. Hore, sarbe, incepura incet sa ia locul
doinelor cantate cu dor. Dansurile insufletite le inrosira obrajii celor care
dansau. Erau obositi dar nu ar fi cedat nici unul. Praful se ridicase binisor,
de tropaitul opincilor. Tarziu in noapte se retrasera si cei doi, incantati
peste masura de aceste minunate cantece, dansuri si costume frumoase. Adormira
si visara Feti-Frumosi si Ilene Cosanzene imbracate in costume populare. Cu
adevarat, o natie mult diferita de a lor.
Noaptea trecu pe
nesimtite iar primii zori se ivira incet la rasarit. Natura intreaga se trezea
la viata. O noua zi se intrevedea la orizont. JunKi se trezi cu primele raze de
soare pe fata. Surase fara sa vrea. O sa fie o zi minunata. Oare azi Flory ce a
mai pregatit? Se gandea el spalandu-se de zor.
- Oppa, striga
Seo Won intrand in camera. Unde esti Oppa?
- Sunt in baie,
ii raspunse cu gura plina de pasta de dinti. Ce-i? S-a intamplat ceva? spuse
ingrijorat JunKi.
- A, nu, stai
linistit. Sunt doar fericita si ma bucur ca suntem aici. Oare azi ce vom face?
Aseara a fost ca un vis. Mi-a placut
foarte mult.
- Da si mie.
Oamenii astia sunt atat de calzi si de primitori. Ziceai ca suntem prieteni de
o viata. Au o alta mentalitate, diferita ca a noastra si altfel de legi.
- Oppa , se auzi
strigat si o ciocanitura in usa se facu auzita. Sunt Flory. Sunteti treji? Seo
Won nu este la ea in camera.
- Intra Flory.
Seo Won este aici. Nu a mai avut rabdare. Ce plan ai pentru noi azi?
- Azi vom merge
prin centrul orasului. Imi pare rau dar azi nu mergem cu caii.
- Avem masina? Cu
ce mergem?
- Da avem. Fiti
fara grija. Am avut eu grija de tot, spuse razand Flory.
Dupa ce luara
micul dejun, coborara din pensiune si vazura ca sunt asteptai de o limuzina.
- Este limuzina
noastra pentru vipuri, zambi Flory, raspunzand intrebarii mute de pe fata lui
JunKi.
- Ok. Aveti si
astfel de serviciu?
- Normal. All inclusive.
- Sunt curios Flory. De ce se cheama pensiunea JKRo?
- Ha, ha, ha, de
ce crezi Oppa? JK numele tau si Ro de la familia ta din Romania.
- Ce tare. Nu
m-as fi gandit niciodata la asa ceva. Ce imaginatie ai. M-ai dat pe spate, zau.
Chiar atat de mult tii la mine? intreba flatat JunKi.
- Hai Oppa, ca ma
faci sa rosesc. Da si nu sunt singura. Toata lumea te iubeste. De aceea te-as
ruga sa mergem si la Bucuresti. Am anuntat ca esti la noi in tara si toata lumea a zis ca am
innebunit si ca visez frumos. Te rog sa te mai gandesti. Plus ca mama nu vrea
sa ma lase la fanmeeting. E al treilea an si nu vrea sa ma inteleaga deloc.
Daca ai merge tu, as avea o scuza. Nu ar avea ce sa zica. Te rog Oppa sa te
gandesti. Da?
- Hai ca mai
vedem. Unde mergem?
Vizitara centrul
orasului si JunKi ramase impresionat de cladirile impunatoare pline de istorie.
Toata lumea se intrecea care mai de care in explicatii si lamuriri despre
diversele locuri pe care le vizitau. Au trecut in agenda vizitarea Monumemtului
Sfintei Treimi, Catedrala Mitropolitana, Domul( Catedrala romano-catolica),
Palatul Baroc, Opera, Teatrul National, Primaria. Toate niste cladiri
maestuase, dominante, impozante. Interiorul lor nu era cu nimic mai prejos
decat fatada. Din contra ascundea comori inestimabile. Picturi imense, obiecte
de arta facute cu migala de mari mesteri
aurari, tapiterii care acopereau peretii inalti, si reprezentau scene istorice.
Sali pline cu armuri ale unor voevozi intregeau povestile pline de farmec pe
care Flory le spunea cu mult har si pasiune. Un pic de istorie povestit de
Flory, lumina un pic pe acesti straini veniti din alte tari. Au ramas incantai
de ceea ce au aflat. Chiar nu mai regretau deloc, faptul ca planurile de
concediu se schimbasera atat de radical. Acum se bucurau de fiecare clipa de
libertate. Adevarata libertate. Dupa o masa copioasa la cel mai bun restaurant
din oras, se plimbara fara griji si prin parcurile minunate ale acestui oras,
ca de poveste.
- A, cham. Flory am hotarat sa te rasplatesc intr-un
fel.
- A nu Oppa, stai
linistit. Nu trebuie sa ma platesti pentru ceea ce fac. Eu o fac cu mare placere,
mai ales pentru tine Oppa.
- Nu este vorba ,
ca te platesc. Vreau sa fac
si eu pentru tine ceva. Stiu ca iti doresti sa mergi la Bucuresti. Asa ca m-am
hotarat sa mergem si noi. Am sa vorbesc cu mama ta si am sa o rog sa te lase,
cel putin pentru noi. Cred ca asa nu ne va refuza. Nu-i asa? Ce zici? E bine
asa?
- Oppa, sari de
gatul lui JunKi, Flory. O, scuze, se retrase oarecum stingherita de efuziunea
pe care a avut-o. Dar,....oricum dorea asta din prima clipa cand l-a vazut.
Iarta-ma, m-a cam luat valul. Imi cer o mie de scuze, se ruga fata cu fata
rosie de emotie. Dar sunt asa de fericita ca nu am stiut ce fac. Vom merge
sigur la Bucuresti. Am sa fac rezervarea biletelor le avion, si voi avea grija
sa ajungem la timp, rase Flory bucuroasa.
Rezervarea nu fu
o problema pentru ea, caci avea experienta in domeniu. A doua zi vor merge la
Bucuresti.
Seara se termina
cu acelasi foc de tabara, cu povesti si muzica duioasa. Erau incantati de aceea
ce vazusera si simtisera astazi. Maine trebuiau sa plece la Bucuresti. O zi
incheiata perfect.
Avionul ateriza pe aeroportul Baneasa din Bucuresti
in mai putin de o ora de la plecare. Flory era fericita. Abia astepta sa-i
intalneasca pe cei cu care era prietena doar pe net. Acum a venit timpul sa
faca cunostiinta de- adevaratelea. Au mers direct la clubul unde intalnirea
avea loc. Toata lumea se opri in loc si se uita la JunKi ca la un zeu, coborat
pe pamant. Toti ar fi vrut sa vada daca este real, sa-l atinga, dar nu doreau
sa faca vreo miscare brusca de teama ca acel zeu sa nu se evapore. O intalnire
emotionanta avu loc chiar atunci. Fetele de la Forumul LJK au izbucnit in
lacrimi. Nu le venea sa creada ca ceea ce vad este cu adevarat real. Rand pe
rand au facut poze cu JunKi Oppa, au vorbit toate in acelasi timp,
impingandu-se una pe cealalta pentru a ajunge cat mai aproape de el. Flory a
facut cunostinta cu toate fetele de pe forum, imbratisandu-se si sarutandu-se
ca niste vechi prietene care nu se mai vazusera de mult. Toate au apreciat
efortul ei de a-l aduce pe Oppa-ul lor, acolo, pentru a face cunostiinta si cu
ele. O data in viata se intampla asa o minune. Consulul Coreei la Bucuresti
veni personal si-i ura bun venit lui Lee Jun Ki. Il complimenta cat putu de bine
si-l ruga sa ia parte la acel fanmeeting unde iubitorii de tot ce tine de Coreea
se intalneau si isi impartaseau pasiunea. Ramase si JunKi surprins de cata lume
stia despre Coreea. Multa lume, de la adolescenti, la oameni in varsta, toti
erau prezenti. Muzica, dansul, concursurile, mancarea prezentata, toate il
readusera pe JunKi cu picioarele pe pamant. Isi dadu seama ca oricat de
frumoasa ar fi lumea asta noua pe care a cunoscut-o, ii era dor de tara lui
care nici ea nu era mai prejos. O stranse pe Seo Won de mana si ii spuse ca
timpul vacantei a expirat.
Cateva zile care au mai ramas din vacanta
le vor petrece cu parintii in casa lor. Asa isi va mai sterge din pacate si isi
va bucura si parintii.
- Flory. Te anunt
cu parere de rau ca noi vom pleca cat de curand. Mi-am dat seama ca si noi avem
o taraminunata care merita vazuta si pretuita
- Noi chiar daca
nu avem o tara asa de mare suntem mandri ca avem locuri frumoase, o istoria
bogata, bogatii naturale si oameni buni ca painea calda, primitori si
veseli. Mi-ai indeplinit visul Oppa. Acum pot visa in continuare. Ramai cu bine
si sper ca intr-o zi sa ne revedem. Daca nu in viata asta, atunci in urmatoarea,
doresc sa te intilnesc din nou. Seo Won, sa ai grija de Oppa. Iti multumesc ca
te-am cunoscut si iti doresc o viata cat mai buna. Sa fi buna cu parintii tai
si sa fi iubita de omul drag. Toate cele bune iti doresc. Iar lui Oppa, toata
fericirea din lume. Bucura-ti parintii (sunt bunurile cele mai de pret din
viata unui om), multumeste-le in fiecare zi pentru ceva, fa-i sa zambeasca si
sa fie fericiti. Fericirea ta va fi si fericirea lor. Incerca sa-i iubesti si
cu bune si cu rele.Oamenii nu sunt perfecti. Ei doar sunt dornici de a fi
iubiti. Iti doresc sa gasesti un suflet pereche, sa te casatoresti, sa ai
familia ta, copiii tai. Sa fi iubit asa cum meriti.
- Iti multumesc
Flory. Nu voi uita niciodata aceasta placuta vacanta. Ramai cu bine. Ne
luam la revedere aici, caci consulul
ne-a oferit gazduire si ne va ajuta el sa ajungem cu bine acasa in Coreea.
Spunand toate acestea o lua in brate si o
stranse la piept. Flory coplesita de toate emotiile posibile, incepu sa
planga, lasand sa iasa la iveala tot ceea ce avea in suflet.
- Ramai cu bine
Oppa. Iti multumesc. M-ai facut cu adevarat fericita. Drum bun si nu ne uita,....
nu ma uita.
Un ultim fluturat
de mana, in urma masinii care o despartea de Oppa puse capat aventurii. Acum,
fericirea ei avea un nume JunKi Oppa!
END
